2,327 matches
-
echipajelor aliate erau veterani ai războaielor napoleoniene, care se terminaseră cu 12 ani mai înainte, fiind militari de meserie. Spre deosebire de aceștia, echipajele otomane aveau experiență de luptă doar împotriva forțelor navale ale revoluționarilor greci. Deși confruntările navale dintre greci și otomani fuseseră violente, ele nu erau comparabile cu cele la care participaseră flotele marilor puteri. În unele cazuri, otomanii înrolaseră cu forța membrii în echipajele lor. După bătălie au fost găsiți membri ai echipajelor otomane înlățuiți la posturile lor - pușcăriași, prizonieri
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
meserie. Spre deosebire de aceștia, echipajele otomane aveau experiență de luptă doar împotriva forțelor navale ale revoluționarilor greci. Deși confruntările navale dintre greci și otomani fuseseră violente, ele nu erau comparabile cu cele la care participaseră flotele marilor puteri. În unele cazuri, otomanii înrolaseră cu forța membrii în echipajele lor. După bătălie au fost găsiți membri ai echipajelor otomane înlățuiți la posturile lor - pușcăriași, prizonieri greci sau alți oameni recrutați cu forța. Contingentul egiptean, cel mai numeros și bine echipat din flota otomană
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
ancorată în port, care se declarase neutră în conflict, dar care asigura în fapt suport logistic otomanilor. Letellier nu a participat la luptă deoarece în acele momente era bolnav. Lipsa ofițerilor francezi de la bordul vaselor egiptene i-a privat pe otomani de sprijinul unor ofițeri experimentați. Cele mai periculoase arme ale otomanilor împotriva aliaților erau vasele incendiare. Acestea, numite și „vasele de linie ale săracilor”, își dovediseră valoarea în timpul atacurilor revoluționarilor eleni împotriva otomanilor, care au învățat lecția dură predată de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
asigura în fapt suport logistic otomanilor. Letellier nu a participat la luptă deoarece în acele momente era bolnav. Lipsa ofițerilor francezi de la bordul vaselor egiptene i-a privat pe otomani de sprijinul unor ofițeri experimentați. Cele mai periculoase arme ale otomanilor împotriva aliaților erau vasele incendiare. Acestea, numite și „vasele de linie ale săracilor”, își dovediseră valoarea în timpul atacurilor revoluționarilor eleni împotriva otomanilor, care au învățat lecția dură predată de greci. Vasele incendiare fuseseră plasate de otomani pe flancurile formațiiei lor
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
bordul vaselor egiptene i-a privat pe otomani de sprijinul unor ofițeri experimentați. Cele mai periculoase arme ale otomanilor împotriva aliaților erau vasele incendiare. Acestea, numite și „vasele de linie ale săracilor”, își dovediseră valoarea în timpul atacurilor revoluționarilor eleni împotriva otomanilor, care au învățat lecția dură predată de greci. Vasele incendiare fuseseră plasate de otomani pe flancurile formațiiei lor navale și ar fi putut, dacă ar fi fost folosite în mod corespunzător, să distrugă flota aliată concentrată într-un spațiu restrâns
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
mai periculoase arme ale otomanilor împotriva aliaților erau vasele incendiare. Acestea, numite și „vasele de linie ale săracilor”, își dovediseră valoarea în timpul atacurilor revoluționarilor eleni împotriva otomanilor, care au învățat lecția dură predată de greci. Vasele incendiare fuseseră plasate de otomani pe flancurile formațiiei lor navale și ar fi putut, dacă ar fi fost folosite în mod corespunzător, să distrugă flota aliată concentrată într-un spațiu restrâns, cu echipaje care nu știau cum să reacționeze în fața unui asemenea atac. Otomanii dispuneau
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
de otomani pe flancurile formațiiei lor navale și ar fi putut, dacă ar fi fost folosite în mod corespunzător, să distrugă flota aliată concentrată într-un spațiu restrâns, cu echipaje care nu știau cum să reacționeze în fața unui asemenea atac. Otomanii dispuneau de asemenea de baterii de coastă pe fiecare mal al intrării în golf, plasate în fortul Navarino și pe insula Sfactiria. Aceste baterii ar fi putut împiedica intrarea aliaților în golf, dar Codrington era foarte sigur că otomanii nu
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
atac. Otomanii dispuneau de asemenea de baterii de coastă pe fiecare mal al intrării în golf, plasate în fortul Navarino și pe insula Sfactiria. Aceste baterii ar fi putut împiedica intrarea aliaților în golf, dar Codrington era foarte sigur că otomanii nu vor fi cei care vor deschide primii focul. Dacă ar fi deschis focul, în ciuda pierderilor, Codrington era hotărât să folosească prilejul pentru distrugerea flotei otomane. Flota otomană a pus în aplicare un plan defensiv propus de Letellier: ancorarea vaselor
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
că nu a acordat aliaților permisiunea de intrare în golf și le cerea să se retragă. Codrington a respins obiecțiunile lui Ibrahim, răspunzând că a venit să dea ordine, nu să le primească. De asemenea el a adăugat că, dacă otomanii deschid focul, flota lor va fi distrusă. Codrington și-a ancorat vasul amiral în mijlocul liniilor otomane și a ordonat unei fanfare să cânte pe punte, pentru a sublinia intențiile sale pașnice. La ora 14:15, cele trei nave de linie
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
otomani sunau alarma, iar echipajele s-au grăbit să își ocupe pozițiile de luptă pentru contracararea intruziunii străine în baza navală. În acest moment au izbucnit luptele la intrarea în golf. Codrington a pretins că ostilitățile au fost deschise de otomani. Luptele au debutat după cum urmează, în conformitate cu sursele aliate: Căpitanul Thomas Fellowes la bordul fregatei "Dartmouth" și sprijinit de șase vase mai mici (2 bricuri și 4 goelete) a luat poziție la intrarea în golf, având ordinul să țină sub observație
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Thomas Fellowes la bordul fregatei "Dartmouth" și sprijinit de șase vase mai mici (2 bricuri și 4 goelete) a luat poziție la intrarea în golf, având ordinul să țină sub observație corvetele și vasele incendiare otomane din flancul stâng al otomanilor. În timp ce navele aliate continuau să intre în golf, Fellowes a remarcat că otomanii începuseră să pregătească un vas incendiar pentru atac. Căpitanul britanic a trimis o șalupă pentru a le cere otomanilor să înceteze pregătirile de atac. Otomanii au deschis
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
2 bricuri și 4 goelete) a luat poziție la intrarea în golf, având ordinul să țină sub observație corvetele și vasele incendiare otomane din flancul stâng al otomanilor. În timp ce navele aliate continuau să intre în golf, Fellowes a remarcat că otomanii începuseră să pregătească un vas incendiar pentru atac. Căpitanul britanic a trimis o șalupă pentru a le cere otomanilor să înceteze pregătirile de atac. Otomanii au deschis focul asupra șalupei și au aprins focul pe nava incendiară. Fellowes a ordonat
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
și vasele incendiare otomane din flancul stâng al otomanilor. În timp ce navele aliate continuau să intre în golf, Fellowes a remarcat că otomanii începuseră să pregătească un vas incendiar pentru atac. Căpitanul britanic a trimis o șalupă pentru a le cere otomanilor să înceteze pregătirile de atac. Otomanii au deschis focul asupra șalupei și au aprins focul pe nava incendiară. Fellowes a ordonat unui cuter să remorcheze vasul incendiar otoman într-un loc sigur, dar otomanii au deschis focul asupra micului vas
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
stâng al otomanilor. În timp ce navele aliate continuau să intre în golf, Fellowes a remarcat că otomanii începuseră să pregătească un vas incendiar pentru atac. Căpitanul britanic a trimis o șalupă pentru a le cere otomanilor să înceteze pregătirile de atac. Otomanii au deschis focul asupra șalupei și au aprins focul pe nava incendiară. Fellowes a ordonat unui cuter să remorcheze vasul incendiar otoman într-un loc sigur, dar otomanii au deschis focul asupra micului vas britanic, provocând mai multe victime printre
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
o șalupă pentru a le cere otomanilor să înceteze pregătirile de atac. Otomanii au deschis focul asupra șalupei și au aprins focul pe nava incendiară. Fellowes a ordonat unui cuter să remorcheze vasul incendiar otoman într-un loc sigur, dar otomanii au deschis focul asupra micului vas britanic, provocând mai multe victime printre membrii echipajului. Ca răspuns, Fellowes a ordonat deschiderea focului de muschete împotriva atacatorilor, pentru a-și apăra propriul echipaj. În acest moment, echipajul vasului amiral francez "Sirène", care
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
retragă forțele din Europa. Muhammad Ali trebuia să facă față unei dileme. Pe de-o parte, fiind un om de stat experimentat, el și-a dat seama că atâta vreme cât marile puteri sprijină independenția Greciei, lupta din Peloponez era piedută pentru otomani. Pe de altă parte, el ezita să-și trădeze suveranul, cel puțin după momentul în care califul proclamase războiul sfânt. Nu în ultimul rând, nu dorea să-și umilească fiul, obligându-l să se retragă. De aceea, Muhammad Ali a
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
a traversat Principatele Dunărene, a traversat Dunărea și a asediat principalele fortărețe otomane din Rumelia - Silistra, Varna și Șumen. În ciuda victoriilor importante pe uscat și pe mare (inclusiv cucerirea portului Varna), campania din 1828 nu s-a încheiat cu înfrângerea otomanilor. Silistra și Șumen a rezistat atacurilor rușilor, care au fost obligați în cele din urmă să se retragă datorită crizei în aprovizionare și a bolililor care le măcina armata. Între timp, la conducerea guvernului francez a venit un politician cu
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
la un conflict cu Austria și Regatul Unit. Drept consecință, Londra și Viena au acceptat fără multă tragere de inimă cele câteva câștiguri strategice ale rușilor. Acceptarea de către sultan a condițiilor impuse de ruși a venit însă prea târziu pentru ca otomanii să mai poată păstra controlul asupra Greciei. Grecii, încurajați de eșecurile militare repetate în fața puterilor europene dar și în fața armatei revoluționare elene, au refuzat să accepte orice altă soluție în afară de cea a independenței depline. În cele din urmă, aliații europeni
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
regiunile din care fuseseră alungate forțele otomane: Peloponez, Insulele Ciclade și Grecia centrală. Numeroase regiuni cu o majoritate etnică elenă precum Tesalia, Epir, Tracia insulele Creta și Cipru ca și restul insulelor din Secesiunea Greciei nu a reprezentat încheierea necazurilor pentru otomani. În mod ironic, cea mai mare amenințare împotriva integrității Imperiului Otoman nu venea din partea Imperiului Rus, ci din partea egiptului. După ce și-a pierdut flota și fieful ereditar promis fiului său, Muhammad Ali a cerut drept compensație pentru Ibrahim titlul de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Războaiele bizantino-otomane (1265-1479) au fost o serie de conflicte decisive între turcii otomani și bizantini care au dus la prăbușirea Imperiului Bizantin și la ridicarea celui Otoman. După căderea Constantinopolului în 1204 în mâinile catolicilor occidentali în timpul Cruciadei a patra, Imperiul Bizantin a fost divizat și în haos, profitând de situație Sultanatul de Rum a început să ocupe teritoriile bizantine din Asia Minor (Turcia de astăzi). Imperiul
Războaiele Bizantino-Otomane () [Corola-website/Science/325582_a_326911]
-
semnificativi din multe puncte de vedere. Ienicerii purtau uniformă, erau plătiți cu soldă ca soldații, mărșăluiau pe o muzică distinctivă mehter, similar[ cu muzica modernă de fanfară. Toate aceste caracteristici îi diferențiau pe ieniceri față de marea majoritate a militarilor contemporani. Otomanii au fost una dintre primele state care a menținut armată permanentă în Europa după prăbușirea Imperiului Roman. Ienicerii au fost asemuiți Gardei Pretoriene romane și în armatele creștine din vremea lor nu aveau niciun echivalent, feudalii creștini alcătuiau armate doar
Armata otomană () [Corola-website/Science/325721_a_327050]
-
contemporani. Deși în cele din urmă conceptul de armată modernă încorporează și depășește mai multe caracteristici distinctive ale corpurilor de ieniceri, iar Imperiul Otoman dizolvat trupele de ieniceri, în mintea occidentului ienicerii rămân una din cele mai pregnante simboluri ale otomanilor. Cavaleria ("Kapıkulu Süvarileri Ocağı") era formată din mai multe corpuri, cel mai important corp din cele șase existente fiind spahii, o forță de elită călare. Un alt corp de cavalerie numită "Akinci" aveau rolul de cercetași, făceau incursiuni în teritoriul
Armata otomană () [Corola-website/Science/325721_a_327050]
-
grecilor, atât din solidaritate ortodoxă, cât și datorită intereselor stategice față de strâmtorile Bosfor și Dardanele. Un alt membru activ al Sfintei Alianțe, Regatul Franței, avea o poziție ambiguă: grecii, deși liberali, erau mai înainte de orice creștini, iar revolta lor împotriva otomanilor musulmani putea fi considerată drept o cruciadă. Regatul Unit, în ciuda unei orientări liberale, era ostilă oricărei modificări a situației strategice care i-ar fi periclit ruta navală către India Britanică . Masacrul din Chios, moartea lui George Gordon Byron, sau asediul
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
a fost de asemenea prima încălcare a politicii Sfintei Alianțe după ce puteriele europene se exprimaseră împotriva revendicărilor elenilor în timpul Congresului de la Verona >. În iulie 1825, grecii s-au adresat din nou guvernului britanic cerându-i să medieze în conflictul cu otomanii. Protocolul de la Sankt Petersburg a fost rezultatul acestor încercări de mediere: Acest protocol, care nu avea și o componentă militară, a avut doar o importanță politică. Pe de altă parte, protocolul a fost punctul de plecare al negocierilor începute de
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
era să obțină sprijinul britanicilor și liniștirea austriecilor. Rusia a lansat o nouă variantă de proiect în ianuarie 1827 prin care cerea un calendar al măsurilor împotriva Porții: data retragerii ambasadorilor, a recunoașterii Greciei și căile de contracarare ale acțiunilor otomanilor, dacă aceștia ar fi refuzat să accepte medierea. Dacă proiectul francez încerca să evite războiul, cel rus punea în centrul acțiunilor implicarea componentei militare. Canning declara la sfârșitul lunii februarie că proiectul rus era „mai pozitiv”decât cel francez și
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]