2,578 matches
-
la ceafă: înțeleg, zice, dar ce e de făcut? Până punem pe picioare o industrie de construcții de locuințe, n-avem încotro, trebuie să limităm spațiul locativ. Dar înainte, zic,! cum de putea lumea trăi cu cât spațiu vroia? Au năvălit țăranii, zice. E un fenomen mondial. Și în fenomenul ăsta mondial, zic, nu se poate face o excepție? Ba da, dar ce fac cu țăranul care a fost chemat în uzine, în fabrici! De ce l-ați chemat, zic, acolo la
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
m-a apucat", zise cu o frățească sinceritate. "Un meșter bun o să-l repare, îi spusei. Dar nici un meșter, oricât de priceput, n-o sa poate drege ceea ce mi-ai făcut tu mie astăzi!" Și măsurai pe deplin conștient singurătatea care năvăli asupra mea după ce rostii aceste cuvinte. Chiar sub anestezia deciziei, căci o decizie alungă câinii suferinței, simții totuși o smulgere, o sfâșiere greu de suportat dinlăuntrul ființei mele, cum povestesc cei operați, că o durere surdă îi face să urle
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de sus și se înfipse adânc în acel fund lăbărțat și obscen și îi despică bucile). ",Belitule, îi spuse, pune mâna și omoară-i, muncește, f... pe mă-ta de puturos, cîștigă-ți pâinea, lașule! găinarule!" Asta se înfurie brusc și năvăli cu pumnii asupra lui Vintilă, care se feri și puse mâna pe-un scaun pe care îl ridică în aer. "Îți crăp capul dacă te-apropii, îi spuse Vintilă, bețiv ordinar!" Era însă un joc, căci toți erau prieteni unii
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pe-ai tăi, a cărui gură avea un contur dulce, un surâs... Nu mai sânt toate acestea. S-a dus! A murit! Ceea ce știai tu îți rămânea în inimă nealterat; ce poți face când cineva nu mai e? Melancolia care năvălește asupra ta e blândă și învăluitoare, puterea ta de a iubi rămâne neatinsă, întrebările care vin ulterior nu au mare putere, chiar dacă afli că ai fost trădat. Ce înseamnă trădarea? E o formă urâtă de a ți se spune că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
le-a ținut bine ascunse până la 23 August și numai după 23 August 1944 le-a dat la iveală, în timp ce noi am avut naivitatea s-o facem și înainte de 23 August și să fim amenințați de legionari cu pistolul, să năvălească legionarii în redacțiile de stânga unde lucram și să fim ciomăgiți, să ni se devasteze birourile, și să ne promită că vor reveni dacă nu renunțăm la atacurile noastre împotriva legiunii și a Căpitanului. Ce făcea pe atunci tovarășul Dumitru
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
putea descoperi dacă am privi insistent în noi înșine... Golim paharul, nu de cucută, ci de vin, ne ferim privirea și începem să urlăm, încredințați că asta e viața, și nu urlete scoatem, ci cântece de triumf... Iar pentru divertisment năvălim și prin păduri... II ...Într-o zi, pe la prânz, telefonul de pe biroul meu sună prelung, așa cum îl auzim în ureche când sîntem chemați de către operatoare chiar și după ce am ridicat receptorul: vocea centralistei îmi repetă numărul. "Da", zisei. "Vorbiți cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
rupturi de raze materializate... cam nervoase, chiar agresive... cântecul pe care ți-l sugera acest zumzăit al lor părea mai puțin pașnic și monoton decât al celor de jos ale bunicului, și nimic, parcă, nu te asigura că nu vor năvăli peste tine dacă vei încerca să le turburi sau să te apropii prea mult. "Bunicule, strigai, astea sânt mai rele, dacă mă înțeapă?" Nu fi bleg, zise el, ai să vezi cum or să pice toate una câte una în
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de porțelan care avea privilegiul nu numai să asiste, dar să fie și admirată de dumneavoastră... O admirați, nu?... V-am văzut... Da, o admirați, n-o iubeați, se vedea clar... Dar o admirați foarte tare..." Simții cum trecutul îndepărtat năvălea cu putere în clipele mele prezente și dădea parcă la o parte tot ceea ce trăisem după ce fusesem rupt de universitate. "Pe cine, zisei, erați mai geloasă, pe Ion Micu, care era soțul cadânei, sau pe mine, care eram liber?" "Nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
grăbită să termine ce avea în farfurie, dar fără sugestia că după aceea desvăluirile vor urma. Pașii care o aduseseră aici erau anulați (nu ea venise, nu eu o invitasem și erau anulate și "evenimentele" de la Oraca). Trecutul îndepărtat care năvălise câteva minute în clipele mele de față se retrase de asemeni așa cum năvălise. Își puse tacâmurile pe farfurie și începu să se uite în sine, dar nu cu o privire întoarsă, micșorată, ci dimpotrivă răsucită spre tavan. "O cafea, un
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
desvăluirile vor urma. Pașii care o aduseseră aici erau anulați (nu ea venise, nu eu o invitasem și erau anulate și "evenimentele" de la Oraca). Trecutul îndepărtat care năvălise câteva minute în clipele mele de față se retrase de asemeni așa cum năvălise. Își puse tacâmurile pe farfurie și începu să se uite în sine, dar nu cu o privire întoarsă, micșorată, ci dimpotrivă răsucită spre tavan. "O cafea, un filtru, un tort Richard, un meringue glacé, fructe ceva, dom' profesor?" mă întrebă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
domnul inginer Cucu a doua zi spre prânz. Prin somn auzii o bătaie grăbită în ușă, o bătaie mai mult de formă, fiindcă ușa se deschise în același timp și cineva intră în odaie (senzația mea fu mai degrabă că "năvăli", prin siguranța pașilor și parcă a unui fel de gălăgie pe care o fac cei care ne sânt familiari și nu se sinchisesc dacă ne surprind, să zicem, goi în pat, sau chiar în baie). "Eeei, nu se doarme de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
că ne-a prins pe amândoi în flagrant delict, nu e un semn? Și ne-a prins aici în cabină, fără martori... O să ne arunce pe amândoi în prăpastie... În clipa aceea un uruit și o pală de aer înghețat năvăli în cabină. Ea scoase un țipăt, de astă dată adevărat: "Victoraș, vrea să mă omoare." Atunci sării. Suzy era pe marginea deschisă și trăgea, ai fi zis, de sine cu disperarea morții. Încă puțin și ar fi fost aruncată... Îl
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
am păstrat numele de fată", zise Suzy. "Din trufie!" "Poate!" Vrusei s-o întreb... vrusei s-o întreb... vrusei s-o întreb... Era foarte calmă și toate întrebările pe care ea mi le blocase de la începutul începutului și pină astăzi năvăliră asupra mea... De ce? și de ce?... Și atunci de ce!... ca un răpăit de tobe în clipele când se trage asupra condamnatului, care nici atunci nu înțelege de ce trebuie să moară. Alungai cu o voință supremă această imagine violentă de care, cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dintre încăperile pe lângă care trecea echipa lui Hicks nu fuseseră devastate, ci incendiate. Dâre negre se întindeau pe pereții din metal și materiale compozite. În mai multe birouri, ferestrele cu geam triplu de sigurață erau sparte, iar ploaia și vântul năvăleau prin aceste găuri largi. Hicks intră într-un birou pentru a lua o gogoașă incepută pusă pe o masă, lângă o ceașcă plină ochi cu apă de ploaie. Zaț de cafea prin băltoace. Oamenii lui Apone răscoleau sistematic nivelul inferior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ieșire și vor fi în afara stației de epurare în mai puțin de două minute, dacă blindatul rezista. Vor fi curând... Un braț monstruos se prăvăli în fața lui Ripley și sparse parbrizul garantat incasabil. Niște fălci lucind de o umoare vâscoasă năvăliră în cameră și femeia ridică instinctiv brațele pentru a-și apăra fața. I se mai întâmplase să fie în această situație primejdioasă: la bordul capsulei de salvare a lui Nostromo, așezată la un alt post de pilotaj, fiind momeală pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
După un moment de ezitare se decise să-l câștige. Reacția băiatului la victoria adversarului său fu... ei bine, acesta se porni să țopăie. O rupse la fugă în partea mai lărgită a camerei, izbind mese, scaune. Ceva mai târziu, năvălea pe o ușă frumoasă, albastră, aflată într-un colț, țipând: - Mamă, mamă, m-a bătut la scroob! Urmă o pauză. Apoi ușa se deschise și apăru o femeie tânără. Sau, cel puțin, Gosseyn presupuse că persoana aceea blondă îmbrăcată într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
și vocea care ieși din gura aceea mică avea o notă de surpriză: - Nimeni n-a mai pus această întrebare până acum. Răspunsul avea atâtea implicații încât Gosseyn trebui să se străduiască din răsputeri să-și controleze gândurile care-i năvăleau în minte. În cele din urmă, înghiți în sec și spuse: - Ultimatumul era în vigoare când te-ai născut? - D-da! De data aceasta, ezitarea sa fu urmată de sunete venite din partea celorlalți Troog. Începuse să primească răspunsuri, așa că Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
aterizau în capul țiganilor aflați cu un rând mai în față și, printr-o logică pe cât de simplă, pe-atât de previzibilă, începea bătaia, cu flegme, pumni în gură și picioare sau șurubelnițe cărăbănite pe sub scaune. Ne potoleam doar când năvăleau portarii cu lanternele, înjurând de mama focului, sau dacă se punea de-o urmărire de mașini pe ecran. Dar unde erau fetele? Nicăieri și peste tot. Mașinăriile astea de distrus prieteníi, numai zâmbet în sarafanele lor descusute pe coapse, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la subsol, se mutaseră fochiștii și își aduseseră și familiile cu ei. Ajunseseră la a doua generație, le zăreai nepoții dându-se cu tricicleta prin curtea interioară sau alergând printre rufele scoase pe sârmă la uscat. An de an, studenții năvăleau în cavoul ăsta gigantic de cărămidă și tablă, eșuat în Piața Universității. Se împingeau în ușile batante, înguste, făcute parcă special pentru a te împiedica să intri (una dintre ele fusese imobilizată cu sfoară, pe dinăuntru), în timp ce portarii, braț la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mult în mintea mea. I-am lăsat în pace, să vină, să pună mâna, să mă mângâie oligofren pe cap. Obținusem ce vroiam: sentimentul că sunt altfel, important, despărțit prin câteva gânduri de mormanul ăla de corpuri în uniforme care năvălea la ore, descărcat din Dacii și Wartburg-uri. Pe mine nu mă aducea nimeni, așteptam cuminte la trecerea de pietoni până venea câte-un domn și mă lipeam de el, încercând să nu mă pierd. Țopăiam cu ghiozdanul în spate, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mână mă buzunărea prudent. Puțin mai în spate, o femeie leșinase, iar în stânga mea, un tip în trening se împingea cu sexul într-o doamnă, ca și cum s-ar fi aplecat metroul la curbe. Când s-au deschis ușile, mulțimea a năvălit spre scările rulante: femei, bătrâni, copii, lovindu-se cu plase, umbrele și jucării ascuțite. Am fost trântit într-o parte; nici nu-mi doream altceva. Odată cu sutele de călători, din metrou a explodat un miros năpraznic de transpirație și parizer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de uzură, fără reguli și fără glorie. Taxe, facturi, mașină, iubită, serviciu, calculator și, colac peste pupăză, și povestea asta cu hărțile, tablourile și mai știu eu ce minuni puteau să apară de-aici, să-mi complice existența. Parcă îmi năvălise în creier un mușuroi de termite. Noaptea, l-am lăsat pe Lepidopteros să doarmă. Nu m-am atins de calculator, nici măcar n-am avut curiozitatea să văd ce serenade a mai compus Bidileanu sau ce își notase Paul în jurnalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
săptămânală se transforma într-un chin. Parcă mi se termina respirația când șiroaiele se pregăteau să țâșnească pe față, umplându-mi nările, urechile și gura: le și simțeam transportate în mii de cupole lichide spre gât, răsturnate pe trahee și năvălind în tuburile prin care pompam încă aerul. Sunetul dispărea. Plămânii deveneau niște bureți lipicioși, umflați cu materie cleioasă. Apoi apa lua foc. Mă sufocam înainte să dau drumul la robinet. Gol, mă simțeam ridicol, ca la recrutare. Parcă își plimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înlocuiți cu paravane de plastic expandat. Totul purta un nume nou, pe care Maria l-ar fi rostit cu voluptate, dacă n-ar fi semănat cu-o boală de piele: cubicule. La fiecare două-trei ore, oamenii țâșneau din cubicule și năvăleau pe străzi. Se mișcau permanent, alergau pe lângă mine cu-o viteză incredibilă, obositoare, se plimbau pe lungimea trotuarelor cu lingurițele Bluetooth-ului în gură sau alergau printre mașini agățați de-o servietă, scoteau din buzunare dischete extraplate și USB-uri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
deasupra mesei. La sfârșit, îți aduceau nota pe-o tavă micuță, cu două toarte. Lista fusese trecută de mână, cu litere mari și rotocoale școlărești: borșul, mămăliguța, peștele, neapărat berile. Scriitorii făceau cinste, masa era subvenționată, ca la „Autoservire“, când năvăleau sindicaliștii. Imediat după Costinești, la intersecția cu Olimpul, m-am înscris pe banda de stânga, semnalizând din timp. Am lăsat un camion să treacă (singura mașină pe care-o văzusem tot drumul) și-am intrat pe drumul plin de gropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]