4,012 matches
-
bombăni bătrânica, rezemată de coșul de gunoi. Ziare, ziare, cozi la ziare, auzi! Copii proști. Parcă ar afla ceva din ele. Sunt la fel, sunt toate la fel, domnule! Bani prăpădiți, domnule... Dar domnul înalt, cu părul și barba și mustățile albe, perfect tăiate, nu o auzea. Nu auzea nici ciocănitul allegro al tocurilor pe caldarâm. Nu vedea curcubeiele fustelor fâlfâind în vântul subțire, luciul scurt al ciorapilor aurii sculptând în aer picioarele fus ale păsării flămânde, primăvara. Nu auzea, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pare, vizat de furia necunoscutului. Nici nu-l auzise, probabil. Își strânse sulul de ziare și se desprinse de stâlpul de lângăchioșc. Desfăcu larg compasul picioroangelor. Pași mari, de lungan, dar înceți, era cam molâu domnul acesta cu barba și mustățile imaculate. Strada veselă, într-adevăr. Pitorescul bucureștean, feminin și sprinten, petit Paris cândva, nu alta. De n-ar fi mizeria și gâfâiala asta în jur și veselia asta nefirească, stângace. Veselă primăvară, oameni veseli, uituci. Vesele și ziarele. Optimiste, pedagogice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Senat e această apatie? De ce stau senatorii și nu legiferează? Pentru că azi vor sosi barbarii...“ Liniște, umbre leneșe în jocul zilei, fețe supte, furișându-se pe străzile întunecate și murdare. Ușa se clatină, parcă. Un tânăr palid, păr moale, ondulat. Mustață lungă și zâmbet sfios. Cicatrice mică, lângă sprânceană și voce mică, un susur. Știți, eu sunt Toma... Să-l legitimeze, neapărat să-l legitimeze. Ține în mână un dreptunghi de carton maro. — Ce mai, eu sunt... fotografia e veche. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lehamite, în timp ce profesionistul își livrează aria? Acum, de când s-a decis să preiau eu administrația, nu mai plătim un angajat din afară, avem pe cineva care chiar locuiește aici. Voce moale, timidă, dinți mărunți, gălbui, un obraz îngust, anemic, cu mustața subtire și cu cicatricea aceea inevitabilă. M-ar interesa proiectele dumneavoastră. Nu aș abuza, dar aș vrea să ne revedem, din când în când. Așadar, un biet pescuitor de pradă mică, așadar el, Tolea, nu merita decât această iscoadă oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
panică. Trecuse, apoi, un secol. Veniseră iarăși amurgul, langoarea. A aruncat hârtiile, a deschis fereastra, a coborât în stradă. Primăvara hipnotică, amețeala, dorința, indecizia. A intrat într-o cafenea. S-a așezat lângă domnul cărunt, cu frumoasa sa barbă și mustață albă, cu numele de cod Marcel. A comandat cafea, deși știa că nu cafea va primi. Ușile batante s-au rotit vesel. Două femei fosforescente. Au intrat râzând, ca într-o lume normală. Și-a scos batista, și-a șters
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
plan! Diavolul a introdus a treia dimensiune... Un om ca Ianuli reprezintă ceva profund, drept și nobil, să știi, domnule. Dar Emilia e voluta care lipsea... o binefacere. Domnul Gafton se ridicase în picioare. În costum alb, cu părul și mustața albe, perfecte, înlocuia un distins epicureu, de o sceptică și blândă înțelepciune. Ca să vezi, ca să vezi: înlocuitorul Marcel, de necrezut! — Hai să mergem, e târziu. Cucoana Veturia nu suportă s-o las multă vreme singură. Se încurcaseră unul pe altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mea... ce vrei, vârsta, vârsta. Am 99 de ani... Ochii mari, întunecați, ușor ieșiți din orbitele albicioase. Nasul subțire, vinețiu. Ridat obrazul, foarte, gânditor chipul, încă gânditor, da. Tichia de pâslă neagră ascundea frunte, păr, chelie, ce-o fi fost. Mustața crescută aiurea și îngălbenită, buza de jos crăpată. O barbă stufoasă, albă. Urechile enorme, enorme. — Semăn, nu-i așa? Chiar sunt, să știi. De vreo douăzeci de ani, sunt Tizian! Tiziano, cu totul. Am 99 de ani, ți-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scrumieră, Figaro la o înălțime respectabilă pe baloții de maculatură, în curând strivită între turnul lor și tavan, tot sus, pe dulap, felicitarea de ziua mea pe care Țâru mi-a schițat la ultimul șaișpe noiembrie portretul de bătrân cu mustață. Pe prima față a felicitării era o compoziție mai elaborată în culori, o vrăjitoare cu tot arsenalul, globul de cristal, retortele, căminul, o poliță cu cărți, opaițul și sus, la galerie, o bufniță - uite, dragă (mama de colo, când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ieșise în geam să mă petreacă după obicei, m-a condus numai Figaro, cu ochii ei exoftalmici, care nu sunt sigur că mă văd, implantați pe capul piramidal. (Figaro, pe care într-o clipă de inspirație o botezasem Bismarck, din cauza mustăților impozante pe care le arăta, venită de afară, din vagabondajele ei nocturne pe acoperișuri. Se uita la mine fix provocator, cu o conformație a botului și a mustăților care m-a speriat, mai ales după ce am realizat că din botul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Figaro, pe care într-o clipă de inspirație o botezasem Bismarck, din cauza mustăților impozante pe care le arăta, venită de afară, din vagabondajele ei nocturne pe acoperișuri. Se uita la mine fix provocator, cu o conformație a botului și a mustăților care m-a speriat, mai ales după ce am realizat că din botul ei atârnau, înfoiate într-o parte și în alta, nu mustățile ei, ci aripile unei păsări. Priveliștea mi-a tăiat dintr-odată pofta de mâncare; mama s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ei nocturne pe acoperișuri. Se uita la mine fix provocator, cu o conformație a botului și a mustăților care m-a speriat, mai ales după ce am realizat că din botul ei atârnau, înfoiate într-o parte și în alta, nu mustățile ei, ci aripile unei păsări. Priveliștea mi-a tăiat dintr-odată pofta de mâncare; mama s-a arătat mult mai înțelegătoare decât mine la ofrandele de pisică-vânătoare ale lui F., doar că a închis-o pe terasă să-și desăvârșească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
aicea să beți bere? aud un glas în spatele meu. Înseamnă că nu știți care-i specialitatea la Soso. - Bănuiesc că tăria, da’ uite-acuma chiar n-aveam poftă! Mă întorc - în spatele meu e un tip în geacă de piele, cu mustăți husărești pe care nu știu unde le-am mai văzut. Se saltă pe scaunul de lângă mine, desenând cercuri pe lemnul barului cu fundul paharului lui umplut cu un lichid incolor. - Nu-i de poftă, să știi! Stalinskaia înseamnă să te respecți, înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
o săpăligă și înghițea cu delicii orice povești despre scriitorii mei, el nefiind probabil trecut cu mult de lecturile din Eminescu și Creangă. În general, copilăria mea idilică întârziase mai mult decât normal printre actorii cu măști grotești, bărbi și mustăți false pe care și le țineau cu palmele asudate, scânduri de decor cretoase cu siluete deșirate de dansatoare, ca pe coperțile negre ale romanelor de la ambulanți, pe care siluete de hetaire în buchete de câte zece dănțuiesc după stinsul luminii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
capitalism în stil chinezesc. E ca un scuipat în obrazul lui Mao. Doamna Mao Jiang Ching observă starea de spirit a soțului ei. Ea tocmai s-a întors de la Shanghai. Împreună cu Kang Sheng, privește cum tigrul Mao e tras de mustăți. În fiecare zi după congres, Kang Sheng merge în camera de hotel a Doamnei Mao și o pune la curent cu noutățile. Să fii atentă la momentul ales, zice Kang Sheng. Vine tornada-dragon. E aproape. Mao va ataca și acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de-al doilea cadou pentru tine. Luă pernele din jur la pipăit, ca un orb. ― Dar unde?... Unde naiba l-am pus? Se apucă apoi cu mâinile de cap. ― Uite, frate, că nu-mi aduc aminte deloc! Un vârf de mustață îl trădă și Iancu începu să-l gâdile. ― Hai, dumneata unchiulache, dă-mi-l! Sau vrei să-l caut eu p-aici și p-aici? ― Nu-i la mine! Nu-i la mine! se apără Nicolae, abia vorbind printre hohote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se grăbi să răspundă. Luă ișlicul din mâinile Romicăi și-l puse pe cap, potrivindu-i tacticos colțul în mijlocul frunții, chiar între sprâncene, după care se privi atent în oglinda pe care i-o ținea țiganca. Își răsuci tacticos vârfurile mustăților și răspunsul veni leneș, oarecum alintat. ― Tu doar mă cunoști bine, dragule! Știi că nu mă frec prea des cu lumea. Prefer o partidă de pescuit pe malul unui lac, la primele raze, în aroma unui borș sănătos de crap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aceea care știe bine ce vrea și care-și poartă singură de grijă. Celelalte, mai ales cele mereu neajutorate, nu sunt decât belele și poveri, în nici un caz femei. ― Dar unde a stat ascunsă femeia asta până acum? Văd după mustața ta că știai, dar ai păstrat totul numai pentru tine. Nicolae îi oferi un pahar cu ceai, apoi își luă și el unul, sorbind cu plăcere esența tare și fierbinte cu aromă de rom. ― N-am descoperit-o eu, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o perdea de fum. Apoi, ușor, ușor, se ridică un balon imens, ducând cu el spre ceruri pe cel mai zâmbăreț dintre frații Montgolfier, despre care toată lumea știa că murise. Și iată că el trăia totuși, ba chiar își mângâia mustața, clipea și își ridica mereu sprâncenele cu subînțeles, ca și cum le-ar fi spus tuturor: „Priviți, sunt viu! N-am pățit nimic și toată ziulica nu fac decât să zbor peste lume cu acest balon pe care l-am născocit stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
vedem. Oh, ce binecuvântare! Dante Negro se îndepărtă, lăsându-l să savureze scrisoarea Letiziei. Scoase dintr-o lădiță de voiaj mai multe peruci. Alese una cu păr cărunt, scurt și cârlionțat. Deschise apoi o mapă cu șiruri de sprâncene și mustăți. Desprinse o pereche de sprâncene stufoase, tot cărunte. Scotoci în aceeași lădiță după o pereche de ochelari și o perniță. La urmă, desfăcu un pachet și așeză hainele la îndemână. Între timp, Napoleon trecuse la raportul lui Ledoulx. ― Hm! Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în care copiii iau totul literalmente. Foarte bine! a exclamat Susan săltând-o în aer. Fiindcă eu vreau să te țin aici pentru totdeauna. Susan și Milly a început să se rotească asemenea unor patinatoare pe gheață, evitându-l la mustață pe Nick, care tocmai intrase în bucătărie. —Heeeei! a râs el. Voi două aveți nevoie de câte-o lămâie 1. Ai avut o zi bună? a întrebat-o el pe Susan în timp ce-o săruta pe nas. Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
oamenii muriseră. Paisprezece! își amintea de chipul fiecăruia, de la fața ascuțită și foarte palidă a căpitanului, căruia nu-i plăcea soarele și se simțea bine în penumbra biroului său, până la obrajii transpirați și roșii ai bucătarului, fără să uite lunga mustață obraznică a caporarului care-l slujea, făcea curat în celulă și îi aducea mâncarea. Cunoștea, de asemenea, fiecare santinelă și ajutor de bucătar; jucase cu ei zaruri sau le scrisese scrisori pentru cei de-acasă; uneori, în nesfârșitele nopți ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
atace. Laila fu cât pe ce să izbucnească în râs în fața nerușinării individului și arătă cu un gest în jurul său. — Mulțimea? repetă. Care mulțime? Nu există nici un suflet împrejur pe o distanță de două zile de mers. Malik-el-Haideri zâmbi pe sub mustață, fericit și amuzat pentru prima dată după multă vreme: — Veștile zboară în deșert, spuse. Tu știi. în curând or să vină, și trebuie să evităm orice incident care ar putea dezlănțui un război între triburi... O să veniți cu noi. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o asemenea vipie nu era o problemă care să intre în calculele celor ce dăduseră ordinul și care, în mod sigur, nu cunoscuseră niciodată, nici măcar de departe, Sahara. O picătură de sudoare, prima pe ziua aceea, i se scurse pe mustața groasă și-i alunecă pe gât în jos, spre pieptul păros. Se ridică fără chef și, așazat pe pătura murdară, întredeschise ochii, străbătând cu privirea, în mod automat, întinderea albă. Dintr-o dată, inima îi tresări; luă binoclul și-l fixă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
spre cel de-al doilea vehicul, tancheta pe șenile, ce-și continua drumul imperturbabilă și care se opri cam la douăzeci de metri de el, exact în punctul unde se uneau hamada și „pământul pustiu“. Un om înalt, cu o mustață îngrijită, uniformă de culoarea nisipului și steluțe pe manșetă coborî imediat și înaintă cu pas hotărât, oprindu-se în fața targuí-ului. — Abdul-el-Kebir? întrebă. Gacel arătă în spatele său. Ofițerul răsuflă ușurat și clătină din cap ca și cum ar fi scăpat de o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
zise. Nu te teme... Nu sunt curist și nici n-am intenția să te fur. îi plăcu chipul acelui bărbat, obosit, marcat de ridurile unei vieți grele, aproape galben din cauza ceasurilor de muncă de noapte, cu pleoapele înroșite și o mustață căzută, pătată de nicotină. — Vino, insistă. Știu ce simți când ești singur într-un oraș ca ăsta. Eu am venit din Berberia acum cincisprezece ani cu mai puțin bagaj decât ai tu și o bucată de brânză sub braț - râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]