2,214 matches
-
subjacentă, de o rigoare muzicală”, proprie unui „mallarméan al absurdului”: „n-avem dreptul să vedem în acest inefabil intenția adîncă, esențială, obiectivă a operei lui Urmuz? Cred că nu mă înșel văzînd în scrierile acestui mare precursor al antiliteraturii o mascată apologie a poeziei, înțeleasă în structura ei muzicală”. În traducere engleză, absurdul apare ca un principiu „producător” al operei, nu doar ca simplu „efect”, iar caracterul kafkian și cel suprarealist, oniric, sînt mai bine puse în evidență, deși altminteri Urmuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
doi; să stea singuri< în biblioteca pustie, fără să scoată un cuvânt, o șoaptă doar nu o fi fost atât de absurdă bibliotecara ! Cert a fost că dragostea dintre cei doi a erupt și mai puternic, matricola a fost prinsă mascat cu ace de siguranță și după ore cei doi puteau fi văzuți în costumele de elevi fără matricole strâns îmbrățișați, plecând din școală. De multe ori ar fi dorit să afle ceva despre Victor când trecea pe la colț spre piața
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
la fel clipa: el, tăcut și Încordat, ea, destinsă, indiferentă. Ea e cea care pleacă, dacă nu cumva a și plecat deja. Cei ca ea decid Întotdeauna repede, fără păreri de rău, sau cu păreri de rău puține și bine mascate. Ei fac mereu o mișcare Înainte, asemenea șahiștilor de clasă, cum pe vremuri era și Grațian. Înțelegea Însă În același timp că Iolanda trăise starea de acum a lui Petru, cu o seară Înainte, În Restaurantul Gării vechi unde o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
până la amiază, zise zâmbind Iolanda. De unde știi? Îl cunoști? Știu chiar de la el. Cine nu-l cunoaște pe adolescentul minune al orașului, artist de geniu și familist convins? Nu era pic de ironie În glasul Iolandei, ci doar o abia mascată amărăciune. Te așteaptă cu câteva picături de whisky. Eu zic să te grăbești, să nu-i pui răbdarea la Încercare. Sărut-o pe Maria din partea mea. Își strânseră mâinile de despărțire. Flavius-Tiberius Își luă antena și o urmă pe Eleonora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
glas. Ne lungiserăm prea mult. Ne-am întors repede, ținându-ne de mână, înapoi la focurile unde se gătea. Apoi am încercat să stăm cât mai mult împreună. Le vedeam pe mamele noastre cum se urmăresc cu o curiozitate abia mascată. Își studiau hainele și rețetele de mâncare, își puneau întrebări și repetau politicos denumirile așa încât să fie ținute minte, vă rog, încă o dată, ca să pronunț cum trebuie. Am văzut cum mama și-a ridicat sprâncenele când le-a văzut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
totul bine? Sorry, dar eu nu văd diferența dintre realitate și vis. · · · · În Veneția, Măștile capătă o valoare deosebită. Fiecare simțim nevoia să avem o mască. Efortul de a ne-o păstra dispare atunci când în Veneția plină de persoane costumate, mascate, îți alegi ceva să îți acoperi chipul. Astfel te ascunzi, te ferești, însă ești pregătit de atac. Sângele curge mai cu spor, prezența ta de spirit e incontestabilă. Astfel, nimic nu te poate atinge, tu ești bine ascuns. Vei ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
un sens. Și Veneția, veche și frumoasă, plină de istorie, este acum plină de oameni. Însă tu vezi pe străzi toate petrecerile ce au avut vreodată loc în Veneția. Intri și ieși din clădiri, te plimbi prin petreceri, printre baluri mascate. Și cumva găsești un bal din care nu a mai rămas nimic decât măștile. Toți oamenii au dispărut, însă personajele lor au rămas, trăiesc, au o viață proprie. Tu vrei să rămâi. Nu vrei să pleci. Așa că nu lăsa personajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
unor astfel de necesități. Sunetul zgomotos al suflării nasului s-a auzit chiar atunci ridicându-se de sub masa unde Susan se îngropase, în căutarea unei batiste, Susan a ieșit din nou la lumină. Contururile gurii purtau marca unei expresii amuzate, mascate parțial de batista de hârtie. —Julia, tu ești cea mai răzbunătoare ființă, atunci când ți se pare că vreun om te-a desconsiderat. — Nu-i adevărat! Julia părea jignită de moarte din cauza atacului - așa cum îl considera ea - la adresa caracterului ei nepătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
simetric ordonate pe cadranul timpului. „E doar un joc, un joc mizerabil în capcana căruia am căzut.” Era singurul răspuns acceptat valabil la toate frământările căutărilor necontenite. Și timpul trecea, fără să-i pese câtuși de puțin de tensiunea așteptării mascată admirabil de o minte aparent atrofiată. La începutul toamnei se mai detașase puțin de gândurile care o duceau mereu spre o încercare timidă de a descoperi identitatea bărbatului a cărui prezență avusese efectul unui uragan asupra ei. Își impuse să
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
-i ofere porțioara de mămăligă ori că a apărut cel mai mare dușman al său, Sinan-Pașa, motanul florean, botezat așa tot de către Victor, iubitorul de istorie. Nu știa că adevăratul motiv care-l oripila pe Vizanti era noua sa Înfățișare ( mascat, murdărit și cu părul vâlvoi) care Îi producea aceiași frică specială, ca atunci când bunica Ileana venea furioasă și-l snopea În bătaie cu o jordie pentru că iar a mâncat un puișor galben. Abia când Îl recunoștea pe Va, frica era
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
dacă ai fi acum cu noi, Viorița, viorica și vioara inimii mele?!), iar când nefericita a cântat, fără a se gândi la nimic rău și fără a bănui consecințele imediate, „Ecaterino, vedete-aș moartă/Cu dric la poartă și cai mascați!”, Victor a sărit ca un leopard, avea o față transfigurată și amenințătoare, plină de o furie oarbă și a răcnit de s-a auzit până la Fântâna Moșneagului: Taci, tâmpito! Să nu mai cânți acest cântec În fața mea pentru că În secunda
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
nasturi la gleznă, ciorapi de mătase și joben), căpitanul Jesse, admiratorul frenetic al lui Brummell, știe ce vrea să sublinieze: unicitatea veșmintelor marelui dandy. S-au scris pagini Întregi despre protocolul (aproape ecleziastic) al Îmbrăcatului, despre toaletă și arta corpului mascat. Un ritual lent, solemn, ritmat, fără nici o omisiune. Orice improvizație e rezultatul unei Îndelungi exersări, iar efectul - o eleganță ușor efeminată, de nereeditat, „o alianță a metodei și a hazardului, a regulilor și a inspirației spontane”1. „A Încerca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
să-i vadă fața sau să-i recunoască vocea. Accentul era foarte ciudat; poate, se gândea acum, timbrul era al cuiva care încerca să-și schimbe glasul. Era posibil ca Uri să o fi urmărit până acolo? Ca acel bărbat mascat să fie...? Așteptă ca traficul să-i permită mașinii să oprească și, când se întâmplă asta, apucă repede mânerul pentru a deschide ușa. Dar Uri fu mai rapid, folosind butonul din stânga lui pentru a bloca toate ușile. Era prinsă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
le auzise să fi fost făcute de Uri plecând cu mașina ca să se salveze? Dar asta, știa, nu avea nici un sens. S-ar fi întors după ea. Știa care era lucrul cel mai probabil, mintea ei furnizându-i imaginea: bărbați mascați ridicau trupul neînsuflețit al lui Uri, unul apucându-l de brațe, celălalt de glezne, aruncându-l în portbagajul Mercedesului și apoi plecând cu mașina. Se duse la punctul de observație și cercetă terenul. Văzu urme de cauciuc, dar nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
că putea vedea mici părți din fețele lor, care nu erau ascunse. Ochii bărbatului mai înalt, din stânga ei, erau negri, inexpresivi și sticloși, ca un iaz înghețat iarna. Lăsa impresia că până și asta, priveliștea unei femei înconjurate de bărbați mascați, care se chinuia să respire, îl plictisea. Maggie se uită la partenerul lui sau mai degrabă se uită către el, sperând să găsească acolo vreo licărire de umanitate. Dar ceea ce văzu îi dădu fiori. Căci ochii verzi ai acestui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să nu-și vorbească, dar în cele câteva secunde care i-au trebuit ca să intre în mașină, auzise un zvon de conversație. Era posibil să fi fost doar niște oameni de pe stradă, trecători. Sau ceilalți membri ai trupei de bărbați mascați care o vânaseră prin tunele. Oricum, știa cu siguranță ce limbă auzise. Era arabă. Merseră cam zece minute cu mașina. Dar era posibil să fi fost și jumătate sau de trei ori mai mult de-atât. Nu era doar faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fel de instrument medical nu-și putea da seama; tot ce simțea era străfulgerarea de durere adânc înăuntrul ei. Vedea scena ca și cum ar fi privit din afară. Și-o putea imagina: trupul ei gol expus sub ochii grupului de bărbați mascați, cu fundul în sus și orificiul deschis pentru inspecție. Un spasm involuntar de protest îi făcu mușchii să se contracte. Dar nu putea să se miște. Obiectul se retrase cu asprime și Maggie țipă în căluș. Dar durerea era amestecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Că, în ceea ce privea credibilitatea, la asta rezumându-se majoritatea scandalurilor politice, ar pierde de fiecare dată în fața lui Bruce Miller. Da. Și microbiștilor le va plăcea la nebunie un președinte al cărui om de încredere privește în timp ce niște gorile mascate caută în fundul unei colege. Ești deja într-un rahat mai mare decât îți imaginezi. Așa că ce-ar fi să vorbești cu mine și după aceea poate vorbesc și eu cu tine. Miller o cercetă pe Maggie din cap până-n picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Bruce Miller. Simțind asprimea loviturii, Miller își duse mâna la obraz, apoi, cu un rânjet lasciv, o plesni și el. Când ea se răsuci, el apăsă pe un buton de sub masă, făcând să intre instantaneu înapoi în cameră doi bărbați mascați. —OK, Maggie. A durat destul. Nu că nu mi-ar face plăcere. Dar trebuie să-mi spui unde e tăblița. Nu știu, spuse, cuvintele fiindu-i acoperite de lovitura peste față. — Nu ești deloc pe-aproape, Maggie. Acum cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cealaltă, ci și de scaunul pe care stătea. Vru să-și cerceteze rana, dar nu putu s-o atingă și, în întunericul acela, nici nu putea fi sigur care dintre picioare fusese lovit. Cine îl răpise? Își imagină niște bărbați mascați, îmbrăcați în negru; dar asta ar fi putut fi o eroare de memorie. Încercă să-și amintească ce auzise când îl împinseseră în mașină. Numele Daoud ieși la suprafață. Auzise pe cineva strigându-l de două ori, ca și cum i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în hainele sale, cu o simplă geantă de voiaj în mână; și-o așază cu grijă pe peron; își scoate ceasornicul cu lanț și privește ora.): Hm! Să nu întârzie! (Atmosfera se conturează treptat pe sentimentul de așteptare și nerăbdare mascată; personajele devin simpli călători care așteaptă pe un peron; gesturi obișnuite de nerăbdare și îngrijorare; s-a întunecat și se simt pale de vânt; aerul vibrează în jurul gării și se aude un tremur al lucrurilor marcate de apropierea a ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nu scârțâia. Am pășit Înăuntru și m-am oprit, căutând să-mi obișnuiesc ochii cu Întunericul albăstrui și să deslușesc ceva, cu toate că În fiecare clipă mă așteptam să se aprindă lumina și să mă trezesc față În față cu câțiva mascați prevăzuți cu automate Îndreptate spre pieptu-mi de aramă. Așa se Întâmplă când vezi prea multe filme... Nu s-a aprins nici o lumină și nici eu n-am Încercat să găsesc comutatorul. Mă aflam, fără Îndoială, Într-un birou. N-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În seamă tribulațiile mele interioare. Era, pur și simplu, iritată că trebuie să enunțe explicit ceva ce ținea de evidența cea mai elementară. - Zoran vrea să fie stăpânul lumii, asta-i tot, a spus ea cu dispreț câtuși de puțin mascat. Controlul istoriei, manevrarea evenimentelor - vorbe, vorbe, vorbe. Insul se visează marele guzgan, șeful suprem, alfa și omega. Nu raporturile dintre pământeni și Ceilalți Îl preocupă - acesta este pretextul, acoperirea. Miza reală o reprezintă schimbarea funcției și a menirii Centrului. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Lemnăria scârțâia și trosnea ușor. Lângă ușa ce dădea spre toaletă, o haină Închisă la culoare pe un cuier, și mai sus, ciucurele lămpii de noapte, albastre, bivalvulare, se legănau ritmic. Erau greu de corelat acele apropieri șovăitoare, acea furișare mascată, cu năvala intempestivă a nopții de afară, care știam că trece În goană pe lângă noi, presărată cu scântei, indescifrabilă. Adormeam prin simpla acțiune de identificare cu mecanicul locomotivei. Ființa mea era cuprinsă de o stare amețitoare de confort, Îndată ce aranjam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
acum Într-un muzeu sovietic, dar pavilionul nu va fi niciodată naționalizat. În timp ce memoria mea ezita o clipă În pragul ultimei strofe, pentru care fuseseră Încercate atâtea cuvinte de deschidere Încât cel ales În cele din urmă era acum oarecum mascat de un păienjeniș de intrări false, am auzit-o pe mama pufnind. M-am oprit imediat din recitat și mi-am ridicat privirea spre ea. Zâmbea fericită printre lacrimile ce-i picurau pe față. „Ce minunat este, ce frumos!“ spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]