3,980 matches
-
numele său benone - îi place să se exprime prin gesturi emfatice, teatrale (laba ridicată spre cerul baltic, coada înălțată într-un întortocheat tirbușon), și manifestă - bănuim - o profundă afecțiune pentru v. înnopteanu (în a cărui mână puternică își simte strânsă „laba lui baltică”). Ceea ce poate surprinde în poeme de tipul acesta este faptul că autorul nu pare să-și pună deloc problema dacă asemenea animale hibride pot exista în realitate, ci vorbește pe același ton imperturbabil, neutru, de raport, despre întâmplări
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Visează luna-n ceruri!... sub visul cel de lună Flori, ape, cuiburi, inimi visează Împreună. Nici o mișcare-n frunze, și nici o adiere Nu tulbură În treacăt a nopței dulci mistere. Albina doarme-ascunsă În macul adormit, Bâtlanul printre nuferi stă-n labă neclintit, Și raza argintie din stele deslipită Căzînd, săgeată lungă, prin umbra tăinuită, Se duce de aprinde văpăi tremurătoare În albele șiraguri de rouă lucitoare.” Alecsandri a fixat și momentul Înserării, legîndu-l, invariabil, de eros. E „ceasul dumnezeiesc” al iubirii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să imite glasul Catarinellei atunci când chema porcii și găinile fiecare cu nume propriu: Corcodac, groh, groh, vin stăpână, dar mai întâi stinge oala de pe foc. Apoi, făcea să vină-n goană paznicii, atât de tare hohotea. Îl găseau în patru labe în timp ce se tăvălea și imita grohăitul porcului, cotcodăcitul găinilor. Călugărul acela era nebun dacă se purta în halul ăla. Și s-au dus să informeze mai departe. Hohotele de râs ale lui Tommaso îi trezeau pe cei închiși și pe
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
al tău. Cei care te tortu rează, cei care îți pândesc somnul și îți vatămă starea de veghe, care îți afundă gura în hârdăul cu nevoile altora, care îți împing cu bocancul zeama pe care s-o lipăi, în patru labe și fără lingură, ca jivinele, cei care îți măscăresc amintirile și îți sleiesc așteptările, toți ajung să poarte chipul tău. Și atunci nu mai ai unde să fugi. Marginile sufletului tău, frâiele minții, se desfac ca doagele unui butoi căruia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
singura care ne ținea în viață. Toate colțurile erau rotunjite, încât nu-ți puteai strivi tâmpla de nicio muchie. Nu ni se dădeau tacâmuri, trebuia să lipăim mâncarea ca animalele. Și ne puneau să facem chiar așa, așezați în patru labe, să ne afundăm gurile în zoaiele turnate în chip de mâncare. Puteai să refuzi. Dar refuzul te silea la o nouă umilință. Cei ce refuzau să mănânce erau ținuți cu gura deschisă ca să li se toarne pe gât zeama fierbinte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a vorbit de dragoste ? — Atunci, dacă vrei, plătești. Jancote ! Banu’ înainte... — Da’ de la băiatul ăsta de ce nu ceri ? mai nădăjdui Ologu. Lasă-l, săracu’... spuse Panselia duios, îndesându-i ultima bucată în gură. Nu te uiți la el, că nici măcar labă nu e-n stare să-și facă ? La vârsta lui, interveni orbul, poți s-o faci și-n vis... — Gata ! hotărî Costică, opintindu-se să se ridice. Gata, că ne apucă tristețea ! Hai, înapoi la treabă... Scoase din buzunarul de la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în coate, trăgându-și piciorul ca pe o coadă de șopârlă, până dibui cârjele. Se ridică în șezut, privind lung spre mulțimile care se desfăceau, satisfăcute pentru o clipă, ca să se strângă iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-un smoc de iarbă încolțit printre pietre. „Ajutați-mă, oameni buni“, șoptea orbul întruna, încercând, după auz, să priceapă încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-l privea, de parcă cineva ar fi vorbit din spatele unei măști. — Auzi, ciovico, mai bine mi-ai da mie o mână de ajutor, spuse cu voce stinsă Ologu. Și dă-i și chiorului ăstuia ciomagul, să nu mai umble în patru labe și cu limba scoasă. Panselia nu se încumetă să-l lase așa pe Coltuc, își sumese fustele colorate, netezi o margine, o muie în gură și îi șterse flăcăului sângele uscat din colțul buzelor. Dar cum era peste puterile ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
perete, ți-ai fi făcut cruce, jurând că e un cal ce vorbește. Avea mâini atât de lungi, încât nu știai dacă e un armăsar săltând în două picioare sau un om care se maimuțărește, gata să alerge în patru labe. De aceea, atunci când ridică mâna, cu unghiile sclipind de parcă ar fi fost bătute, ca potcoavele, pe nicovală, și necheză scurt, toți ceilalți se opriră, așteptând. Magdalena, în schimb, nu putea stârni vreo îndoială. Pe chipul ei palid, semnele bolii se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e nicio primejdie să visezi că dormi, căci în vis nimeni nu moare. Faraon adormise pe canapeaua cu arcurile rupte a vechii caroserii. Picioarele îi atârnau în afară, prin tălpile găurite pielea i se vedea la fel de neagră și tăbăcită, așa că laba piciorului se făcuse una cu bocancul. Dormea cu capul rezemat de acordeon, la fiecare mișcare, burduful lăsa să-i scape un vaier din slobozeniile trecute, ca o boare uscată ce fluieră prin streșini. Vorbind aceeași limbă amestecată, acordeonul visa pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pe mine chestia asta m-a costat cinci ani, se strâmbă Pârnaie. Tot mergând și vorbind, simțiră, dintr-odată, că icnelile lui Iadeș, însoțite de zăngănitul de fiare, rămăseseră în urmă. Omul, cu fesul îndesat până la sprâncene, stătea în patru labe, uitându-se nătâng la un porumbel. Pasărea țopăi pe loc, până ce se hotărî să rămână nemișcată. Iadeș scoase câteva semințe și i le întinse, în căușul palmei. Pasărea ciuguli, după o scurtă ezitare. — Să moară mama, se minună Iadeș, dacă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tragă aer în piept. Saliva făcea bulbuci care se umflau și se spărgeau în ritmul clănțănelii, îngroșându-se la colțul buzelor, într-o spumă verzuie. Corpul îi tresărea, dar pe bucăți, întâi capul, pe urmă pieptul, coapsele și, la urmă, labele picioarelor, de parcă ar fi fost străbătut de șocuri electrice. În mod miraculos, ciorapul de lână rămăsese tras pe cap și vârful îngroșat îi juca pe frunte, ca un motocel. Se îmbulziră în jurul lui, fiecare cu părerea sa, pe care se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care veniseră, după ore, să fumeze în parc plecaseră. Iar îndrăgostiții care să se ascundă în întuneric nu veniseră încă. Doar un bătrân și câinele lui. Tili tăcu până când omul se îndepărtă în ritmul câinelui bondoc, ca un salam pe labe. Nici nu mai știi de cine să te ferești, spuse Tili. Oricum, nu e un loc în care să-ți vină să te duci și a doua oară. Una peste alta, nu trebuia să-l lăsăm pe Luca să plece
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
după ce gemetele de mulțumire conteniră. — Doișpe fix. Și, în fața privirii întrebătoare a celuilalt, arătă cu mâna și cu degetele desfăcute de două ori și încă o dată doar cu două degete. Omul obosise de stat pe vine. Se lăsă în patru labe și apăsă cu palmele, dând ocol țărușului. Privi în sus, spre clopotniță, și păru din nou mulțumit. În genere, părea un om mulțumit de ceea ce face. Era mulțumit, dar nu întru totul. — Să ne grăbim, spuse, dacă zici că e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să se apropie, ca pentru a-i dezvălui, în șoaptă, o mare taină. Așteptă ca Maca să se aplece cât să-și poată lipi buzele de urechea lui. — Cu fiecare lucru pe care-l cumperi, răcni, pun și mai tare laba pe tine ! Ei asta vor ! Maca își vârî arătătorul în ureche, scuturându-l, de parcă răcnetele ar fi rămas agățate acolo. — Care ei ? întrebă. Asta omul înțelese. Îi făcu iarăși semn să se apropie, pentru a-i șopti celălalt mare secret
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la canoane de nu te vezi... Spre amiază e mai iertător. Îi arătă în fundul curții o baracă, un fel de loc de prăznuire. — Să mă chemi ! strigă omul după el. Să bat clopotul ăl’ mare când simți că ăștia pun laba pe tine și nu mai ai scăpare. Așa o să fac, încuviință Maca, dar palma de ascultat era departe. O potecă ducea spre baracă. Acolo unde pașii nu bătătoriseră pământul, creșteau portolaci, petunii și reginanopții. Peste tot era liniște, ceasul clopotarului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care nu-l mulțumi pe Jenică. El își dădea acum lupta cu îngerul și părea de neînduplecat. Lozul câștigător se tot furișa printre celelalte, mai ascuns, mai la fund sau într-o margine. Jenică se dezlănțuise. Se lăsă în patru labe cu fața lipită de podea, privind grămăjoara din toate cele patru direcții. Se năpusti, icnind, astfel încât lozurile să nu aibă timp să se regrupeze. „Te prind, mă, te prind !“, șuiera, rupând sau smulgând peticul golemului din lozurile pe jumătate rupte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ei, la vârsta de cincizeci de ani, în fața unor realități cu totul nebănuite până atunci. Câinele Stolț sări pe pieptul său, se tîrî cu botul până aproape de gîtu-i și după ce-l linse ușor pe obraz, oftând, își culcă capul pe labe, privindu-l. Liniștit, Ioanide închise ochii și se lăsă în voia dormitării. III Strada Tritonilor nu amintește nici pe departe oceanul ori mitologia clasică, precum s-ar presupune din nume, datorîn-du-și probabil apelația unor primari mândri de ascendența noastră romană
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
camarazilor mei, ca nu cumva să-mi intre în suflet orgoliul de a fi o persoană de excepție, fiul ilustrului arhitect Ioanide. ("Poți să fii modest - scrise Ioanide - și să ții seamă de părerea semenilor fără să cazi în patru labe.") Singurul lucru de care mă tem este de a nu mă fi ilustrat prin umilința mea. Dar dacă despici firul de păr în patru, faci filozofie și încetezi de a mai trăi. Am vorbit mai sus de doctrina comunistă, pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu o mare coamă de frișcă. Max vîrî degetul în ea, reteză o bună porțiune și o duse la gură, lingîndu-și apoi tacticos degetul. "E bună, tanti", fu toată scuza sa, admonestat cu un îngăduitor "Ești teribil de rău-crescut, Max! Labele jos!" În treacăt fie zis, în cercul Hangerliu expresia "Labele jos!" era în vogă, preferată de cele mai distinse membre feminine, chiar de the Countess și de the Marchioness, în țară și în străinătate, cu sentimentul de a comite o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ea, reteză o bună porțiune și o duse la gură, lingîndu-și apoi tacticos degetul. "E bună, tanti", fu toată scuza sa, admonestat cu un îngăduitor "Ești teribil de rău-crescut, Max! Labele jos!" În treacăt fie zis, în cercul Hangerliu expresia "Labele jos!" era în vogă, preferată de cele mai distinse membre feminine, chiar de the Countess și de the Marchioness, în țară și în străinătate, cu sentimentul de a comite o mitocănie exquise 1. Astfel, în timp ce în mediile populare pe care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
s-o copiem? După o lungă scrutare, zâmbind incert, Botticelli zise: - Prea seamănă a mormânt, nu sunt de părere. " Într-adevăr, medită Ioanide, e ceva sumbru acolo, ca și în camera mormintelor celor doi Medici, dar, în fine, se simte laba marelui artist, oricui îi sare în ochi concepția grandioasă." - Ascultă, Botticelli, asta e de Michelangelo! Butoiescu rămase puțin surprins, dar tot neconvins, și de atunci se feri de a mai da deschis o opinie. Ioanide nu putea să-i pretindă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lua parte la o reuniune în care mă aflu, a privi toate fețele alături de mine e pentru el un deliciu. Ștolț este monden. Pentru celelalte animale, afară de câini, are felurite nuanțe de ostilitate. Muștele îl supără, broasca, asupra căreia pune laba cu prudență, îl dezgustă, pisica îi produce nervi prin calmul perfid cu care îl privește, ursul îl sperie, pe alte jigănii le contemplă cu umor, ca pe niște caricaturi ale naturii, în fine, totul pentru Ștolț e a fi om
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
jigănii le contemplă cu umor, ca pe niște caricaturi ale naturii, în fine, totul pentru Ștolț e a fi om, și când vrea să fie convingător în solicitații merge în două picioare G. Călinescu și te trage de braț cu laba, omenește. Ștolț are comun cu mine dezinteresul pentru natură. Nu se simte bine decât în cadru artificial. Fără canapea, fără fotolii e stingher. Admite cel mult umbra picioarelor scaunului sau a dedesubtului mesei și a patului. Copacii, vegetația nu sunt
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
merge pe un om, și încă mai puțin pe un condamnat la moarte. Muștele care se așază pe textul operelor lui Shakespeare nu simt decât mirosul de cerneală sau de impurități. Umbra literelor rămâne în afara conștiinței lor. Muștele își spală labele cu totul liniștite peste numele "Hamlet". Vrăbiile fac mare tapaj la fereastră. Și acestea se arată cu totul insensibile la drama mea. De ce, mă întreb, când sunt posibile atâtea miracole în lume, a lumina orașe întregi la învîrtirea unui buton
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]