KorAP: Find »[drukola/base=lepăda & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...144 >

3,597 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

să ai ce face, că asta-i moșie mare... Boieru, iar, îi om bun... Da’ cum îl chiamă? —Cuconu Jor... Așa-i zice, cuconu Jor Avrămeanu... Te-i duce la curte, și-i vorbi cu el... —Bine... zise încet Niță Lepădatu. Moșneagul îl cercetă cu ochii mici și vioi. Străinul era trudit, cu obrazul plin de pulberile negre ale drumului. Privea trist în gol cu doi ochi verzi, înfundați sub frunte și sub sprâncene tufoase. Barba-i era de mult nerasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bătătura uscată. Cămeșoiu-i de câlți fâlfâia în bătaia vântului, prea larg pentru trupu-i pitic și slab. Coșerele largi și nalte rămaseră la o parte cu șopronul în care câțiva oameni vânturau și ciuruiau pâne albă; moș Nastase Tentea duse pe Lepădatu la bordeiul lui săpat în pământ. Intră el întăi, coborând; intră după el și drumețul într-o încăpere mică, lipită cu lut și humuită. Într-un colț se ridica un horn; hogeagul lui trecea până la coama de pământ a bordeiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să aprindă un foc de ciucalăi. Când bătrânul și Niță intrară, ea își scoase capul de sub horn. Întoarse ochii și rămase mirată în fața străinului. Fără voie își pături fusta de cit și cămașa de pânză, apoi zâmbi: Bună ziua... zise Niță Lepădatu ațintindu-și ochii asupra ei. —Mulțămim dumnitale, bădică... Moș Nastase căuta după ușă cofa. Bătu în ea cu vârful opincii. Zise repede, cu glasu-i ascuțit: —Așa... hm! fată mare... și cofa goală!... Pune mâna pe cofă, Marghioliță, și adă apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la noi nici nu sunt gospodari... Aici trăiești așa... cum dă Dumnezeu. Și dă, și ea-i un suflet... dorește și ea să-și petreacă tinerețile. Da’ aici în bordei la mine ce petrecere poate să aibă?... Așa-i... zise Lepădatu așezându-se pe laiță; și oftă trudit. —Așa... hm... începu iar moșneagul. Aici te sălbătăcești... A crescut și fata asta ca o sălbatică... Se mai duce ea pe la curte, au mai deprins-o mădămile de-acolo să vorbească și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai deprins-o mădămile de-acolo să vorbească și să umble... A mai fost de vreo două ori și pe la târg, la Săveni, și gata, ce vrei să știe?... Ei dă, trăiesc și oamenii cum pot... observă cu blândeță Niță Lepădatu. —De asta așa-i... hm! Iaca eu, acu am un fel de bucurie că a mai venit cineva pe aici... și mai am cu cine grăi o vorbă, două... Dumneata vii de departe, din jos?... —Vin din jos... da’ nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
apa. Fata grăbea, lepăind cu picioarele-i desculțe, sufla pripit și ochii mari îi luceau pe fața brună. Coborî cele două trepte ale bordeiului, căută pe prichiciul hornului ulcica de lut, o umplu cu apă și o întinse drumețului.- Niță Lepădatu bău pe nerăsuflate și mai ceru o ulcică. O bău și pe a doua, apoi își șterse buzele și mustățile cu mânica cămășii. Înapoie vasul de lut și zise, înviorat, fetei: —Bună apă! Dumnezeu să-ți deie sănătate... și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-ți fie toate după inimă... — Așa... hm! ca apa nu-i nimica mai bun pe lumea asta... observă moșneagul. Fata zâmbea blând. Puse cofa cu apă după ușă, apoi se așeză la vatră, pe scăunașul ei cu trei picioare. Niță Lepădatu băgă de samă că fața i-i mai rumănă și pieptănătura mai lucie și mai linsă. Se privise în izvor și-și stropise obrazul și părul cu apă curată. —Ei, apoi acu ce-om face? întrebă drumețul oftând. —Hm! ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Marghiolița de lângă vatră. Da’ tu de unde știi? o întrebă bătrânul mai subțire, clătinând din cap și râzând. Apoi am auzit devale... Am mai fost pe la curte... —Așa-i... hm! un om la vite are să trebuiască... încheie bătrânul, foarte încredințat. Niță Lepădatu era trudit de drum lung și de suflarea secetei; dar apa și hodina în bordei, precum și mâncarea gătită de fata moșneagului, îl mai înviorară. Începu și el a spune câte ceva, despre alt boier și despre altă moșie, de unde venea, lăsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pluti alene pe vânt, apoi se lăsă într-o vălcea. —Hm! curtea-i la doi pași... zise într-o vreme humelnicul. Azi e sâmbătă, boierul trebuie să fie acasă. Sâmbăta vine mai devreme de pe câmp... Da’ are moșie mare? întrebă Lepădatu. —Cum? - Și moșneagul privi uimit pe flăcău. Cât vezi cu ochii, și încă și mai departe... Groaznică moșie are!... Cea mai mare moșie! Mai mare moșie nici nu se poate! Dac-a fi mai mare, cu ce-are s-o are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din toate părțile... Unii se mai duc, alții vin... Când e lucru-n toi, apoi mai aduce lucrători de pe unde-s satele mai dese... Da’ altfel, cu bordeienii facem noi toată treaba... Dă, și pe la noi tot așa-i... zise Lepădatu... Și eu tot în bordei am crescut ș-am trăit... —Așa-i, hm! tot în bordei... Da’ în alte părți oamenii stau în case... Știu eu cum or fi iernile pe-acolo?... Eu l-am întrebat într-un rând pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe-acasă. Da’ om trimete-o, de ce nu? Și ce-ai să spui mă rog boierului? întrebă și mai repede și mai ascuțit femeia măruntă. Apoi are ceva de vorbit băietanu ista. „Madama“ cercetă cu privirile-i ascuțite pe Niță Lepădatu, apoi închise ușa trântind-o. —Hm! așa-i! zâmbi moș Nastase... iacă, așa umblă ascuțit și vorbește ascuțit călugărița noastră... —Care călugăriță? întrebă flăcăul. —Asta. A venit de la călugărie, ș-acu îngrijește de gospodăria boierului. Iute muiere! Așa grăiește totdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îl vedea întăi; - aista-i un băietan, care-a venit azi la noi... —Cum îl chiamă? Moș Nastase nu răspunse, se întoarse iar spre flăcău și-i făcu semn cu capul. Pribeagul răspunse, învârtindu-și în mâni pălăria pleoștită: —Niță Lepădatu... Moșneagul dădu din cap și păru a se gândi în sine: atunci auzea întăi numele flăcăului și parcă i se părea ciudat... —Niță Lepădatu? întrebă iar boierul. Și de unde ești? —De la Negoiești. —Din ținutul Ieșului? Și ce vrei? —Vrea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
flăcău și-i făcu semn cu capul. Pribeagul răspunse, învârtindu-și în mâni pălăria pleoștită: —Niță Lepădatu... Moșneagul dădu din cap și păru a se gândi în sine: atunci auzea întăi numele flăcăului și parcă i se părea ciudat... —Niță Lepădatu? întrebă iar boierul. Și de unde ești? —De la Negoiești. —Din ținutul Ieșului? Și ce vrei? —Vrea să se tocmească la vite, cucoane Jor... se amestecă moș Nastase. —Vrea să se tocmească la vite? Bine. Da’ îndreptăriai? — N-am, zise Niță. Pe-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dezertorii, nici justiția condamnații. Până aici nu erau drumuri. Aici școli și biserici nu erau. Aici era pământ care trebuia lucrat, și boierul își aduna oameni de muncă cum putea. De aceea cuconu Jor nu mai întrebă mult pe Niță Lepădatu. Vedea că are a face cu un golan, fără părinți, și fără sat, voinic și muncitor după înfățișare, și-i era destul. —Bine, zise el cu bunăvoință, atuncea, măi Niță Lepădatu, eu te-oi lua la vite, și mi-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aceea cuconu Jor nu mai întrebă mult pe Niță Lepădatu. Vedea că are a face cu un golan, fără părinți, și fără sat, voinic și muncitor după înfățișare, și-i era destul. —Bine, zise el cu bunăvoință, atuncea, măi Niță Lepădatu, eu te-oi lua la vite, și mi-i munci cum trebuie, și te-oi plăti cinstit. Ți-oi da și suman și cojoc, și încălțări după trebuință, și căciulă, și nici mâncare nu ți-a lipsi, că la noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sâmbătă sara se duce un om calare ș-aduce. Om cinsti noi mai târziu, de bine ce ne-am văzut... De-acu eu socot c-ai să stai la noi... Boieru-i om cumsecade. —Adevărat, e om tânăr și deschis, mărturisi Lepădatu pe gânduri. Asfințise soarele; amurgul de toamnă se lăsa rece. Focuri ardeau la bordeie. Se auzeau mugete de vite, lătrături de câni, glasuri felurite de oameni. Într-un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala asfințitului se ridicară deodată cu cârâiri și țipete spărioase ciori și stănci, într-un convoi lung. Se depărtară repede în lumina amurgului, apoi dispărură. Humelnicul și Niță Lepădatu se apropiau de bordeie și glasurile oamenilor întorși de la muncă se auzeau acuma lămurit în toate părțile. Focuri pâlpâiau în dosul perdelelor, la poalele dealului. Oameni mestecau mămăligi mari; umbrele lor negre se frământau ciudat în bătaia flăcărilor. Se alăturară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ardea vesel și vioi, împrăștiind fantasticele-i zbateri peste îngrămădirea aceasta pestriță. Un băietănaș slab și cu gâtul lung trăgea din când în când dintr-un maldăr uriaș mănunchiuri de stuf și le zvârlea pe foc. Moș Nastase și Niță Lepădatu se cinchiră la pământ. Un slujbaș al curții tăpșea mămăliga c-o lopățică, iar altul stătea c-un linguroi uriaș lângă cazanul cu fiertură de oaie. Oamenii ceilalți, cu străchinile, așteptau flămânzi, și nimeni nu băga în samă venirea străinului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe cel nou venit și intrară în vorbă cu el. În sara aceea străinul a răspuns multora, dar a ținut minte pe puțini. Abia într-un târziu, când cei sătui plecară și la focul de trestie rămaseră numai câțiva, Niță Lepădatu începu a cunoaște pe unii din bordeienii moșiei. A cunoscut pe Gheorghe Barbă, cel mai vechi bouar, pe Mihalache Prescurie, vânătorul curții, și pe moș Irimia Izdrail de la coșerele din vale. Stăteau lângă foc ca în fiecare sâmbătă sara și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
caii lui? lucru mare! Râdea cu poftă, și-i scăpărau ochii în cap... Se uită în juru-i; văzu ulciorul. —Aveți rachiu? întrebă el tare. Atunci treceți și la mine ulcica... După ce bău, se uită în juru-i și văzu pe Niță Lepădatu. — Da’ aista cine-i? întrebă el scurt, ridicând capul. Mărul lui Adam i se mișca în sus și în jos când vorbea. Om nou, la vite... zise zâmbind moș Nastase. —Așa? și de unde ești tu? —De la Negoiești, răspunse blând Lepădatu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Lepădatu. — Da’ aista cine-i? întrebă el scurt, ridicând capul. Mărul lui Adam i se mișca în sus și în jos când vorbea. Om nou, la vite... zise zâmbind moș Nastase. —Așa? și de unde ești tu? —De la Negoiești, răspunse blând Lepădatu. —Și cum te chiamă? —Niță. —Niță și mai cum? —Niță Lepădatu. Și de ce-ai venit la noi? — Am venit și eu la slujbă. —Așa? bine. Om vedea noi... Privea crunt spre străin. Dădu de dușcă a doua oară rachiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lui Adam i se mișca în sus și în jos când vorbea. Om nou, la vite... zise zâmbind moș Nastase. —Așa? și de unde ești tu? —De la Negoiești, răspunse blând Lepădatu. —Și cum te chiamă? —Niță. —Niță și mai cum? —Niță Lepădatu. Și de ce-ai venit la noi? — Am venit și eu la slujbă. —Așa? bine. Om vedea noi... Privea crunt spre străin. Dădu de dușcă a doua oară rachiul, și-și știri cu putere gâtul. —A! da-i tare a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
noi călcăm alte moșii - dar pe-a noastră n-o mai calcă nimenea... Faliboga se opri și privi mânios în juru-i. Da’ ceașca ceea unde-i, întrebă el. Mi s-a uscat gâtul! - Apoi se întoarse spre Niță. Da’ tu, Lepădatu, ești însurat ori nu? Nu-s însurat, răspunse scurt Niță. Apoi, eu, bre, îs însurat, și am un drac de muiere care umblă calare și dă cu pușca ca și mine. Să fiți sănătoși! zise Lepădatu, fără să privească spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
spre Niță. Da’ tu, Lepădatu, ești însurat ori nu? Nu-s însurat, răspunse scurt Niță. Apoi, eu, bre, îs însurat, și am un drac de muiere care umblă calare și dă cu pușca ca și mine. Să fiți sănătoși! zise Lepădatu, fără să privească spre cel ce-i vorbea. Faliboga își opri ceașca în drumul spre gură și-și încruntă sprâncenele. —Mă! grăi el aspru, cum vorbești tu cu mine? Cum mă-ntrebi, așa-ți răspund, zise încet Niță. —Așa? da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o faci tu cu mine, măi? Oi face-o și cu dumneata. Da’ de mine nu te-i teme tu, măi? Faliboga zvâcni drept în picioare și puse mâna pe harapnic. În același timp răsări de la locul lui și Niță Lepădatu și scoase repede din glugă un buzdugan grozav, o măciucă grea de alamă cu mănunchiuri de lemn de corn. —Ascultă, Faliboga, vorbi Lepădatu; eu îs om blajin... c-o vorbă bună mă faci rob... Altfel, cu răul să nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]