4,097 matches
-
limbaj nu este decât consecința uneia dintre acestea. (Caz în care deficiența de bază nu mai este cea de limbaj. De pildă, munca efectuată în cabinetul de terapie a tulburărilor de limbaj TTL are alte particularități dacă subiectul are un intelect normal decât dacă este oligofren sau hipoacuzic.) Abia după ce aceste elemente vor fi stabilite, se va trece la precizarea diagnosticului logopedic (care, într-o clasă de elevi, poate dura cel puțin două săptămâni, el adresându-se inițial întregii colectivități, fiind
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
apar logoreea, agrafia, alexia, tulburările de înțelegere și se păstrează vorbirea spontană; • afazie senzorială transcorticală. Afazicul nu poate vorbi și scrie spontan, nu înțelege, dar își păstrează vorbirea repetată; • afazie totală. Bolnavul manifestă tulburări expresive și receptive, cât și de intelect; • afazie de conducere. Se manifestă prin tulburări ale repetării cuvintelor și denumirii obiectelor, dar se păstrează, relativ, înțelegerea și vorbirea spontană. Și, tot din aceleași surse, vom reproduce descrierea principalelor forme: AFAZIA BROCA (afazie motorie sau expresivă) este prototipul tulburărilor
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
Termenul de alalie vine din grecescul "alales" care înseamnă fără vorbire, sau muțenie. În literatura de specialitate mai circulă o serie de termeni similari (audiomutitate, alalie prelungită, afazie congenitală, muțenia auzitorilor). După Launay și Hvatțev, alalia nu presupune deficit de intelect de tip oligofrenic, astfel vorbirea alalicilor nu se confundă cu lipsa de vorbire a deficienților de intelect sau a surdomuților, disartricilor. După S. Borel-Maisonny, inteligența alalicilor este aproximativ normală, dar există unele tulburări de percepție, întârziere și neîndemânare motorie. Un
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
mai circulă o serie de termeni similari (audiomutitate, alalie prelungită, afazie congenitală, muțenia auzitorilor). După Launay și Hvatțev, alalia nu presupune deficit de intelect de tip oligofrenic, astfel vorbirea alalicilor nu se confundă cu lipsa de vorbire a deficienților de intelect sau a surdomuților, disartricilor. După S. Borel-Maisonny, inteligența alalicilor este aproximativ normală, dar există unele tulburări de percepție, întârziere și neîndemânare motorie. Un diagnostic diferențial în alalie poate fi făcut după împlinirea vârtei de 3-5 ani a subiectului și în
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
fi grevate de un handicap de bază profund, subiectul fie că înțelege cu dificultăți și incomplet ceea ce i se cere să facă, fie că nu poate și nici nu vrea să colaboreze. Așa că "punctele tari" pot fi: integritatea aparatului fono-articulator, intelectul normal (de pildă, în caz că handicapul de bază este senzorial), dorința de a colabora, iar cele "slabe": problemele somatice, precum și toate consecințele handicapului de bază, ca și eventualele alte deficiențe asociate. Realizarea unui program complex de educare, instruire, stimulare, adaptare și
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
pentru ca, brusc, să nu mai prezinte niciun interes pentru copilul autist. În prima fază, subiectul se va comporta față de obiectul respectiv "ca un câine căruia cineva încearcă să-i ia osul din gură"; • copilul pare a se dezvolta fizic normal; • intelectul poate fi remarcabil 197; • întârziere posibilă a dezvoltării vorbirii: funcția ontologică ludică poate persista în conduita verbală; în literatură sunt amintite cazuri numeroase de ecolalie. În ceea ce privește frecvența autismului, aceasta pare a fi într-o creștere galopantă, nefiind însă exclus ca
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
dizabilității și sănătății, Editura MarLink, 2004. Pamfil, Eduard; Ogodescu, Doru, Nevrozele, Facla, Timișoara, 1974. Pamfil, Eduard; Ogodescu, Doru, Psihozele, Facla, Timișoara, 1976. Pavelcu, Vasile, Drama psihologiei, Eseu asupra dezvoltării psihologiei ca știință, Editura Științifică, București, 1965. Păunescu, Constantin, Limbaj și intelect, Editura Științifică, București, 1973. Păunescu, Constantin (coordonator științific), Întroducere în logopedie, vol. 1, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976. Păunescu, Constantin (sub redacția), Tulburări de limbaj la copil, Editura Medicală, București, 1984. Piaget, Jean; Inhelder, Bärbel Psihologia copilului, Cartier, 2005
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
perioada elaborării acestor imagini, în literatura franceză erau "recuperați"/ "valorificați" autori "cu tare morale celebre" iar Luca Pițu nu făcea altceva decât să "sincronizeze" demersul său didactic, învățându-și discipolii să se înfrunte cu texte dure, care pun la încercare intelectul și forța morală. Pentru "avizata" notificatoare, Jarry era doar un "alcoolic", Apollinaire vinovat de reabilitarea lui Sade în secolul XX, Artaud "un dement", Adamov "pervers sexual", Genet "fost deținut"(ibid., 294). Scopul era dublu: sabordarea "inamicului" (fie și pentru un
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
în formă agravată"? Aici trebuie să mă despart de certitudinile Magistrului cajvanez 147 și să exclam precum autorul articolului Al cincilea poet: "Mister, groază și lapte bătut". Și asta pentru că am gustat prea mult din băutura făcută să "titileze" papilele intelectului unor funcționari blazați, înghesuiți cu sarcini anevoioase: de la mobilizarea muncitorilor pentru lupta împotriva sabotării utilajelor 148 la prevenirea pervertirii minților viitoarelor proafe de limbi străine, de la spionajul industrial efectiv sau doar virtual la planul strategic de creștere a producției de
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
dintre rațiune și sensibilitate. În timp ce Weininger diviniza rațiunea drept încorporarea moralității și demoniza lumea sentimentelor ca sursă a haoticului, a forțelor distructive, Kraus credea că fantezia și creativitatea își au sursa în sensibilitate. Fără o autentică adeziune afectivă la valori, intelectul omului degenerează și poate să devină un instrument al bestialității. Pentru Kraus, raționalitatea nu aparținea lumii celor mai înalte valori, valorile etice și estetice. În raționalitate, el vedea doar capacitatea de a identifica cele mai potrivite căi și mijloace pentru
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
celor mai înalte valori, valorile etice și estetice. În raționalitate, el vedea doar capacitatea de a identifica cele mai potrivite căi și mijloace pentru atingerea țelurilor superioare. Kraus și Weininger au fost preocupați însă, în egală măsură, să distingă net intelectul și sensibilitatea, cunoașterea și valorile. Aceasta va fi și tema Tractatus-ului. În toamna lui 1948, Wittgenstein îi spunea fostului său student și prietenului său apropiat, medicul Maurice O’C. Drury: „Ideile mele fundamentale au luat naștere foarte devreme.“ O afirmație
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
erau pentru Wittgenstein cele care se exprimă în creația și acțiunea oamenilor. Orientarea gândirii lui Wittgenstein, subliniază Engelmann, reprezenta, între altele, o reacție față de acea opunere a sentimentelor rațiunii, care era caracteristică pentru iraționalismul epocii: „Nu cap sau inimă, nu intelect sau sentiment poate fi soluția, ci intelect cu sentiment, cap cu inimă. Nu se poate spune: ceea ce ne lipsește este sentimentul; ci mai degrabă: avem nevoie de un intelect care are sentiment. Și tocmai acesta este neexprimatul, sentimentul care se
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în creația și acțiunea oamenilor. Orientarea gândirii lui Wittgenstein, subliniază Engelmann, reprezenta, între altele, o reacție față de acea opunere a sentimentelor rațiunii, care era caracteristică pentru iraționalismul epocii: „Nu cap sau inimă, nu intelect sau sentiment poate fi soluția, ci intelect cu sentiment, cap cu inimă. Nu se poate spune: ceea ce ne lipsește este sentimentul; ci mai degrabă: avem nevoie de un intelect care are sentiment. Și tocmai acesta este neexprimatul, sentimentul care se arată intelectului.“44 Ceea ce viza Wittgenstein prin
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care era caracteristică pentru iraționalismul epocii: „Nu cap sau inimă, nu intelect sau sentiment poate fi soluția, ci intelect cu sentiment, cap cu inimă. Nu se poate spune: ceea ce ne lipsește este sentimentul; ci mai degrabă: avem nevoie de un intelect care are sentiment. Și tocmai acesta este neexprimatul, sentimentul care se arată intelectului.“44 Ceea ce viza Wittgenstein prin distincția dintre ceea ce se spune și ceea ce se arată era nu numai metafizica speculativă, ci și limbajul literaturii. Admirația lui Wittgenstein pentru
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sentiment poate fi soluția, ci intelect cu sentiment, cap cu inimă. Nu se poate spune: ceea ce ne lipsește este sentimentul; ci mai degrabă: avem nevoie de un intelect care are sentiment. Și tocmai acesta este neexprimatul, sentimentul care se arată intelectului.“44 Ceea ce viza Wittgenstein prin distincția dintre ceea ce se spune și ceea ce se arată era nu numai metafizica speculativă, ci și limbajul literaturii. Admirația lui Wittgenstein pentru poemul lui Uhland Graf Eberhards Weissdorn se îndreaptă nu spre ceea ce se spune
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
servesc comodității și relaxării (ocazional își permitea frecventarea unui cinematograf sau lectura unui roman polițist), orice prefăcătorie și adaptare.“86 Fostul său student John King scria în amintirile sale: „În ochii mei, era un om care în materie de morală, intelect și artă era extrem de integru și se comporta în mod corespunzător; era tolerant cu cei care aveau capacități mai mici decât el și veștejea numai ceea ce aprecia drept înșelătorie, ipocrizie, afectare și altele de acest fel. Aveam de asemenea sentimentul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Bewan, „Wittgenstein’s last Year“, în Portraits of Wittgenstein, vol. 4, p. 137. 139 Malcolm se declară surprins: „Dacă mă gândesc la pesimismul lui profund, la intensitatea suferinței sale mintale și sufletești, la modul neîngăduitor în care și-a mânat intelectul, la nevoia de iubire legată de duritatea lui, care o respingea, sunt înclinat să cred că viața lui a fost extrem de nefericită. Și totuși, el a exclamat la sfârșit că ar fi fost «minunată». Mie acest cuvânt mi se pare
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și verificaționistă a cunoașterii, care i-a fost inspirată de standarde de excelență ale științei exacte.3 A doua judecată preconcepută, cu efecte asemănătoare, este aceea că Wittgenstein și-ar fi pus, aidoma scepticilor, întreaga încredere în gândirea comună, în intelectul sănătos. Or, autorul Cercetărilor filozofice a distins tot atât de net gândirea care oferă înțelegere și orientare de cea inspirată de știința modernă sau de gândirea comună ca și marile nume ce au ilustrat tradiția metafizică occidentală inaugurată de greci sau acel
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
religia viitorului se va dispensa de clerici. În ceea ce-l privește, accepta că va trebui să trăiască fără consolarea pe care ți o dă apartenența la o anumită confesiune.58 Dar credea că tocmai fiindcă religia se adresează sufletului, nu intelectului, ea își pierde o bună parte din substanță de îndată ce ceremoniile și ritualurile nu mai sunt privite cu seriozitate și sunt înfăptuite în mod mecanic. Fiecare religie este expresia formelor de viață specifice comunității. Dacă aceste forme se schimbă - spunea Wittgenstein
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de creație ale sicilianului. Revenind la cele trei componente ale poeticii vagului stabilite în Zibaldone de Leopardi amintim că cea dintâi este cuvântul ce trezește idei vaste, nedefinite, iar cea de-a doua este asocierea de termeni ce ține treaz intelectul receptorului, stimulat să umple spațiile de tăcere și să identifice la distanță legături între idei; în sfârșit, cea de a treia, la care ne vom referi în cele ce urmează, constă într-un anumit mod de tratare a spațiului și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
imagini sonore. Însăși cufundarea în amintire sau reîntoarcerea din meditația despre trecut pare a se contura pe firul unor prezente auditive, ce conferă imaginilor poetice un plus de dinamism. 3.2.4. Pendularea între prezent și trecut În Canturi dinamicile intelectului leopardian nu urmează trasee cronologice liniare. Trecutul, prezentul, viitorul apar că un mozaic, format din mișcările ființei poetice dinspre un moment anumit către un altul: Discursul poetic capătă forma unei diagrame sinuoase și variate, cu un flux bidirecțional al amintirii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
într-un spațiu cu trăsături speciale, aflat la limita dintre întinderea de apă și pământ. Liniștea dimprejur și imobilitatea apei adâncesc taină amiezii pe fondul căreia se manifestă misterele propice experienței descrise. Liniștea constituie trăsătură nelipsita a dinamicilor spiritului și intelectului leopardian, adâncă tăcere și pacea infinită din Infinitul fiind plăsmuiri ce iau naștere în interiorul eu-lui. Dimpotrivă, în Viața solitara liniștea ființei este rezultatul interiorizării celei din afară. Calmul și armonia ce domină peisajul înconjurător apar zugrăvite treptat, prin eliminarea succesiva
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vântului și, nu în ultimul rând, meditația lirica de tip leopardian. 3.2.6. În liniștea atemporalității Ambii poeți utilizează atât motivele sonore cât și pe ale liniștii pentru a marca îndepărtarea de realitatea prezentului și deplasările spre trecut. Mișcările intelectului în direcția aprofundării unei experiențe cognitive, ce implică depășirea granițelor perceptibilului, stau sub semnul liniștii și tăcerii, absențe ce deschid dimensiuni exterioare realulului, spații sustrase trecerii timpului. Liniștea pare un hiatus în succesiunea cinematografică a lumii înconjurătoare și face posibilă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mă poartă când prin ține plutesc (Pământ, trad. MB) pare a fi o rescriere oarecum stângace a experienței de cunoaștere din Infinitul. La Quasimodo dilatarea eului determina, printr-un mecanism de tip cauză-efect, apariția vântului în vreme ce în Infinitul lui Leopardi intelectul devine atotcuprinzător datorită acestuia. Imaginea oferită de scriitorul ermetic este, mai curând, o răsturnare a celei din Infinitul. În Canturi, prezența dinamică a vântului, deseori alăturată imaginii sonore, trasează o linie invizibilă între eul poetic și exterior, interiorizat prin intermediul unui
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
constantă de a se află într-un alt spațiu și într-un alt timp și nu reprezintă o preluare din versurile sau din gândirea lui Leopardi, ci un punct de originalitate. La autorul romantic eul nu pare scindat nici atunci când intelectul trăiește experiențe extraordinare, precum cea descrisă în Infinitul. La Quasimodo, cea care stabilește din nou contactul eului cu realitatea, cea care îl readuce în pezent pe poetul cufundat în viziuni onirice este iubita, în mod surprinzător și oarecum în aparență
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]