1,956 matches
-
prematură în noiembrie trecut m-a mâhnit peste măsură. LV. Romanele tale îl ajută pe lector să se descopere și să învețe cum se citește. Ești critic și romancier. Ce părere ai despre revenirea inteligibilului ca prioritate, despre întoarcerea la istorisire și la personaje? DL. Cred că se vede bine în romanele mele că sunt profesor și critic, fiindcă am grijă să ofer lectorului toate informațiile și reperele necesare ca să mă urmărească și să mă înțeleagă. Unii critici spun că îmi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mișcare aduse în prim plan. Li se amestecă poveștile, romanul e un carusel care îl uluiește pe lector, silindu-l astfel să plece în căutarea timpului pierdut. Pe de altă parte, timpul istoric devine un prezent continuu. Optezi pentru simplitatea istorisirii... GS. Înclin să prefer nararea la persoana întâia "inteligențe în mișcare", cum spuneai. În acest fel am acces direct și în profunzime la personaj, iar în cele din urmă stabilesc pe această cale chiar o relație cu lectorul. Vreau să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sentimentul de derută dar nu la modul direct și, dacă se poate, vreau s-o fac constructiv. Prin urmare le ofer deruta personajelor mele, care își caută o cale rezonabilă și încrezătoare pentru a-și depăși dezorientarea. Calea lor e istorisirea. Am credința că o povestire bine spusă, fără să tăgăduiască sau să răstălmăcească deruta existențială reală, poate s-o îmblânzească. LV. Imaginezi istorii leneșe, întârziate. Procedeul tău de bază este întreruperea repetată. Această întrerupere asigură suspansul și face povestirea să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un "atât... cât și", nu un "ori... ori". Sunt fascinat de granițe, sau mai bine zis de imposibilitatea de a trage o linie de demarcație clară între chestiuni umane fundamentale de pildă între trecut și prezent, între trecutul istoric și istorisire. Există o graniță și mai greu de trasat, una la care ajung să mediteze toți prozatorii la un moment dat granița dintre ceea ce numim de comun acord lumea reală și o altă lume, care există și ea, dar mai ales
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ca patimă năprasnică a tânărului care nu putea vorbi cu iubita lui și nu avea bani să se îmbarce pentru a fi alături de ea. Ajutat, tânărul a plecat în America și a fost reîntâlnit de autor la întoarcere. Romanul este istorisirea poveștii de iubire a cavalerului pentru Manon Lescaut. Des Grieux avea șaptesprezece ani, își făcuse studiile de filosofie la Amiens, era un exemplu de sârguință. Ca absolvent, tânărul cavaler se remarcase prin conferințele publice pe care le ținea. Episcopul i-
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
nefericite (...) Nu vom permite nici repetarea în prezența tinerilor a versurilor din Eschil în care se spune că Zeul, pe oameni îi învață crima, Când vrea, pentru vecie, să le distrugă stirpea". (379c, 380a) Platon mai critică în Cartea III istorisirile care, departe de a-l reprezenta pe omul de vază înțelept și măsurat, descriu eroi năbădăioși, propunându-i omului, drept modele, capodopere de imoralitate. Acest pasaj, care pune problema finalității morale a literaturii, în special a epopeii și teatrului, va
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de inventivitate. Toți autorii dramatici vor afirma acest lucru, preferând acțiunea în comparație cu stilul, fie că sunt poeți ai scenei ca Racine, Hugo sau Claudel, fie că sunt maeștri ai intrigii precum Corneille sau Goldoni. "Poetul trebuie să fie poet de istorisiri mai curând decât de metri, pentru că el este poet pentru reprezentație și fiindcă ceea ce reprezintă el sunt niște acțiuni" (cap. 9). Tentația poetică este o primejdie de care autorul dramatic trebuie mereu să se păzească, căci acțiunea ar pătimi. Vigny
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu formează prin nimic o unică acțiune. De aceea se pare că toți poeții care au compus o Heracliadă, o Thezeidă sau poeme de acest gen, s-au înșelat: ei cred că, pentru că Heracle era un individ unic, urmează ca istorisirea, și ea, să fie una. Dar Homer, care este incomparabil sub toate celelalte raporturi, pare să fi văzut corect și acest lucru, fie că asta se explică prin cunoașterea artei sau prin geniul său înnăscut: compunând Odiseea, el n-a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu sertare" ("pièces à tiroirs"). Ele nu erau fără îndoială decât un catalog de evenimente a căror succesiune dezordonată nu putea decât să obosească publicul. "Printre subiectele și acțiunile simple, cele mai rele sunt subiectele sau acțiunile "cu episoade"; numesc "istorisire cu episoade" cea în care episoadele se înlănțuie fără verosimilitate sau necesitate. Poeții nepricepuți compun acest gen de opere pentru că sunt ceea ce sunt, cei buni, din cauza actorilor; într-adevăr, cum compun piese pentru concursuri, lungesc deseori subiectul fără să țină
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
elemente eterogene, scopuri, cauze, întâmplări care prezidează la alegerea acțiunii și le unește. Poetul epic are mult mai multă libertate decât autorul dramatic. Întinderea epopeei îi permite să integreze, sub forma unor episoade, elemente ale povestirii relativ autonome, care constituie istorisiri în istorisire. Teatrul nu-i lasă autorului dramatic aceeași latitudine. Arta sa constă în alegerea, în existența (reală sau legendară) eroului, a unor evenimente ieșite din comun susceptibile de a fi ordonate în mod coerent. În plus, ea (tragedia) are
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scopuri, cauze, întâmplări care prezidează la alegerea acțiunii și le unește. Poetul epic are mult mai multă libertate decât autorul dramatic. Întinderea epopeei îi permite să integreze, sub forma unor episoade, elemente ale povestirii relativ autonome, care constituie istorisiri în istorisire. Teatrul nu-i lasă autorului dramatic aceeași latitudine. Arta sa constă în alegerea, în existența (reală sau legendară) eroului, a unor evenimente ieșite din comun susceptibile de a fi ordonate în mod coerent. În plus, ea (tragedia) are de partea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar fi făcut din Oedip de Sofocle o epopee tot atât de lungă ca Iliada). În plus, în epopei reprezentația are mai puțină unitate (dovada este că din orice operă reprezentativă se scot mai multe tragedii, astfel încât dacă poeții epici tratează o istorisire unică, fie, prin scurtimea reprezentației, ea va părea să se termine brusc, fie, prin conformarea sa la dimensiunile cerute de metru, ea va părea dezlânată) vorbesc, de exemplu de cazul în care ea este constituită din mai multe acțiuni: astfel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poate povesti în voie acțiuni simultane, autorului dramatic îi este dificil să le reprezinte. "Epopeea are o trăsătură distinctă care îi permite să-și mărească întinderea; asta pentru că, în tragedie, nu este posibil să fie reprezentate mai multe părți ale istorisirii care se produc simultan: foarte potrivite cu acțiunea, ele măresc amploarea poemului; epopeea dispune deci prin asta de un excelent mijloc de a atinge grandoarea, și de a-i procura auditoriului plăcerea schimbării introducând episoade variate; într-adevăr uniformitatea, care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în afară de cazurile în care spectatorul percepe, în spatele acestuia, o oarecare raționalitate. Aristotel citează exemplul statuii lui Mitys din Argos care a căzut, în timpul spectacolului, în capul omului ce-l asasinase odinioară și pe care l-a omorât. O astfel de istorisire poate da loc la trei versiuni diferite. Aristotel o elimină pe cea care ar prezenta o asemenea acțiune ca rezultat al unei coincidențe pur întâmplătoare, căci ea nu ar putea să impresioneze spectatorul. "Verosimilul, scrie el, exclude ca evenimentele să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
iraționale decât dacă sunt conținute deja în istoria preexistentă din care se inspiră scriitorul. "Subiectele nu trebuie să se compună din părți iraționale, și chiar, în măsura posibilului, ele nu trebuie să comporte nimic irațional; sau acestea să fie în afara istorisirii povestite de exemplu faptul că Oedip nu știe cum a murit Laius și nu în dramă". (cap. 24) Cât despre "monstruos"19, care este o categorie a iraționalului, el trebuie respins, ca fiind de necrezut. Istoria teatrului ne arată că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din Delos) El emite ideea că autorul dramatic trebuie să țină seama de spectacol, chiar din stadiul conceperii textului. Este necesar să "își aducă lucrurile sub ochi" și să-și imagineze de la bun început drama în spațiu. "Pentru a compune istorisiri și pentru expresie, pentru a le da forma terminată, trebuie să-și aducă la maximum scena sub ochi căci astfel cel care vede ca și cum ar asista la acțiuni ar ști cu mai multă eficacitate să descopere ceea ce este potrivit, fără
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe cel mai bun poet. Într-adevăr, trebuie ca independent de spectacol, întâmplarea să fie astfel constituită, încât, aflând faptele care se produc, să tremurăm și să fim cuprinși de milă în fața a ceea ce se întâmplă: asta am resimți ascultând istorisirea din Oedip. A produce acest efect prin mijloacele spectacolului nu ține de artă: este o chestiune de punere în scenă." (cap. 14) Această contradicție flagrantă a Poeticii, text care nu este un tratat în adevăratul înțeles al cuvântului, ci un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie el în Examen în 1660, trece încă drept cea mai frumoasă pentru cei care nu sunt legați de cea de pe urmă severitate a Regulilor, și de douăzeci și trei de ani de când își menține locul în teatrele noastre, nici istorisirea, nici efortul de imaginație nu au făcut să se vadă ceva ce i-ar fi șters strălucirea." Și mai explicit, în Dedicație la Confidenta (La Suivante), scrie: "Fiindcă facem poeme pentru a fi reprezentate, primul nostru scop trebuie să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în antracte a elipselor temporale. "Inutil să limităm acțiunea la o singură rotire a soarelui, chiar dacă este conform sfatului lui Aristotel; (...) ea să nu dureze totuși decât un interval de timp foarte scurt, în afară de cazul în care poetul scrie o istorisire ce trebuie să se desfășoare în ani îndelungați, pe care el o va putea situa în intervalul dintre două acte, ca și, dacă ar trebui, călătoria pe care ar întreprinde-o un personaj, lucru ce supără atât de mult spiritele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
introdusă de italieni, având în vedere că este mai rezonabil să se amestece lucrurile grave cu cele mai puțin serioase, într-o singură înșiruire de discursuri și să le faci să fie întâlnite în același subiect al unei fabule sau istorisiri decât să adaugi în afara spectacolului satire la tragedii, care nu au nicio legătură împreună, și care stârnesc confuzie și tulburarea vederii și memoriei ascultătorilor. Căci ca să spui că nu se cade să apară în aceeași piesă aceleași persoane vorbind despre
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și a venit să se instaleze la mine. Într-o zi de spectacol, cum încercam să-mi scap prizonierul de plictiseală, i-am propus să mergem la spectacol. (Nu știu la care din cele trei.) Asta nu are importanță pentru istorisirea mea. Prietenul meu acceptă. Eu îl conduc. Ajungem; dar la vederea gărzilor răspândite, a micilor ghișee obscure care servesc de intrare, și a acestei găuri închise cu un grilaj de fier, prin care se distribuie biletele, tânărul își închipui că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra deznodământului. Datorită acestei prolepse, spectatorul, debarasat de neliniștile referitoare la viitorul eroilor, are spiritul liber pentru a reflecta asupra desfășurării acțiunii. Cu adevărat, Brecht crede că lucrul cel mai important în teatru este acțiunea. Noțiunea de "fabulă" sau de "istorisire", la Brecht, a înlocuit vechea noțiune de intrigă dramatică care este relația dintre o criză și expoziție, intrigă, deznodământ. Dimpotrivă, "fabula" brechtiană este o juxtapunere a episoadelor legate de comportamentul unui personaj în fața unei probleme permanente. Contează nu atât personajele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
chiar În timp ce se Înmulțesc posibilitățile de a interveni asupra vieții procio, făcându-i, prin rugăciuni și descântece, pe zei să intervină În desfășurarea lucrurilor, Începe să apară În conștiința omului ideea destinului, reprezentat de zeul Shaixe "Shai"2. Într-o istorisire din această epocă 3, vedem cum la nașterea fiului regelui asistă cele „Șapte Hathorxe "Hathor"” (la fel cum divinitățile interveniseră și În cazul nașterii viitorilor regi În relatarea din papirusul Westcar sau În teogamiile de la Deir el Bahari și Luxor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În general Astartexe "Astarte", figură complexă cu funcții destul de variate: deținătoare a regalității și, prin urmare, protectoare a regelui, garantă a fertilității și a fecundității, protectoare a marinarilor și a acțiunilor militare. În plus, În multe cazuri se profilează o istorisire mitologică cu trăsături asemănătoare, În ciuda variantelor locale, a cărei matrice străveche trebuie căutată În miturile ugaritice ale lui Baalxe "Baal", dispărut În infern și apoi reîntors. La Biblos, cetate marcată de legătura politică și culturală tradițională cu Egiptul, figura lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeița egipteană Hathorxe "Hathor" și, mai târziu, cu Isisxe "Isis". Elementul masculin al perechii poliade se numește aici Adonisxe "Adonis", În izvoarele clasice, din fenicianul ’ad½n, denumire care acoperă o figură tipică de Baalxe "Baal" local. Acesta este protagonistul unei istorisiri tragice: după moarte este trimis În lumea de „dincolo”, după care i se Îngăduie totuși o Întoarcere parțială la viață. În cinstea sa se organizau ceremonii numite „Adonii”. În panteonul din Biblos se mai aflau și Baal Shamemxe "Baal Shamem
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]