2,922 matches
-
limbajul academic. Importantă este transmiterea mesajului, și nicidecum perpetuarea formelor goale ale unui limbaj devenit jargon. 2. Comunicare Metodologia propusă nu defavorizează (supra)specia lizările, dimpotrivă: numai o foarte bună cunoaștere a propriului domeniu poate oferi maturitatea și rigoarea privirii. Monologul însă, fără deschiderea cu seriozitate către celelalte registre care ne definesc ca oameni și care, într-un fel sau altul, se regăsesc exprimate în forme academice (ca domenii și discipline diferite) sau culturale (ca moduri de expresie diferite), riscă să
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
1. "Potrivirea" lor / 79 4.2.2. "Asemănarea" lor / 79 4.2.3. "Statornicia" lor / 81 4.2.4. "Caracterul ales" / 83 4.3. Verosimil și limbaj dramatic / 83 4.3.1. Versul în discuție / 84 4.3.2. Artificiul monologului și al aparteului / 86 4.3.3. Motivarea povestirii / 90 5. "Iluzia de prezență" / 92 5.1. Unitatea de timp / 93 5.2. Unitatea de loc / 98 6. Estetica purității / 104 6.1. Definiția tradițională a genurilor dramatice / 105 6
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ceea ce ar spune în mod verosimil, în locul lor, cei pe care îi reprezintă, și să-i fac să vorbească en honnêtes gens29, și nu ca Autori." Un număr oarecare de forme care subliniază convențiile de teatru, folosirea versului, recurgerea la monolog sau la aparteu, introducerea unor lungi povestiri, riscă să dăuneze verosimilului dialogului. 4.3.1. Versul în discuție Versul este un limbaj foarte îndepărtat de conversație. Toți autorii dramatici sunt de această părere în epoca clasică, chiar dacă Corneille prezintă, în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în teatru, se vor înmulți la sfârșitul secolului. Asupra lui apasă o adevărată discreditare, din cauza pompei și emfazei care îl caracterizează, în secolul al XVIII-lea, când este considerat ca impropriu pentru a imita limbajul vieții. 4.3.2. Artificiul monologului și al aparteului În teatru, se presupune că actorii dialoghează în fața spectatorilor, ca și cum între ei s-ar stabili o adevărată conversație. Monologul, aparteul, care, ca și versul, contribuie la sublinierea artificialului, distrug acest efect căutat. De aceea teoreticienii dramaturgiei clasice
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
secolul al XVIII-lea, când este considerat ca impropriu pentru a imita limbajul vieții. 4.3.2. Artificiul monologului și al aparteului În teatru, se presupune că actorii dialoghează în fața spectatorilor, ca și cum între ei s-ar stabili o adevărată conversație. Monologul, aparteul, care, ca și versul, contribuie la sublinierea artificialului, distrug acest efect căutat. De aceea teoreticienii dramaturgiei clasice se străduiesc să șteargă aspectul convențional al acestor două categorii de limbaj dramatic, pentru a le face compatibile cu verosimilul. În monolog
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Monologul, aparteul, care, ca și versul, contribuie la sublinierea artificialului, distrug acest efect căutat. De aceea teoreticienii dramaturgiei clasice se străduiesc să șteargă aspectul convențional al acestor două categorii de limbaj dramatic, pentru a le face compatibile cu verosimilul. În monolog, personajul vorbește cu voce tare pentru el însuși. El nu pare să se adreseze spectatorului. El nu ar putea nici să fie auzit de un alt personaj a cărui prezență pe scenă ar ignora-o. Acest limbaj interior riscă, în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
introduce un om singur care să le spună aș face-o amestecând în fiecare piesă atitudinea în interiorul sentimentului numai pentru a fi mai bine exprimat; căci, dacă nu constă din narațiune pură38, solilocviul este admis pe scenă la fel cu monologul interior care li se întâmplă zilnic tuturor oamenilor ce nu sunt complet stupizi." Corneille urmează același drum. Povestirea, după părerea lui, nu ar putea apărea decât dacă este motivată de starea sufletească a celui care o pronunță. Pentru ca verosimilul să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spun că atunci când un actor vorbește singur, scrie Corneille în Discurs despre Poemul dramatic, el nu-și poate informa auditoriul asupra multor lucruri, dar asta trebuie făcut prin sentimentele unei patimi care îl agită, și nu printr-o simplă narațiune. Monologul Emiliei, care deschide teatrul în Cinna, face destul de bine cunoscut faptul că Augustus a ordonat moartea tatălui său, și că pentru a-i răzbuna moartea ea își determină iubitul să conspire împotriva lui, însă noi luăm cunoștință de aceste lucruri
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
obligă să izbucnești, deși nu ai pe nimeni care să te asculte, și nu aș vrea să fie condamnată la altcineva, dar mi-ar părea rău să o accept." D'Aubignac denunță și el, în Practica teatrului, caracterul artificial al monologului, care nu este acceptabil decât dacă starea de spirit a personajului o permite. El ia două exemple de situații în care monologul nu ar putea fi credibil, acela al unui general de armată care s-ar bucura cu voce tare
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mi-ar părea rău să o accept." D'Aubignac denunță și el, în Practica teatrului, caracterul artificial al monologului, care nu este acceptabil decât dacă starea de spirit a personajului o permite. El ia două exemple de situații în care monologul nu ar putea fi credibil, acela al unui general de armată care s-ar bucura cu voce tare de victorie, cel al unui amant îndurerat care și-ar mărturisi grijile pe care i le dă amanta lui. "De exemplu, nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și-ar mărturisi grijile pe care i le dă amanta lui. "De exemplu, nu ar fi verosimil ca un General de Armată care tocmai a cucerit un oraș important, să se afle în Piața cea mare39; și deci, punând un Monolog în gura acestui Personaj, ar face un lucru ridicol (...). Ca un Amant să afle că Ibovnica lui se află în mare pericol, iar el să se amuze singur certându-se cu Destinul, în loc să alerge în ajutorul ei, nu i s-
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să afle că Ibovnica lui se află în mare pericol, iar el să se amuze singur certându-se cu Destinul, în loc să alerge în ajutorul ei, nu i s-ar putea ierta la reprezentație, nu mai mult decât în realitate." Cazul monologului personajului care vorbește alături de un altul a cărui prezență o ignoră, și mai nerealist, nu este de acceptat după părerea lui d'Aubignac decât dacă se exprimă foarte încet, căci "nu este deloc verosimil ca un om singur să strige
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu este de acceptat după părerea lui d'Aubignac decât dacă se exprimă foarte încet, căci "nu este deloc verosimil ca un om singur să strige cu voce tare cum trebuie să facă Histrionii pentru a fi auziți". Un asemenea monolog este și mai greu de făcut legitim decât cel al personajului singur pe scenă. De aceea, d'Aubignac îl sfătuiește pe actorul care monologhează să-și moduleze vocea, vorbind când tare, când foarte încet, iar pe acela ce ascultă să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
suficient; cu adevărat, el poate să oblige un om să scoată câteva plânsete exprimate în cuvinte întretăiate, dar nu un discurs închegat și foarte argumentat), fie ar trebui ca Poetul să se folosească de o asemenea îndemânare în compunerea acestui monolog, încât Actorul să trebuiască să ridice vocea recitând numai unele cuvinte, și să o modereze pentru altele; iar aceasta pentru ca să fie verosimil faptul că celălalt Actor care ascultă de departe să le poată auzi pe acelea pronunțate tare și cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar izbucni în mai multe rânduri, dar nu și pe celelalte, fiind pronunțate încet. Și ca să spun ceea ce cred despre această Compoziție, ar trebui ca celălalt Actor, după pronunțarea cuvântului cu o voce foarte puternică de către cel care ar face Monologul, să spună câteva cuvinte pline de uimire sau de bucurie în funcție de Subiect, și să se supere că nu poate auzi restul; uneori chiar, când Actorul care ar face Monologul și-ar reține vocea, ar trebui ca celălalt să-i remarce
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cuvântului cu o voce foarte puternică de către cel care ar face Monologul, să spună câteva cuvinte pline de uimire sau de bucurie în funcție de Subiect, și să se supere că nu poate auzi restul; uneori chiar, când Actorul care ar face Monologul și-ar reține vocea, ar trebui ca celălalt să-i remarce toate acțiunile, ca ale unui om care ar visa profund și care ar fi muncit de o neliniște violentă. Astfel poate că s-ar putea păstra verosimilul și face
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
om care ar visa profund și care ar fi muncit de o neliniște violentă. Astfel poate că s-ar putea păstra verosimilul și face un frumos joc de Teatru." Aparteul, care oferă o situație de vorbire tot atât de nerealistă ca și monologul, riscă și să distrugă iluzia. D'Aubignac îi subliniază, în nenumărate rânduri, neverosimilul. "Este foarte puțin rezonabil (orice ar spune despre asta Scaliger printr-o mare indulgență față de Teatru) ca un Actor să vorbească destul de tare pentru a fi auzit
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
necesar să fie introdus așa ceva în aceste întâlniri, pentru că nu există mai mare defect în Teatru decât să-l amuțești; și orice-ai face, trebuie să fie totdeauna cineva care să vorbească." 4.3.3. Motivarea povestirii Versul, recurgerea la monolog și aparteul, forme care nu există în conversație, nu sunt singurele care să pună în pericol verosimilul. Povestirile, care totuși ocupă un număr mare din conversațiile noastre, riscă și ele, prin abundența și lungimea lor, să dăuneze verosimilului vorbirii personajelor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu tot atâta virulență ca și Mercier valetul de comedie, sfătuiește totuși păstrarea personajului subretei, care este singura ce-i poate servi drept confidentă tinerei fete, în societatea secolului al XVIII-lea. Comodă, menținerea acestui personaj îi permite să evite monologurile al căror spațiu vrea să-l limiteze pentru că, în lipsa lor de realism, ele subliniază convențiile. Toți consideră comedia, care, prin râs, atenuează întunecimea viciului, ca fiind profund imorală. Mercier îl condamnă pe Molière în termeni duri. Numai Tartuffe (Le Tartuffe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să demonstrăm în continuare, prin dramaturgia și proza lui I. L. Caragiale. 3.10. "Simt enorm și văz monstruos" Aflat la granița dintre tragic și comic, grotescul ocupă un loc însemnat între procedeele caragialiene, reprezentat masiv în schițe precum: 1 Aprilie (monolog), La Paști, Grand Hôtel "Victoria Română", în reportajul O plimbare la Căldărușani, și mai cu seamă în nuvelele marcate de gravitate. Apropiată de grotesc devine ironia din "viceversa" catastrofală din Două loturi, precum și cea din "convertirea" la creștinism a evreului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
două tampoane și omorât, lucru care i s-a mai intâmplat de atâtea ori mai ales având serviciu la vagoanele de băuturi.209 Exemplele selectate, la care se pot adăuga schițele Broaște... destule. Nuvelă pesimistă, Varietăți literare. Canard rățoi și monologul 1 Aprilie, sunt suficiente pentru a putea sesiza specificitatea umorului negru caragialian, menținută, așa cum vom vedea, și la umoriștii care i-au urmat. Ca un pattern general, putem observa că lăcomia, incultura, egoismul și alte asemenea "slăbiciuni" umane conduc, în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale, Teleor și Bacalbașa, cu care a colaborat și pe care îi continuă în "jurnalul țivil și cazon" Moș Teacă, reeditat în 1899, în Zeflemeaua (1901-1904) și în Furnica (din 1904). Actorul P. Liciu este menționat ca autor de vesele "monoloage foarte de spirit"211. Atributul "umoristic" revine apoi în analiza prozelor unor scriitori ca D. D. Pătrășcanu, Damian Stănoiu, Gh. Brăescu, Felix Aderca, Sergiu Dan, iar nuvelele lui Dragoș Protopopescu și schițele lui Mircea Damian sunt caracterizate prin sintagma "umor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
masculină și abjecția dezvăluită ca stare normală în infernul provincial din Balanța stârnesc permanent impresia de dejà vu și o ancorează mental de senzațiile de oroare și iritare stârnite de viziunea caragialiană din Grand Hotel "Victoria Română" sau 1 Aprilie (monolog). Ca și în romanul lui Tudor Mușatescu, în cel al lui Ion Băieșu cu titlul extrem de sugestiv în acestă privință, se dă o șansă de redresare acestei lumi canceroase, pentru că i se opune o valoare cu semn schimbat, prin donquijotismul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care o sacrificase experimentului îl readuce fatal în ipostaza de soț înșelat pentru care doar crima poate, instinctual, să-i "repereze onoarea de familist". Aceeași prăbușire distonantă a eșafodajului comic în farsă grotescă, ancorabilă intertextual în caragialiana schiță 1 Aprilie (monolog), surprinde și intrigă în nuvela Vedenia. "Păcăleala gigantică"57 plănuită îndelung de căpitanul Naicu pe seama soției sale spiritiste, o va face să treacă prin stările resimțite de Stavrache la vederea fratelui crezut mort. Gluma căpitanului are însă are un efect
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se știe nimic despre acel fapt. Finalul proiectează banalul în absurd, comicul acestuia fiind revelat odată cu perceperea unui strident contrast între insignifianța evenimentului și zgomotul pe care îl face. Ilustrative sunt bucățile Grav eveniment literar și Cazul domnului Pawlowsky, scurtul monolog al cărui comic irezistibil rezultă în primul rând din repetarea exasperantă a numelui propriu și din absurditatea raționamentului: [...] Să procedăm metodic. Mai întâi și-ntâi, cine l-a autorizat pe d-l Pawlowsky să vorbească? Fiindcă, mai la urma urmelor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]