2,171 matches
-
azvîrli arma cît colo. — Ți-ai rîs de mine tot timpul ăsta! se răsti la el. Ai scos gloanțele. Oberlus Încuviință În tăcere, se apropie Încet și, cu o palmă foarte violentă, o aruncă pe spate, cu tot cu fotoliu. — Asta pentru insulte, preciză el și se uită la ea cum se așeza pe jos, scuturîndu-și rochia și ștergîndu-se de sîngele care Îi curgea din nas. Nu-s chiar așa de prost cum crezi, adăugă. Și trebuia să aflu cum gîndești și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și aveam impresia că sunt chiar amuzantă, când, la câțiva pași de ușa de la intrare, s-a întors și m-a privit. —Taci, mi-a spus el încet, dar oribil de serios. N-am visat niciodată că o astfel de insultă delicată și adesea folosită poate fi într-atât de șocantă. Pentru o clipă nu am știut cum să reacționez, oscilând între a râde cu voce tare și a-l plesni. Glumești, am zis eu în cele din urmă. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
morții. * Da, pentru spirit haosul este starea finală, de aceea, trebuie gândită din timp. * „Vă zărim adesea plimbându-vă în noapte cu barca pe lac, însoțit de o fantomă albă“, îi spune într-o zi Madame de Staël. Sătul de insultele brutale ale genovezilor, Byron închiriază celebra pe atunci vilă Diodati, situată pe malul lacului Léman, loc de pelerinaj pentru turiștii englezi în amintirea poetului Milton, cândva fermecat de fru musețea peisajului. „Fantoma albă e câinele meu“, îi răspunde cu aroganță
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
pregătit pentru o sarcină atât de delicată, se dovedea incapabil s-o ducă până la capăt. Nu este deci de mirare că obstrucționarea sistematică a alegătorilor a făcut ca unii dintre agenți să-și piardă controlul nervilor și să treacă la insulte și la agresiuni, comportamente, de altfel, din care nu întotdeauna ieșeau cu bine, având în vedere că acționau singuri ca să nu sperie vânatul și că nu rareori apăreau alți alegători în ajutorul celui agresat, mai ales în locuri din acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
frontieră, cu băieții și fetele așezate cu fundul în afara ferestrelor, strigând la pietonii insurecției, Asigurați-vă spatele, trădători mizerabili, Așteptați s-o luați pe cocoașă când ne întoarcem, bandiți de căcat, fii ai marii cățele care v-a fătat, sau, insulta maximă în vocabularul jargonului democratic, urlând, Oameni fără acte, oameni fără acte, oameni fără acte, și asta n-ar fi adevărat, întrucât toți aceia împotriva cărora urlau ar avea și ei în casă sau în buzunar propriul lor carnet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
țigările, femei istovite care încercau să facă un pic de ordine în disperatul haos familiar. Ocupanții uneia dintre mașini au încercat să facă stânga împrejur și să se întoarcă în oraș, dar au fost obligați să renunțe în fața ploii de insulte și injurii care s-a abătut asupra lor, Lași, oi negre, albicioși, țapi de căcat, infiltrați, trădători, fii de cățea, acum înțelegem de ce vă aflați aici, ați venit ca să-i demoralizați pe oamenii decenți, dar dacă credeți că o să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
e evident că acestea nu sunt singurele relații pe care le au și, așa fiind, pe câți prieteni ar trebui să sune fiecare dintre ei, pe câți, pe câți. Nu se mai limita să gândească în tăcere, murmura acuzații, injurii, insulte, Cineva să-mi spună cum s-a făcut că imbecilul ăsta a reușit să ajungă comisar, cineva să-mi spună cum s-a făcut că tocmai acestui imbecil i-a încredințat guvernul responsabilitatea unei investigații de care poate că va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
impecabil aroganți. Nero a fost un ageamiu. Politicienii actuali pot incinera orice speranță. Toate revoluțiile fac indigestie. Pentru că își devoră fiii cu tot cu pene. În politică, chirurgul este adesea confundat cu brancardierul. În politică, învingătorul rămâne cu fotoliul, dar și cu insultele învinșilor. Nu vă îngrășați! Să nu cumva să-i vină ideea guvernului că suntem comestibili. În politică, orice gloabă își dă aere de pur-sânge. În politică, unii poartă scârna pe tălpi, alții în ghete. Singurii politicieni care vin la oră
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
poate deveni sanctuar. Și în artă poți să rămâi cu râma în undiță. Marii scriitori rescriu filosofia cu fiecare personaj căruia îi dau viață. Numai cultura știe pe unde să scoată întunericul din noi . O creație devine capodoperă după ridiculizarea insultelor la adresa ei. Marii creatori debutează sub semnul dinamitei. Arta se maturizează când ajunge la stratul de ambiguitate. Unele popoare au rămas în artă. Chiar dacă au dispărut de pe hartă. Criticul iscusit știe să picure în laude și puțină cucută. Ca și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
noroi. Arta încearcă să ne mângâie perisabilitatea. Măcar arta trebuie să se ia de piept cu implacabilul. Arta autentică înseamnă un tulburător concubinaj cu absolutul. Creatorii de artă știu că nu orice val de ceață devine curcubeu. În lumea artelor, insultele sunt preferabile tăcerii. Pentru a curta durabilul, arta trebuie să dialogheze cu esențialul. I - am savurat cartea ca pe o ciorbă de potroace. Sentimentul tragic dă profunzimi gândirii. Veleitarii se deconspiră în preajma acordării premiilor. În privința artei, piața poate asigura succesul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Ne invadează "intelectualii" de tip obor. Presa exploatează în scopuri comerciale toate miasmele purulente ale vieții. In coșul zilnic, agitat mereu de politicieni, nimeni nu s-a gândit să strecoare și o carte. Mama iți iartă greșelile, unele soacre iți insultă și meritele. Medicii i-au dat două luni de viață. Și el, nesimțitul trăiește și acum. Pentru mulți dintre noi, viața nu este decât o sordidă sală de așteptare. In numai câteva generații, europenii au ajuns de la muzica sferelor la
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
rar întâlnită, făcea curat în camere de câte ori era nevoie, ștergea parchetul și spăla cimentul pe holuri. Pe unde trecea Mura rămânea curat și o ordine desăvârșită în urma ei. Nu se supăra niciodată, chiar dacă cineva o jignea sau îi adresa vreo insultă. Își făcea datoria în continuare cu conștiinciozitate și precizie de ceasornic elvețian și, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, își vedea în continuare de treburile ei. Mura nu obosea niciodată, nu se odihnea nici în zilele de sărbătoare, nu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
seară, ca orice bun creștin, bărbatul, capul familiei, stabilea exact ce va avea de făcut fiecare membru al acestei mici comunități în următoarea zi. Pentru un flăcău, pentru o fată, femeie sau bărbat, chiar și pentru un copil, nu exista insultă mai mare decât aceea de leneș. Fericirea și bunăstarea oricărui individ în parte, a familiei și a întregii comunități în ansamblul ei se baza pe muncă: o muncă făcută cu plăcere, nu privită ca pe un chin sau ca pe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în Steaua 7/1978): “-Nu întrebați niciodată: cine e? (în personaj, în imagine). Voi continua să zugrăvesc oameni cumsecade, care au însușiri ca toți oamenii și nu reprezintă pe nimeni în afară de mine însumi... Nu tulburați libertatea artistului cu bârfe și insulte. Ea singură îi permite să construiască opera pe care o iubiți și fără de care n-ar fi decât un valet inutil”. După 20 de ani de la primul articol, iată ceva despre Lubeck: “Când spunem că decorul unui oraș este arhitectura
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
care strigă nerăbdător. — Kader! Kader! Scoală-te, blestemat pui de cățea! Umflatul Mohamed Kader deschise ochii fără chef și deloc ofensat, căci în anii de conviețuire se obișnuise cu caporalul, care nu-i putea pronunța numele fără să adauge o insultă drăgăstoasă. — Ce dracu’ s-a-ntâmplat? — Uită-te și spune-mi ce poate fi chestia aia... îi întinse binoclul și, cum stătea sprijinit în cot, Kader îl fixă spre punctul pe care i-l arăta. Fără să se tulbure, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
avea palton și tremura de frig. Unul din oameni râse și Îl Împunse cu degetul În stomac. — Vor să vadă dacă-i adevărată, explică șoferul. — Ce să fie adevărată? — Rotunjimea dumneavoastră. Josef Grünlich trebui să simuleze amuzamentul ca răspuns la insultă și zâmbet, la zâmbet. Respectul lui de sine fusese știrbit de doi idioți anonimi pe care n-o să-i mai vadă niciodată. Altcineva va trebui să poarte durerea aceastei rușini, pentru că mândria - și acum durerea - lui era faptul că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
zâmbet. Respectul lui de sine fusese știrbit de doi idioți anonimi pe care n-o să-i mai vadă niciodată. Altcineva va trebui să poarte durerea aceastei rușini, pentru că mândria - și acum durerea - lui era faptul că nu uita niciodată o insultă. Se strădui să-l convingă pe șofer În germană: — Nu poți da cu mașina peste ei? Între timp, le rânjea celor doi și agita pașaportul, iar aceștia Îl bârfeau punct cu punct. Apoi se traseră un pas În spate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-ți știi prietenul la necaz. Și apoi, lasă-mă să te întreb: ce necaz e acela să fii îndrăgostit, amice?” “Nu numai că ești răutăcios, ci te dă afară din casă și invidia, cumetre”. “Păi, aiasta-i de-a dreptul insultă. No! Cum ar zice un ardelean, bun prieten de-al meu. Cum să fiu eu invidios, când abia aștept să ți se împlinească dorința ta cea mai arzătoare?” “Și care ar fi aceea, încurcă lume ce ești?!” “S-o ai
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
om blajin și cu pielea aproape lipsită de tatuaje. Lui Tapú Tetuanúi și lui Vetéa Pitó, necunoscutul sălbatic le-ar fi putut sfărâmă testele dintr-o singură mușcătură. Îl priviră de la circa douăzeci de metri, încercând să descifreze vreuna dintre insulte și, în cele din urmă, Vetéa Pitó afirmă convins: Cred că cel mai bine ar fi să cerem ajutor. —Ajutor? se miră Tapú. Dar ce suntem noi, copii care cer ajutor ca să scoată un rechin din apa? Dacă cerem ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că aceștia să se apropie. Înfipse lemnul între două pietre și se întoarse repede. Băștinașii nu se apropiară imediat, însă atunci când în sfârșit o făcură, prima lor reacție fu cea de bucurie fățișa, incepand imediat să-i strige mii de insulte imposibil de înțeles și să o scuipe furioși. Puțin după aceea se strânseră la sfat și ajunseră la concluzia la care și căpitanul Mararei sperase că vor ajunge: cineva care are la bord pielea unui dușman trebuia să fie considerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
epitete și, nu o dată, se întoarse brusc ca să le lanseze în față o bășină sonoră. Odată încheiate aceste strigăte, se întoarse către războinici, arătând cu un gest mut capetele nemișcate, lăsând să se înțeleagă faptul că nu au răspuns la insulte. Spiritele morților se simțeau înspăimântate și nu mai erau în stare să i se opună. Apoi, înmână o sulă de lemn de palmier chonta celui mai apropiat dintre ajutoare, care o folosi ca să extragă ochiul stâng al lui Lucas. Încheiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe butucul de lemn. Kano luă țeasta negrului, alt războinic, pe cea a lui Lucas, și la unison le aruncară tot pe deasupra capetelor privitorilor și auziră lovitura căderii lor în apă. Xudura își reluă acum cu și mai multă furie insultele la adresa pieilor jupuite, iar strigătele și vânturile lui fură acompaniate de un fel de dans frenetic și ațâțător, strigând cerului și cerând să cadă asupra sa toată mânia. Când păru sleit de puteri, se așeză cu fesele goale pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se ridicase în picioare și cu ajutorul a două lănci, scotea din apă pieile șiroind. Le arătă ajutoarelor sale cu un gest orgolios, înfipse în pământ un capăt al lăncilor și lăsă rămășițele la aer, în mijlocul satului. Apoi, își lansă ultimele insulte și se îndreptă spre coliba cea mare, urmat de cei patru de nedespărțit. — Ce se întâmplă acum? — Nimic. Morții vor rămâne aici toată noaptea ca să poată medita la tristul lor destin și să înțeleagă că nu trebuiau să se opună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mărimea unei portocale. Le înălță, câte unul în fiecare mână, ținându-le de păr și le prezentă ajutoarelor sale. Apoi, se întoarse pentru prima dată spre trib, care nu existase pentru el până în acel moment și își reluă pomelnicul de insulte, la care în curând se alăturară cu toții: războinici, bătrâni, copii, femei, chiar și José Correcaminos. Victoria fusese deplină. Spiritele n-au reușit să se răzbune. Oricât de mult ar rătăci, nu-și vor mai recunoaște niciodată propriile capete, pentru că noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Aveți un contract. Nu puteți pleca. — Du-te dracului, cu contract cu tot! Contractul specifica faptul că vom avea protecție militară, și ia uită-te la ăștia: Trei soldați plini de păduchi, care n-au nici uniformă. — Ia ascultă! Fără insulte, că acuma îți trag una cu patul puștii. — Are toate motivele! interveni alt muncitor. Toată ziua dormind la umbră cu puștile neîncărcate. Grozavă apărare împotriva yubani-lor! Nici eu nu vreau s-o sfârșesc ca ăia - o porni spre un camion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]