2,098 matches
-
actul încoronării religioase menite să întărească ideea alegerii împăratului ca rezultat al voinței divine. Primul împărat încoronat de patriarhul Constantinopolului a fost Leon I, ceremonia desfășurându-se la Biserica Sf Ștefan din cadrul Palatului imperial. Împăratul primea însemnele puterii imperiale: coroana, mantia de purpură și încălțămintea de purpură-mătasea roșie ce avea un atribut al puterii imperiale. În timpul ceremoniei religioase însă, împăratul se încorona singur. După secolul V, Biserica a căpătat cât mai multă putere, împăratul Anastasius I fiind nevoit să semneze un
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
nu putea veni în contact direct cu persoana împăratului care avea un caracter sfânt. Chiar atunci când o persoană primea un obiect, acesta era transmis prin mâna unor intermediari, iar dacă era primit direct de la împărat, își acoperea mâinile cu poală mantiei pentru a nu veni în contact direct cu mâinile împăratului. Pentru a rezolva problema succesiunii la tron, de la mijlocul sec. IX se impune principiul ereditar. Împărații din dinastia macedoneană, Leon VI Înțeleptul introduce instituția porphyrogenetilor ( cei născuți în camera de
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
superbă expresie a mărturisirii credinței în Christos. La adăpostul armatelor imperiale bizantine, biserica creștin-ortodoxă va făuri și va dărui lumii creștine o bogăție spirituală mistică ce-i este specifică. Dar, îndreptându-și întreaga energie spre dumnezeire și manifestându-se sub mantia protectoare a symphoniei (colaborarea armonioasă cu statul dar și subordonarea față de acesta ), biserica bizantină se va autoizola de lumea de dincolo de frontierele ortodoxiei și se va desprinde de caracterul dinamic și profan, pământesc și material al istoriei. Ortodoxia rămâne astfel
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
copie după acest portret, spre a da „în admirare românilor” adevărata înfățișare a voievodului. După moartea lui Mihai Viteazul au fost executate mai multe portrete ale acestuia, printre care unul în 1601 ce îl prezintă cu o căciulă și o mantie de blană, sub care scrie „Michael Weyvodt aus der Walachey, occubuit XVIII Aug. a. MDCI”, precum și altele inspirate după cel al lui Sadeler. Odată, Mihai Viteazul este prezentat ca fiind Gheorghe Ștefan, domnul Moldovei. De la Mihai Viteazul au rămas și
Mihai Viteazul () [Corola-website/Science/296804_a_298133]
-
picioare de munte) dispuse aproape perpendicular pe creastă. Ele au lungimi și mai ales înfățișări diferite, după cum sunt orientate spre nord sau spre sud. Ramificațiile nordice sunt în mare parte abrupte și stâncoase în apropierea crestei, domolindu-se numai sub mantia pădurilor de conifere, care apar imediat ce înălțimea scade sub 1.700 m. O altă caracteristică a acestor ramificații constă în aspectul lor de muchie foarte îngustă și pe alocuri zimțată (de exemplu "Muchia Albota"). În contrast izbitor cu ramificațiile nordice
Munții Făgăraș () [Corola-website/Science/300137_a_301466]
-
de Guvern numărul 838/2005, publicată în "Monitorul Oficial al României" numărul 730 din 11 august 2005, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat. În partea dreapta, în câmp albastru, se află un personaj aureolat, purtând o mantie și călărind spre stânga un cal, totul de argint. Personajul străpunge cu o suliță un balaur de argint. În partea stângă, în câmp roșu, se află un snop de spice de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de
Comuna Șirna, Prahova () [Corola-website/Science/301736_a_303065]
-
se află la Muzeul Național de Artă din București. El se compune dintr-un scrin central, încadrat de două tablouri fixe, două aripi fixe, două canaturi mobile și o predelă. Scrinul conține o figură de Madonă zveltă, drapată cu o mantie dispusă în două grupuri de falduri, pornind de la brațul stâng pe care ține pruncul. Astfel, liniile converg către micul Isus. Caracteristic este că faldurile lungi, dominante, sunt întrerupte, în diferite puncte, de jocul cutelor mărunte, ecouri ale modului de realizare
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
de tămâie și cu multe lumânări aprinse, este un alt obicei specific plopencelor, considerat de către cercetători unic în sudul României. De sfinții 40 de mucenici, se împart 40 de colăcei din cocă, sub formă de oameni-mucenici, cu ochi, nas, gură, mantii lungi, pe care, cu o țeavă de suveică, se fac chiar și nasturi. Mucenicii sunt numiți în sat "bradoși" ori brandoși. Mersul copiilor, în ziua de Bobotează, cu agheasmă și busuioc, pentru a "boteza" casele, gospdăria și animalele sătenilor se
Plopi, Teleorman () [Corola-website/Science/301823_a_303152]
-
și pentru a le duce pe tărâmul său de pe fundul oceanului. Pentru a-l îmbuna, călătorii pe mare făceau sacrificii înaintea plecării. Soția lui este zeița mării Ran, cu care are nouă fiice (zeități ale valurilor) îmbrăcate cu voaluri și mantii albe: Ranarsdaetr - talazurile; Bylgja - hula marină/freamătul subacvatic; Blodughadda - vălul roșu al asfințitului vestitor de furtună; Duna - cufundătoarea; Heffring - valul impetuos; Himingloefa - oglinda cerului/marea calmă; Kolga - valul întărâtat. Aegir are și doi slujitori loiali: Eldir și Fimafeng, cel de-
Aegir () [Corola-website/Science/299545_a_300874]
-
Santa Maria Novella din Florența se regăsesc toate elementele cerute unei foarte scump astfel de tablou din secolul al XIV-lea - un fundal auriu cu grijă pictat, mult azuriu, mult chinovar și verde de arsenic. Măiestria nimburilor aurite și a mantiilor tivite cu aur este desăvârșită și în totalitate de factură gotică. Ceea ce face totuși din această lucrare o pictură renascentistă, în comparație cu capodopera lui Gentile da Fabriano, este soliditatea, tridimensiunea și naturalețea personajelor, precum și modul realist în care veșmintele se așază
Fra Angelico () [Corola-website/Science/299551_a_300880]
-
ale pictorului gotic Simone Martini din cripta Sfântului Francisc de Assissi, datată cu o sută de ani mai devreme. Totuși, Fra Angelico va reuși să creeze picturi care continuă să dezvăluie propriile preocupări pentru umanitatea, umilință și pioșenie. Personajele, în mantiile lor aurite, au o blândețe pentru care sunt vestite picturile sale. Vasari spune: Prin portul și expresia lor, sfinții pictați de Fra Angelico se aproprie mai mult de adevăr decât personajele pictate de oricare alt pictor. Este posibil ca o
Fra Angelico () [Corola-website/Science/299551_a_300880]
-
mai cunoscut se află la Galeria Uffizi din Florența. Pictorul îi reprezintă pe toți membrii familiei Medici, precum și alte câteva personalități importante. Astfel, persoana a doua din stânga, cu pălărie roșie, este filosoful umanist Pico della Mirandola, ultimul di dreapta, în mantie portocalie, este însuși Botticelli (mărește imaginea!). Asemenea tuturor marilor maeștri ai Renașterii italiene, și Botticelli a prelucrat tema "Bunei Vestiri". Comparat însă cu alte tablouri, de exemplu al lui Fra Angelico, dispare atmosfera idilică și acceptarea cu smerenie a voinței
Sandro Botticelli () [Corola-website/Science/299640_a_300969]
-
său a devenit loc de pelerinaj. Scriitorul bisericesc Gregor de Tours i-a atribuit mai multe minuni, iar regele franc Clovis I l-a proclamat sfânt protector al francilor și al dinastiei merovingiene. De la încăperea în care a fost păstrată mantia (în ) sfântului Martin, ca parte a tezaurului coroanei, provine termenul modern de capelă, respectiv capelan. Sfântul Martin este ocrotitorul mai multor localități din lumea întreagă: Tours, Buenos Aires, Mainz, Utrecht, Rivière-au-Renard, Lucca, Martina Franca. Viața sa ne este cunoscută în principal
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
hagiografilor săi, îl tratează ca pe propriul său frate. Trimis în Galia, poate pentru că el cunoștea limba celților, cu ocazia unuia dintre rondurile de noapte, într-o seară din iarna anului 338, la Amièns, el îi oferă o parte din mantia sa unui sărac pătruns de frig, căci din soldă nu-i mai rămăsese nimic după ce-și împărțise cu generozitate banii. Martin își taie mantaua în două sau scoate căptușeala mantalei sale îmblănite și în noaptea următoare Hristos îi apare
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
din soldă nu-i mai rămăsese nimic după ce-și împărțise cu generozitate banii. Martin își taie mantaua în două sau scoate căptușeala mantalei sale îmblănite și în noaptea următoare Hristos îi apare în vis îmbrăcat în aceeași bucată de mantie. Avea pe atunci 18 ani. Ceea ce a rămas din mantaua lui, care la vremea aceea se numea „capă” va fi așezat mai târziu într-o încăpere, pentru a primi cinstirea credincioșilor. Așa se face că diminutivul numelui latinesc al mantalei
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
consilierul lui Charlemagne, a fost numit abate de St. Martin de Tours și de Cormery. Aceste mănăstiri au constituit centre importante ale renașterii carolingiene în jurul anului 800. Catedrala din Mainz, din inima Germaniei francilor, este de asemenea închinată Sf. Martin. Mantia Sf. Martin de Tours (din latinescul cappa), care a fost trimisă ca relicvă la capela palatină din Aix-la-Chapelle a lui Carol cel Mare, este la originea cuvântului ˝capelă˝, adică locul unde se păstra ˝veșmântul˝ sfântului care era luat în timpul bătăliilor
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
de peste an, în loc de raclă cu moaștele sfinților se expun patru, sau mai multe, busturi ale unor sfinți episcopi (între care Sfântul Ambroziu de Milano, Sfântul Augustin de Hipona, Sfântul Carol Borromeo), moaștele fiind introduse într-un medalion prins de sculptura mantiei. Ritul benedictin este un rit latin, desprins din ritul roman. Acest rit este specific ordinului benedictin al Bisericii Romano-Catolice. Ritul mozarab este un rit latin specific Spaniei creștine din timpul vizigoților. Acest rit este în prezent aproape dispărut, fiind practicat
Ritul latin () [Corola-website/Science/299933_a_301262]
-
însă, cu imperialii bizantinii. Orașul avea, pe la 1200, peste zece mii de locuitori, fiind cea mai mare așezare dintre Dunăre și Balcani. Numele său provine de la conducătorul cetății - Împăratul Roșu ("Cerven" în slavă). Acesta, pentru a sfida Țarigradul, se purta în mantie roșie, roșul - purpura - fiind însemnul puterii împăratului bizantin. După răscoala Asăneștilor împotriva imperialilor (1186), Ioan Asan I (unul dintre cei trei frați vlahi conducători ai răscoalei) s-a căsătorit cu Măria, fiica ultimului împărat de la Cerven, iar cetatea a intrat
Roșiorii de Vede () [Corola-website/Science/299953_a_301282]
-
este redat în unele scrieri slavone prin Moria. Ioan Asan și toți cei care i-au urmat la domnie, în Tîrnovo, până la sfârșitul împărăției vlaho-bulgare, au purtat nu doar cizme și tunică de culoare roșie, asemenea împăraților romei, ci și mantia roșie a tatălui Măriei, împăratul de la Cerven, după cum se poate vedea și în Evangheliarul țarului Ioan Alexandru, ginerele lui Basarab I. Într-o scriere apocrifă slavă, din secolul al XI-lea - "Povestire despre proorocul Isaia" - se spune că această vestită
Roșiorii de Vede () [Corola-website/Science/299953_a_301282]
-
Destinul a fost nedrept cu acest mare patriot, unul dintre făuritorii marii uniri din 1918 rezervîndu-I un rol tragic. Ștefan Ciobanu s-a numărat printer aceia care, în virtutea înaltei poziții ce o dețineau în stat, au fost nevoiți să îmbrace mantia neputinței și să asiste la desprinderea, în iunie 1940, a Basarabiei din trupul României Mari. Ca ministru al Cultelor și Artelor în guvernul lui Gheorghe Tătărescu (11 mai-3 iulie 1940), Ștefan Ciobanu a fost chemat să participle la cele două
Ștefan Ciobanu () [Corola-website/Science/299449_a_300778]
-
și a simplității sale; niciodată n-a fost văzut afișând o neglijență vestimentară, cum o vor face cinicii. Unii își afectează zdrențele, de aceea i-a și spus Socrate filosofului cinic care-și etala găurile hainei: "" Îți văd deșertăciunea prin mantie"". Lui Socrate nimic nu-i este mai străin decât aroganța, iar atunci când vede în agora Atenei obiectele de tot felul expuse de negustori admirației și lăcomiei cumpărătorilor, se mulțumește să spună: Câte lucruri de care eu nu am nevoie există
Socrate () [Corola-website/Science/298868_a_300197]
-
-lea în 1139 a formei lui de organizare, Ordinul a crescut repede ca număr de membri și putere. Ordinul (Organizația) cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani și călugări de serviciu (slujitori). Cavalerii templieri puteau fi recunoscuți la îmbrăcăminte, după o mantie albă cu o cruce roșie, distinctivă, și erau printre cei mai bine echipați, antrenați și disciplinați războinici din perioada cruciadelor. Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică infrastructură economică în întreaga creștinătate, introducând pentru prima oară proceduri
Ordinul Templierilor () [Corola-website/Science/298894_a_300223]
-
îndrumări, lista originală de 72 de clauze ajungând în final până la câteva sute. Rândurile templierilor erau împărțite în trei categorii: cavalerii aristocrați, sergenții proveniți din oameni de rând și clericii. Cavalerii trebuiau să fie de origine aristocratică și să poarte mantii albe. Erau echipați drept cavalerie grea, cu trei sau patru cai și cu unul sau doi paji. Pajii, în general, nu erau membri ai Ordinului, ci erau străini angajați pentru o anumită perioadă de timp. Din categoria poziționată sub cavaleri
Ordinul Templierilor () [Corola-website/Science/298894_a_300223]
-
Într-o zi el a afirmat despre tablourile sale: „Pentru a le înțelege cu adevarat, sunt necesare explicațiile autorului”. Rubens are 40 de ani atunci cand realizează pictură. Rubens exalta culorile folosindu-se de raporturile dintre complementare: roșu carmin și vermillonul mantiilor răspund culorii verzi a peisajului, galbenul aurit al drapajului aruncat în prim plan dă replica culorii albastre a cerului. În anul 1621, regina Franței, Maria de Medici, îi cere lui Rubens să execute decorarea galeriei de festivități a palatului Luxemburg
Peter Paul Rubens () [Corola-website/Science/297790_a_299119]
-
erau formate din cele 5 simboluri ale autorității supreme: coroana regală, buzduganul, mantia regală, pavilionul regal și cifra regală. Coroana, ca simbol al puterii, este întâlnită în teritoriile românești încă din timpul Domnilor români, ca însemn principal al puterii supreme. Coroanele descrise în diferitele reprezentări, păstrate până în zilele noastre (picturi, portrete domnești, sculpturi
Însemnele regalității române () [Corola-website/Science/306723_a_308052]