4,695 matches
-
ea. Ridică amenințător tonul: — Acest drept mi-a fost conferit în calitate de nepoată directă a împăratului! Tiberius și Livia se uită unul la altul cătrăniți. — Sper că o asemenea recompensă nemeritată i-a fost acor dată doar pentru zilele de sărbătoare, murmură el. Este de-a dreptul revoltat. În vremurile de demult femeile res pectabile circulau, ce-i drept, pe străzile Romei, în trăsurici trase de cai sau catâri, dar asta pentru că matroanele își puseseră bijuteriile și podoabele la dispoziția tribunilor militari
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
am mai putea uita. ― Of, Ben, ce naiba. Ia lasă-mă pe mine. Geraldine scapă de site-ul erotic și face click de câteva ori, ajungând până la urmă la „LOCURI FIERBINȚI PE ACEASTĂ REȚEA“. ― Probabil că e și mai mult sex, murmur eu, cu inima strânsă. Nu cred că mai pot suporta o altă imagine porno color pe ecranul computerului. ― Nu, nu e, spune Geraldine, sunt doar locuri populare. Și într-adevăr pe ecran apare o nouă listă cu adrese web. ― Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de Sophie. ― Pa-pa, fetelor, strig eu în timp ce-l urmez pe Ben spre ușă. O seară plăcută. Jemima nu primește nici un răspuns, pentru că Sophie și Lisa s-au prăbușit pe canapea, fiecare gemând de rușine. ― O, Doamne, strigă Sophie. ― O, Doamne, murmură Lisa. L-ai văzut? ― Dacă l-am văzut? Dacă l-am văzut? Tocmai am văzut cel mai superb bărbat pe care mi-au căzut ochii în toată viața mea și tu mă întrebi dacă l-am văzut? Cristoase, doar privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de o femeie? Ești ca și admis. Tot ce trebuie să faci e să-i intri în grații și gata, ești în televiziune. ― Chiar crezi asta? ― Da, spun dând din cap. Chiar cred asta. ― O, Doamne, sper să obțin postul, murmură el. ― Așa o să și faci, îl asigur, știind că am probabil dreptate, că soarta îi va surâde lui Ben Williams datorită fizicului și șarmului lui. Ne ducem tăvile la o masă și ne așezăm - eu cu o farfurie cu salată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
că treaba se înrăutățește. Nu e nici măcar optician, e un afurisit de asistent de vânzări. ― E compania mea, spune el fără tragere de inimă, după o pauză sugestivă. ― Cum adică e compania ta? ― E compania mea, repetă el. ― O, Doamne! murmură Geraldine, și pălește brusc. Tu ești Nick! Nick o privește confuz. ― Doar ți-am spus că sunt Nick. Nu, zice ea, și scutură din cap. Ești Nick Maxwell, știu totul despre tine. ― Cum adică știi totul despre mine? ― Sunt prietenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
dar Sophie îl place pe Ben și cum crede că Diana e un lup îmbrăcat în miel, vrea să-l scoată de acolo, orice-ar fi. Geraldine pare șocată, dar își dă seama rapid că e un moment clasic. ― Clasic! murmură ea uluită, uitându-se la Sophie. Sophie, naivă cum e, pare să fi hotărât în mai puțin de un minut că Ben a fost în mod clar acaparat de această blondă uscată și mult prea în vârstă pentru el. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
răspunde Jemima. Cu greu pot trece drept o persoană slabă, încă mai am grăsimea asta aici. Și apucă ce a mai rămas din grăsimea de pe coapsele ei: lăsați-mă să vă spun că nu e deloc multă. ― Care grăsime, Doamne? murmură Geraldine. Crede-mă, ești slabă. Ai acum aceeași măsură ca și mine. ― Aș vrea eu, spune Jemima, care chiar are aproximativ aceeași măsură ca Geraldine, numai că deocamdată nu-și poate da seama de asta. Știe că arată altfel, știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
îmi ridic ochii și trag aer în piept. Oricât de aiurea ar părea, nu mă pot abține să-mi ridic o mână ca să-mi ating fața și părul în oglindă. Aproape fără să gândesc, mă trezesc șoptind aprobator: ― O, Doamne, murmur eu încet, întorcându-mă uimită la Geraldine. Sunt femeia din poză. ― Nu, nu ești, spune Geraldine cu admirație. Ești mult mai frumoasă. Geraldine insistă să plătească ea. ― Fac cinste, zice ea. Când plecăm, Geraldine continuă să se uite la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
spune Lisa, când Jemima deschide ușa de la intrare și-și lasă plasele în hol. A sunat mama ta. ― Mersi, o s-o sun eu, spune Jemima, care ajunge sus și deschide ușa sufrageriei. ― Să fiu a naibii! exclamă Lisa. ― O, Doamne! murmură Sophie. Amândouă rămân cu gura căscată. ― Ei? spune Jemima, dând ușor din cap. Ce credeți? ― E... Lisa se oprește. ― Pur și simplu... Sophie se oprește și ea. Cele două nu mai au grai de invidie, nu le vine să creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
nici n-aș fi vrut, pentru că este atât de biiiiine. Mmmmmmmmm, e atât de bine. ― A fost incredibil. Brad se dă într-o parte și se uită la mine, dându-mi săruturi ușoare și delicate pe obraz. ― A. Fost. Incredibil! murmur eu, încercând să mă împac cu ceea ce tocmai s-a întâmplat. Cred că tocmai am avut un orgasm! Pentru prima oară în viața mea, știu și eu despre ce tot scriu revistele alea. Mă simt minunat, și mă simt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
el. Și mai știu și că nu ești genul de fată care să ia totul lejer. Asta a fost una din cele mai tari nopți din viața mea. ― Mmm, spun eu, în timp ce adorm. Și a mea, mai apuc eu să murmur, și asta-i tot ce-mi mai aduc aminte. Brad o ridică foarte delicat - vă puteți imagina pe cineva care s-o fi ridicat pe Jemima Jones acum câteva luni - și o duce în pat. El trece pe lângă camera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ce-și soarbe cappuccino-ul pe care și l-a luat în drum spre birou. Unul din reporteri de știri trece pe lângă ea. ― Văd că te informezi cu privire la fostul nostru redactor-șef adjunct, îi spune el. ― Cine-ar fi crezut? murmură ea. Nu-și poate dezlipi ochii de pe ziar, dar în clipa următoare râde în hohote, citind următorul pasaj: „Chiar și Diana Macpherson, șef de programe cu greutate la London Daytime Television pare să fi fost fermecată de acest bărbat. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
geloasă. Ar trebui să fiu și eu îndrăgostită, așa că de ce nu eman același entuziasm, de ce n-am același ton visător în voce? ― Mă bucur foarte tare pentru tine, spun eu. Sper să ai parte de tot ce-ți dorești. ― Mmm, murmură ea. Un inel de logodnă cu diamant de opt carate și Nick Maxwell. Viața mea este perfectă. Sunt șocată. ― Vrei să spui că ți-a dat un inel de logodnă? ― Nu fi prostuță. Doar îmi plănuiam viitorul. Râd. ― Uite, convorbirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mă așez la masa de toaletă, de pe care iau o perie de păr. ― Îhâm, încuviințează Brad. Traversează camera, îmi ia peria din mână și se așază în spatele meu, privindu-mă în oglindă și periindu-mi părul. ― E atât de bine, murmur eu, închizându-mi ochii. ― Așa ar și trebui să fie, spune Brad, când o bufnitură care vine de jos din hol ne face pe amândoi să tresărim. Poșta, spune el, punând peria jos. Câteva secunde mai târziu spune: ― JJ, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
aer curat și proaspăt și pășesc alături de bărbatul meu cel superb. Ne întoarcem, facem baie împreună și normal că dintr-una în alta, ajungem la un preludiu nebunesc, ud și plin de săpun în cadă - când sună telefonul. ― Lasă-l, murmur eu, la un pas de orgasm. ― Nu pot, geme Brad, care se ridică și se duce la telefonul din dormitor, iar eu mă rostogolesc și mă vait. Alo? îl aud spunând. A, bună. Se lasă o tăcere scurtă, timp în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Cum aș fi putut să-i spun? Nu vroiam să-i pară rău pentru mine, așa că i-am zis numai că sunt prinsă aici cu rubrica aia. ― Pentru numele lui Dumnezeu. Jemima, de ce nu i-ai spus adevărul? ― Nu știu, murmur eu. Ce-ar fi schimbat asta? ― Nu știu, răspunde ea. Dar îmi propun să aflu. ― Ce-ai de gând să faci? ― Lasă totul în seama mea, spune ea hotărâtă. ― Ce? Spune-mi. Să-l sun? ― Nu, spune ea. Clar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cel de moarte, Aci vă poarte vântul, cum știe să vă poarte A țopăi în joc! Aci vă duceți valuri în mii batalioane, Cum în păduri aprinse, mânat în uragane, Diluviul de foc. Vedeți cum urna crapă, cenușa reînvie, Cum murmură trecutul cu glas de bătălie Poporului roman; Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate, Și frunțile cărunte le nalță, de departe Un Cesar, un Traian. Cad putredele tronuri în marea de urgie, Se sfarmă de odată cu lanțul de sclavie Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
roșii frângeri, Palidă și mohorâtă maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fîșîesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lîng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghiază, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. Și bărbia lui s-apasă de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună, Movili de frunze-n drumu-i le spulberă de sună, Iar steaua cea polară i-arată a lui cale. {EminescuOpI 93} Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi, Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră, Colo cenușa sură în părăsita vatră, În codri-adînci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cea rară, Stelele nasc umezi pe bolta senină, Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi casele-n lună ridică, Scîrție-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluere murmură-n stână. Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca răsună mai tare, Clopotul vechiu împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curând satul în vale-amuțește, Ah! în curând pasu-mi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
viață în această țară. Pe când stătea încă ascuns aflase că cinci creștini fuseseră prinși, însă sentimentul că avea de îndeplinit o misiune îl îndemnase să se ferească de o soartă asemănătoare. „Dacă totuși, Doamne, nu mai ai nevoie de mine, murmură el masându-și picioarele amorțite, mă poți chema oricând la Tine. Știi doar, mai bine decât oricine, că eu nu țin deloc la viața mea.” Ceva negru și moale trecu pe lângă piciorul pe care-l masa. Un șobolan dintre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pus să se așeze cuviincios pe podeaua rece cu reflexe întunecate și s-au retras. Atunci, ca un copil care mănâncă pe ascuns, misionarul savură lacom bucuria ca vă fi eliberat. „Ia te uită! E întocmai cum mi-am imaginat!” murmură el. Sentimentul de umilință de adineauri dispăru și în locul acestuia, misionarul își regăsi încrederea caracteristică la gândul că previziunile sale nu erau greșite. „Gândurile japonezilor sunt atât de ușor de citit, întocmai ca o carte deschisă.” Misionarul știa că japonezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dată când mândria îi era rănită și voia să-și domolească furia ce-l copleșea. Mirosul de fitil ars îi umplea nările, iar în întuneric se auzea foșgăitul ușor al gândacilor. „Oricât m-ar ponegri alții, Tu îmi cunoști puterile”, murmură el cu fruntea în mâini. „Tocmai de aceea, având nevoie de mine, m-ai scos din celulă. La clevetelile și ponegrelile saducheilor și ale fariseilor Tu nici n-ai tresărit. Nici eu n-am să bag de seamă împunsăturile iezuiților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
locul de lângă vatră încă mai stătea seniorul Ishida. Alături, unchiul stătea cu picioarele încrucișate. Acesta păstră tăcerea vreme îndelungată, dar în cele din urmă scoase un sunet între gâfâit și oftat adânc: Ce vrea să spună? Nu înțeleg o iotă! murmură el sacadat. Nici samuraiul nu înțelegea nimic. Pentru o însărcinare însemnată ca aceea de trimis al Stăpânului într-o țară îndepărtată, se găseau la castel mulți supuși de rang. Începând cu generalii și căpitanii de rang înalt, supușii Stăpânului purtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
într-un colț al vetrei privind cu luare-aminte la unchiul și la soțul său. — Într-o țară îndepărtată... acolo o să se ducă Roku, zise unchiul parcă nu pentru Riku, ci pentru sine. E o mare cinste. O mare cinste. Apoi murmură repede, ca pentru a-și alunga propriile temeri: Dacă o să ducă la bun sfârșit această însărcinare însemnată, poate că o să ne primim înapoi pământurile de la Kurokawa... Așa zicea seniorul Ishida! Riku se ridică și dispăru la bucătărie, dar samuraiul știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]