3,713 matches
-
judecător în Israel, pe vremea Filistenilor. $16 1. Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, și a intrat la ea. 2. S-a spus oamenilor din Gaza: "Samson a venit aici." Și l-au înconjurat, și au pîndit toată noaptea la poarta cetății. Au stat liniștiți toată noaptea, și au zis: Cînd se va lumina de ziuă, îl vom omorî." 3. Samson a rămas culcat pînă la miezul nopții. Pe la miezul nopții, s-a sculat, și a apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
trăiți bine!). Dacă nu, dracul îi ia! O țară fostă comunistă, Rusia și o alta comunistă sută la sută, China, a căror economie, nu numai că nu a avut de suferit de pe urma crizei, ba chiar s-a întărit și duduie, pândesc tradiționalele state capitaliste la colțul crizei cu măciuca dolarului, cumpărându le bucată cu bucată. Deci fiecare țară, combate criza cum crede de cuviință, numai la noi s-a trecut după recomandarea lui Băsescu, la combaterea crizei prin haiducie. Și cum
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
la împărat, și a zis: "Ce ai făcut? Abner a venit la tine; pentru ce i-ai dat drumul și l-ai lăsat să plece? 25. Tu cunoști pe Abner, fiul lui Ner! A venit să te înșele, ca să-ți pîndească pașii, și să știe tot ce faci." 26. Și Ioab, după ce a plecat de la David, a trimis pe urmele lui Abner niște soli care l-au adus înapoi de la fîntîna fără apă Sira: David nu știa nimic. 27. Cînd s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
tot prietena lui Luke. Am zăcut acolo o vreme, aproape sperând că Luke o să apară de undeva, iar pe de altă parte sperând că n-o să apară. Apoi, mi-am dat seama că dacă mă vedea cineva o să creadă că pândesc ceva. Așa că am luat-o la picior. La capătul străzii, m-am oprit. Trebuia să mă opresc. Lacrimile mă orbeau în asemenea hal încât eram un pericol pentru mine, dar și pentru cei din jur. M-am rezemat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
prefăcut că-mi face mie o poză în fața clădirii. Acea fotografie înrămată, cu silueta puțin cam neclară a lui Randall plasată în fundal, s-a odihnit ani de zile pe căminul din camera noastră de studente. Cu alte cuvinte, îl pândeam pe Randall. La greu. — Trebuie să vorbești cu el, mi-a zis Bea, chiorându-se să vadă dacă nu mi-a rămas vreo bucățică de mini-quiche printre dinți. Trebuie. Dacă nu vorbești cu el, eu nu mai discut cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Randall singur? Putea oare un tip, care arăta atât de spectaculos atât pe hârtie, cât și în realitate, să fie fără o parteneră? Sigur că nu, mi-am spus. Trebuie să existe o copie a lui Molly Simms care să pândească din umbră. Nevrând să mă dau în vileag și să-l întreb direct, am luat-o pe o cale ocolitoare. — Tu nu erai prieten, în facultate, cu Alexandra Dixon? l-am chestionat. Alexandra era la femme fatale 1. — Ba da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
dreptate. După al doilea pahar de vin dat rapid peste cap, mă simțeam ceva mai bine decât atunci când plecasem de la birou. Nu mai plângeam și-mi simțeam creierul împâclit, din cauza unei stări de calmă epuizare. și totuși, în spatele acestui calm pândea un sentiment întunecat, o rămășiță a furiei lui Vivian, pe care nici măcar un lac întreg de chardonnay n-o putea dizolva. Dacă Vivian se decidea că sunt complet cretină și mă concedia? Nu puteam să-mi recunosc această temere în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
scârbită, un text, vedeta Veta. Auzi, Veta!... „Un câine mut, dar care aude foarte bine. Inițial, un câine obișnuit, domestic. Pe marile întinderi australiene s-a sălbăticit și s-a înmulțit rapid. O fiară feroce. Făptură a pustiului. Nu latră, pândește prada fără a face zgomot, într-o tăcere perfectă...“ Veta își urmărea auditoriul cu severitate și neîncredere, deloc convinsă că merita să se ostenească și nerezistând, totuși, se părea, plăcerii de a instrui. — O ferocitate neîntâlnită nici la lupi. Ucide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se ostenească și nerezistând, totuși, se părea, plăcerii de a instrui. — O ferocitate neîntâlnită nici la lupi. Ucide chiar când e sătul. Doi câini ucid într-o noapte o mie de oi. O mie!... Fără zgomot, fără glas. Nu latră. Pândește. Atacă. Ucide fără zgomot. Suferă în tăcere și moare în tăcere. Cazuri de muțenie, la câini, așa, printr-o împrejurare specială, ostilă? Prietenul omului ar putea, cândva, cumva, să pățească ceea ce... ar putea cățelușul prietenei să poarte o boală care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Șoferul privește încordat, prin geamul murdar al cabinei. Nu, în ușă nu e nimeni. Stinge motorul și farurile, așteaptă, la pândă... Dar Dominic nu mai e în ușă. Dominic doarme, gol, pe canapeaua îngustă. Se zvârcolește, visează că șoferul îl pândește și se zvârcolește transpirat, să scape. Două subțiri dâre fosforescente, asta e tot. Șoferul nu se mai vede, doar cele două trasee luminoase ale ochilor lui fosforescenți îl urmăresc de departe, din cabina mașinii. Veghea îndârjit și cu ură, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tuciuriu, cu o cicatrice, ca un vaccin, lângă sprânceana stângă. Leit șoferul camionului eșuat! Camionul acela batracian, preistoric, în naufragiul clisos al nopții... Pasagerii nu-și regăsesc liniștea, manipulează batiste și șervete, își șterg frunțile umede, se înghesuie la fumoar, pândesc gesturile puține și codificate ale ilustrului oaspete, se freacă, nervoși, în fotolii, își consultă ceasurile. Aparatul se înclină lent, dreapta-stânga, stânga-dreapta, bătrânul domn cu părul alb și haine scumpe se înclină stânga-dreapta, dreapta-stânga, spre fereastră, spre vecin, din nou spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dosar și iar mă dădeau afară. Eram în sfârșit aproape de absolvire când, din nou... După ratarea mariajului doi, chiar nu mă mai redresam. Un moment de pierdere când, dintr-odată, am dirijat furia în afară, spre cei care mă tot pândeau și mă alungau spre margine. A fost o imprudență textul pe care l-am difuzat. Risc prea mare. Puteam să dispar, cu totul. Atunci, în momentul dinaintea căderii, mi s-a întins o mână. O gheară, adică. M-am agățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dă-i în mă-sa, ciau, curând, oricând, sigur, sigur, oricând nicicând, bineînțeles. Dar ochiul veghează. Apos, fără culoare. Dintr-odată, verde cenușiu albastru. Genele clipesc repede repede. Un clișeu, altul, în mare viteză. Îi vede, oho! vede foarte bine. Pândește cu aviditate, înregistrează filmează developează stochează instantaneu chipurile. Sunt în aer, pe cer, printre umbrele străzii care rulează, somnolentă, o himeră astrală în care avansezi năuc, fără să avansezi. Ca și cum totul ar fi adevărat, aproape, aici, să poți pipăi mirosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
primăverii, în praful puturos al periferiilor. Încă nu s-a oprit bâlciul, năzdrăvănia continuă, îl găzduiește. Și-a găsit, iată, o treabă precisă și idioată, o rătăcire care îi aparține, ore fixe și zile repetabile, doar ale sale. Iarăși miercuri, pândind în casca receptorului. Iarăși vineri, pe teren, vânătoarea fantomei. Ar îndesi exercițiul acestei zădărnicii, mai multe ore, mai multe zile, toate orele, toate zilele. Dar e joi. Așa arată calendarul, cadranul. Soarele acesta suspect se numește joi. Până vineri mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fular roșu, de papițoi. Nu, Herr Doktor nu amintea scandalul cu scoaterea din învățământ, nici că acesta fusese, în realitate, cauza reîntâlnirii-surpriză dintre ei. Să nu pară nedelicat, probabil. Să nu se creadă că își contabilizează faptelebune. În spatele confesionalului, profesionistul pândea, înregistra, corela, totuși. Nu izbutea să scape de obsesia consultației ascunsă în dialogul cel mai banal, de rutina exercițiului polițist al medicului. Nici despre accidentul din adolescență nu aducea vorba, deși revedea, cu siguranță, adesea, în minte, bicicleta liceanului izbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ne pasă, doctore: un imens scuipat pe toate regulile și rutina voastră! Suferința jubilează mai simplu și mai complicat decât în tratatele voastre terapeutice, decât în sufletul dumitale vaccinat, frater Horațiu. Magia ilicitului, în lumea asta pitică, sufocată de vânători pândind prada? Mai simplu și mai complicat decât atât, zău așa. Venise, în sfârșit, momentul. Dominic se decisese, dintr-odată, să stea cu adevărat de vorbă cu prietenul tatălui și fratelui său, care se pretindea și prietenul său. Va apărea, grăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vitrinei, se încordează să citească reclama. Atârnă, obosită, ca o găină, într-un sac cenușiu, cu pliuri. E veștedă, curbă, curioasă, moartă, învelită, caritabil, în punga standard. Strângem pungile, balansăm ușor cadavrul, în aerul dospit, roz al zilei otrăvite. Primejdia pândește, privirea e tulbure, amețită de toxinele zilei. Gheara nevăzută e aproape, gata să înhațe, dar imprudentul cadențează sprinten, nici că-i pasă, unda fatală a și deviat spre alții, a trecut, suntem încă vii, mai mult nu se îngăduie, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Abia se descurcase, cu ambele mâini ocupate, să apese butonul soneriei apartamentului 8. Ușa se deschise imediat. O zi neașteptată, sâmbăta, și o oră neașteptată pentru vizitele la apartamentul Cușa, ora 9 dimineața. Dar ușa se deschisese imediat, de parcă gazda pândea în spatele ușii, așteptându-l. În ușă, o cu totul altă persoană. Mătușa Venera aceeași și alta, de necrezut. O doamnă între două vârste, elegantă și, de ce nu, întinerită, cumva, de o nouă mască, o bizară concentrare si grimasa cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
întoarse, opri la câțiva pași de clădire în fața ușii deschise. Ușa larg deschisă, dar în rama de lemn nu mai era nimeni. Șoferul privi, buimăcit, prin geamul murdar al cabinei. Cicatricea deasupra sprâncenei stângi ardea, dureroasă. Stinse din nou farurile. Pândea întunericul. Se auzea respirația speriată invadând, acoperind strada în beznă. Rondul, toxinele, surdina, spasmul bufniței lovind antenele de televizor. Văzduhul negru, uriașele sale plase perfide. Avionul se legăna calm. Un interior curat, funcțional, geometrie și luciu. Pasagerul se apleca spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pentru Marga, iartă-mă. Era nefiresc, prost dispus, patetic. Ianuli se apleacă să-și ia paharul chiar în clipacând Irina îl depune, în sfârșit, pe al ei, ținut fără rost, atâta vreme, în mână. Îl privește, atentă, nu îl vede. Pândește însuflețirea imperceptibilă, amânată, neputința lui de a se încărca. Se întoarce spre el, gata să-ltrezească, să-l provoace, să-l învie. Acum o vreme, nu mai știu, o lună, mai mult, tovarășul Orest Popescu, Șeful Asociației, ne-a citit tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
făcea pregătiri pentru a-l scoate din țară. Tatăl avusese rude care locuiau la New York și care au acceptat să îl primească. A plecat în primăvara lui 1934, dar mama, care deja demonstrase că era conștientă de primejdiile care îi pândeau pe nearieni în al Treilea Reich, a respins cu obstinație șansa de a face același lucru. Ai ei fuseseră germani timp de sute de ani, i-a spus ea băiatului, și a naibii să fie dacă avea să se lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
falsificat pe Lincoln, Poe, Washington Irving, Henry James, Gertrude Stein și Dumnezeu mai știe pe cine, dar în toți anii de activitate n-a fost prins niciodată. Nu are cazier, iar asupra lui nu plutește nici o bănuială. O umbră care pândește din întuneric. E o treabă complexă și pretențioasă, Nathan. În primul rând, trebuie găsită hârtia potrivită - o hârtie de la mijlocul secolului al XIX-lea, care să reziste la examenul cu raze X sau ultraviolete. Pe urmă, trebuie să studiezi toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cum ne așază farfuriile dinainte, iese fuga din bucătărie și urcă la etaj, să facă paturile. După aceea, se ocupă de tot felul de treburi prin casă: înșurubează becuri, bate covoare, repară ferestre. Nu am ce face, va trebui să pândesc o ocazie ceva mai târziu, pe parcursul zilei. Aerul dimineții e rece și cețos. Îmbrăcați cu pulovere, ieșim pe terasă și cercetăm pajiștea umedă, înecată de rouă. În cele din urmă, norii se vor împrăștia și vom avea parte de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Eschivele abile, încrâncenate ale lui Lucy; teama tot mai mare pentru maică-sa; atacul barbar împotriva mașinii; meditația nesfârșită asupra masacrelor din colțuri îndepărtate ale lumii - toate acestea îmi umplu capul, amintindu-mi că nu putem scăpa de răutatea care pândește pe pământ. Nici măcar în vârful îndepărtat al unui deal din sudul Vermontului. Nici măcar dincolo de ușile încuiate și porticurile zăvorâte ale sanctuarului imaginar cunoscut sub numele de hotelul Existența. Caut un contraargument, o idee care să echilibreze balanța și sfârșesc prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
-mă de mâini și conducându-mă pe scările mari, curbate. Urcând pe scări, aproape simt privirea acelei femei ciudate pironită pe spatele meu. — Cine naiba era? întreb în șoaptă, când suntem în siguranță la el în dormitor. De parcă ar putea pândi afară, cu urechea lipită de ușă. —E menajera. Adam se așază pe marginea patului și își scoate pantofii. —E un pic reticentă când aduc străini acasă. Se întâmplă des? întreb, așezându-mă pe genunchii lui și ciufulindu-i jucăuș părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]