KorAP: Find »[drukola/base=maior & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...218 >

5,446 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

țeava pistolului. Nu faceți un lucru necugetat! țipă Kanai. — Ridică-te! îi ordonă Endō încet. Intră acolo! I-a arătat cu degetul o gaură întunecată care mirosea a ciment. — Endō, zău, n-am fost eu. N-am fost eu ăla. Maiorul Kobayashi a dat vina pe fratele dumitale. Lasă-mă cel puțin să-ți explic. — Ajung eu și la Kobayashi la momentul potrivit. Dar până atunci... am grijă de tine. Intră acolo, ți-am spus! — Nu, nu. Iartă-mă! Nu! — Fratele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473

seama cine-i vrea binele, se pare că și-o caută cu lumânarea. Bine și-așa, fie cum vrea ea. Atunci ofițerul pe nume Gyurka a aruncat pe jos sertarul rupt, acolo, lângă tacâmurile împrăștiate, spunând așa să fie, tovarășe maior, să facem cum vreți dumneavoastră, să mergem. Atunci ofițerul pe nume Gyurka s-a uitat la mama, a dat din cap și, întorcându-se către mine, mi-a spus că e-n regulă, vor pleca, dar numai pentru că vede cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
decât să scoată o lalea, a dus-o la nas și, mirosind-o, a spus că asta-i problema cu lalelele, că n-au nici un miros, altfel chiar că sunt flori frumoase, apoi a ieșit din bucătărie, să mergem, tovarășe maior, la care cel cărunt n-a mai zis nimic, i-a făcut doar semn să plece, și atunci ofițerul pe nume Gyurka a luat-o spre ieșire și, ajungând în dreptul mamei, i-a întins laleaua, mama a luat-o fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
o vorbă, iar ofițerul pe nume Gyurka i-a spus, iată o floare pentru o floare, apoi întorcându-se din nou către mine, m-a privit și, făcându-mi cu ochiul, a ieșit și a coborât treptele. A ieșit și maiorul, și atunci mama a vrut să trântească ușa după el, dar brusc maiorul a pus piciorul în prag, blocând ușa și spunându-i calm, cu blândețe, o să vă pară rău, doamnă, când vom reveni, vom scoate și podelele, și chitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
pentru o floare, apoi întorcându-se din nou către mine, m-a privit și, făcându-mi cu ochiul, a ieșit și a coborât treptele. A ieșit și maiorul, și atunci mama a vrut să trântească ușa după el, dar brusc maiorul a pus piciorul în prag, blocând ușa și spunându-i calm, cu blândețe, o să vă pară rău, doamnă, când vom reveni, vom scoate și podelele, și chitul de la geamuri, vom arunca o privire și pe sub cadă, ne vom uita și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
toată casa harcea-parcea și, fiți sigură, vom găsi ceea ce căutăm, fiți sigură, apoi a tăcut, s-a întors și a luat-o și el pe trepte în jos. Atunci mama a trântit ușa, înainte de asta însă am mai auzit cum maiorul îi spune la revedere, mama s-a întors și sprijinindu-se cu spatele de ușa închisă, a rămas stând acolo, cu laleaua roșie în mână, uitându-se la cioburile cănii, la tacâmurile risipite pe jos și la sertarul rupt, gura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659

războiul rămâne în Germania și ajunge un foarte util spion american. — Știi cine sunt? am întrebat. — Bineînțeles, zise el, scoțându-și portvizitul și arătându-mi o legitimație de la Ministerul de Război al Statelor Unite, în care se preciza că el este maiorul Frank Wirtanen, unitatea nespecificată. Deci iată cine sunt eu. Domnule Campbell, te rog să accepți să fii agent secret american. — Iisuse Cristoase! am zis. Am zis-o cu furie și fatalism. M-am încovoiat brusc, cu capul în pământ. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
ori mai viteaz decât oricare om obișnuit. Un general din Wermacht, subțire ca o vergea de armă și un neamț bondoc, în civil, care-i ducea servieta, treceau prin fața noastră discutând cu reținută înflăcărare. — Howdy do, li se adresă prietenos maiorul Wirtanen. Cei doi au scos un fel de sforăit disprețuitor, au trecut mai departe. — Te vei oferi voluntar din prima zi a războiului să ajungi un om mort. Chiar dacă reușești să scapi din război teafăr și fără să fii prins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
să fac lucrurile atrăgătoare pentru dumneata, spuse el. Am văzut piesa care ți se joacă acum și am citit-o pe cea care va începe să se joace în curând. — Oo? m-am mirat. Și ce-ai aflat din ele? Maiorul a zâmbit: — Că admiri inimile curate și eroii, zise el. Că iubești binele și urăști răul, continuă el, și crezi în idealuri romantice. N-a pomenit principalul motiv pentru care se aștepta să merg înainte și să devin spion. Principalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
nord, încadrau conturul zimțat al monumentelor în ruină ale Berlinului. Purtam uniformă. La centură aveam un pistol mic și un pumnal mare, de ceremonie. De obicei nu purtam uniformă, dar aveam dreptul să port - o uniformă albastră cu auriu de maior în Corpul American Liber. Corpul American Liber era o fantezie nazistă - un vis cu ochii deschiși, care însemna o unitate de luptă compusă în principal din prizonieri de război americani. Trebuia să fie o organizație voluntară. Trebuia să lupte numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

poporul român de sub, așa zicea el, terorismul și uneltele Rusiei Sovietice (U.R.S.S.) și slugile lor din Comitetul Central de la București.“ Afinoghiu mai fusese apoi arestat de câteva ori. Când revenea în oraș, avea consemn să se prezinte căpitanului, (ulterior, maior) Goncea. Băcănel îl ținea la curent cu ce se mai discuta printre foștii și din alte partide, mai ales la legionarii cu care colaboraseră de câteva ori, și înainte și după război, să-l informeze ce vești mai veneau dinspre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
cu inginera. „Încă trei-patru file la dosar“, zâmbi, scoțându-și cutiuța cu „Urso“. De câte ori avea nervi, doctorul Wintris îi recomandase „Urso“. Decongestionează bila. Apăsă nervos pe butonul interfonului. De cealaltă parte a ușii, sergentul Pungă luă poziția reglementară. „Da toa’ maior. ’Nțeles. Numă că toa’... taica părinte s-a dus la vece. Ăialalți? A plecat. A mai rămas tov. inginer. Da’ a plecat și dânsul pân’ la telefoane. Cea că sună la țară să contramandeze înmormântarea. Zău că așa zicea. Cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
opri în dreptul măsuței cu câțiva trandafiri aproape veștejiți. Goncea se ridică. Veni spre el și-l privi nedumerit. Părintele, înalt, gârbovit, cu barba colilie, își rezemă de colțul măsuței servieta gălbuie, burdușită, legată cu o curea maronie. - Nu vrea, dom’ maior. Am încercat să-i explic și eu că nu-i cazul să fie așa de habotnic, când e vorba de un gest atât de frumos din partea partidului și a conducătorului nostru mult iubit și stimat, domnul secretar general. Am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
i-ai trimis materia de consum?! Țărâna din ce e făcută? Și omul nu e tot din mormântul lutului în care l-a îngropat?! Doar le cânți matale zi de zi la toți chestia asta. - Nu vorbiți cu păcat, dom’ maior. E datoria familiei să... - Ce datorie, bre, ce datorie? Are toate oasele? Are dinții? A avut și păr? Ce mai vrea? Să zică mersi că a venit dispoziția asta să-i dăm la familii și să-i reînhumăm, cum vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de tată căzut la datorie: „Ăsta-i tata.“ Sanchi, tată. Vrajă și propagandă de-a burghezimii. Specialiști la prosteala și derutarea poporului, ce să zic! - Era un simbol. Eroismul nepieritor al neamului. Cum scrie și la cărțile de istorie, dom’ maior. De-aia i-a și spus necunoscut. Să țină toți românii minte, ca un exemplu. - Întrebarea-i, a fost sau nu erou? Pă bune. Dacă l-a împușcat la nimereală? Dacă el tocmai vroia să defecheze la inamic? Știi că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
în detalii? Ați prelucrat cazul și cu familia? Că noi, ați văzut, la dispoziția matale, cu tot ce avem și noi mai bun. Garantat, nici o problemă din partea mea. Nisip își frământă mâinile, nehotărât. - Nu putem să-l luăm, totuși, tov. maior. Am vorbit din nou acasă. Nu putem face așa ceva. Ar fi un păcat prea mare. Memoria răposatului, pentru care a suferit atâtea în viață, totuși... - Păcat de cine? țipă dintr-o dată Goncea. Păcat de niște oase? Păcat de-un pumn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de om nou, cum crezi că se cheamă poziția dușmănoasă pă care s-a situat la politică unchiul pă care partidul ți-l dă acuma să-l duci acolo unde îi este locul? Nisip ridică din umeri, privind nedumerit fața maiorului. Goncea se înroșise. Căscase gura trăgând puternic aer. - Nu vă enervați, încercă să zâmbească vinovat inginerul. Mai putem aștepta. Cum am stat atâția ani fără unchiul, mai putem aștepta, până-l găsesc. Zău, nu vă enervați. - Ce să găsească dom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Dădea agitat din mâini, când îl zări iar pe insul de mai înainte, cel cu crănicelul. Sta rezemat de fereastra dinspre bulevard, cu brațele încrucișate, și părea că ascultă plin de interes spusele lui Goncea. - Am lichidat cu trecutul, se-nflăcarase maiorul. Altele avem pă agendă. Destindere, deschidere, reconciliere. Luptăm pentru pacea mondială. Toți ascultă de noi. Ne cheamă și ne-ntreabă. Nu vedeți, stăm în trăsură cu regina Angliei? Ca Carol al doilea. Ce știți voi cum se discută acuma... Studiați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
puteți spune că nu aveți de unde. Da’ dacă nu studiați... Inginerul privi spre părintele Macovei. Acesta, la rându-i, îl cerceta pe Goncea nedumerit, lung, întrebător de parcă l-ar fi văzut pentru prima dată. - Hai, ce mai stați, îi îndemnă maiorul. Mergeți dincolo. Mai e cinci săculeți. Sigilați toți. Necunoscuți. N-are nume, n-are date de identitate. Luați-l care vă place și gata. Da’ dacă nu-l vreți pă ăsta pierdeți, să știți. Ce v-am dat io să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
umeri. Îl privi iar pe acela. Sta acum pe prichiciul ferestrei. Picior peste picior, se juca cu lanțul gherdanului. Din când în când strângea între degete fălcile craniului acela mititel și ele trosneau ca vreascurile rupte. Nervos îi făcea semne maiorului să-i scoată pe cei doi din încăpere. Goncea se ridică, ajutat de Nisip. Apăsă pe un alt buton, undeva la colțul mesei. Sergentul Pungă apăru pe altă ușă. Goncea îi făcu semn să-i ia pe cei doi. - Du

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
i l-a dat lui Hrușciov sau Brejnev care mai era pă vremea aia. Am auzit de cetățeanul ăsta cu planul în armată. La prelucrarea politică. Se aplecă, peste tejgheaua la care primea comenzile, și-i zâmbi bătrânului. - Era un maior, politrucul Ștanță îi ziceam, că făcuse profesionala de matrițeri în cauciuc la „Danubiana“, până să-l bage la politică în armată. Freca menta toată ziua, dar lunea, când aveam prelucrarea, ne lua ca la Facultate, dar tare de tot. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
cu Prea Sfințitul Serafiom, de p-atunci, de dinaintea lui Valerian. Prea Sfințitului Valerian, de păstorește acum din voia Domnului, chiar de suntem veri, vede mai altfel situația, când e vorba de politică... Și așa m-a scăpat. Îi picase și maiorului Goncea pe mine. Când Goncea auzea de preoți, parcă turba. Dar am scăpat... Voia lui Dumnezeu! Emilian pufni. - Am auzit că Goncea vă face biserică nouă aici. Așa că... Dădu să mai spună ceva, dar nu mai apucă. Persiana îi făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
superioarei, bunînțeles, sora Josefa. Ați înțeles acum? Pe mama n-a mai văzut-o nimeni de atunci. Nici mormântul nu ni l-au mai arătat, să o îngropăm și noi creștinește. Am întrebat și noi la domnul general Goncea, era maior pă vremea aia, când se dădeau osemintele înapoi, da’ de mama nu știți pă unde-i, s-o îngropăm și noi omenește. Chiar eu m-am dus. Auzisem că l-a adus și pe martirul Nisip, din Șoptireanca, probabil cunoașteți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Comunist (bolșevic) din U.R.S.S., din februarie 1956. A vrut atunci, în 1956, chiar să-și schimbe numele, dar superiorii l-au sfătuit să nu se pripească. „Niciodată nu știi cum te ține minte istoria“, îi spusese chiar locțiitorul politic, maiorul Pârțângău (vărul avocatului). Preotul Lavrentie Goncea avusese doi copii. Calinic Goncea, preot și el, marcat de gestul păgân al tatălui său, se răspopise și trecuse la socialiști. Majoritatea socialiștilor din oraș erau lucrători în port sau la silozul de tutun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
doctorul Wintris și alții petreceau revelionul tovărășesc la restaurantul „Mugurelul Șoptirencanilor“, lângă primărie. Ieșiseră să împuște anul vechi. O petardă aruncată dinspre balconul primăriei l-a nimerit pe Georgiu și i-a explodat în burtă. Erau în balcon primarul, Goncea, maior pe atunci, Brandaburlea ăl Bătrân, protopopul Varsanufie și doi colonei de la Securitatea din București. Nu s-a putut stabili cum de ajunsese petarda aceea până la Osirică, mai ales că nimeni nu aruncase cu așa ceva. Doar Goncea trăsese câteva focuri cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]