2,990 matches
-
familie. O importantă zonă a cîmpului semantic "popor" din cele două limbi este acoperită de elemente cu bază grecească și un sector mai mic de elemente cu bază germanică. Situația se prezintă similar și în alte limbi romanice, precum spaniola, italiana și franceza, dar se regăsește în mare parte și în limbile germanice, deoarece și acestea, alături de elementul moștenit folk și de derivatele lui, au cuvinte ce pornesc de la latinescul populus și de la greceștile démos și éthnos. Limba engleză, ca limbă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
au apărut forme perifrastice (analitice), ele au evoluat uneori spre sintetic, încît construcțiile cu habeo, la viitor și la condițional, au ajuns la reducerea auxiliarului la o simplă desinență, deci je chanterai, la viitor (în mod asemănător prezentîndu-se situațiile în italiană, spaniolă și portugheză: io contero, yo cantaré, eu cantarei). Dar, totuși, și la verb, diateza pasivă se exprimă numai perifrastic în toate limbile romanice, în vreme ce în latină se exprima sintetic la prezent (amor "sînt iubit"), iar mai mult ca perfectul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
contero, yo cantaré, eu cantarei). Dar, totuși, și la verb, diateza pasivă se exprimă numai perifrastic în toate limbile romanice, în vreme ce în latină se exprima sintetic la prezent (amor "sînt iubit"), iar mai mult ca perfectul din franceză și din italiană se exprimă tot analitic, în vreme ce latina îl exprima în mod sintetic. Apoi, perfectul compus, care a apărut în latina populară tîrzie, este și el analitic în toate limbile succesoare. Ca atare, nu se poate caracteriza o limbă romanică prin analitism
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Dacă declinarea latinească a dispărut aproape în totalitate, nu același lucru s-a întîmplat cu numărul, încît, dacă în latină forma casae poate fi de dativ sau de genitiv singular ori de nominativ și de vocativ plural, forma case din italiană este numai o formă de plural, aici fiind o determinare paradigmatică sau internă. La fel, forma amici din latină putea fi genitiv singular sau nominativ ori vocativ plural, dar în italiană amici este un plural bine determinat (și, la fel
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de nominativ și de vocativ plural, forma case din italiană este numai o formă de plural, aici fiind o determinare paradigmatică sau internă. La fel, forma amici din latină putea fi genitiv singular sau nominativ ori vocativ plural, dar în italiană amici este un plural bine determinat (și, la fel, amici din română). În latină, genul nu se putea recunoaște deseori în mod explicit decît numai prin acordul cu un determinant (adjectiv), dacă acesta avea trei forme (altus, -a, -um, pulcher
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
aria centrală. În tr-adevăr, nu s-ar putea explica în alt mod coincidențele dintre spaniolă, portugheză și română, căci nu se poate pune proble-ma existenței vreunei influențe între limbile iberice și română. În mod similar, se constată că franceza și italiana construiesc mai mult ca perfectul în mod perifrastic, cu ajutorul a două auxiliare la imperfect, după modelul perfectului compus, în vreme ce spaniola și portugheza, pe de o parte, care continuă mai mult ca perfectul indicativ latin, și româna, pe de altă parte
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
parte, care continuă mai mult ca perfectul indicativ latin, și româna, pe de altă parte, care a adus la indicativ mai mult ca perfectul conjunctiv, exprimă acest timp în mod sintetic. Se constată apoi că, spre deosebire de ariile laterale, franceza și italiana au un articol partitiv. Asemenea fenomene constatate în plan sincronic, în existența actuală a limbilor romanice, explică succesiunea de fenomene, fiindcă limbile centrale prezintă elemente mai noi în raport cu limbile din ariile laterale, unde se conservă elemente mai vechi. Între limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în plan sincronic, în existența actuală a limbilor romanice, explică succesiunea de fenomene, fiindcă limbile centrale prezintă elemente mai noi în raport cu limbile din ariile laterale, unde se conservă elemente mai vechi. Între limbile centrale, franceza este mult mai inovatoare în raport cu italiana și, prin aceasta, mai îndepărtată de latină, fără a înceta, desigur, să fie totuși o limbă romanică. Astfel, franceza preferă deseori determinarea externă, acolo unde toate celelalte limbi romanice recurg la o determinare internă. Diminutivele, de exemplu, care s-au
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
modernă ele nu mai sînt preferate. Această predispoziție a francezei pentru determinarea externă explică și faptul că, deși a cunoscut de timpuriu și o lungă perioadă de timp influența latinei literare, nu și-a însușit formarea superlativului cu -issimus, precum italiana, spaniola și portugheza. Prin urmare, dintre limbile romanice, franceza are evoluția cea mai divergentă în raport cu sistemul latin, dar și deosebită în raport cu sistemele celorlalte limbi romanice, încît, din perspectivă tipologică, limbile care descind din latină alcătuiesc două grupuri distincte: tipul francez
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
iar altădată împrumuturile au fost modificate după modelul cuvintelor moștenite (prin anolo-gism), încît au căpătat un aspect similar cu acestea. Din aceste motive, limbile romanice prezintă evidente diferențe în modul în care omogenizează sau nu elementele moștenite și cele împrumutate, italiana prezentînd frecvent fenomenul omogenizării (de obicei pe baze analogice), franceza și româna carac-terizîndu-se îndeosebi prin fenomenul dublei articulări, iar spaniola și portugheza ocupînd o poziție intermediară. Pe de altă parte, fenomenul omogenizării și cel al dublei articulări se manifestă diferit
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-tis, limba română are cuvîntul moștenit minte, limbile italiană, spaniolă și portugheză moștenitul mente, dar franceza îi redă conținutul prin alte elemente lexicale (raison, sagesse, esprit), tot moștenite din latină. Datorită formei radicalului, identică cu cea din latină, mente din italiană, spaniolă și portugheză anulează posibilitatea manifestării dublei articulări în raport cu împrumuturile neologice pentru redarea noțiunilor "mental" și "mentalitate", iar franceza nu realizează fenomenul datorită absenței elementului moștenit. Româna însă cunoaște dubla articulare, în ciuda faptului că uneori s-a încercat omogenizarea, pe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
aici, rezultă că franceza reprezintă un tip aparte, în acest caz, în raport cu celelalte limbi romanice, deoarece nu a moștenit cuvîntul latin mens, -tis, iar româna reprezintă la rîndul ei un subtip, fiindcă are marcat fenomenul dublei articulări, ce lipsește în italiană, în spaniolă și în portugheză. Din altă perspectivă, neologismul românesc mentalitate este cel mai apropiat de forma originară, prin redarea sufixului ca în ablativul latin (-itate), în vreme ce celelalte limbi avute în vedere supun sufixul unor modificări care îl diferențiază mult
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
s-a putut realiza printr-o dublă adaptare a împrumutului, printr-o diferențiere de expresie și de conținut a două forme. Cuvîntul latin ratio, -onis a fost moștenit de franceză în forma raison, cu semnificația "rațiune, minte". În mod asemănător, italiana are corespondentul ragióne, spaniola corespondentul razon, iar portugheza corespondentul razăo, semnificația fiind aceeași. Împrumutarea ulterioară a lat. ratio pentru a reda semnificația "porție, rație" a avut drept rezultat cuvintele: fr. ration, it. razióne, sp. ración și pg. raçăo. Se remarcă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
corespondentul ragióne, spaniola corespondentul razon, iar portugheza corespondentul razăo, semnificația fiind aceeași. Împrumutarea ulterioară a lat. ratio pentru a reda semnificația "porție, rație" a avut drept rezultat cuvintele: fr. ration, it. razióne, sp. ración și pg. raçăo. Se remarcă în italiană, în spaniolă și, mai ales, în portugheză o apropiere a formei împrumutului de forma cuvîntului moștenit. Limba română, care nu are prin moștenire un urmaș al lat. ratio a realizat totuși la nivel neologic o dublă redare prin rațiune și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a modifica deseori și elementele radicalului din împrumuturile latine în procesul adaptării și faptul că această limbă romanică a făcut asemenea împrumuturi încă din timpurile foarte vechi explică dificultatea de a stabili uneori dacă un element de origine latină din italiană este moștenit sau a pătruns ulterior pe cale cultă. Dacă în italiană fenomenul modificării analogice a neologismelor după forma cuvintelor moștenite este admisibil, se pune întrebarea de ce pentru limba română, destul de apropiată de italiană și conservatoare fidelă a scheletului consonantic din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adaptării și faptul că această limbă romanică a făcut asemenea împrumuturi încă din timpurile foarte vechi explică dificultatea de a stabili uneori dacă un element de origine latină din italiană este moștenit sau a pătruns ulterior pe cale cultă. Dacă în italiană fenomenul modificării analogice a neologismelor după forma cuvintelor moștenite este admisibil, se pune întrebarea de ce pentru limba română, destul de apropiată de italiană și conservatoare fidelă a scheletului consonantic din cuvintele latinești moștenite, un asemenea principiu nu este funcțional, iar propunerile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Ca atare, mult timp, germanicii nu au avut o cultură proprie conservată de o aristocrație intelectuală și fixată într-un ideal lingvistic care să contribuie la menținerea unui tip vechi (cum s-a întîmplat în cazul unor limbi romanice precum italiana și franceza) și, de aceea, un imperiu germanic, precum cel al lui Carol cel Mare (de la sfîrșitul secolului al VIII-lea și începutul celui următor) nu a însemnat triumful culturii și limbii germa-ne, ci renașterea studiilor latine și cultivarea limbii
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
perioada Renașterii, îndeosebi în ultima parte a secolului al XVI-lea, cînd a început perioada englezei moderne, au fost introduse numeroase împrumuturi, mai ales din limbile clasice (latină și greacă), dar și din alte limbi (din franceză: ballet, serenade; din italiană: cupola, gondola; din spaniolă și din portugheză: embargo, tornado, denumiri pentru realități exotice: banana, cacao, canibal, colibri, patato, tamato etc.). Pe lîngă această îmbogățire cu elemente preluate din diferite limbi, engleza s-a îmbogățit și prin crearea pe terenul ei
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în mod eficient o asemenea metaforizare. Titlurile date de traducători prin nume proprii (precum, Hyperion sau Lucifer, în engleză, Vesper, în franceză, Hyperion, în spaniolă 100) sau cele care vizează statutul de stea ori de astru (precum, L'astro, din italiană) și cele care subliniază că este vorba de o stea "de seară" (precum, Der Abendstern, din germană, sau O Astro da tarde, din portugheză 101), nu oferă aceeași situație ca românescul luceafăr. Este drept că, în epica poemului eminescian, luceafărul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
conține și substantive articulate. Există apoi limbi, precum engleza și neerlandeza, în care distincția dintre pronumele de politețe și cel personal propriu-zis nu este marcată formal (nici măcar prin forma verbală), încît traducerea în limbi în care asemenea distincție este pregnantă (italiana, româna, portugheza, spaniola, germa-na etc.) trebuie să opereze diferențierile necesare marcîndu-le în mod explicit. Dificultățile echivalării se multiplică în cazul în care o formă gramaticală are funcții complexe, iar nu o funcție unică, simplă și unitară. Astfel, rom. el cîntă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
original, se pot concretiza în limba scop, care nu are în sistemul gramatical propriu această categorie, prin elemente lexicale sau sintagmatice care s-o suplinească. Din altă perspectivă, a categoriei timpului, se poate constata că, în română, în spaniolă, în italiană și, în general, în limbile romanice, imperfectul și perfectul simplu sînt unități funcționale diferite, adică sînt conținuturi de limbă diferite, dar, în engleză și în germană, această distincție nu este operantă, fiindcă aceste limbi nu au două forme deosebite de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Judy Pearsal, Oxford University Press, New York, 1999 Coșeriu, Eugeniu, Lecții de lingvistică generală, Editura ARC, Chișinău, 2000 Coșeriu, Eugen, Prelegeri și conferințe, Iași, 1994 Devoto, Giacomo, Storia della lingua di Roma, Licinio Cap-pelli, Bologna, 1940 Devoto, Giacomo, Storia della lingua italiana, Rizzoli Edito-re, Milano, 1977 Devoto, Giacomo; Oli, Gian Carlo, Vocabulario della lingua italiana, Felice Le Monnier, Firenze, 2006 Diccionario de la lengua española, Real Academia Española, Madrid, vol. I-II, 2001 Dictionário de língua potuguese, Porto Editora, Porto, 1998 (autori J.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Editura ARC, Chișinău, 2000 Coșeriu, Eugen, Prelegeri și conferințe, Iași, 1994 Devoto, Giacomo, Storia della lingua di Roma, Licinio Cap-pelli, Bologna, 1940 Devoto, Giacomo, Storia della lingua italiana, Rizzoli Edito-re, Milano, 1977 Devoto, Giacomo; Oli, Gian Carlo, Vocabulario della lingua italiana, Felice Le Monnier, Firenze, 2006 Diccionario de la lengua española, Real Academia Española, Madrid, vol. I-II, 2001 Dictionário de língua potuguese, Porto Editora, Porto, 1998 (autori J. Almeida Costa și A. Sampaio e Melo) Drimba, Ovidiu, Istoria culturii și civilizației
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
28-35. 14 Ferdinand Braudel, Gramatica civilizațiilor, Editura Meridiane, București, 1994, vol. II, p. 227-277. 15 Vezi John Bowle, op. cit., p. 33-35. 16 Așadar, o situație asemănătoare aceleia care se regăsește în cazul unor mari limbi de cultură europene moderne, precum italiana și spaniola, care și-au format aspectul literar pe baza unui dialect, dar în limba literaturii receptează elemente (de obicei lexicale) și din celelalte dialecte. 17 Vezi John Bowle, op. cit., p. 64. 18 Vezi John Bowle, op. cit., p. 63; Walter
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pornind de la sînt. 43 Fenomenul este denumit articol contractat sau prepoziție articulată: fr. article contranté, it. preposizione articolata, sp. contracción del articulo, pg. contracçăo do artículo. 44 Potrivit lui Eugen Coșeriu (Prelegeri și conferințe, p. 138-139) există diferențe de conținut (în italiană) între superlativul realizat cu acest sufix și cel analitic. 45 Studiul științific al evoluției limbilor germanice din germanica comună alcătuiește disciplina denumită germanistică (< germ. Germanistik), care reprezintă o ramură a lingvisticii indo-europene. 46 Scrierea runică este probabil o combinație între
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]