KorAP: Find »[drukola/base=nedumerit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...93 >

2,311 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439

Adam că nu era deloc bine. Uite-ți geanta, a zis ea dând drumul din mână unei genți sport imense care a căzut pe podea cu o bufnitură grozavă. Apoi blonda ne-a aruncat mie și Laurei niște priviri înveninate. Nedumerite, dar înveninate. Îi era imposibil să înțeleagă ce făcea Adam cu două babornițe ca noi când ar fi putut să-și aleagă pe oricare dintre nubilele de șaptesprezece ani. Sinceră să fiu, nici eu nu pricepeam. Melissa s-a cărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
el uitându-se la Laura. Pe Adam nu-l întrebase. Era clar că-și dăduse seama că era un student fără nici o lețcaie. — A, contribuțiile mele ajung direct la beneficiar, i-a explicat ea omului. — Da? a întrebat-o el nedumerit. Nu știusem că Laura era implicată în acțiuni caritabile pentru copii. Păi, fac sex în mod regulat cu un copil, a declarat ea. Dacă asta nu e o contribuție directă, atunci nu știu ce e. Bărbatului i s-a întipărit pe față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
măi, dar ce hărnicuță ai fost! a exclamat el răutăcios. N-ai pierdut deloc timpul. —James, ce vrei să spui? Au trecut două luni, am protestat eu. Și eu care mă simțisem vinovată din cauza amânărilor și a timpului pierdut. Eram nedumerită. Oare greșisem cu ceva? Exista cumva un protocol? Un soi de termen limită pe care trebuia să-l respect înainte de a mă ocupa de dezastrul mariajului meu spulberat? Ca atunci când nu ai voie să mergi la dans îmbrăcată în rochie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
mai ușor dacă le-am avea. — Cred c-aș putea să pun pe cineva să ni le trimită prin fax, a spus el lent. Dacă asta vrei cu-adevărat. —Păi, nu e chestia de ceea ce vreau eu, am spus ușor nedumerită. Ideea e să încercăm să stabilim cine ce are. —Dumnezeule, ce sordid! a exclamat el foarte dezgustat. Vrei să spui că „Prosopul ăla e al meu, tigaia aia e a ta“. — Da, cred că la asta mă refer, am zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
englezești? Vrusese fanfare și covoare roșii? Să se declare sărbătoare națională? Iar eu să-l întâmpin la ușă îmbrăcată într-un neglijeu sexy, să-i zâmbesc și să-i declar cu voce răgușită: „Bine-ai venit, iubitule“? Sincer, eram absolut nedumerită. Nu eram sigură ce-ar fi trebuit să spun. Ne pare rău, domnule, dar tocmai am terminat stocul de viței grași. James părea bosumflat. De parc-ar fi vrut ca eu să fi zis: „Vai, nu fi prostuț, James. Sigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
și pe o tonalitate deranjată. — Păi, apartamentul în care locuiți tu și... și... Denise, am spus. Aproape c-am murit când i-am pronunțat numele. — Dar m-am mutat înapoi în apartamentul nostru, m-a anunțat James privindu-mă ușor nedumerit. Nu știai? Am realizat mai multe lucruri în același timp. Oare puteam să-l rănesc de moarte cu o furculiță? Oare o judecătoare ar fi fost mai îngăduitoare? Oare cum era mâncarea de la închisoare? Oare ce fel de om avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
despre James care mă părăsise, și mă simțeam foarte nasol din cauza asta. Dar James sărise la o nouă conversație, una despre ceva complet diferit. M-am strofocat să-l prind din urmă. —James, ce naiba se petrece aici? l-am întrebat nedumerită. —Ce vrei să spui? mi-a replicat el deloc amabil. Vreau să spun: de ce-ai devenit așa de ciudat dintr-odată? am zis agitată. — Ciudat, a repetat el gânditor, cu o voce gravă, privind în jur prin restaurant de parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
de lângă mine? Te-am părăsit eu pentru altă femeie, dar acum crezi că sunt turbat sau ce? La glumița asta, James a rânjit nițel. Iar eu m-am străduit să schițez un zâmbet de răspuns. —Ăăăă, nu, am zis total nedumerită. Ce voia de la mine? Indiferent cum mă purtam, tot nu era mulțumit. Eram epuizată. Cât fusese un ticălos infidel și fustangiu, situația fusese mult mai limpede. Știam pe ce poziție mă situam. Înțelesesem care erau împrejurările. Dar probabil că James

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
avut că te-ai comportat într-un fel așa de egoist și c-ai fost așa de aeriană. Probabil că adevărurile despre căsnicia noastră au venit ca un șoc pentru tine. —Cam așa e, am recunoscut eu. Eram, din nou, nedumerită. Mă simțeam ca un suspect interogat de doi polițiști, unul bun și altul rău. Tocmai când mă obișnuisem cu ăla rău, celălalt începuse să fie mai mult decât amabil cu mine, așa că-mi venea să plâng și să-l îmbrățișez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
spună. Se pare că-mi reușește chestia asta chiar fără să-mi dau seama. Deci, e bine... am îngăimat eu. Nu mai trebuie să pierdem timpul. Putem să ne apucăm să lămurim situația imediat. A! a zis el. Părea nițel nedumerit. Și cam cretin. — A! a repetat el. Da. Bine. —Vino-ncoace, i-am propus. Promit că n-o să fii așteptat cu ulei încins. M-am forțat să râd într-un fel haios, dar neofensator. De parcă simpla sugestie că James ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
asta. Chiar că ai început să-ți iei în serios sentimentele. — Da, a zis el timid. Ba chiar îmi explorez latura feminină a personalității. Treaba asta ar fi fost de-a dreptul hilară, dacă n-aș fi fost așa de nedumerită și de înfricoșată. —George, am zis, e o plăcere să discut cu un bărbat așa de sensibil. Înțelegi grozav de bine dinamica relației dintre mine și James. Nu toți bărbații sunt atât de simțitori. —Mulțumesc, Claire, a spus el mândru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
iubește. James m-a iubit întotdeauna. James s-a simțit nesigur pe el și i-a fost teamă c-ar fi putut fi prea plicticos pentru mine. Am înțeles bine? Dar tu știi toate astea, mi-a răspuns George părând nedumerit. Făceam doar o verificare, am răspuns eu ca și cum n-ar fi fost mare lucru. George trăncănea înainte. Poate că începusem să am iluzii auditive, dar oare George chiar începuse să vorbească de ceva numit menstruație masculină? Dar aproape că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
început eu să vorbesc. —Uite ce e, Judy, m-am căznit să încep, trebuie să discut ceva cu tine. —Dă-i drumu’, a spus ea. Ești bine? Pari nițel cam agitată. Chiar sunt, Judy, am lămurit-o. Sunt agitată și nedumerită și nu știu ce se întâmplă. Ce vrei să spui? m-a întrebat ea cu blândețe. Păi, știi că eu și James ne-am împăcat, am început. — Da, a zis ea. —Ei, și știi că a fost vina mea că James a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
sincer, am spus. Ai dreptate. Chiar e un plicticos nenorocit, nu? Absolut, a aprobat ea înfocată. —Vorbim curând, am spus. Mult noroc. Pa. Și-acum? M-am gândit că mai bine așteptam să mă sune James. Dar nu mai eram nedumerită. James mă înfuriase rău, rău de tot. Și am considerat că era cinstit să-i comunic acest aspect. Personal. James m-a sunat în scurt timp. Părea încântat că îl căutasem. Abia am reușit să fiu civilizată cu el. Mânia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
Și mai am nevoie să mă duci cu mașina până la aeroport. Ce naiba tot zici tu acolo? — Mă duc la Londra. Am nevoie să ai grijă de Kate, i-am spus calmă. S-a făcut deja marți? m-a întrebat mama nedumerită. Nu, mamă, azi e vineri. Dar tot mă duc la Londra. Și te mai duci o dată marți? m-a întrebat ea nițel uluită. —Poate, am zis eu. Nu puteam să-i dau un răspuns. Nici eu nu știam dacă aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
jos din metrou, să traversez pe partea cealaltă, să mă întorc direct la apartament și să-i spun că am greșit și că ar trebui să încercăm din nou. Dar n-am făcut asta. Și proastă cum eram, confuză, uluită, nedumerită și mâhnită, chestia asta mi-a spus ceva. Dacă l-aș fi iubit într-adevăr, dacă mi-aș fi dorit cu-adevărat să fiu cu el, atunci m-aș fi întors. Deci știam că procedasem corect. Cel puțin așa credeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
Corola-publishinghouse/Imaginative/83282_a_84607

Elenă Marin Alexe Tu calcă pe vârfuri în anticamera sufletului meu, tine-ți respirația să nu trezești rânduri scrijelite de dor. Pe poliță veche uitată de vreme lungă, nu-ți lasă privirea, să nu atingi din întâmplare risipite clipe. Deși nedumerita, arunc mantia tristeții peste umărul gol și te văd răscolind dureri demult îngropate. Nu înțeleg însă, de ce ai intrat pe ușă unde scrie cu litere de-o șchioapa, - Atenție! Intrarea interzisă persoanelor străine!

Intrarea interzis? by Elena Marin Alexe (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/83282_a_84607]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

de partid, să nu fi fost informată, ne uitam la tine și te-ai ridicat și ai spus, cu un glas ce nu părea al tău, că e pentru prima oară când auzi de această hotărâre și te lasă la fel de nedumerită. Era atât de evident că spui adevărul, încât altul de la masa cu pluș roșu, nu știu care o fi fost, s-a simțit obligat să bată cu un creion sau cu riglă în masă, de parcă s-ar fi temut de o reacție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
păros întins peste vraful de dosare și i-a făcut lui Andrei Vlădescu un semn cu capul, să continue, vă ascultăm, zicându-i, să auzim care-i problema; uitându-se cu privirile ușor mijite, scrutător, la Andrei Vlădescu, care începe, nedumerit și surprins, să-și spună motivul audienței, ascultându-l și întinzând mâna după un timp către cel din dreapta lui, cu cămașa în carouri, care îi trece un dosar, deschizându-l și frunzărind, după ce își așeză cu grijă ochelarii pe șaua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
pe care, niciodată încă, nu-l străbătuse, spre a veni să o întoarcă dincolo de câmpul acela, pasărea magelan, iar în mâna ei cu degete prelungi, ușor întinsă înainte, ținea oglinda cu chenar de argint în care se privea, blând și nedumerit, licornul. ...și doar licornul stătea lângă ea, povestind, povestind mereu, dar nu cum știai tu sau eu sau stăpânii pietrelor pe care le ducem cu noi sau oricine altcineva, ci cu totul altfel, după vedeniile din oglinda cu chenar de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și apoi în linii subțiri și lungi, iar în mâna ei ușor întinsă înainte, oglinda cu ramă de argint topit în chip de crengi înflorite de măceș și păsări și frunze de laur în ghirlande, unde se privea, blând și nedumerit, licornul. Și povestea câte și mai câte, întâmplările, născocirile care curgeau pe acolo pe unde se răsfrângea, limpede și albă, înfățișarea licornului... dar, oricum, nimeni nu putea pătrunde aici, Doamnă, și nici nu poți pleca înapoi spre ape, fie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
zile Rodica Dumitrescu, arătându-i-se din nou speriată, gata să-i spună ceva între patru ochi, pândind o clipă în care să fie singuri: „Dă-mi un sfat sau ajută-mă într-un fel, am rămas însărcinată“. O privea nedumerit. „Nu, nu e altcineva“, a continuat repede, împletindu-și degetele între clopoțeii zăngănitori atârnați pe gât și pe sâni. „E Vlad și tocmai de asta. Ți-am spus că și-a reluat încet viața de dinainte, acum merge și la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
când el îi arătase trucul acela stupid care nici măcar nu era truc, ci doar ceva făcut să uimească lumea, mesteca un măr întreg sau își vâra pumnul în gură. „Și-atunci ce-o să facă acela care pierde?“, se arăta el nedumerit. „Nu știu, altceva. De ce trebuie neapărat să fie pedepsit?“ „Pentru că n-ar avea nici un haz jocul“, spunea Andrei Vlădescu repede, înainte ca Aurora Mocanu să se întoarcă spre el cu vocea ei groasă: „Ce-ar fi să vă duceți de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
unde lucrurile erau învelite în lumina stins portocalie izvorâtă din globul uriaș așezat într-un colț, alături de divanul acoperit de un pled flenduros. Îi priveam din pragul ușii cum se mișcă înlănțuiți și el îi șoptește ceva și ea râde nedumerită. „Ia ascultați-vă-ți aicișa“, le zicea Rodica Dumitrescu. „Terminați-vă-ți cu chestii d-astea.“ Dar n-apuca să spună mai multe pentru că Iuliu Sofronie se deda iarăși jocului pe care văzusem că-l făcea cu toate femeile, prinzându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să-i răspundă Andrei Vlădescu, care se și uita la noi cu privirea ce-mi părea din nou tulbure, dar probabil nici nu auzise despre ce vorbeam. Vlad Dumitrescu a așteptat, uitându-se la mine, până am făcut o figură nedumerită, clătinând din cap, apoi și-a reluat ținuta dreaptă, a dat din mână a dezinteres și n-a mai zis nimic. Un timp, cât mă uitam la titlurile cărților, era numai un zumzet de voci, din care nu mai înțelegeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]