5,997 matches
-
în fața gândirii comune care a tresărit: Aha! Așadar muncă! Talentul nu e așa de important! Păi dacă e vorba de așa ceva, ce mare ispravă, și noi știm să muncim... Drept care, cei mai îndrăzneți dintre ei și-au suflecat până sus mânecile și s-au și pus cu brâncile pe treabă. Cărți voluminoase și multe la număr au început să asalteze editurile din întreaga lume. Editorii nu le pot respinge pe toate. Iar ceilalți dintre ei, mai puțin ambițioși, au început să
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
trecătorilor pe stradă și-i salutam. Nu mai aveam altfel de preocupări. Pentru mine, pulovărul pufos al fetei, ca și lanțugul de la gîtul ei, erau obiecte sacre pe care, ca să mă umplu de har, voiam să le ating. Alunecînd din mîneci, brațele ei subțiri mă înfiorau pînă îmi auzeam inima în piept. Cînd se oprea în preajma fetei alt bărbat, deveneam mai crunt decît Achille iar, dacă n-o vedeam, tînjeam după clipa următoarei întîlniri. La petrecerile lor, de regulă, colegii mei
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Cu desfătare calmă izvorul mișca valuri în arabescuri umbrite de ferigi. Cînd, la bătaia lunii, iazul își deschidea adîncul, dintre alge clipea subțire o părere de castel. Melancolic, orăcăia acolo un buratec. În balcon apărea imaginea unei domnițe care tindea mîneci largi spre cerul inversat. Pe deasupra înota, argintat de vreme, un crap. Sub sălcii pîrîiau scîntei. Apoi părerea de lumină era schimbată de vîrteje. Dihanie iscată în mister, pe unde se legăna un trunchi putregăit. Zimțată de gușa brotăcelului, doar tăcerea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cînd în cînd urechile de măgar ale unei căpățîni scheletice. Cu acest sicriu învățătorul căra bostani și buruiene pentru vacă iar cîteodată chiar bolovani la casa ce o plănuia feciorului mai mic care încă era elev. În cămașa sinilie din mînecile căreia ieșeau, ca niște vreascuri, brațele vînjoase, abia atunci bătrînul căpăta un aer de învățător. Avea mîini de dascăl vechi, care, în decursul anilor, înhățaseră mii de urechi și umpluseră cu note zeci de cataloage. Cu privirile sale spălăcite care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Judecînd după mînia maternă, mai degrabă era o răzbunare pe neșansa de a fi ivit pe lume un cretin. - De ce așa! răspundea ea, strîngînd din buze. Numai de pe prispa vecinului, un băiat cu căciula înfundată pe ochi, trăgînd polca pe mîneci, se pregătea de școală, cîntînd vîrtos. Foaie verde foi de nuc, iaca eu mă duc, i-ha! Volentem ducunt fata, nolentem trahunt. Dobrina se bucura de toată atenția tovarășilor care veneau de la raion pentru munca de lămurire. Ca să arate că
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de când născuse mânca tot timpul. Făcea naveta cu o sacoșă burdușită cu borcane pline la venire și goale la plecare. În jurul ei mirosea a mâncare gătită, a rântaș, a parizer și era mereu stropită cu grăsime pe piept și pe mâneci. Mânca În fiecare pauză, scobea În borcane cu o lingură, sorbecăia, plescăia și, vrând să ia parte la discuții, stropea cu mâncare când Îi ieșeau vorbele din gură. Dordonea fierbea. Când aia scotea prima râgâitură, izbucnea și el: „Ieși afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
scorbolit În căruț și a scos un țoi cu buza ciobită. L-a umplut cu apă și mi l-a Întins. Am băut, i l-am dat Înapoi și am vrut să-mi văd de drum. M-a prins de mânecă și mi-a șoptit ceva la ureche. L-a Început n-am Înțeles, apoi am deslușit ce șuiera el acolo: „Cinci lei!”. Moneda de cinci lei ieșise de mult din circulație; i-am dat una de cinci sute - că de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dintre mugurii Îmblăniți de pe creștet și tăiase scurt, așa cum, atunci când Îți cioplești o nuia, Îi razi cu un cuțit rămurelele de prisos. Sângele țâșnise cu putere drept În ochii Veterinarului care, orbit, se ridicase și Încerca să se șteargă cu mânecile halatului. În Încordarea durerii și a spaimei, vietatea scăpase din legăturile de sârmă prost făcute, Îl azvârlise pe Rândaș din spinare și o luase la goană nebună către nicăieri, În cerc, de-a lungul scândurilor din Împrejmuirea țarcului. Sângele șiroia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și se luau la Înjurături și la pumni - Îi arătau respect și-l ocoleau. Colonelul purta costumul de bun, pălărie pe cap, pantofi lustruiți În picioare și de pe umeri până sub genunchi Îi atârna un palton cenușiu, cam ros la mâneci, dar care Îi dădea prestanță. Pe reverul paltonului avea insigna aia de veteran de război. Era frig de-ți dădeau lacrimile, dar el nu se mișca de la coadă, părea pregătit să Înfrunte cu demnitate pe oricine și orice. Din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tălpile minunatelor ghete de care, Într-o vreme, nu se despărțea. Cred că dormea cu ele. Când părinții lui au fost nași la o nuntă, el, nașul mic, era Îmbrăcat cam așa În timp ce pășea În fruntea alaiului: cămașă albă cu mânecă scurtă, cravată de pionier la gât, pantaloni cafenii din stofă, călcați cu grijă, și ghetele cu crampoane În picioare. Aluneca pe pietre la fiecare pas și parcă tot călca În bobote. Se chinuia, Însă, să se țină drept, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de știuleți pe care combinele, prost reglate și cârpite cu te miri ce, Îi lăsaseră cu pănușile pe ei, el - chipurile ca să dea exemplu de eficiență a muncii și ca să impună un ritm susținut - lucra Întotdeauna lângă ea. Își sufla mânecile, Își punea pe cap, ca să se apere de soare și de praf, o batistă Înnodată la cele patru colțuri. Avea un mod anume de a depănușa: mânuia cotolanul În așa fel, Încât acela ieșea la iveală cu nemaivăzută porcie, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
din urmă, din pricina sângerării În șuvoaie, și nicidecum de la amărăciunile de izbituri cu parul pe care, probabil, nici nu apucase să le simtă. Ectoraș se ridicase cu greu din nămolul În care se prăvălise pe spate și-și ștergea cu mâneca sângele care Îi scălda toată fața, Îi intrase În ochi, usturându-l, În gură, În nas și urechi, i se scurgea de pe bărbie În jos, de-a lungul gâtului și ajunsese să simtă cum un firicel fierbinte cobora pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îndepărtate. Directorul Își amintea cum, copil fiind, nu numai că zărea lumini de apocalipsă către oraș, dar și auzea bubuitul și vuietul bombelor azvârlite de avioanele americane Împotriva gării pline de oameni care nu aveau nici În clin, nici În mânecă cu Înfruntarea sângeroasă a mai-marilor lumii. Mama de-a doua a Directorului fusese În gară când se dezlănțuise iadul și Îi povestise nepotului Ectoraș grozăvia acelor minute În care Dumnezeu Îl lăsase pe Dracu să-și facă de cap cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de armă. Ancheta, Însă, Îi ocolise pe cei doi frați, care erau minori și orfani de tată. Lucrurile nu se opriseră, căci mocanii, pe Întuneric, descărcaseră arma În fața altcuiva, un om nevinovat care n-avea nici În clin, nici În mânecă cu ciorovăielile lor pe miriști mai bogate. Cadavrul fusese recunoscut ca aparținând lui Daie Gulu, țigan alb, vagabond cu mințile nu tocmai acasă, mâncător de copii neastâmpărați și nemuritor. La câteva săptămâni după Înmormântarea hoitului său ciuruit de alice, Daie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tălpile lor fără să-i dărâme. Câte unuia, atunci când drumul Îi sălta sub Încălțări o cocoașă mișcătoare ca un val de apă, Îi cădea pălăria ori căciula. O ridica frumușel, o bătea de câteva ori cu palma, o ștergea cu mâneca și o punea iarăși pe cap, apoi se apuca s-o ia la goană după vita care, Între timp, se Îndepărtase. De ondulările prietenoase ale pământului se bucurau copiii. Își dădeau drumul pe coasta dinspre Dunăre a satului, călare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vremea aceea se numea Kokuma, dar acum era un samurai tânăr și frumos. După ce Kumataro scoase găleata și turnă apa în cea pe care o luase de la Oyu, ceilalți doi își spălară noroiul de pe mâini și picioare și sângele de pe mâneci. Hanbei îi spuse să aprindă lampa în mica odaie de oaspeți, puse niște cărbuni aprinși în arzător și așternu perne pentru musafiri, deși era noaptea târziu. Când Hanbei îi spuse că unul dintre însoțitorii lui Kumataro era, probabil, Kuroda Kanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vă spunem, s-ar putea să deveniți bănuitor. — În regulă. Care e lucrul acela dezgustător? — Ne căutam unii pe alții de păduchi. — Păduchi? — Da. La început, cineva a găsit unul umblând pe gulerul meu, apoi, Toranosuke a găsit altul pe mâneca lui Sengoku. În sfârșit, fiecare a început să spună că toți ceilalți sunt infestați și, în toiul discuției, când am venit aici să ne încălzim la foc, am găsit păduchi târându-se peste armurile tuturor. Și-acum au început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și, fie că voi fi primul sau ultimul, nu va dura decât o clipă. Ce trist să văd florile, Care știam c-aveau să cadă, Plecând înaintea mea, Una să nu mai rămână Pân-la sfârșitul primăverii. Acoperindu-și fața cu mânecile, soția lui Katsuyori cântă aceste versuri, plângând cu jale. Una dintre doamnele de onoare își înghiți lacrimile și continuă: Când au înflorit, Erau nenumărate; Dar, la sfârșitul primăverii, Căzut-au, un mugur nelăsând în urmă. În timp ce cuvintele rămâneau plutind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Încercările lui Mitsuhide ca până și într-o asemenea situație să nu arate răvășit nu prea puteau fi văzute într-o lumină favorabilă, iar picioarele lui Nobunaga porniră, din nou, înspre el. Dacă Ranmaru nu l-ar fi ținut de mânecă, era cel mai probabil ca podeaua verandei să fi răsunat din nou. Ranmaru nu făcu nici o referire directă la evenimentul care se petrecea chiar înaintea ochilor săi, ci spuse doar atât: — Vă rog, întoarceți-vă la locul dumneavoastră, stăpâne. Seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dar Toshimitsu însuși nu e un Akechi. Astfel stând lucrurile, va fi o amintire plăcută pentru mine, cât timp voi mai fi în viață și vă voi servi, să vă fi spălat, măcar o dată, murdăria de pe piele. Toshimitsu își ridicase mânecile și începu să-și spele stăpânul pe spate. În timp ce-i era spălată spinarea, Mitsuhide lăsă capul în piept, mulțumit și tăcut. Reflecta profund la devotamentul lui Toshimitsu pentru el, apoi la relația dintre sine însuși și Nobunaga. „Ah, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pensule și cerneală. După ce terminară de scris, cei doi schimbară între ei foile de hârtie. Hideyoshi scrisese un singur cuvânt, „apă“, câtă vreme Kanbei scrisese două: „atac cu apă“. Râzând sonor, Hideyoshi și Kanbei ghemotociră hârtiile și le vârâră în mâneci. — E clar că înțelepciunea omenească nu depășește anumite limite, spuse Hideyoshi. — Într-adevăr, fu și Kanbei de acord. Castelul Takamatsu se înalță pe o câmpie înconjurată, în mod convenabil, de munți. Nu numai atât, dar pe câmpie curg Ashimori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Astfel încurajați, cei trei vasali se uitară unul la altul, cu hotărâre. În sfârșit, Dengo, acela dintre ei care părea să aibă cel mai mult curaj, spuse: — Stăpâne Mitsuharu, e îngrozitor... nici nu îndrăznesc să aduc vorba... Și-și ridică mâneca dreaptă, pentru a-și ascunde lacrimile. Ceilalți doi nu plângeau, dar nu-și puteau acoperi pleoapele umflate. — S-a întâmplat ceva? Mitsuharu era cu desăvârșire calm, iar cei trei își reveniră repede. Parcă s-ar fi așteptat să se confrunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
găletușă și o cufundă într-o covată lăcuită. Stropind peste tot cu apă, ca o rață, își spălă, grăbit, fața. — Ăh, vi se udă mâneca, stăpâne. — Lăsați-mă să vă schimb apa. Pajii erau îngroziți. Unul din ei ridică, temător, mâneca albă a lui Nobunaga, de la spate, în timp ce altul scoase apă proaspătă. Un al treilea luă un prosop, pe când îi îngenunchea la picioare. În același timp, oamenii din locuințele samurailor părăsiră corpul de gardă pentru noapte și începură să deschidă ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și ale paravanelor lovite cu piciorul se auzeau de peste tot, iar urletele femeilor întețeau atmosfera tensionată de sub acoperișul de țigle care se zgâlțâia. Femeile alergau în dezordine, dintr-o cameră în alta, străbătând coridoarele și sărind peste balustrade. Trenele și mânecile lor cu volane fâlfâiau prin penumbră ca niște flăcări albe, roșii și violete. Dar gloanțele și săgețile zburau peste tot - prin obloane, printre coloane, peste balustrade. Nobunaga ieșise deja într-un colț al verandei și trăgea cu arcul în dușmani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mai aduceți-mi! Continuând să strige în urma sa, Nobunaga începu să ridice și să tragă chiar și săgețile inamice care nu-l nimeriseră și care căzuseră pe coridor. Chiar atunci, o femeie cu o banderolă roșie pe cap și o mânecă a kimonoului ridicată elegant aduse un braț de săgeți și ridică una spre mâna lui. Nobunaga coborî privirea spre ea. — Ano? Ajunge cât ai făcut. Acum încearcă să scapi. Îi făcu semn autoritar cu bărbia, dar doamna de curte, Ano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]