3,041 matches
-
de fum. Explozia distrugătoare din 1814 a acoperit În Întregime orașul Cagsawa, doar turla bisericii a mai rămas din această localitate 832. Aceeași dramă s-a petrecut și la Bacalor, dar vinovatul a fost aici vulcanul Pinatubo. Bacolor este un orășel din sutele de localități devastate de erupția vulcanului Pinatubo din 1991833. Îmbarcați În jeep-uri, facem un tur panoramic În acest infern dantesc, având aceleași sentimente pe care le-am simțit prima oară la Pompei și Herculanum, (orașe distruse de
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
de Eco Școală fiind reevaluat în anul școlar 2007- 2008. * Programat pentru reevaluare 3 în anul școlar 2009- 2010 În fiecare an numeroase școli românești se implică în activitățile ENOEnvironment Online, program inițiat de profesorii Școlii Paataluoto dintr-un mic orășel din nord-estul Finlandei. Acest program a început în anul 2000 și pe parcurs au fost implicate școli de pe mai multe continente. ENOEnvironment Online - „Natura și mediul online” este prin urmare, o școala virtuală, un grup de profesori și elevi care
Paul Nechifor, Carmen Dimitriu, Angela Căşăriu, Adela Jitaru by Monografia Colegiului Național ,,Mihail Sadoveanu" Pașcani () [Corola-publishinghouse/Science/91876_a_93486]
-
publicării scrisorii de amor, pierdute: „Dumnezeule! Cum or să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să râdă!... O săptămână, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta... În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile și copiii nu au altă petrecere decât bârfirea, fie chiar fără motiv... dar Încă având motiv... și ce motiv, Fănică!... Ce vuiet! Ce scandal! Ce cronică infernală!...” (s.n.). Bârfirea devine și ea o formă a
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
de ea fiindcă s-a speriat și a fugit. Când bunicul a terminat treaba, am plecat bucuroși, dar și obosiți, spre casă. Maxim Bogdan cls. I E Visul Într-o seară am avut un vis frumos. Părea că e un orășel de piticuți. Fetițele erau cât un degetar, iar bunicuțele și tăticuții erau cât niște creionașe. Bunicuțele știau să facă din aluatul moale și pufos prăjiturele cu stafide, cozonăcei, plăcințică pentru nepoțeii zglobii. Mai știau să facă ciorbițe, supițe delicioase și
Modalităţi de stimulare a capacităţilor creatoare în lecţiile de compunere la clasele primare by Lenuţa Barbu, Laurenţiu Tolontan () [Corola-publishinghouse/Science/91825_a_92802]
-
oare să inserez toate aceste fenomene într-o „structură de inteligibilitate” sau voi fi doar o victimă inocentă, una în plus, a dificultății de restituire a datelor culese pe teren ? Autocarul, această nouă Arcă a lui Noe Înainte de a părăsi orășelul Hațeg, unde am fost cazat, doresc să-mi cumpăr ceva de mâncare pentru lunga călătorie de întoarcere care mă așteaptă. Mă îndrept spre un supermarket din centrul orașului, firmă renumită, germană. La ieșirea din magazin, sunt controlat la sânge de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
să o convingă pe proprietară, „simplu”, a spus pictorița, „i-am cumpărat unul din plastic. I-am spus că este mai ușor de transportat și nu se sparge”. Revin, după 16 ani de absență, iar Curtea de Argeș îmi lasă impresia unui orășel de provincie sărac, ce se luptă să supraviețuiască într-o zonă în care toate industriile construite în vremea comunismului au sucombat, așa cum moarte sunt și tradițiile rurale ale zonei. Zona în care se desfășoară pelerinajul, aflată în imediata apropiere a
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
friches industrielles (expresia în franceză e foarte bună, dar nu are echivalent convenabil în română) și-l aruncă în căruțe trase de cai famelici. Oamenii de aici îi numesc, deloc peiorativ, „mag neți”, ceea ce descrie foarte bine căutarea lor disperată. Orășelul Hațeg pare a fi în adormire, la rândul său. Acum doi ani, când am ajuns prima oară la Prislop, doar ce se pusese lacătul pe ușa renumitei fabrici de bere de aici, cumpărată de un gigant mondial al berii, apoi
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Era din Cernăuți, din Bucovina de Nord. Mama era din Viena. S-au Întâlnit În Cehoslovacia, acolo au făcut cunoștință. Mama mea a lucrat tot la stat. Acolo s-au cunoscut, s-au căsătorit... Tatăl meu era din Sadagura, un orășel mic de peste Prut: În dreapta Prutului era Cernăuți, la stânga - Sadagura. Este și o carte, Istoria lui... nu-mi amintesc, În românește. Când voiai să spui unde e Cernăuțiul, spuneai „lângă Sadagura” - deci Sadagura era orașul cunoscut, nu Cernăuțiul. Cernăuțiul a devenit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
facem nimic, dar dacă ieșiți În afara ghetoului vă Împușcăm, că sunteți În afara legii. Exact ca și câinii: dacă Împușc un câine nu se Întâmplă nimic - așa și cu voi”. Ghetoul nu era Îngrădit cu sârmă ghimpată, nimic, dar numai În jurul orășelului puteam să ne plimbăm. Și ne-au băgat Într-o cameră mare, pe la 10 - În luna octombrie era deja Întuneric -, și am stat acolo până dimineața. Dimineața ne-am sculat, am Început să umblăm prin comună, și ne-am găsit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
-i dai jos penele. Știți cum se dau jos penele de la o pasăre? Deci În mod normal o pasăre se opărește. La noi nu e voie. Și atunci se ia pană cu pană și se dă jos. Ei, era În orășelul acela un haham. Și avea, Într-o Încăpere, o groază de pene. Și noi ne-am băgat, toți, În penele alea. Că dacă nu erau acele pene astăzi nu mai eram. Treceau nemții și spuneau (noi Înțelegeam): „Au fost aici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
zi, dar copiii evrei din Rădăuți. Atât. Că În clădirea cealaltă, În internat, șefii au stat câte 7-8-10 În cameră, iar cei mai săraci au stat dincoace. Și unii n-au Încăput În Moghilău și au plecat În diverse alte orășele, târguri despre care nu pot să vă spun nimic. Lagăre groaznice. O să mergeți la alții, probabil, care au fost În alte târguri, dar tot ce v-am spus eu e valabil pentru toți. Poate alții au avut noroc să vină
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
povestesc plâng. M-am născut la 10 iulie 1924, În Cernăuți. Părinții mei, Tvegauz Ludmila și Iacob, au fost medici stomatologi. Am copilărit cu soră-mea mai mare Margareta. Când am Împlinit 6 ani ne-am mutat la Lipcani, un orășel din Basarabia, unde părinții mei preluaseră un cabinet dentar lăsat moștenire de un unchi care decedase. Am urmat școala primară, cursurile gimnaziale și primele clase de liceu la Lipcani și Cernăuți. Am absolvit liceul În anul 1941 la Lipcani, la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
adevăr au pătimit foarte mult. Și noi am pătimit, dar ei au pătimit și mai rău. Cei care au fost În Basarabia și au fost... În Transnistria. Nu, dar au fost mai Întâi În Basarabia. Cum au fost cei din orășelul Lipcani, că eu, de fapt, am trăit mulți ani la Lipcani. Este un orășel de graniță cu Rădăuți, Dorohoi. Însă noi am reușit să plecăm. După Întoarcerea În România v-ați mai Întâlnit cu oameni care au avut aceeași soartă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mai rău. Cei care au fost În Basarabia și au fost... În Transnistria. Nu, dar au fost mai Întâi În Basarabia. Cum au fost cei din orășelul Lipcani, că eu, de fapt, am trăit mulți ani la Lipcani. Este un orășel de graniță cu Rădăuți, Dorohoi. Însă noi am reușit să plecăm. După Întoarcerea În România v-ați mai Întâlnit cu oameni care au avut aceeași soartă, care au fost În Transnistria. Mai vorbiți cu ei? (plânge) Dar sunt atât de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
A fost foarte, foarte emoționant. Și fratele lui tanti fusese În lagăr, și familiile respective, care s-au format ulterior. Vreau să spun și despre Jigun, care locuiește Într-o localitate foarte frumoasă, Într-o suburbie a Tel Avivului, un orășel foarte frumos. Deoarece el a fost așa de tare chinuit de nemți, a refuzat pur și simplu ajutorul dat de germani pentru cei care au fost În lagăre. A refuzat categoric: „Nu vreau să iau nimic de la nemți”. Așa ură
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a avut cândva o fabrică de zahăr, dar a fost luată de ruși și dusă În centrul Rusiei. Au rămas numai niște pereți goi. Am stat o zi În incinta fabricii, apoi ne-am dus - erau familii evreiești În centrul orășelului. Ne-am cazat la o femeie de vreo 40 de ani cu vreo doi copii; nu avea soț, căci fusese dus În Siberia pentru că era socotit troțkist. În ’37-’38. Desigur că a murit. O căsuță de țară, fără closet
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și veneau la noi și ne duceam la ei... Se preda În limba română? Da, era predare În limba română. În ’40 n-ați avut posibilitatea să vă duceți la altă școală? Nu s-a putut, pentru că Siretul era un orășel mai mic și n-avea o școală să zicem evreiască - era numai școala românească, iar atunci când nu s-a mai putut, nu s-a mai putut... Cum au reacționat colegii când v-au dat afară? Erau și ei copii. Eu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
nici cu mama, nici cu tata, că ei, totuși, erau la o vârstă mai Înaintată... Ce ați mâncat În acele zile la Atachi? Am mâncat din ce am avut și noi, mai exista și o piață... Atachi era totuși un orășel. Ne furișam la piață și cumpăram câte ceva de la țărani, am mai avut câte ceva bani cu care am plecat și fiecare mai mergea și mai cumpăra câte ceva, cei care aveau... Nu vi se dădea voie să vă duceți la piață? Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ne-am Întors În România - se Îmbolnăvise acolo și cum ne-am Întors a și murit... Tatăl dumneavoastră se ducea la localnici? Se ducea la localnici, că atunci acolo nu erau medici, pentru că medicii erau retrași cu armata rusă și orășelul a rămas fără medici. Și au venit acești medici evrei și-i mai ajutau pe oameni, că ei mai aveau cu ce să plătească - nu În bani, dar În natură, adică puțină făină, puțin zahăr... Pe ceilalți, adică pe cei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
era totul infectat, și s-au prăpădit... N-aveau cum să scape de aceste munci, să spună că nu-s medici? Nu, nu se putea. Pe de o parte era o șansă de supraviețuire, iar apoi se știa... Fiind un orășel mic, s-a știut că sunt medici și trebuiau să facă această muncă. Și au fost primele victime și medicii suportau foarte greu. În general s-a constatat că intelectualii suportau cel mai greu tifosul, din cauză că febra asta mare ataca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
o localitate la vreo 20-25 km de Moghilău... Ați plecat pe jos? — Pe jos. Cred că tata a mai angajat o căruță câțiva kilometri, dar, În rest, cam pe jos. În câteva zile am ajuns la Djurin. Djurinul era Împărțit: orășelul evreiesc era ghetoul, iar partea de jos aparținea ucrainenilor și jandarmeriei române... Am ajuns În partea de jos, unde nu era ghetoul, și trebuia până seara să părăsim acele locuri unde nu era voie să stai, că altfel te Împușca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și jandarmeriei române... Am ajuns În partea de jos, unde nu era ghetoul, și trebuia până seara să părăsim acele locuri unde nu era voie să stai, că altfel te Împușca... Și tata și cu soră-sa au plecat până În orășel și au reușit să convingă o proprietăreasă, care avea casa jumătate bombardată și jumătate locuită de ea și Încă două familii; ea locuia cu fiică-sa, un copil mic de la primul soț, și cu Încă un copil, tot de la prima
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
noi și venea și-l trata cu rivanol..., știu eu ce avea el? Pentru o pâine, pentru cartofi. Lenjeria care se rupea se folosea pentru oblojirea acestor răni. Tata, neavând o meserie, mergea să vândă lucruri: piața era În centrul orășelului și veneau ucrainenii și făceau schimb - dădeai o haină și primeai ceva mâncare... De multe ori nici nu dădeau voie jandarmii să se facă schimbul acesta... Greu, greu o duceam... Copiii Însă, În această perioadă... aveam niște bețe și În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
haină și primeai ceva mâncare... De multe ori nici nu dădeau voie jandarmii să se facă schimbul acesta... Greu, greu o duceam... Copiii Însă, În această perioadă... aveam niște bețe și În capul bețelor erau cuie și ieșeam la capătul orășelului, unde treceau foștii colhoznici cu căruțele, fie cu sfeclă, fie cu cartofi, și Împungeam cartofii sau sfecla cu aceste bețe și reușeam să căpătăm ceva mâncare - furam, asta era. Unii țărani erau binevoitori și ne dădeau voie, Însă alții, mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
niște bube mari pe picioare, că au stat ascunși În beci: copilul avea vreo doi-trei ani și se Îmbolnăvise. Iar fiul lor, Iani, a fost bătut nu știu de cine, fiindcă a vrut să meargă la o bunică În alt orășel și nu avea voie să iasă; și după bătaia asta, când s-a Întors, a murit În chinuri foarte mari, tot În casa unde am stat noi. În aceeași casă a mai stat o familie din Siret. Ceea ce nu am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]