KorAP: Find »[drukola/base=păși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...346 >

8,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

mai activ, ca să răsplătească astfel încrederea pe care cei de-acasă o aveau în el. Episodul 56 COSETTE — Vino după mine! - îi șopti Cosette în slavonă, ajungând în dreptul lui. Cuprins de-ai iubirii calzi fiori, Broanteș o urmă supus, câinește. Pășind mărunțel, cu spor, țigăncușa ieși din piața Balgi-Bașlâc, coti pe o ulicioară îngustă, apoi încă pe una, se opri în fața unei porți înalte, de lemn, se uită cu grijă în jur și-apoi intră repede, făcându-i semn lui Broanteș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
aerului din nări; un alt val de aer, întâlnindu-l pe primul, țâșnește din gură, și astfel unite, formează un singur curent care, din două-n două secunde, mișcă perdelele patului, făcând o deschizătură pe care tocmai intrase musca. Aceasta pășește acum fără grijă pe platoul frunții, ocolind broboanele de sudoare și căutând un loc mai uscat unde să se oprească și să se întindă. Eroare însă! Fulgerător, mâna grea a spătarului făcu un frumos arc de cerc și-și plesni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
îndeajuns îndeplinita lor misiune de alianță cu creștinătatea italică, cu atât mai mult cu cât misiunea fusese pusă la cale de Barzovie, iar el, Sima-Vodă, părea extrem de credincios turcilor? Cei doi călugări nu-și puteau da seama și de aceea pășeau neliniștiți, cu inima mică, spre Curte. Sima-Vodă cel Bătrân era un om nu mare de stat, însă era un mare om de stat. Era foarte bătrân, avea peste 80 de primăveri, plus câteva ierni petrecute în Buceag, ca ostatec al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
înțelepciunea poporului și nu altul trebuie să fi fost procesul complex ce-a dus la ivirea acestor vorbe aparent neutre: „Călătorului îi șade bine cu drumul!”. Căci iată-i din nou pe bunii noștri călugări, rotofeiul Metodiu și rășchiratul Iovănuț, pășind cu tristețe peste hotarele Moldovei și luând-o ocolit spre Râm, prin deluroasele ținuturi polace. De ce pe-aici? O vom afla mai încolo. Era o zi cu soare. Stârnind în mod pașnic colbul drumului și ascultând cu luare-aminte apelurile impetuoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
vom afla mai încolo. Era o zi cu soare. Stârnind în mod pașnic colbul drumului și ascultând cu luare-aminte apelurile impetuoase prin care sub forma unor sunete laice, stomahurile lor solicitau să fie degrab’ umplute, cei doi slujitori ai Domnului pășeau repejor, cu capetele plecate și rasele suflecate. Deodată, Metodiu, ce mergea în frunte, ridică privirea și zări un par în vârful căruia stătea bătută în cuie o scândură. — Frate Iovănuț, ce scrie pe scândura ceea? Iovănuț se apropie și înălță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
eu cer permisiunea unei retrageri. — Cu mare plăcere! - sări sprintenă de pe sofa doamna Potoțki. Era îmbrăcată într-un capot vișiniu de casă, decoltat, ce-i punea în valoare biblioteca de nuc maroniu, înțesată de volume legate în piei. Primul care păși în salon fu Metodiu. Aruncă o privire blândă, dar scurtă doamnei și zise în polonă: — Obișnuit nu sunt a intra în încăperi unde ochii mei pot fi izbiți de neascunsa maiestate a unei femei date într-un atât de frumos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
înaintea sfintei uniri a acestor tineri, nu mi-aș îngădui să spun câteva vorbe ce, de n-o să le ajute, nici rău n-o să le facă. Cu evlavie ascultăm - răspunse Zbignew. — în primul rând ție-ți vorbesc, dragă Zbignew. Vei păși în curând pe o cale neînturnată. Alături de tine va păși Malgorzata. Cum te vei purta, așa vei umbla. De vei merge mai repejor, va rămâne în urmă, de-o vei lăsa mai moale, ți-o va lua înainte. Trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
să spun câteva vorbe ce, de n-o să le ajute, nici rău n-o să le facă. Cu evlavie ascultăm - răspunse Zbignew. — în primul rând ție-ți vorbesc, dragă Zbignew. Vei păși în curând pe o cale neînturnată. Alături de tine va păși Malgorzata. Cum te vei purta, așa vei umbla. De vei merge mai repejor, va rămâne în urmă, de-o vei lăsa mai moale, ți-o va lua înainte. Trebuie să ai un mers constant. — Am înțeles - răspunse Zbignew. — în al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
nu poate zice careva că nu l-am chemat. — înțeleaptă judecată! - zise Barzovie-Vodă. Dar pe soție cum o cheamă? — Știucî - răspunse creștinul. Episodul 137 CE-I TREBUIE OMULUI Descărcară cu chiote, cu vai-uri bagajele și peștele din barcă, apoi pășiră pe mal. în fața lor se întindea gospodăria lui Covaliov. O gospodărie simplă, fără acareturi inutile, vădind în toate grija nețărmurită pentru pește: plase puse la uscat și cârpit, undițe de toate mărimile pentru cei mici, coșuri, sfori, vârtelnițe, mincioguri, crăpelnițe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ți se va arăta El însuși. Uite, ia-o pe drumeagul ăsta la stânga, mergi tot înainte și nu-ți fie teamă, că aici de cum ai intrat, toți te cunosc. Se știe și ce lapte ai supt de la maică-ta”. Iovănuț păși pe Marea Poartă. O, minunăție a minunățiilor! O, desfătare a desfătărilor! în fața ochilor lui se deschise cea mai frumoasă priveliște pe care o putuse gândi vreodată. Nici nu știu la început spre ce să privească mai mult: spre pajiștea înflorită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
și înmulțindu-se ca iepurii. Hâtri cum sunt, țăranii, gândindu-se și Ia chipul celui ce-o adusese, porecliră noua legumă barabulă. Spre acest boier se îndrepta acum Barzovie-Vodă cu suita sa. Episodul 174 LA MOȘIA LUI RADU STOENESCU-BALCÂZU De cum pășiră hotarele moșiei boierului Radu Stoenescu-Balcâzu, Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și rapsodul Broanteș observă cu plăcere pretutindeni semnele unei harnice mâini de gospodar: șanțuri proaspăt săpate prin care curgea gâlgâind o apă firească, limpede, lanuri dreptunghiulare, parcă trase cu sfoara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
vă va speria prea tare, îndemnându-vă a face cale întoarsă, cum am mai pățit - grăi Radu Stoenescu-Balcâzu oprindu-se în fața drumeților - atunci fie-mi îngăduit întâi a mă pleca înaintea domniilor voastre, mulțumindu-vă că mi-ați făcut cinstea să pășiți în curte, apoi a vă ruga să socotiți că din minuta aceasta sunteți oaspeții mei, cât veți crede că veți putea răbda urâta-mi înfățișare. — Mărite boier! - luă vorba spătarul Vulture. în adevăr, nu este o prea mare mângâiere ochilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

masa de scris și aștepți să se arate marginile unui imperiu agonizînd de la Începutul lumii Într-o placentă. El bătea kilometri Întregi Într-un oraș levantin cu mahalale sordide, cu femei grase, cu mustării și cu braga, cu copii desculți, pășea șovăielnic ca un intrus În halele asurzitoare ale uzinei de autobuze, ale bumbăcăriilor, În aerul greu, irespirabil, al fabricii de anvelope, În cîrciumile mucede de la barieră, unde pe tejghele mai stau și azi Înșirate cîteva țoiuri ciobite pe gura cărora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
vrei să vezi ce să Întîmplă pă lumea asta... țexistența În ficțiune ca și alcoolul sau fervoarea mistică aneantizează limitele generatoare de durere cine a zis asta Îmi citesc creierul cu un ochi fără văz felul acesta lejer de a păși Într-un spațiu abstract este de o nesfîrșită tandrețe, nu fac nici un efort nu deschid nici o ușă, nu frîng rezistența unui alt interior ca să aflu, aici nu există Înlăuntru sau afară totul se petrece concomitent e ca o revelație) — ...las-c-așa-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
mă conduce pînă la stație ca să-și cumpere „România literară“ Îl urmăresc cîteva clipe de pe scara autobuzului, cu mersul lui ușor nesigur, cu umerii aduși și peste imaginea lui se suprapune o imagine mai veche, aceea a unui bătrîn care pășea clătinîndu-se noaptea pe aleea din fața blocului nostru, vorbind singur și oprindu-se În dreptul fiecărui felinar. Așa l-am văzut ultima dată pe Leon. Nu știu, de la o vreme mă Îngrijorează tot mai mult mila copleșitoare pe care mi-o trezesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
și suspendată aici după cine știe ce proiect excentric, la etajul patru al unei clădiri gigantice purtînd numele impropriu de Casa Scînteii - o scînteie care nu luminează, dar durează de aproape patru decenii. Iată-mă deci după o absență de doisprezece ani pășind din nou pe coridorul Editurii Științifice și Enciclopedice, unde mi-am petrecut fără Îndoială cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Ritualul se păstrează, doar imaginile par mai palide, mai fantomatice. Pe toată lungimea culoarului sînt Înghesuite dulapuri și birouri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
religie a resemnării decît) — ...un salam gros de-l face talienii ăia, Îi zice mortadella, din toate neamurile de carne, să mănînci pîn te caci pe tine, nu alta — Da ce pasca măsii face acolo de nu Înaintăm deloc? țparcă pășim În eternitate Închid ochii, deschid ochii ca să-mi creez un ritm imaginar o senzație de deplasare o lădiță cu scule bune de deschis orice ușă Înțepenită mă descurc destul de bine și ea o să mă laude și o să mă spele pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
cele ale poeziei, și-a văzut handicapul - a Înțeles că nu putea accepta să intre În arena gladiatorilor. Neputința de a juca rolul eroului a făcut din el un erou adevărat. Poate că resentimentele lui de moment Împotriva celor care pășiseră zgomotos În arenă au fost replica unei intransigențe nemotivate sau a unei incompatibilități. țOare de ce nu putem despărți arena gladiatorilor de arena circului și de ce clovnul și mortul au În ochii noștri trăsături atît de asemănătoare?) Dar acest exil, acești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448

portretul meu a ajuns, contrar intențiilor autorului, în tovărășia icoanelor. Caricatura mea a fost prinsă cu pioneze pe ușa bisericii, alături de anunțurile matrimoniale și ale familiilor de mai multe ori binecuvântate. Mai întâi eu bulversam sufletele vizitatorilor și doar apoi pășeau ei în fața Domnului, ca să se spovedească. Și, în felul acesta, contribuția mea la bugetul orfanilor a fost mai mare decât dacă aș fi cântat în gura mare. În prima lună au golit de două ori pușculița, apoi cam în fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
amabil, dar asiduu. Aș fi vrut să-i mulțumesc, dar până la urmă ne-am strâns mâinile timp de un minut, pentru că atât a stat trenul în gară. Norii de ploaie s-au deschis și a apărut luna, ca eu să pășesc mai ușor pe cărarea din pădurea de brazi. Cineva lovește năprasnic și dă ajutor cu țârâita, mi-am spus în sinea mea. Nu voi uita niciodată pădurea aceea. De la calea ferată până în desiș, era străbătută de o cărare, iar în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
păstor, despre turmă și îmi arăta de la fereastră locul în care, de ziua catastrofei, apare an de an Câinele. Se proțăpește în mijlocul lacului, pe cel mai înalt trunchi de brad, unde așteaptă până ce luna ajunge în vârful Stâncii Roșcate, apoi pășește pe apă până la mal. Iar Câinele nu e altul decât Ea însăși. Se și vede pe el cât e de mare și de sănătos. În ziua aceea, o mulțime de oameni pun de mâncare la ușa bisericii din Piața Moartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
să le păzească. Eu mă sculam cu noaptea-n cap, ca țăranii duminica, mă îmbrăcam frumos și mă duceam acolo ca la biserică, luni la rând. În poveștile de groază pentru copii dai adeseori peste situația în care personajul principal pășește în oglinda dincolo de care-l așteaptă o serie de întâmplări instructive. Aventuri în urma cărora vede totul din ce în ce mai limpede. Se formează. Se luptă cu elementele. A doua oară vede lighioana la timp. Așa crede el. Sau măcar a treia oară. Bumm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
Immanuel, până în vârful muntelui Kármel. Un drum nebătut de mine ani întregi. Acolo creșteau brazii cu cruce și, când se înmulțeau, asta se auzea la difuzoare. Iosif și fratele său a fost primul pe care l-am însoțit până acolo. Pășeam în ritmul fanfarei de la cafenea. Prin noroiul de primăvară. Dimineață. De la zoaia aceea imensă de zăpadă topită prin munți, care apoi irigă pământul patriei. Am reușit să încropim un fel de ceremonie, ceva între Vechiul, Noul Testament și înmormântarea militară. Cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388

Apoi m-aș uita înapoi la oraș de pe vârful furnalului Renning. Și m-aș mai uita și la partea nouă a orașului, unde aș vedea clădirile noi pe care nu le-am văzut niciodată și străzile pe care nu am pășit niciodată. Noaptea era timpul când ieșeau toate micile animale care locuiesc pe deal. Fugeau de colo-colo pe cărări și uneori aproape că mă împiedicam de ele. Era ciudat că le era atât de frică de oameni când adevărații inamici erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
ne feream privirile. O recunoșteam după zgomotul ciudat pe care îl făcea când șchiopăta. Când s-a întors, unul din picioare i-a stat în ghips o lună. Era cel care arăta atât de rigid și pe care ea abia pășea. Domnișoara Moore era o învățătoare bună, pe care nu prea reușesc să o descriu. Nu avea nimic deosebit. Ne-am înțeles, totuși, bine, iar notele mele erau mai mari decât fuseseră vreodată la doamna Watkins. Cum nu era mai nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]