2,363 matches
-
Majestății Sale Imperiale, Alexandru I.."5 Urmau să fie de asemenea trimiși experți și trupe rusești de garnizoană. Acceptînd termenii acestui acord, sîrbii trebuiau să facă o alegere clară. Puși în fața alternativei de a fi de acord cu oferirea de către otomani a unui statut de autonomie sau de a se alătura Rusiei și de a lupta pentru dobîndirea deplinei independențe, ei au optat pentru cel de-al doilea curs de acțiune, neavînd cum să știe că negocierile nu aveau girul Sankt
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
dat seama că avea posibilitatea să rezolve chestiunea sîrbească, astfel că în iulie trei armate otomane au pornit împotriva Serbiei. În octombrie 1813, Karagheorghe, mitropolitul Leontie și alți membri ai guvernului au trecut Dunărea în Austria. Trei zile mai tîrziu, otomanii reocupau Belgradul, din care fuseseră izgoniți în 1806. Prima revoluție sîrbă luase deci sfîrșit. Aflată din nou în posesia pașalîcului, Poarta a încercat la început să ducă o politică de conciliere, avînd un mare interes în asigurarea unei atmosfere pașnice
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
lui Suleiman de a continua să dea asigurări a dus la declanșarea unei noi revolte. Atunci cînd pașa i-a executat pe cîțiva rebeli, sîrbii au început să se teamă că va urma o altă operație masivă de represalii din partea otomanilor. Drept urmare, ei și-au reorganizat forțele de rezistență, de data aceasta sub conducerea lui Miloš. Revolta a început în aprilie și s-a încheiat curînd încununată de succes. Situația internațională era mult mai favorabilă acum. Războaiele cu Franța luaseră sfîrșit
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
impresia sprijinitorilor lui că era urmat îndeaproape de o numeroasă armată rusească. La 7 octombrie, într-o proclamație adresată moldovenilor, el îi informa că forțele lui vor străbate Principatele, după care vor trece Dunărea. Nu exista nici o temere față de represaliile otomanilor: "Dacă turcii ar cuteza să pătrundă în Moldova, o forță atotputernică era gata să le pedepsească îndrăzneala."10 La început, nu a existat nici un motiv de îndoială asupra asigurărilor Eteriei. Andrea Pisani, consulul rus la Iași, nu a făcut nimic
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
de violență și furtișaguri. Pe măsură ce dezordinea și anarhia erau tot mai mari, a început fuga în masă a boierilor și negustorilor. Unii dintre ei erau înfricoșați de răscoala țăranilor, alții, care fuseseră implicați în acțiunile Eteriei, se temeau de represaliile otomanilor. Cea mai mare parte a acestora s-au refugiat în Transilvania, douăsprezece mii alegînd Brașovul, iar șaptesprezece mii Sibiul.11 La 18 aprilie, Ipsilanti a ajuns în sfîrșit la periferia Bucureștiului, însoțit de ceea ce era puțin mai mult decît o
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
În general, grecii din cele trei regiuni principale ale Rumeliei, din Pelopones și din insule formau grupuri separate cu propriile lor interese și obiective (vezi harta 20). Cei din diaspora și fanarioții nevoiți să renunțe să mai fie în slujba otomanilor, alcătuiau cea de a patra categorie. Din punct de vedere social, notabilii, proprietarii bogați de corăbii din insule și militarii, care beneficiau de sprijinul țăranilor, constituiau trei elemente distincte, putînd fie să se alieze, fie să se războiască între ele
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Ca și Principatele, Peloponesul oferea condiții extrem de favorabile pentru organizarea unei revoluții. Populația grecească se bucura de o autonomie considerabilă sub conducerea propriilor lor primați. Controlul asupra mediului rural se afla mai curînd în mîinile grecilor decît în cele ale otomanilor. Pe lîngă aceasta, exista o foarte mare concentrare de militari în regiune, mai ales în Mani. Era de asemenea posibilă menținerea unei legături strînse cu insulele, care aveau drepturi de autoguvernare asemănătoare. În insulele grecești, autoritățile otomane nu erau atît
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
în orașele fortificate, dintre care o parte au rezistat pînă la sfîrșitul revoluției. Alte orașe au fost cucerite; Tripolița a fost ocupată în octombrie 1821, iar locuitorii ei au fost măcelăriți. Atrocitățile creștinilor nu erau deloc mai prejos de reacția otomanilor. Am menționat deja spînzurarea patriarhului. Evenimente similare s-au produs și în alte părți ale imperiului locuite de greci. Masacrul din insula Chios din 1822, unde au murit cîteva mii de oameni, a atras atenția întregii Europe. De regulă, acțiunile
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
au reușit să supună Tesalia și Macedonia. Rebelii erau totuși stăpîni pe bastionul lor din Pelopones și controlau un teritoriu destul de mare situat la nord de Istmul Corintului, din Rumelia, inclusiv orașele Misolonghi, Teba și Atena. Principalul efort militar al otomanilor avea deci drept țintă regiunea aceasta. În 1822 și 1823, Poarta a trimis armate în vederea ajutorării orașelor fortificate deținute încă de trupele otomane. Operația aceasta nu era ușoară. Rebelii aveau la dispoziție o mică flotă care consta mai ales din
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
o stare de remiză. Deoarece victoria părea imposibilă fără ajutor din afară, Mahmud al II-lea a luat hotărîrea să apeleze la Muhammad Ali, pașa Egiptului. Ca și Ali Pașa, această căpetenie albaneză ajunsese la o înaltă poziție în slujba otomanilor. În calitate de conducător al Egiptului, el sfidase autoritatea otomană și doar propria lui slăbiciune militară l-a determinat pe sultan să i se adreseze acestui vasal rebel și independent. Muhammad Ali era dispus să intervină, dar la un preț ridicat. În schimbul
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Grecia. Guvernul francez avea legături strînse și cu Muhammad Ali și un punct de sprijin în Egipt. În trecut, Rusia fusese cea care putea exercita cea mai puternică influență, în primul rînd grație religiei comune și implicării rușilor în afacerile otomanilor și ale românilor. Am văzut deja că Eteria se baza pe eventualul ajutor al Rusiei, sprijin ce părea absolut logic date fiind relațiile anterioare. În 1821, în momentul izbucnirii revoltei, nici una dintre marile puteri nu era pregătită să facă față
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
revoluționară. Totuși, Rusia avea tratate cu Poarta referitor la guvernarea Principatelor și anumite răspunderi față de creștinii ortodocși. I s-a impus guvernului otoman să facă diferență între pedepsirea rebelilor vinovați și jertfirea creștinilor inocenți. Pe lîngă aceasta, măsurile luate de otomani stînjeneau comerțul rușilor. Să nu uităm că grînele rusești erau transportate în Europa de corăbii grecești care arborau steagul Rusiei. Revolta nu numai că făcuse ca mările să devină nesigure, dar autoritățile otomane împiedicau totodată trecerea navelor de transport rusești
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
a murit în 1825 și a fost urmat de fratele lui, Nicolae I, care va adopta o atitudine mult mai fermă față de problemele curente legate de Poartă. Fiind un conservator și mai înverșunat decît predecesorul său, el a insistat ca otomanii să respecte drepturile rușilor stabilite prin tratate, fiind în același timp în favoarea cooperării cu celelalte puteri asupra chestiunii grecești. În 1826, guvernul britanic l-a trimis pe ducele de Wellington la Sankt Petersburg ca reprezentant oficial la ceremonia încoronării noului
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Dat fiind că banii publici nu erau strict separați de fondurile lui personale, el nu ezita să-i folosească în speculații al căror profit îl băga în buzunar. Miloš a pus stăpînire pe pămînturile statului și pe proprietățile confiscate de la otomani. Administrînd taxele pentru lucrări publice, el îi punea pe țărani să-și presteze obligațiile pe moșiile lui particulare. Deținea monopolul exportului de vite și al vînzării sării și poseda pămînturi întinse și șaptesprezece sate în Valahia. Deși avea o atitudine
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
preferabilă lui Miloš. Revenirea în țară a liderului primei revoluții constituia așadar o provocare la adresa puterii cneazului. Asasinarea lui în iulie 1817 a marcat declanșarea conflictului dintre familiile Obrenović și Karagheorghević. Atunci cînd Miloš nu a reușit să obțină aprobarea otomanilor privind succesiunea sa ereditară, el a convocat în 1817 o adunare și a convins-o să-l declare domnitor ereditar. Fără consimțămîntul Porții sau a marilor puteri, actul acesta avea însă o mică valoare reală. Drept urmare, Miloš a pornit să
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
participe la revolte sau să lupte împotriva insurgenților unguri. Războiul Crimeei a creat probleme și mai serioase. Atunci cînd Imperiul Otoman s-a implicat în 1853 în conflictul cu Rusia, a existat bineînțeles tentația de a profita de faptul că otomanii aveau alte griji pentru a obține unele cîștiguri teritoriale. În 1854, Franța și Marea Britanie au trecut de partea turcilor. Alături de Imperiul Habsburgic, aceste puteri doreau să mențină ostilitățile departe de zona Balcanilor și să apere interesele aliatului lor. S-au
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Shkodër, Mostar, Sarajevo și Travnik. Deși muntenegrenii puteau într-o oarecare măsură pendula între aceste grupuri, exista întotdeauna primejdia ca acestea să se alieze împotriva vecinului lor creștin. Amenințarea va deveni și mai mare mai tîrziu, cînd măsurile reformatoare ale otomanilor au reușit oarecum să-i oblige pe generalii rebeli să recunoască autoritatea Porții. Muntenegru s-a confruntat atunci cu posibilitatea de a fi ocupat de forțele otomane. Permanentele amenințări din afară au avut efectul pozitiv de a obliga practic clanurile
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
important era faptul că dreptul de preempțiune otoman asupra produselor din Principate era desființat. Provinciile nu mai erau deci nevoite să asigure aprovizionarea Constantinopolului cu articole ca grîu, ovine și material lemnos, trimise pînă atunci aproape exclusiv în capitala Imperiului Otoman; în schimb, ele puteau avea relații comerciale libere cu restul lumii. În plus, plățile cuvenite Porții aveau să fie de acum înainte limitate la tributul anual, a cărui valoare urma să fie stabilită, și la o sumă plătită la învestitura
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
rus făcea presiuni asupra acceptării așa-numitului Act Adițional al Regulamentului Organic al Valahiei, care, pretindea el, fusese "în mod inadvertent" omis din versiunea originală. Această prevedere stabilea că Principatul nu-și putea schimba statutul fără consimțămîntul guvernelor rus și otoman. În caz că era admisă, stipularea aceasta ar fi dat o veritabilă lovitură autonomiei provinciei, ea provocînd deci o profundă nemulțumire. Au fost puse în mișcare influențe puternice. Refuzul adunării valahe de a accepta acest articol a avut drept urmare dizolvarea ei. Rusia
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
s-a pomenit ținta unor presiuni contradictorii. Reprezentanții francezi și britanici, mulțumiți de situația neplăcută în care se aflau rușii, doreau abținerea de la orice intervenție. Rusia în schimb insista energic pentru ca Poarta să ia măsuri împotriva mișcării revoluționare. La început, otomanii nu au făcut decît să trimită o armată la Dunăre ca să supravegheze evoluția evenimentelor și apoi un împuternicit, Suleiman Pașa, la București. Acesta a negociat cu liderii români o înțelegere potrivit căreia regimul revoluționar urma să fie înlocuit cu o
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
și alții, au reușit să ajungă adevărații conducători ai provinciilor lor și să nesocotească poruncile Porții. Se pune firește întrebarea ce făceau sultanul și miniștrii lui pentru a preîntîmpina dezmembrarea posesiunilor lor. Pe tot parcursul acestei perioade, oamenii de stat otomani erau perfect conștienți de declinul periculos al puterii lor; ei își dădeau seama că era în joc însăși existența imperiului, dar nu se confruntau totuși cu aceleași probleme ca acelea ale liderilor creștini. O foarte mare importanță avea faptul că
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
a îmbrăcat ca un șef de stat european și și-a obligat funcționarii lui să-i urmeze exemplul. Anteriul și turbanul au fost înlocuite cu costumul birocratului european, iar fesul, echivalentul pălăriei, a devenit însemnul oficial purtat pe cap de otomani. Sultanul însuși asista la concerte și la recepțiile ambasadelor, iar modul lui de viață a devenit mai transparent ca înainte. Celelalte sectoare ale guvernului reflectau desigur această schimbare de atitudine față de lumea din afară. În 1836 a luat ființă un
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
includeau și chestiunea protecției, în iulie 1853 a fost trimisă o armată rusească care a ocupat Principatele. În octombrie, Imperiul Otoman a declarat război Rusiei. În același timp, flotele britanică și franceză au intrat în Strîmtori ca să-i sprijine pe otomani. În noiembrie, flota rusă din Marea Neagră a scufundat flota turcească la Sinope (Samsun), unde au fost distruse toate navele și au pierit patru mii de oameni. În cele din urmă, în martie 1854, Franța și Marea Britanie au intrat și ele
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
anumite avantaje Imperiului Otoman, cu toate că cea mai mare parte a prevederilor lui au fost încălcate în următorul sfert de veac. Deosebit de important era faptul că înfrîngerea militară și termenii încheierii păcii au constituit o lovitură serioasă pentru principala inamică a otomanilor. Rusia avea să-și concentreze de acum înainte eforturile asupra reformelor interne și să nu se mai aventureze în Balcani în următorii douăzeci de ani. Pentru Poartă, cea mai importantă stipulare a tratatului se referea la statutul de neutralitate al
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
la statutul de neutralitate al Mării Negre. În vederea garantării siguranței otomane și a protejării intereselor britanice, se stabilea că nici Rusia, nici Imperiul Otoman nu aveau voie să aibă nave de război în apele acestei mări sau fortificații pe țărmurile ei. Otomanii puteau totuși să mențină o flotă operativă în staționare în Strîmtori. Alte secțiuni ale tratatului erau de asemenea avantajoase pentru Poartă. Trei județe din sudul Basarabiei erau retrocedate Moldovei, ceea ce scotea Rusia din rîndul țărilor riverane cu acces la Dunăre
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]