5,154 matches
-
nici o revenire, nici o corecție, nici o luare de la capăt nu vor mai fi cu putință. Această presiune a răspunderii în fața cursului lucrurilor ce atârnă de tine și prin care îți angajezi ireversibil viața ta sau pe a altora este suportul, deopotrivă ontologic și moral, al nehotărârii. Spaima de a nu găsi soluția bună, unica soluție. Orice hotărâre implică o răspundere ontologică: care anume variantă a lui "a fi" este mai bună, mai adevărată, mai frumoasă? Cel ce hotărăște trebuie să judece în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cursului lucrurilor ce atârnă de tine și prin care îți angajezi ireversibil viața ta sau pe a altora este suportul, deopotrivă ontologic și moral, al nehotărârii. Spaima de a nu găsi soluția bună, unica soluție. Orice hotărâre implică o răspundere ontologică: care anume variantă a lui "a fi" este mai bună, mai adevărată, mai frumoasă? Cel ce hotărăște trebuie să judece în spațiul posibilului, în cele din urmă să adjudece și astfel să convoace ființa spre real. Cu fiecare hotărâre i
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
eliminării mele, în neantul posibilului condamnat să rămână posibil. Înființând, orice hotărâre desființează în jurul ei un potențial de ființă. Instituirea de ființă are loc pe spezele unei prealabile condamnări la a nu fi. Tocmai obligația de a săvârși această crimă ontologică îl blochează pe nehotărât. Și pentru că nu se poate hotărî să desființeze, nehotărâtul nu știe ce să înființeze. El este judecătorul care nu știe cui să confere semnul alegerii sale, dar nu din teama de a stârni răzbunarea ființei neantificate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai sînt) și neautenticitatea ființei mele actuale (singur, eu nu sânt cu adevărat; deci rămânând singur, sânt un simulacru de ființă). Sinuciderea denunță astfel falsa pretenție de ființă a eului izolat: din moment ce "eu sânt doi", eu singur sânt o minciună ontologică. Adevărul acestei morți este confirmat prin faptul că iubita reiterează experiența inconsistenței lui "a fi" ca "a fi singur" și, trezindu-se lângă cadavrul (de astă dată real) al iubitului, la rândul ei se sinucide. Această situație neverosimilă, în care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care nu a fost pusă până acum în valoare? Și în ce măsură acest lucru ne va da dreptul să vorbim despre o adevărată aură metafizică a complexului peratologic și, în cele din urmă, despre o peratologie? Limita, mai întîi. Eminența ei ontologică este atât de mare, încît putem spune că inexistența limitei exclude nu numai orice discurs ontologic, ci însăși existența ființei ca atare. Limita este un principiu de organizare care explică deopotrivă identitatea lucrurilor și existența oricărui univers cosmotic în general
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dreptul să vorbim despre o adevărată aură metafizică a complexului peratologic și, în cele din urmă, despre o peratologie? Limita, mai întîi. Eminența ei ontologică este atât de mare, încît putem spune că inexistența limitei exclude nu numai orice discurs ontologic, ci însăși existența ființei ca atare. Limita este un principiu de organizare care explică deopotrivă identitatea lucrurilor și existența oricărui univers cosmotic în general. Am văzut că, în principal, peras semnifică limita neutră de tip fizic. Ca limită a corpurilor
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se poate face pasul decisiv de la neființă la ființare. Un lucru începe să fie, "intră în prezență", din clipa în care se împlinește înăuntrul propriilor sale limite. Atingerea limitei proprii este mișcarea suverană pe terenul finitului, este dobândirea acelui statut ontologic în virtutea căruia lucrurile sânt identice cu sine și diferite față de celelalte. Un lucru își capătă o identitate tocmai pentru că poate sfârși undeva, tocmai pentru că își atinge capătul în propria sa limită. Iar ca un atare sfârșit benefic, care deschide către
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu se mărginească cu nimic."1 Acesta din urmă este însuși cazul sfericei ființe parmenidiene, iar pledoaria pentru limita care nu este obligatoriu să se mărginească cu ceva este o pledoarie pentru ființa însăși și ea reprezintă totodată o condamnare ontologică a nelimitatului ca trimițând direct la neființă. Din aceleași motive, un alt text aristotelic 2 (de astă dată autentic) tranșează disputa dintre Parmenide și Melissos în favoarea primului, spunînd: "Iată de ce trebuie să credem că Parmenide a gândit mai bine decât
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care, la începuturile ei, îl întîlnim exprimat prin intermediul imaginii sferei. În ființa parmenidiană determinată ca masă sferică, noi nu trebuie de aceea să căutăm o reprezentare spațială, ci doar un simbol pentru o gândire care face din limită un principiu ontologic suveran, respectiv o cale către determinarea ființei înseși. Nu numai că peras nu este la greci un concept de rând, dar el reprezintă o modalitate de raționalizare a lumii, bazată pe detectarea elementului primordial al organizării ei. Postularea unei "limite
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
caută să se elibereze de suferința originară prin obiectivarea într-o lume a formelor, a aparențelor (Erlöstwerden durch den Schein).1 Crearea formei apare deci în lume ca principiu terapeutic, ca modalitate de compensare a unei stări de Urschmerz. Fabula ontologică se rezolvă astfel într-o pură tălmăcire romantică a psihologiei geniului: lumea devenirii, a aparenței, a formelor - lumea fenomenală deci - este produsul unei crize pe care ființa originară o depășește sub forma unui act artistic primordial. Proiectarea aparenței este procesul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Voința, Unul Originar, își celebrează eliberarea supremă. Scenariul acestei apolinii divine, funcționând terapeutic față de Creatorul ei, este reeditat întocmai în Geneză. Înainte de a deveni cumpănire, stare proiectivă a Facerii, plutirea lui Dumnezeu peste ape este pura bântuire care însoțește plictisul ontologic. Iar întunericul care stăruie deasupra adâncului, a prăpastiei - abyssos - nu este doar starea elementară a nimicului, ci și reflexul ei psihic în sinea Duhului neangajat în faptă și, ca atare, suferind. Orice privitor într-o prăpastie adevărată cunoaște crisparea ce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și povestea cu alchimia), și la un moment dat mi-a scris chiar că de fapt a voit să le numească "paradigme", ceea ce mie îmi spune altceva. Vreau însă să-l liniștesc spunîndu-i că arhetipurile sale sânt clar așezate în ontologic, sânt deci mai profunde decât cele ale lui Jung, de ordin clar psihologic (inconștientul). În Tratatul meu de ontologie chiar ilustrez la un moment dat "elementul" cu arhetipul, precizând că e vorba de sensul pe care-l are la Eliade
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ambiții și orgolii mărturisite sau nu? E cu adevărat o nevoie aici, e o formă de autenticitate? E doar saltul în altă vârstă și retrăirea culturală a unui instinct ludic originar? Sau e, grav vorbind, trăirea istorică a unei ipostaze ontologice a spiritului, nevoia de a relua pe cont propriu problemele unei generații care a încercat, patetic, să înfrîngă izolarea proprie culturilor mici? Nu știu încă, dar în preajma acestor prieteni ai mei și a celui care ne antrenează întru spirit e
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Sau "prietenia": în fiecare prieten este o Philia pe care o adeverim cu fiecare din noi și în orizontul căreia trăim. Sigur că orice valoare de acest tip este un tópos noetós, dar eu îl înțeleg ca pe o realitate ontologică pe care o definesc prin element - așa cum e viața, raționalitatea, logosul limbilor, relațiile de producție dacă vreți -, în care trăiește fiecare. Elementul, cu ajutorul căruia înțeleg și Ideea, este realitatea care se distribuie fără să se împartă, ca lumina soarelui, ca
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
doar, ci l-am restituit culturii dîndu-i înțelesul meu, uneori poate chiar exagerând, îmbătat să-mi văd gândul peste tot. (Cineva îmi reproșa, pe bună dreptate, că e poate prea mult să văd în cele trei fete întrupări ale modelului ontologic "individual - determinații - general".) În orice caz, când o să ajungi la astfel de restituiri, ideea ta n-o să mai fie "în", ci "întru"." Luni, 1 octombrie 1979 Mi-am terminat capitolul cu paradigma sculpturii ca simbol specializat pentru limita benefică. Sculptura
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lui Kant, care de fapt nu e logică, ci e categorială. Dincoace, se ajunge la o logică nouă, care nu mai e metafizică deghizată. 6. Hegel dă un sens impropriu devenirii ca simplă mișcare, pe când dincoace, devenirea e un moment ontologic elaborat și tardiv. Lumea nu începe cu devenirea, ajunge la devenire. 7. Nu tot ce e real e rațional, după cum nu tot ce e real are idee. Există precarități, eșecuri, aproximații. 8. În versiunea Tratatului de ontologie, ființa ca devenire
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
În primul rând, limita ta joacă doar în planul spiritului subiectiv, e mereu legată de voință și face deci parte dintr-o ordine dinamică; limitația mea ține de spiritul obiectiv și este oarecum leneșă, ca să nu-ți mai spun că, ontologică fiind, o găsesc peste tot, de la anorganic la om. Altă deosebire: limita e fixă sau mișcătoare, dar de depășit, pe când în cazul limitației nu încape depășire; lărgirea se face cu limitație cu tot. În sfârșit, limita poate rămâne în urmă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
revenit cu eliminări, cu reformulări, cu suprimarea punctajelor dinăuntrul fiecărei teze, care mai mult îngreunau decât ajutau. În general însă, observațiile lui mi-au fost extrem de utile. Îi reproșez în mare doar două lucruri. Primul: că mă mută din plan ontologic în logic. Îmi reproșează că individualul și generalul (din modelul meu ontologic) sânt termeni logici cu care eu însă operez în ontologic. Dar până și la Aristotel categoriile toate au substrat ontologic, sânt atribute ale substanței prime, mai înainte de a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai mult îngreunau decât ajutau. În general însă, observațiile lui mi-au fost extrem de utile. Îi reproșez în mare doar două lucruri. Primul: că mă mută din plan ontologic în logic. Îmi reproșează că individualul și generalul (din modelul meu ontologic) sânt termeni logici cu care eu însă operez în ontologic. Dar până și la Aristotel categoriile toate au substrat ontologic, sânt atribute ale substanței prime, mai înainte de a fi predicate. Pe urmă, pe Hegel sau pe Heidegger nu-i întreabă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mi-au fost extrem de utile. Îi reproșez în mare doar două lucruri. Primul: că mă mută din plan ontologic în logic. Îmi reproșează că individualul și generalul (din modelul meu ontologic) sânt termeni logici cu care eu însă operez în ontologic. Dar până și la Aristotel categoriile toate au substrat ontologic, sânt atribute ale substanței prime, mai înainte de a fi predicate. Pe urmă, pe Hegel sau pe Heidegger nu-i întreabă "ce este individualul" sau altele de felul ăsta. Există o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
două lucruri. Primul: că mă mută din plan ontologic în logic. Îmi reproșează că individualul și generalul (din modelul meu ontologic) sânt termeni logici cu care eu însă operez în ontologic. Dar până și la Aristotel categoriile toate au substrat ontologic, sânt atribute ale substanței prime, mai înainte de a fi predicate. Pe urmă, pe Hegel sau pe Heidegger nu-i întreabă "ce este individualul" sau altele de felul ăsta. Există o "cultură a întrebării" despre care vorbea Hegel; nu poți întreba
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o suită de cinci idei, între care nu am putut face legătura: sinele și sinea, devenirea întru devenire și devenirea întru ființă, limitația care limitează și limitația care nu limitează, a fi în și a fi întru, în sfârșit, modelul ontologic din ultimul Tratat. "Mă interesează imens problema pe care mi-o pui, una vitală, pot spune, și sânt de-a dreptul uimit că eu însumi nu mi-am pus-o până acum. Ai să înțelegi încă o dată de ce spun mereu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la găsirea unei scientia universalis, care nu este nici o știință a științelor, nici o cunoaștere suspendată în eterul filozofiei. "Hexagonul" despre care îi vorbeam lui Gabi în urmă cu câteva luni nu este "sistemul" meu, ci o structură înțelegătoare (modelul meu ontologic) laolaltă cu operatorii ei, cu instrumentele de decodare ale relațiilor de orice ordin - etic, istoric, artistic, filozofic etc. - și care, toate împreună, dau conținutul acestei scientia universalis. Deci, pe de o parte modelul ontologic "individual - determinații - general" (IDG), care traduce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ci o structură înțelegătoare (modelul meu ontologic) laolaltă cu operatorii ei, cu instrumentele de decodare ale relațiilor de orice ordin - etic, istoric, artistic, filozofic etc. - și care, toate împreună, dau conținutul acestei scientia universalis. Deci, pe de o parte modelul ontologic "individual - determinații - general" (IDG), care traduce structura ideală a ființei și, prin nesaturările lui, precaritățile ei, pe de altă parte, polarități pe care le regăsesc operând peste tot și care dau acestei "științe" un caracter funcțional - sinele și sinea, devenirea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
este nici individualul romantic al secolului XIX, care nu poartă în el generalul sau investitura lui. Această mathesis universalis, pe care o proclamam într-o manieră lirică în tinerețe, o regăsesc acum, la sfârșitul drumului, articulată și împlinită, prin modelul ontologic și cele cinci idei-operatori." Vineri, 21 noiembrie 1980 Înainte de prânz, Noica m-a chemat să-i sparg lemne, drept pedeapsă că nu am vrut să fac plimbarea de dimineață. Mă aștepta împreună cu un tânăr de 20 de ani, student la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]