KorAP: Find »[drukola/base=interlocutor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...245 >

6,119 matches

Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661

înțelege că dorințele altora pot fi diferite de ale sale. Practic, copilul adaptat imită, fără să-și dea seama, expresia facială și gesturile interlocutorilor, ca să-i înțeleagă mai bine. Datorită acestor tehnici inconștiente, recreează în creierul lui dispozițiile și stările interlocutorilor. Astfel poate să se sincronizeze cu ceea ce simt ei și să se adapteze la ceea ce sunt ei. Acest copil se deosebește încă din leagăn de cel care nu a fost educat să simtă emoțiile celor din jur și, din această

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
și să se adapteze la ceea ce sunt ei. Acest copil se deosebește încă din leagăn de cel care nu a fost educat să simtă emoțiile celor din jur și, din această cauză, riscă să aibă mari dificultăți de sincronizare cu interlocutorii. În comparație cu ceilalți, copilul seducător este mai capabil nu numai să descifreze emoțiile altora, dar și să le exprime limpede pe ale sale. De exemplu, când joacă în piese de teatru pentru copii, el se distinge clar de tovarășii lui mai

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
emoțiile altora, dar și să le exprime limpede pe ale sale. De exemplu, când joacă în piese de teatru pentru copii, el se distinge clar de tovarășii lui mai puțin pregătiți să traducă procesele emoționale. Copiii învață să mimeze pozițiile interlocutorilor, ajungând chiar să perceapă manifestările lor neurofiziologice. Și adulții fac acest lucru, tot inconștient, aprofundând mecanismele de învățare instalate în pruncie. Pe lângă sincronizarea corpului în ansamblu, se observă sincronizări mai fine, cum ar fi clipitul și respirația. Și acestea sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
sincronizarea corpului în ansamblu, se observă sincronizări mai fine, cum ar fi clipitul și respirația. Și acestea sunt inconștiente la persoanele empatice. În concluzie, cele mai seducătoare persoane sunt cele care au cea mai mare capacitate de a citi emoțiile interlocutorului, pentru a se adapta la ele. Asta nu înseamnă că ele sunt „cameleoni sociali”. Au, pur și simplu, o mare capacitate de adaptare, iar gesticulația reflectă caracteristicile forțelor lor. Gesturi, mimici și atitudini de seducție dobândite în copilărie Strategiile inconștiente

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
rigidă, față în față, ochi în ochi, este specifică situațiilor de rivalitate și generează o formă de agresivitate nocivă. Unele persoane știu să se protejeze de acest neajuns, pregătind terenul unei întâlniri agreabile încă de la primul contact. Ele declanșează la interlocutor „culoarea verde”, care dă dorința de a merge mai departe. Pentru aceasta nu trebuie decât să se răsucească puțin, pentru a deschide unghiul format de trupul lor cu cel al persoanei din față. Cei mai înzestrați copii de trei ani

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
pe cea liniștitoare? În prima imagine, energia este „devorată” de persoana care intră în spațiul personal al celeilalte. Această poziție este considerată întotdeauna agresivă. Înainte de circa doi ani și jumătate, copiii înțeleg inconștient că, în poziția față în față, silim interlocutorul să comunice. În a doua situație, spațiul de comunicare este deschis. Partenerii „privesc în aceeași direcție”. Chiar și atunci când simt atracție reciprocă, două persoane seducătoare înțeleg că fiecare lucru își are vremea lui, nu trebuie să fie grăbit. Când pătrundem

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
Syna este cu spatele, cu trupul ușor deschis. Instinctiv, ceea ce înseamnă că trebuie să priviți rapid imaginile, în care dintre cele două poziții Syner vă pare mai deschis? Destinși, ca în a doua imagine, oamenii cei mai seducători urmează mișcările interlocutorilor. Intră cu ei în aceeași mișcare de comunicare. Înclinarea capului este altă modalitate inconștientă de a arăta că nu încercăm să dominăm comunicarea. Ea generează întotdeauna multă blândețe între oameni. De la naștere observăm înclinarea laterală a capului părinților atunci când sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
de a arăta că nu încercăm să dominăm comunicarea. Ea generează întotdeauna multă blândețe între oameni. De la naștere observăm înclinarea laterală a capului părinților atunci când sunt destinși. De la vârsta de 14 luni adoptăm această atitudine când suntem de acord cu interlocutorul, dar nu suntem conștienți că o facem. Hubert Montagner a făcut statistici pentru a evalua impactul acestei atitudini asupra comunicării. Concluziile lui sunt categorice: „În peste 90% (de 619 ori din 678) din observațiile noastre, înclinarea capului spre umăr și

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
are pe toate. În orice caz, în ceea ce privește recunoașterea manifestărilor emotive faciale la ceilalți, este cu adevărat emisfera preponderentă. Activitatea emisferei drepte se citește pe partea stângă a chipului și a trupului... Emisfera dreaptă și ochiul stâng, complicitate deplină Ne privim interlocutorii ca să înțelegem ce simt în contact cu noi, dar nu așa procedează, de exemplu, un copil autist. Și totuși, acesta este motivul pentru care un tânăr autist poate să se apropie de o căprioară și să o mângâie sau să

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
și mai des decât asupra celorlalte. Astfel, le dăm senzația că sunt mai apreciate. Are „loc contactul”, ne privim „ochi în ochi”. De fapt, „ochi în ochi” este un fel de a spune, pentru că, atunci când ni se pare că „fixăm” interlocutorul, în realitate privim aproape douăzeci de puncte de pe chipul lui într-un interval de vreo zece secunde! Pentru a stimula celulele vizuale, ochiul este obligat să-și schimbe mereu ținta. Dar și mai surprinzător este faptul că, atunci când ne simțim

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
un interval de vreo zece secunde! Pentru a stimula celulele vizuale, ochiul este obligat să-și schimbe mereu ținta. Dar și mai surprinzător este faptul că, atunci când ne simțim bine, privim mai mult partea stângă decât cea dreaptă a feței interlocutorilor și mai mult ochiul lor stâng decât cel drept! Așa stau lucrurile, partea stângă a unei fețe ne spune mai multe decât cea dreaptă. Această diferență a constituit obiectul multor studii, care au confirmat-o. Ea dă mai multe informații

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
precedent am vorbit despre înclinarea laterală a capului. Aici vorbim despre rotirea lui, pentru că atunci când exprimăm un refuz capul rămâne drept, rigid. Probabil că sunteți uimiți, n-ați observat până acum că, din momentul în care sunteți impresionați de un interlocutor, priviți mai mult partea stângă a feței lui decât cea dreaptă. Toți facem acest lucru sau toți ne comportăm la fel, pentru că nu există decât o rasă umană. Nu e niciodată prea târziu ca să mai observăm ceva! Să ne privim

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
cea dreaptă. Toți facem acest lucru sau toți ne comportăm la fel, pentru că nu există decât o rasă umană. Nu e niciodată prea târziu ca să mai observăm ceva! Să ne privim „ochiul stâng în ochiul stâng” Ne închipuiam că doi interlocutori emoționați se privesc „ochi în ochi” și descoperim că fiecare privește mai ales ochiul stâng al celuilalt. În plus, dat fiind faptul că emisfera dreaptă permite citirea emoțiilor celorlalți și, în același timp, exprimarea propriilor emoții, fiecare privește mai ales

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
în ochi” și descoperim că fiecare privește mai ales ochiul stâng al celuilalt. În plus, dat fiind faptul că emisfera dreaptă permite citirea emoțiilor celorlalți și, în același timp, exprimarea propriilor emoții, fiecare privește mai ales partea stângă a feței interlocutorului și mai mult cu ochiul stâng. Acest fenomen are o semnificație foarte profundă. Ca să înțelegem amploarea ei, priviți-o pe Syna care se uită la dumnavoastră cu capul în două poziții diferite. Încercați să percepeți foarte rapid diferența între funcția

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
gâtul devine mai suplu. Aceste fenomene par să fie universale. De altfel, faptul că sunt universale face ca, oriunde am merge, să reușim să comunicăm și să ne împrietenim cu ceilalți, chiar și atunci când nu pricepem o boabă din limba interlocutorilor. Toți cei care au călătorit în regiuni în care reperele culturale și lingvistice nu le permiteau comunicarea prin cuvinte „văd”, cu siguranță, ce vreau să zic. Oamenii foarte seducători sunt mai sensibili la emoții decât oamenii obișnuiți. Sunt mai atenți

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
unele observații permit demonstrarea din ce în ce mai concludentă a faptului că partea stângă a trupului este cea mai implicată în toate situațiile cu mare încărcătură emoțională. Partea stângă a trupului și emoțiile Dorința ne face să ne placă să fim priviți de interlocutori. Uneori căutăm chiar să-i atragem atenția celuilalt, să-i reținem privirea. Unele dintre gesturile noastre au această funcție; sunt gesturi de autocontact. Aceste gesturi centrate pe trup, cum ar fi, de exemplu, punerea unei mâini pe șold sau pe

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
o funcție veritabilă, dar sunt foarte elocvente în privința dorințelor noastre afective. În general, le realizăm mai mult cu mâna stângă, indiferent dacă suntem dreptaci sau stângaci. De fapt, în situațiile cele mai emoționante, ne străduim, deplin inconștient, să atragem atenția interlocutorului asupra părții stângi a chipului sau a trupului nostru. Astfel, dăm o notă mai afectivă comunicării, care se va desfășura între părțile stângi ale fețelor și între laturile stângi ale trupurilor. Așa cum începem să înțelegem, comunicarea între părțile stângi ale

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
picioarelor se supun altor reguli decât mișcările părții de sus a corpului. Dar fiecare lucru la vremea lui... Emisfera dreaptă, mai emotivă decât stânga, intervine cu atât mai eficient când este vorba despre seducție, cu cât imaginile transmise către creierul interlocutorilor noștri urmează o cale subliminală. Cei mai seducători oameni au o mai mare capacitate de transmitere a imaginilor subliminale decât restul lumii. În capitolul următor vom examina acest proces mai amănunțit. CAPITOLUL 4 Mesajele subliminale proprii seducției Așa cum am văzut

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
Mai concret, atunci când spunem ceva (mesaj verbal formal), gesturile noastre traduc exact ceea ce spunem (mesaj nonverbal conștient), emoțiile ne permit să întărim mesajul (mesaj nonverbal semiconștient), iar gesturile fugitive ale corpului și mimica întăresc și ele mesajul (mesaj nonverbal inconștient), interlocutorul recepționează perfect acel mesaj. Persoanele care pot face ca aceste patru niveluri ale comunicării să fie convergente sunt, incontestabil, mai seducătoare. Foarte concret, atunci când suntem convinși de ceea ce spunem, trimitem imagini (indexate și etichetate în mod științific) care ocolesc deplin

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
de imagini. Efectul conjugat al acestor imagini este cel care o face uneori de-a dreptul irezistibilă. Să le cercetăm întâi pe cele mai surprinzătoare, imaginile subliminale pure (nivelul 4). Imaginile subliminale pure emise de om Când suntem impasibili în fața interlocutorilor, am fi foarte surprinși să aflăm că uneori se creează între noi o legătură subliminală intensă. Câteva mecanisme inconștiente ne permit să percepem starea lor de spirit și să ne adaptăm corect. De la primul contact, fața noastră ia expresia feței

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
ia expresia feței persoanelor care ne atrag atenția. Acest mecanism inconștient ne permite să le percepem stările neurofiziologice și să le simțim empatic emoțiile. El a fost evidențiat de Ulf Dimberg. Cercetătorul suedez a plasat captatori pe fețele a doi interlocutori, constatând existența unor mici mișcări ale mușchilor lor faciali, care demonstrau că fiecare prelua expresia feței celuilalt. Prin urmare, adoptăm mimicile produse de mișcări ale mușchilor faciali invizibile cu ochiul liber, deoarece ele nu durează mai mult de 1/500

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
celuilalt. Prin urmare, adoptăm mimicile produse de mișcări ale mușchilor faciali invizibile cu ochiul liber, deoarece ele nu durează mai mult de 1/500 dintr-o secundă. Efortul inconștient pe care îl facem pentru a capta emoțiile traduse pe chipul interlocutorilor îl facem și pentru a capta emoțiile traduse pe trupul lor. „Neuronii-oglindă” ne fac să simulăm cu totul inconștient și pe furiș, cu ajutorul unei operațiuni mentale, mișcările interlocutorilor, pentru a le percepe starea de spirit. Când imităm cu fața și

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
inconștient pe care îl facem pentru a capta emoțiile traduse pe chipul interlocutorilor îl facem și pentru a capta emoțiile traduse pe trupul lor. „Neuronii-oglindă” ne fac să simulăm cu totul inconștient și pe furiș, cu ajutorul unei operațiuni mentale, mișcările interlocutorilor, pentru a le percepe starea de spirit. Când imităm cu fața și cu trupul micromișcările interlocutorilor noștri simțim emoțiile lor. Dar cei mai buni comunicatori fac mult mai mult: transmit emoțiile lor celorlalți. Cu alte cuvinte, emoțiile lor sunt contagioase

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
pentru a capta emoțiile traduse pe trupul lor. „Neuronii-oglindă” ne fac să simulăm cu totul inconștient și pe furiș, cu ajutorul unei operațiuni mentale, mișcările interlocutorilor, pentru a le percepe starea de spirit. Când imităm cu fața și cu trupul micromișcările interlocutorilor noștri simțim emoțiile lor. Dar cei mai buni comunicatori fac mult mai mult: transmit emoțiile lor celorlalți. Cu alte cuvinte, emoțiile lor sunt contagioase. Ellen Sullins a observat că, într-o interacțiune a două persoane care nu-și vorbesc, are

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
citesc pe față decât câteva sute de milisecunde. Însă acest interval este suficient pentru ca creierul să le descifreze și să se adapteze, fără ca noi să fim conștienți de acest proces. Creierul nostru este foarte bine „echipat” pentru a citi emoțiile interlocutorilor. El percepe imagini a căror durată de proiecție pe un ecran variază între 10 și 50... milisecunde ! Persoanele cărora le sunt proiectate aceste imagini le înregistrează inconștient și, dacă sunt întrebate după proiecție, reiese că aceste imagini memorate le-au

[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]