6,066 matches
-
engleză, The Divine institutes, în The Ante‑Nicene Fathers, vol. 7, Edinburgh, 1989. Există, de asemenea, o traducere veche făcută de R. Fame, Des divines institutions contre les gentils et les idolâtres, Paris, 1543. . Histoire de la littérature chrétienne de langue latine, Paris, 1948, p. 297. Un comentariu unitar al cărții a VII‑a la H.W.A. Van Rooijen‑Dijkman, De uita beata. Het zevende Boek van de Diuinae Institutiones van Lactantius. Analyse en Bronnenonderzoek, Assen, 1967, cu un rezumat în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fragmente), iluministul Ș. popularizează învățături agronomice sau face o descriere a naturii pe regnuri, pentru înțelegerea căreia alcătuiește în final un Vocabularium pertinens ad tria regna naturae și un Vocabulariu ce se ține de istoria naturii, ambele cu echivalente în latină, română, maghiară și germană. Preocupările pentru studiul limbii constituie alt aspect al complexei acțiuni de emancipare națională, atât prin demonstrarea latinității limbii române, cât și prin expunerea metodică și inteligibilă a modului de învățare și folosire corectă a acesteia. Colaborând
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
texte-model numai cu caractere latine. A doua ediție a gramaticii (1805) va fi îngrijită (și îmbunătățită) numai de el. Un scurt rezumat al ideilor sale lingvistice și istorice se dă în Epistola... către Ioan de Lipszky (1804), o broșură în latină. Dar opera vieții lui Ș., elaborată timp de peste treizeci de ani, este scrierea istoriei integrale a românilor, o amplă sinteză documentară, cu sute de surse variate, de la istoricii antici la cei contemporani. În paralel, el a alcătuit și două variante
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
de poetică, Ș. și-a pus în practică abilitățile compunând câteva texte în versuri. Într-un volum omagial alcătuit de poetul Ladislau Nagy (tipărit la Oradea, în 1804), apărea și Elegia XXV a nobilului transilvănean George Șincai...., o compunere în latină, în care, după laudele aduse inițiatorilor culegerii, autorul își face autobiografia, cu aluzii la unele realități contemporane. Tradusă în românește, a fost publicată în „Gând românesc”. În alt volum, destinat să celebreze aniversarea principelui moștenitor al tronului habsburgic (Buda, 1804
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
români care laudă reformele împăratului, dar nu ocolesc nici neajunsurile vieții sociale. Cu ocazia înscăunării episcopului Samuel Vulcan, în 1806, mai scoate o broșură, în care adaugă două compuneri omagiale în versuri românești, însoțite de traducerea lor în maghiară și latină. În întreaga sa activitate didactică, în preocupările sale enciclopedice, în istorie, Ș. preia și sintetizează realizările înaintașilor, se înscrie temerar în spiritul epocii, contribuind decisiv la renașterea românească.
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
și povestea lor Probabil că mai vechile dicționare ale limbii române i-au sugerat autorului unui studiu despre termenii de înrudire în limba română 63 că lexemul văduv, întrebuințat în română ca substantiv și ca adjectiv (la fel ca în latină), înseamnă „bărbatul (soțul) rămas fără soție (prin moarte sau divorț) care nu s-a mai căsătorit”: „Sunt fetele unui frate al ei [...] de mai mulți ani acum văduv” (L. Slavici). La fel, văduvă - cu dublă folosire, substantivală și adjectivală - semnifică
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Iorga credea că Boțulescu i-a fost secretar 353), le împărtășește opțiunile, convingerile și planurile și nimerește, în 1746, în urma unei conspirații descoperite de austrieci, în temnița din Milano. Știa italienește și nemțește, manevra foarte bine slavona, greaca și, verosimil, latina și în pușcărie va tălmăci, lăsând o traducere a Vieții Sfinților Varlaam și Ioasaf, o tălmăcire a unui compendiu de istorie universală și o transpunere a Faptelor lui Scanderbeg. S-a stins probabil în temniță (în 1764 era încă acolo
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
388 și urm. Trimite la texte chrisostomice publicate în Părinți niceeni și post-niceeni, 1, X; 1, XIII. 167. Ibidem. 168. Ibidem, vol. I, p. 141. 169. M-am folosit de textul editat în J. P. Migne, Patrologiae Cursus completus Series latina, tomul XL, col. 429. și urm, confruntat cu versiunea din Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, vol. 41 p. 309-310. 170. Biblia, ed. cit., p. 1285. 171. Ibidem. 172. „quad elegit filia tua”. în traducerea pe care o am la îndemână se
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nu în afara grijii arătate de maică-sa, atentă, neîndoielnic, și la desăvârșirea educației fiilor - completarea instrucției lui Radu Popescu. Din pribegie se va întoarce un Radu Popescu cultivat, cu lecturi temeinice de istorie și geografie, știutor al câtorva limbi străine - latina, greaca, turca (că „era învățat în limba latinească”, ne asigura Anonimul Brâncovenesc, că știa bine turcește și îi frecventase pe geografii turci și arabi ne arată limpede textul cronicii sale). Brâncoveanu - deși îi cunoștea capacitatea, căci îl trimite cu o
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Dionisie (care va muri, însă, peste un an și elevul va trece în ascultarea lui Gherasim Cretanul, nimeni altul decât Gherasim Blachos), „la metohul Ierusalimului”. Continuă acumulările începute în țară în casa părintească, verosimil cu profesorii de la „Schola graeca et latina” din Târgoviște, și în Ardeal, la Brașov, cu dascăli de la Colegiul reformat, în timpul refugiului provocat de răscoala seimenilor. în „1667 ghen. 19 d[ni]” - notează el în însemnările de călătorie, se afla la Veneția, de unde va pleca la Padova. Același
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
notat faptul că unii istorici indieni o menționează atunci când schițează portretul lui Honigberger, având o anumită valoare explicativă. Vezi, de exemplu, H. Singh, The Heritage of the Sikhs, Bombay - New York, 1964, p. 88. 9. Cele nouă limbi sunt, În ordine: latina, germana, franceza și engleza, la care se adaugă turca, araba, persana, panjabi și „cașmiri”, cf. vol. II, pp. 369-422 (sau Früchte, vol. II, „Medizinisches Wörterbuch”, pp.511-581) și Arion Roșu, Honigberger, pp. 214-215 n. 48-50. La fel de prodigioși lingvistic sunt unii
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Honigberger a aflat de existența lui Hahnemann și a homeopatiei În Asia. 191. Această importantă mărturisire a lui Honigberger arată În mod hotărât cosmopolitismul și capacitatea sa de absobție a multor universuri diferite, cum sunt și cele paisprezece limbi: germana, latina, greaca, româna, maghiara, franceza, engleza, italiana (lui Ventura, Honigberger Îi scrie În italiană), turca, persana, araba, lahori, hindi și „kashmiri”. 192. La fel va păți Eliade În Lahore: arest feroviar, discuție prelungită cu oficialitățile, inspectarea domiciliului (prin telefon la Calcutta
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
topică latine. Cele șaizeci și șapte de poeme, majoritatea invective, recompun parodic atmosfera culturală a Clujului, văzut din perspectiva autorului, marginal revanșard cu înclinații justițiare. Adânc influențat de lirica antică în creația personală, S. este și un remarcabil traducător din latină, situat în tradiția școlii clujene a lui Ștefan Bezdechi. Cu sensibilitate la farmecul sonurilor arhaice, dar și cu o mare inventivitate verbală, el reușește să ascundă, prin firescul transpunerii, travaliul implicat în elaborarea migăloasă a frazei poetice. S. realizează primele
SAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]
-
Kogălniceanu ș.a. Poeziile originale, rămase în manuscris, mărturisesc frământările tânărului aflat la Kiev; el meditează la concepte abstracte (Fericirea, Adevăr), melancolizează înstrăinat de țară (Acasă, Toamna) sau versifică în limitele ocazionalului. Bun filolog, S. folosește limbile pe care le cunoștea - latina, franceza, rusa - pentru traducerile sale din Cornelius Nepos, Platon (Viața lui Socrate), Fénelon (Dialogurile morților) și, păstrate în manuscris, Tragodia lui Brutus (1838) după Voltaire și Ambrosie Cruzoe (1836), roman transpus prin intermediar francez după Daniel Defoe. Din scrierile lui
SCRIBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289576_a_290905]
-
de la etnogeneză, depuse de cronicari, de Dimitrie Cantemir și de stolnicul Constantin Cantacuzino, îmbunătățind suportul documentar și, implicit, argumentația; pe tărâm lingvistic, Dimitrie Eustatievici, de pildă, a alcătuit în 1755-1757 prima gramatică a limbii române. Lucrările fundamentale, redactate fie în latină, fie în română, fie în amândouă limbile (integral sau rezumativ), aparțin corifeilor Ș.A. Unele au fost editate, antum sau postum, altele au rămas în manuscris. Inedită e, de pildă, versiunea latină a principalei opere istorice a lui Samuil Micu, având
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
român origine pur romană, afirmând că dacii au fost fie exterminați, fie împinși spre nord; toți derivă lexicul românesc, sau măcar fondul principal de cuvinte, din cel latin; toți se pronunță pentru etimologism și pentru înlocuirea grafiei chirilice cu cea latină (Micu o adoptă de la început, tipărindu-și cu litere „străbune” Cartea de rogacioni pentru evlavia homului chrestin din 1779). Dar Petru Maior și Budai-Deleanu subliniază că româna provine din latina populară, nu din cea clasică, autorul Țiganiadei mai remarcă rolul
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
pronunță pentru etimologism și pentru înlocuirea grafiei chirilice cu cea latină (Micu o adoptă de la început, tipărindu-și cu litere „străbune” Cartea de rogacioni pentru evlavia homului chrestin din 1779). Dar Petru Maior și Budai-Deleanu subliniază că româna provine din latina populară, nu din cea clasică, autorul Țiganiadei mai remarcă rolul substratului în formarea limbilor și ia act de existența în limba noastră a multor vocabule nelatine: slave, grecești, gotice, maghiare, albaneze; în opinia lui, vocabularul limbii române literare trebuia îmbogățit
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
București, Cernăuți), „Studii și cercetări lingvistice”, „Viața românească”, „Adevărul literar”, „Anuarul Liceului Național” (Iași), „Preocupări literare” ș.a. I-au apărut, în reviste și în volume, studii de istorie a limbii române, în special despre începuturile acesteia, urmărind inovațiile lingvistice ale latinei din provinciile orientale ale Imperiului Roman, diferite față de cele din provinciile occidentale (Originile dialectelor române. Starea actuală a cercetărilor, 1931-1932, Le Latin dans l’Empire d’Orient, 1932, Problemele vocabularului român comun, 1934, Albanais et roumain commun, 1938, Latin d
SIADBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289662_a_290991]
-
David. Contribuția lui S.Ș. la aceste lucrări nu este cunoscută precis. El semnează doar un singur text - Predoslovie cătră Măria sa craiul Ardealului -, unde, printre altele, face cunoscut felul cum a fost realizată transpunerea, de cunoscători de greacă, slavonă și latină aleși dintre preoții din Transilvania, care au confruntat cu mai multe surse versiunea românească. Tot mitropolitului i se mai atribuie predosloviile către cititori din Noul Testament și Psaltiră... . Prima este deosebit de prețioasă prin ideile lingvistice și istorice pe care le cuprinde
SIMION-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289683_a_291012]
-
științific al Asociației de Studii Orientale, iar din 1975 trece la Catedra de limbi clasice a Facultății de Filologie bucureștene, unde va fi profesor din 1993. Este ales vicepreședinte al Comisiei Naționale de Limba Latină (1990), director al Seminarului de Latină Medievală din București (1996) și numit director al Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni (1997). Debutează în 1965, în „Studii clasice”, cu articolul Considerații asupra urbanității în epoca lui Cicero. Publică numeroase studii și alte contribuții științifice în reviste
SLUSANSCHI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289727_a_291056]
-
TOHĂNEANU, G.[heorghe] I. (7.V.1925, Galați), stilistician și traducător. Este fiul Emiliei (n. Rășcanu) și lui Ion Tohăneanu, doctor în drept roman al Universității din Berlin, profesor de latină și germană. Urmează cursurile Liceului „V. Alecsandri” din Galați (1935-1943) și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1943-1947). Tudor Vianu, care i-a fost profesor, va influența decisiv orientarea sa spre stilistică. Până în 1948 este profesor suplinitor
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
în fine examinează relația folclor-literatură cultă din aceeași perspectivă stilistică. Alte patru cărți - O seamă de cuvinte românești (1976, în colaborare cu Teodor Bulza), Cuvinte românești (1986), Dicționar de imagini pierdute (1995) și „Viața lumii” cuvintelor. Vechi și nou din latină (1998) - urmăresc „biografia” cuvintelor, evoluția sensurilor acestora de la începuturi până azi, înțelesuri descoperite în vorbire, în literatură și cultură. T. este, înainte de toate, un practician al stilisticii literare, preferând analiza, examenul simpatetic al textelor, în cursul căruia fiecare amănunt, fiecare
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
de cuvinte românești (în colaborare cu Teodor Bulza), Timișoara, 1976; Arta evocării la Sadoveanu, Timișoara, 1979; Cuvinte românești, Timișoara, 1986; Eminesciene (Eminescu și limba română), Timișoara, 1989; Dicționar de imagini pierdute, Timișoara, 1995; „Viața lumii” cuvintelor. Vechi și nou din latină, Timișoara, 1998; De ce Eminescu? (în colaborare cu Eugen Todoran), Reșița, 1999; Măiastra, Reșița, 2000; Neajungerea limbii. Comentarii la „Țiganiada” de I. Budai-Deleanu, Timișoara, 2001; Scrisori din roase plicuri, Timișoara, 2002. Ediții: Ion Creangă, Amintiri din copilărie, pref. edit., București, 1976
TOHANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290209_a_291538]
-
tip nonconflictual pe care circumstanțele o asigură lămurește conviețuirea în cultura noastră a elementelor laice cu cele religioase, sprijinite de o tradiție încă puternică. Se poate înțelege astfel de ce Udriște Năsturel, cărturar cu vădite simpatii pentru Contrareformă (a tălmăcit din latină și slavonă scrierea religioasă de mare faimă De imitatione Christi, discuta cu emisarii Romei posibilitatea unor „aplatizări” ale diferențelor de dogmă între catolicism și ortodoxie, și-a dat copiii să învețe la școli catolice), face ca izvoarele clasice să domine
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
din cei cinci copii ai Varvarei și ai preotului ortodox Athanasie Stoica din Hațeg, refugiat în Banat din cauza persecuțiilor religioase. Trimis, după învățătura elementară de la Mehadia, la Timișoara, frecventează succesiv, între 1763 și 1769, trei școli: sârbească, germană și cea latină a iezuiților. Limbile învățate, mai ales sârba și germana, îi asigură funcția de tălmaci, mult solicitat de autoritățile imperiale - reprezentate, în primul rând, de colonelul Paul von Papilla, însărcinat cu încheierea militarizării graniței din Banat a Imperiului Habsburgic - și pe lângă
STOICA DE HAŢEG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289950_a_291279]