2,281 matches
-
a venit în 1532 în fruntea unei armate masive, de peste 120.000 de oameni, să atace Viena. Ferdinand și-a retras armata, lăsând doar 700 de oameni cu tunuri și arme pentru a apăra Kőszegul. Marele vizir al turcilor, Ibrahim Pașa, nu a realizat cât de slab era apărat Kőszegul. Cu toate acestea, datorită conducerii curajoase a căpitanul croat Nikola Jurisic, orașul a respins toate atacurile. Ferdinand și Soliman au semnat un tratat de pace. Ioan Zapolya a fost recunoscut ca
Războiul Mic în Ungaria () [Corola-website/Science/323794_a_325123]
-
vor fi atacate de vecini cât timp ei ar fi participat la campaniile antiotomane. Bătălia de la Cernomen a avut loc în apropierea satului Ormenion (Cernomen) pe râul Marița în data de 26 septembrie 1371, între otomanii conduși de Lala Șâhin Pașa și sârbii sub comanda regelui Prilepului Vucași Mrniavcevici și a fratelui acestuia, despotul Uglieșa. Despotul Uglieșa a planificat un atac surpriză împotriva capitalei otomane, Edirne, câtă vreme Murat I era încă în Asia Mică. Armata otomană era mult mai mică
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Vucași Mrniavcevici și a fratelui acestuia, despotul Uglieșa. Despotul Uglieșa a planificat un atac surpriză împotriva capitalei otomane, Edirne, câtă vreme Murat I era încă în Asia Mică. Armata otomană era mult mai mică, dar datorită unor tactici superioare Șâhin Pașa, turcii au reușit să-i învingă pe creștini și mai mult, să le ucidă liderii - regele Vukașin și despotul Uglieșa. Macedonia și unele regiuni ale Grecia au căzut sub dominația otomană după această bătălie. Conducătorii sârbilor Uglieșa și Vucașin un
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
aliat Tvrtko și lui ginerelui său, Vuk Brankovici, conducătorul unei formațiuni statale din nordul Macedoniei și Kosovo. Încrederea lui Lazăr a crescut și după victoria bosniecilor conduși Vlatko Vuković în fața otomanilor conduși de omul de încredere a Murad, Lala Șahin Pașa, în bătălia de la Bilecia din 1388. Murad și-a organizat atacul pentru anul următor, în 1389. Sultanul a condus în persoană cea mai mare forță otomană reunită în Balcani până în acele timpuri, alături de soldații musulmani aflându-se contingente creștine trimise
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Buda. Conflictele militare apăreau cu regularitate la granița otomano-habsburgică și cereau o permanentă prezență a soldaților în regiune. În perioadele de timp în care sultanul nu era prezent în regiune, postul de comandant suprem al forțelor otomane era asigurat de pașa din Budin. Puterile pașei din Budin se extindea și asupra vilaieturilor Timișoara/Temeșvar (din 1552), Eğri (din 1596), Kanije (din 1600) și Oradea/Varad (din 1600). Titlului pașei de Budin i s-a adăugat și cel de mare comandant din
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
cu regularitate la granița otomano-habsburgică și cereau o permanentă prezență a soldaților în regiune. În perioadele de timp în care sultanul nu era prezent în regiune, postul de comandant suprem al forțelor otomane era asigurat de pașa din Budin. Puterile pașei din Budin se extindea și asupra vilaieturilor Timișoara/Temeșvar (din 1552), Eğri (din 1596), Kanije (din 1600) și Oradea/Varad (din 1600). Titlului pașei de Budin i s-a adăugat și cel de mare comandant din 1623. Numărul soldaților otomani
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
în regiune, postul de comandant suprem al forțelor otomane era asigurat de pașa din Budin. Puterile pașei din Budin se extindea și asupra vilaieturilor Timișoara/Temeșvar (din 1552), Eğri (din 1596), Kanije (din 1600) și Oradea/Varad (din 1600). Titlului pașei de Budin i s-a adăugat și cel de mare comandant din 1623. Numărul soldaților otomani din provincie în perioada de ocupare a Ungariei este greu de estimat. Există unele documente care atestă faptul că fortificațiile otomane erau apărate de
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
consultarea tuturor părților interesate, la inițiativa președintelui american Woodrow Wilson. Turcii au considerat că o asemenea abordare a problemei este umilitoare și inacceptabilă și au ordonat atacul general al forțelor militare din provinciile răsăritene, puse sub comanda generalului locotenent Karabekir Pașa, pe direcția Naxcivan. Comandanții aliați au decis pe 14 iulie 1920 transferul controlului asupra oblastului Batumi către Georgia. Pe 20 iulie, trupele georgiene au ocupat orașul Batumi. Naxicivanul a fost ocupat prin acțiunea concertată a Armatei Roșii a RSFS Ruse
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
după ce scăpase din închisoarea unde fusese deținut de către forțele franceze după ocuparea Constantinopolului, a condus transportul a lingourilor de aur trimise de Soviete în valoare de 100.000 de lire turcești. 200 kg de aur au fost predate lui Karabekir Pașa, pentru finanțarea luptelor din regiune, iar restul a fost predat autorităților de la Ankara. O delegație a Marii Adunări Naționale a Turciei a fost primită de către Președintele Sovietului Comisarilor Poporului a RSFSR, Vladimir Ilici Lenin, pe 14 august 1920. Zece zile
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
comunității internaționale, apelul armenilor rămânând însă fără răspuns. Georgia și-a declarat neutralitatea în acest conflict pe 6 noiembrie 1920. Turcii și-au continuat înaintarea victorioasă și, pe 30 noiembrie, au ocupat Karsul. Comandantul trupelor turce din zonă, generalul Karabekir Pașa, a cerut pe 6 noiembrie 1920 armenilor să se retragă și să predea controlul asupra orașului Alexandropol, a căilor ferate și podurilor din regiune și să-și retragă forțele armate la o distanță de minim 15 km est de valea
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
amiralul Limpus, Misiunea Jandarmeriei Franceze, condusă de generalul Moujen, și Misiunea Militară Germană condusă de Goltz. Misiunea germană a devenit cea mai importantă printre cele trei. Istoria relațiilor militare germano-otomane data de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Marele vizir Halim Pașa și ministrul de război Ahmet Izzet Pașa au fost cei care au inițiat această cooperare militară. Kaiserul Wilhelm al II-lea a ordonat generalului Colmar Freiherr von der Goltz să organizeze misiunea germană în Imperiul Otoman. În ceea ce privește Armenia, pachetul de
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
generalul Moujen, și Misiunea Militară Germană condusă de Goltz. Misiunea germană a devenit cea mai importantă printre cele trei. Istoria relațiilor militare germano-otomane data de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Marele vizir Halim Pașa și ministrul de război Ahmet Izzet Pașa au fost cei care au inițiat această cooperare militară. Kaiserul Wilhelm al II-lea a ordonat generalului Colmar Freiherr von der Goltz să organizeze misiunea germană în Imperiul Otoman. În ceea ce privește Armenia, pachetul de reforme a fost negociat cu Imperiul Rus
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
se bucurau de libertate de mișcare și pașapoarte sigure din partea consulilor lor și puteau fi judecați doar de curți de justiție din țările de origine. Toate aceste privilegii speciale erau cunoscute cu numele de „capitulații”. Pe 10 septembrie 1915, Talal Pașa a abolit sistemul capitulațiilor, acțiune pe care însă beneficiarii privilegiilor au refuzat să o recunoască. Datoria publică otomană era o parte a unei scheme mai largi de control politic, prin care marile puteri căutau să obține avantaje care erau însă
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
Datoriei Publice controla cele mai importante surse de venituri ale imperiului. Controlul se extindea chiar și în domeniul stabilirii taxelor agricole din provincii. În momentul izbucnirii Primului Război Mondial, guvernul otoman a proclamat neutralitatea țării. Pe 10 septembrie, marele vizir Said Halim Pașa a anulat capitulațiile, care garantau privilegii speciale cetățenilor străini. Pe 28 septembrie, strâmtorile Bosfor și Dardanele au fost închise traficului naval internațional. Traficul prin strâmtori era vital pentru Imperiul Rus,pentru asigurarea legăturilor cu aliații occidentali. Pe 19 octombrie, după ce
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
războiului. Pe 5 noiembrie însă, mai înainte ca să primească răspunsul oficial otoman, guvernele francez și britanic au declarat război Imperiului Otoman. Pe 14 noiembrie, otomanii declarau la rândul lor război Aliaților. Pe 29 octombrie, Aliații prezentaseră marelui vizir Said Halim Pașa o notă, prin care îi avertiza pe otomani că Aliații au semnat o înțelegere cu Egiptul, iar orice acțiuni ostilă împotriva acestuia din urmă putea fi considerată drept o declarație de război. Existau o serie de motive bine întemeiate pentru
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
cu Egiptul, iar orice acțiuni ostilă împotriva acestuia din urmă putea fi considerată drept o declarație de război. Existau o serie de motive bine întemeiate pentru alegerea făcută de otomani. La început, cei mai mulți membri ai guvernului în frunte cu Talaat Pașa preferau să implice imperiul în luptă de partea britanicilor. Dar britanicii urmăreau satisfacerea intereselor lor alături de cei mai importanți aliați europeni. În jocul politic european, Rusia juca un rol foarte important. Când Regatul Unit a fost atras în Tripla Alianță
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
dezordini. Pe 11 noiembrie a fot descoperită o conspirație împotriva Germaniei și a liderilor otomani. O zi mai târziu a izbucnit o rebeliuni în Adrianopol împotriva misiunii militare germane. Pe 13 noiembrie, o bombă a explodat în palatul lui Enver Pașa, ucigând un ofițer german. Aceste evenimente au fost urmate de alte comploturi antigermane pe 18 noiembrie. Au fost formate comitete de acțiune pentru curățarea țării de susținătorii alianței cu Germania. Ofițerii otomani ai trupelor de uscat și ai marinei au
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
decembrie rebeliuni ale soldaților și marinarilor. Intrarea otomanilor în război a complicat situația militară a Antantei. Imperiul Rus a fost obligat să lupte pe două noi fronturi: de unul singur în Caucaz și alături de britanici în Persia (Iran). İsmail Enver Pașa a organizat campania de la pentru cucerirea orașelor Batum și Kars și, mai departe, a Georgiei și a câmpurilor petrolifere din nord-vestul Persiei. Campania din Caucaz împotriva rușilor a fost un eșec, otomanii pierzând nu doar teren, dar și aproximativ 100
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
provizoriu rus Comitetul Special Transcaucazian, care urma să înlocuiască organele regionale ale puterii țariste în Caucaz. Pe 5 decembrie 1917 a fost semnat armistițiul de la Erzican, prin care s-a pus capăt conflictului dintre ruși și otomani. Marele vizir Tala Pașa a semnat pe 3 martie 1918 Tratatul de la Brest-Litovsk cu Rusia bolșevică. Bolșevicii acceptaseră prin semnarea acestui tratat de pace să cedeze orașele Batumi, Kars și Ardahan în favoarea otomanilor. Aceste regiuni fuseseră ocupate de Imperiul Rus după victoria din războiul
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
Egiptul. Pentru aceasta, ei s-au implicat în campaniile din Mesopotamia și Sinai și Palestina. Aceste campanii au slăbit mult capacitatea de luptă a Antantei și a ușurat-o în schimb pe cea a Puterilor Centrale. La început, Ahmed Djemal Pașa a primit ordine să amenințe cu armatele sale Canalul Suez. Drept răspuns, Aliații, în rândul cărora se afla și noul format Corp de Armată Australian și Neo Zeelandez (ANZAC), au deschis un nou front la Gallipoli. În 1917, armata rusă
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
s-au format o serie de miliții, care au dus un război de gherilă împotriva otomanilor. Forțele armenilor au fost plasate pe o linie a frontului care se întindea de la Van la Erzincan. Pe 3 martie 1918, marele vizir Talat Pașa a semnat Tratatul de la Brest-Litovsk. Rusia bolșevică acceptase prin semnarea tratatului de pace să cedeze Batumi, Kars și Ardahan. Aceste teritorii fuseseră cucerite de ruși în timpul războiului din 1977-1878. În afară de aceste prevederi, exista și o clauză secretă, prin care rușii
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
o clauză secretă, prin care rușii se obligau să dezarmeze forțele armate armenești Între 14 martie și 18 aprilie 1918, a avut loc Conferința de Pace de la Trabzon, la care au participat delegații otomani și cei ai Dietei Transcaucaziene. Enver Pașa s-a arătat dispus să renunțe la toate pretențiile asupra Caucazului, cerând în schimb recunoașterea retrocedării către otomani a provinciilor est-anatoliene care îi reveniseră prin tratatul de pace de la Brest-Litovsk. Pe 5 aprilie, șeful delegației transcaucaziene, Akaki Chkhenkeli, a acceptat
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
otomană a dezvoltat un apetit uriaș pentru lalele, care erau folosite practic în toate ocaziile. Laleaua ajunsese să fie un simbol al aristocrației și privilegiaților. Imperiul Otoman a adoptat noi politici și orientări în timpul conducerii marelui vizir Nevșehirli Damat İbrahim Pașa. În această perioadă a apărut și s-a dezvoltat presa scrisă, iar comerțul și industria au luat un nou avânt. Marele vizir a fost preocupat de crearea unui climat propice comerțului, care urma în schimb să asigure venituri mai mari
Perioada Lalelei în Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/324313_a_325642]
-
și trupele din capital imperiului s-au revoltat. Rebeliunea a fost condusă de Patrona Halil, un fost ienicer originar din Albania. Pentru a-și salva tronul, sultanul Ahmed al III-lea l-a sacrificat pe marele vizir, Nevșehirli Damad Ibrahim Pașa, și pe alți câțiva viziri, care au fost executați. Această mișcare a sultanului nu i-a salvat însă domnia. Pe tron s-a urcat nepotul sultanului, Mahmud I. Victoria rebeliunii lui Patrona Halil și detronarea sultanului Ahmed al III-lea
Perioada Lalelei în Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/324313_a_325642]
-
a marcat ieșirea oficială a Rusiei din rândurile forțelor beligerante ale primei conflagrații mondiale. În perioada martie - aprilie 1918 a avut loc la Trabzon o conferință de pace la care au participat reprezentanții otomani și cei ai Seimului Transcaucazian. Enver Pașa s-a oferit să renunțe în numele Imperiului Otoman la orice pretenție în Caucaz în schimbul recunoașterii de către transcaucazieni a achizițiilor teritoriale din Anatolia asigurate de Tratatul de la Brest-Litovsk. Pe 5 aprilie, șeful delegației transcaucaziene, Akaki Chkhenkeli, a acceptat ca prevederile tratatului
Tratatul de la Poti () [Corola-website/Science/326564_a_327893]