2,054 matches
-
te vei pierde niciodată”. În clipa aceea se apropie de mine: nasturii bluzei ei de școlărită străluceau În sidef, ne aflam În aerul primăvăratec, adiind ușor, ca o subtilă răcoare În frunzișul sfîrșitului de mai. Mă privea cu ochii mari, lucind de spiritul ce o domina, fruntea aceea Înaltă, fața de o paloare neîntîlnită. - Mă gîndeam: „Ecaterina Perussi”... un vînt ucigător bătea peste secol și ea Îmi puse mîinile pe umeri, prefigurînd o tulburătoare apropiere: „Să nu trădezi, Îmi spuse, vîrstele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pași ne aflarăm În fața gardului de sîrmă Împletită, mărginită de o bandă lată de metal, limita platoului prebalcanic, iar jos rîpa imensă În terminarea căreia se croise albia fluviului izvorît din apusul continentului, curgînd liniștit spre răsărit. Apele se bănuiau lucind, era o noapte de imperii, ea prinse brațul drept și-i simții căldura transmițînd emoția de care era cuprinsă, și În lumina becurilor dinspre restaurant, lucind pieziș, Îi văzui ochii Înmărmuriți de spectacolul acela rar ce venea din măreția milioanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
croise albia fluviului izvorît din apusul continentului, curgînd liniștit spre răsărit. Apele se bănuiau lucind, era o noapte de imperii, ea prinse brațul drept și-i simții căldura transmițînd emoția de care era cuprinsă, și În lumina becurilor dinspre restaurant, lucind pieziș, Îi văzui ochii Înmărmuriți de spectacolul acela rar ce venea din măreția milioanelor de ani, la care nici nu gîndise pînă atunci. Întoarse capul și-și chemă fiica spre a Împărtăși alături bolțile acelui ceas. Soții Pavel rămaseră singuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
timpul, nici alte opreliști nu vor mai exista. În mișcarea mîinii cu care mă Înlănțui, nasturele, singurul de la gît, se deschise, lăsînd vederii lucirea albă a pielii către sîni. Te iubesc!, Îmi spuse și-n clipa aceea amurgul de vară luci ca un mesager al altei lumi. Afară, În fundal, soarele cădea În asfințit, ea mă Îmbrățișa, ne rostgolirăm și noaptea căzu peste noi imperială, din străfundul a mii de ani. - Keti!, strigai disperat, implorînd-o, dar ea dispăru În lumea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Keti!, strigai disperat, implorînd-o, dar ea dispăru În lumea din care venise. Se auzi trecerea timpului și În amurgul altei zile, atunci, altădată, cînd deschisei ușa camerei doamnei Pavel, o găsii Împletind, bombănind; cînd ridică ochii spre mine privirea Îi luci prietenoasă; sub ochelarii rotunzi, de baga, veselă de prezența credinciosului ei chiriaș: - CÎți ani au trecut de atunci, domnule judecător? - De cînd? Întrebai. - Uite, am uitat ce-am vrut să spun, fir-ar să fie, exclamă. Am Îmbătrînit prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Naționale! Clar? Copilul ăsta de cal, mânzul, Puiul ăsta de Gloabă, mânzul nostru are aripi !! “ În camera de serviciu a redacției Expresului Național se auzeau distinct și clar, picur cu picur, picăturile de transpirație căzute pe parchetul proaspăt lustruit cu Luci Lux degresează prin vopsire. Brusc, personajele se precipitară. Pompierul de serviciu sparse pentru a doua oară gura de canalizare hidraulică și întrun gest de supremă voință învârti de două ori trei sute șaizeci de grade, manivela. Furtunul în care era înfășurat
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
floare care mi se părea mie că seamănă mai mult cu cea primită și am presat-o, ofilind-o puțin cu cenușa de la pipă, ca și cum ar fi fost culeasă cu o zi mai înainte. Intîlnii pe Maitreyi la masă. Îi luceau ciudat ochii, îi venea mereu să râdă. ― Mama spune că ne ținem de prostii... O privii înghețat și-mi oprii apoi ochii pe d-na Sen, care surâdea foarte mărinimoasă. Gândul că ni se încurajează și glumele sentimentale mă dezgusta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
orice caz, afară au ieșit doar patru. Vreți să vă descriu toată scena? MĂ pricep foarte bine la descris scene. Acum se așezase pe pat cu un pahar mare plin de șampanie-n mînĂ, și chelia și fața rozalie Îi luceau de la transpirație. — De ce nu bea nimeni În cinstea mea? Întrebă Cheliuță. Mi-ar plăcea ca toți tovarășii de față să bea În cinstea mea și după aceea să vă descriu scena În toată grozăvia și splendoarea ei. BĂurăm cu toții. — Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
saci goi de făină și acum era foarte mîndru de ea. Amestecă făina și apoi puse tigaia pe foc, după care, folosind bățul pe care legase pînza de sac, luă niște untură și unse tigaia cu ea. La Început tigaia lucea Întunecată, apoi untura Începu să sfîrÎie și să facă bulbuci, și atunci mai puse niște untură; pe urmă turnă Încet aluatul și-l urmări cum Începe să facă bulbuci și apoi să se Întărească pe la margini. Observă cum se umflă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ei treceau constant mașini cu oameni care se Întorceau din oraș. Apoi trecură de Coral Gables, care se Întindea la stînga, cu clădirile ce dădeau spre Basso Veneto, Înălțat din preria Floridei - În față se Întindea În linie dreaptă autostrada lucind din cauza căldurii, trecînd prin ceea ce fusese odată Everglades. Roger conducea mai repede acum, și asta făcea ca aerul ce intra printr-un căuș al bordului și prin ventilatoare să fie răcoros. — E o mașină minunată, spuse fata. Nu, c-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cine știe, vi s-o fi făcut sete de la atâta cislă, a strigat din capul mesei Costache crâșmarul. Primul care a întins ulcica a fost Pâcu. Cum a văzut-o plină, s-a așezat pe locul lui și, cu ochii lucind de plăcere, a amirosit boarea ce se ridica din vinul rece și a plescăit din limbă pofticios. Moș Dumitru Carpen s-a adresat lui Vasile Hliboceanu, de la masa vecină. Poftim să șezi la masa noastră! Este loc berechet. Te văd
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
întâmplare nu ar fi mare lucru, dar tu ne ai întrebat dacă știm ce ne-o lipsit în noaptea asta - nu l-a slăbit moș Dumitru. O haită de lupi, Dumitre! Nu unul-doi, ci o haită, băiete, care, cu ochii lucind în lumina felinarelor, să se învârtă în jurul nostru cu gând hain...Asta ne lipsea, Dumitre! Apoi multe mi-au trecut și mie prin cap, dar la lupi, și încă la o haită, nu m-am gândit - a răspuns moș Dumitru
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
curios. ― A rom, băieti! A rom! Da’ asta-i altî povesti... ― Când o aflu și eu? ― Apoi, când om sta și noi di vorbî pi așazati... ― Acum, hai să pornim spre... ― Spre Toadiri cel mititel - a completat cercetașul, cu ochii lucind de bucurie. ― Mi-ai luat vorba din gură. Eu voiam să spun să mergem spre ieșirea din gară. ― Apâi așă sânteț’ voi târgovețî’. Vă Închedicaț’ di vorbi ca baba În poalili cămeșî. ― Încă n-am devenit târgoveț, tată Toadere. Până
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
catifelat, recita: „La steaua care-a răsărit I-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins În drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre.” ― Domnule profesor, aceste versuri mă trimit la demonstrația făcută de dumneavoastră - acum vreo trei ani - privind răspunsul la Întrebarea: „Care este cea mai mare viteză din univers?” Întrebare la care ați răspuns și m ați convins că este
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nouă și sfidătoare Înfiptă la marginea satului Întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră...“. „Uite cum sfârșește“ (acum trece la sfârșitul cărții și citește): „Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept În față lucea tainic Luceafărul, vestind răsăritul. Apostol Își potrivi singur ștreangul“. Apoi, continuă comentariul: „Rebreanu construiește Întregul, adică tot ce se acumulează ca personaje, atmosferă, acțiune și materie epică pe baza acestui motiv al spânzurătorii, el știe că un roman trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dureroasă, Însă aș Închide În mine iubirea, așa cum am făcut totdeauna, și aș putea Învăța În același timp. Ce prostii scriu! Petre drag, nu, niciodată să nu pleci de lângă mine, chiar dacă ești un manechin; ce, o stană de piatră care lucește nu poate fi iubită pentru că reflectă razele soarelui? El Îl iubesc pe Petre pentru că e frumos. Caracterul lui e o nulitate, Îmbrăcată Într-o formă multicoloră. Eu privesc numai această formă și uit că În interiorul ei e un vid imens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
gândea negreșit la cineva care să-i semene. De aceea îi și zicea mereu: Dacă vrei să fii fericită, să aștepți până ce voi zice eu: acuma!" El însuși era brun, cu mustăți fine, cu niște ochi puțin bulbucați în care lucea mai multă bunătate decât inteligență. Apoi veni vorba despre Nadina. Întrebarea s-a pus convențional, căci Nadina n-avea nici o simpatie pentru familia Predeleanu și o frecventa numai la zile mari și din pricina lui Grigore. De altfel, simțămintele erau reciproce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să învîrtească hora toată după-amiaza, iar seara să se veselească și bătrânii la un pahar de băutură. Era ultima duminică din octombrie. În alți ani, la data asta, era frig și zloată; acuma pe cerul senin ca vara soarele galben lucea călduț, răspândind o lumină melancolică peste tristețea pământului. Hora începea pe bătătura dinaintea cârciumii, dar se întindea curând până în uliță, unde se înșirau fetele și femeile care priveau jocul. Așa, când se întîmpla să treacă vreo căruță ― foarte rar, câte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Cum ce caută? zise Nadina firesc. El nu lipsește de nicăieri. Și pe urmă are foarte multe relații, încît intră pretutindeni... Deodată se făcu o mișcare în incintă. Pe ușile laterale alte fracuri se îmbulzeau înăuntru. Din dreapta intrau arhiereii, ceremonios, lucind de podoabe, din stânga, în uniforme de gală, numai fireturi și strălucire, generalii. Pe estradă domni gravi se înșirau în ordine. Un glas speriat răcni lângă ușă: ― Maiestatea sa regele! O clipă de tăcere frământată, urmată brusc de o răpăială furtunoasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o chitară, lăsată pe colțul pianului de un spaniol, se face lumină trandafirie și răsfățatul publicului se apropie de Nadina și cântă înfiorat cupletul amorului fără speranță. Aerul s-a îmbîcsit de fum și de aburi de vinuri grele. Ochii lucesc. Lumina albă tremură pe fețele obosite. Glasurile bâjbâie distrate... În trăsură, îmbondorită în blană, Nadina spuse bucuroasă: ― Bine c-au început și Bucureștii să devie oraș mai civilizat, nu tot mititei, și lăutari, și mojicie!... Nu-i așa, Grig? ― Da
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Mai simți un genunchi străin desfăcîndu-i picioarele... Într-un târziu se dezmetici. Titu ședea pe marginea patului, îi săruta lacrimile de pe obraji. Îi auzi glasul: ― Îți pare rău, Tănța?... Nu vreau să-ți pară rău! Ea deschise ochii, care parcă luceau în întunericul ce umpluse odaia. Își legăna capul pe pernă, zicând cu o dulceață noua în voce: ― Nu... Iar după un răstimp ea întrebă: ― Acuma mă mai iubești ? Titu răspunse cu un val de sărutări. Îl opri cu o nouă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
negru se zgribulea pătat cu dese ochiuri de apă tulbure, iar prin sate țăranii, ca duminica, mai pe la cârciumă, mai pe la câte o casă, se sfătuiau ca și altă dată. Lui Grigore însă i se părea că în ochii lor lucește ceva deosebit și că toată înfățișarea lor ar fi mai dârză. După ce ieșiră din Lespezi, întrebă deodată pe vizitiu: ― Cu muncile cum mai stați, Ichime? ― Apoi stăm bine, conașule, că nici nu le-am început! răspunse vizitiul cu o șovăire
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ducea într-o cămăruță transformată în oficiu. Pe urmă venea bucătăria mare și mai încolo încăperile pentru servitori, în care locuia Dumitru Ciulici cu ai săi. Nadina intră fragedă și frumoasă ca o rază de soare primăvăratic, în ochii ei lucea o bucurie trandafirie. ― Ei, tot speriat, cavalerul meu viteaz? zise cu ironie drăgălașă către Stavrat. Vai, dacă aș fi știut că ai să fii așa de circumspect, te-aș fi cruțat: mi-aș fi ales alt avocat! ― O, dumneavoastră glumiți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Stavrat, într-adevăr, are dreptate și că primejdia e la ușă, gata să intre în casă. O fereastră a salonului era deschisă larg. Se vedea curtea conacului vastă și pustie. De afară, nu pătrundea nici un zgomot. Liniștea era apăsătoare. Soarele lucea de undeva cu o lumină albă, făcând mai dureroasă tăcerea în care vorbele speriate ale lui Stavrat bâjbâiau ca niște păsări fugărite. Nadina nu voia totuși să-și dea pe față îngrijorarea, ca și când ar fi fost o umilință pentru ea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Apoi așa da, Petrică! făcu Serafim Mogoș văzîndu-l cu barda știrbită. Că destul am răbdat toate nedreptățile! Petre se pomeni afară. Soarele scăpătase în spatele conacului vechi. Amurgul își cernea lin întunericul. Oamenii păreau mai grăbiți și mai mânioși. Fața flăcăului lucea de sudoare și de amărăciune. ― Da ce-i, Petrică? întrebă primarul Pravilă, văzîndu-l atât de schimbat. ― Dumneata nu vezi ce-i, ori nu vrei să vezi? se strâmbă Petre cu răutate. ― D-apoi că rușinea asta... începu Lupu Chirițoiu, care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]