KorAP: Find »[drukola/base=pai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...225 >

5,611 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

niște morminte. Doar soția sa, Riku, și încă trei-patru oameni erau încă treji așteptând întoarcerea sa lângă vatră. Câinele avea să latre, ciulind urechile la pașii lor, iar caii aveau să se trezească și să tropăie în grajdurile mirosind a paie ude. Un mirosul greu de paie ude umplea și temnița în care stătea așezat misionarul. Din când în când, duhoarea înțepătoare în care se amestecau mirosurile de urină și sudoare ale creștinilor care fuseseră închiși acolo înaintea lui i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și încă trei-patru oameni erau încă treji așteptând întoarcerea sa lângă vatră. Câinele avea să latre, ciulind urechile la pașii lor, iar caii aveau să se trezească și să tropăie în grajdurile mirosind a paie ude. Un mirosul greu de paie ude umplea și temnița în care stătea așezat misionarul. Din când în când, duhoarea înțepătoare în care se amestecau mirosurile de urină și sudoare ale creștinilor care fuseseră închiși acolo înaintea lui i se părea cu neputință de respirat. Din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
nu zâmbească. Uită-te! unul dintre cei doi slujbași se opri busc și întorcându-și privirea îi arătă cu bărbia grădina interioară ce se vedea prin fereastra de pe coridor. Soarele începea să apună în grădina unde era întinse rogojini de paie. Alături se afla o găleată cu apă și două scăunele aranjate unul în fața celuilalt. Înțelegi ce înseamnă asta? râse celălalt slujbaș parcă disprețuitor și întinzând arătătorul se prefăcu a-și tăia gâtul. Asta înseamnă! Îl privi amuzat pe misionarul înlemnit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
treceau prin îmblăciu. Nu erau pentru hrana lor, căci le dădeau la birul anual. Fânul cosit printre corvezile de zi cu zi era lăsat să se usuce chiar pe câmp pentru a putea fi folosit ca așternut în grajdurile cailor. Paiele crude le foloseau ca provizii în timp de foamete. Le tăiau și le mărunțeau într-un pisălog de piatră până se făceau făină. Îmbrăcat ca și țăranii în haine de lucru hangiri, samuraiul privea valea. Din când în când îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Shiraishi, fiindcă îl puse pe samurai să-i repete iar și iar partea aceea a întâmplării. Astfel trecu toamna și veni iarna. În fiecare noapte vântul viscolea zăpada așternută peste vale. În timpul zilei, slugile adunate în jurul vetrei împleteau funii de paie. Făceau chingi ori căpestre pentru cai sau funii numite „legături”, care se treceau prin samar pentru a lega povara de cal. Câteodată, la gura vetrei, soția sa, Riku îi spunea povești fiului lor mai mic, Gonshirō. Samuraiul asculta de fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
să-și trăiască viața și să moară în valea aceea. — Mă duc să văd de cai. Samuraiul schimbă o privire cu Yozō și ieși. În grajd, caii își simțiră stăpânul apropiindu-se. Îi auzea bătând din copite. Respirând mirosul de paie ude, samuraiul se sprijini de poliță și îi spuse blând lui Yozō, căpetenia supușilor săi: — Mulțumesc. O să mergi cu mine? Răsucind între degete un pai, Yozō încuviință încet din cap. Mai mare cu trei ani decât samuraiul, Yozō avea deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
grajd, caii își simțiră stăpânul apropiindu-se. Îi auzea bătând din copite. Respirând mirosul de paie ude, samuraiul se sprijini de poliță și îi spuse blând lui Yozō, căpetenia supușilor săi: — Mulțumesc. O să mergi cu mine? Răsucind între degete un pai, Yozō încuviință încet din cap. Mai mare cu trei ani decât samuraiul, Yozō avea deja prin păr fire albe. Privindu-le, samuraiul își aduse aminte pe negândite că Yozō îl învățase în tinerețe cum să se poarte cu caii sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ce fel de țară ne ducem. De aceea... mi-ar prinde bine să te am alături. Samuraiul zâmbi, rușinat parcă de lașitatea sa. Yozō își feri privirea ca să-și stăpânească simțămintele ce-i inundau sufletul. Intră în grajd, adună tăcut paiele murdare într-un colț și întinse paie uscate. Se mișca întruna ca pentru a-și alunga neliniștea și teama de călătorie. Zece zile mai târziu, samuraiul îl luă cu el pe Yozō și se duse călare la castelul Stăpânului pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
aceea... mi-ar prinde bine să te am alături. Samuraiul zâmbi, rușinat parcă de lașitatea sa. Yozō își feri privirea ca să-și stăpânească simțămintele ce-i inundau sufletul. Intră în grajd, adună tăcut paiele murdare într-un colț și întinse paie uscate. Se mișca întruna ca pentru a-și alunga neliniștea și teama de călătorie. Zece zile mai târziu, samuraiul îl luă cu el pe Yozō și se duse călare la castelul Stăpânului pentru că seniorul Shiraishi avea să le dea porunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
cală, unde grinzile erau dezgolite. Aruncă o privire în cabina cea mare în care dormeau negustorii. Știa că într-un colț al acelei încăperi se găseau însoțitorii săi, Yozō, Seihachi, Ichisuke și Daisuke. În cabina cea mare mirosul rogojinilor de paie care înveleau încărcătura se amestecase cu mirosul trupurilor transpirate. Unii din cei o sută de negustori stăteau prăvăliți pe podea sau jucau zaruri așezați în cercuri. Yozō și ceilalți însoțitori ai săi erau întinși lângă încărcătură, chinuiți încă de răul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
arc pe partea ce forma carena vasului. Pe partea opusă se înșirau cabinele înțesate cu desagi, cabina cea mare a negustorilor, după care urmau cămara și bucătăria japonezilor. Dinspre cabinele cu încărcătură, venea miros de praf și de rogojini de paie, iar dinspre bucătărie, miros de miso. — Senior Hasekura. Nishi venise pe urmele sale, iar acum își arăta dinții albi, râzând ca un flăcău. Nu vreți să învățați cuvinte în spaniolă? Samuraiul încuviință sobru. Aruncă o privire în cabina cea mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
la fântâna de la răspântie, Velasco aduse un bătrân și îl prezentă: L-am adus cu mine pe mai marele satului. Velasco îl luă pe bătrân de după umeri și îl împinse în fața japonezilor. Spre deosebire de ceilalți săteni, acesta purta o pălărie de paie cu boruri largi și stătea țeapăn ca un copil emoționat. Velasco îl întrebă ca pe un copil pe care îl asculta la catehism: Toți care trăiesc aici sunt credincioși creștini? Si, padre. — Sunteți fericiți că v-ați lepădat de credințele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și ei în odăile lor. De cum au ieșit japonezii, starețul mi-a aruncat o privire cu înțeles și mi-a zis: Așadar, avem de vorbit. Am intrat într-o încăpere în care nu erau decât un altar, o rogojină de paie și o cruce agățată pe perete. Pe dată, starețul își arătă stânjeneala pe care până atunci și-o ascunsese. — Noi am făcut pentru tine tot ce ne-a stat în putință, dar guvernatorul Acuña încă n-a consimțit la o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
călătoria asta. Chipul plecat al lui Tanaka era înnegurat de tristețe, iar glasul îi tremura de parcă ar fi plâns. Pe înserat samuraiul trecu pe la cei trei însoțitori ai săi. În loc de odăi, negustorii și însoțitorii primiseră la mănăstire niște așternuturi de paie întinse pe coridor și acestea erau camerele lor de dormit. Cum îl văzură pe samurai, cei trei se ridicară. Samuraiul îi chemă printr-un semn la marginea coridorului. Simțind ceva de rău augur în înfățișarea sa țeapănă, însoțitorii așteptau cuvintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și se uită înăuntru. După ce se încredință că toți dormeau liniștiți, se îndepărtă în vârful picioarelor. În vis, era din nou în valea sa. Un cer jos, plumburiu, care stătea să cearnă ninsoare, acoperea lacul. Învăluiți în niște haine de paie numite la ei în vale „velințe” și încălțați cu cizme de paie, samuraiul și Yozō așteptau cu suflarea tăiată la marginea apei presărate ici-acolo cu zăpadă înghețată. Dintr-un desiș de trestii uscate, se zărea luciul întunecat al apei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
îndepărtă în vârful picioarelor. În vis, era din nou în valea sa. Un cer jos, plumburiu, care stătea să cearnă ninsoare, acoperea lacul. Învăluiți în niște haine de paie numite la ei în vale „velințe” și încălțați cu cizme de paie, samuraiul și Yozō așteptau cu suflarea tăiată la marginea apei presărate ici-acolo cu zăpadă înghețată. Dintr-un desiș de trestii uscate, se zărea luciul întunecat al apei unde se adunase un pâlc de rățuște. Yozō îl bătu pe umăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
întâlniseră în drumul lor. Era Córdoba. O ploaie scurtă de vară spălase totul împrejur. În umbra caselor spaniole cu ziduri albe, flori roșii ca niște văpăi tremurau în bătaia răcoroasă a vântului, iar pe cer pluteau agale nori de culoarea paiului de grâu. Înștiințată de copii, lumea se adunase la porțile orașului. Ajunși în piața mică, au fost întâmpinați de primarul orașului și de alți oameni de vază care știau de venirea lor. Primarul era unul dintre moșierii din regiune. După ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Sunt pocnetele focului care arde. Tanaka știa ce spune: spre deosebire de samurai și de Nishi, el luase parte în tinerețe la războaiele Stăpânului. Intrară într-un ogor. Lanurile de porumb fuseseră strivite sub picioare fără milă, iar jumătate din colibele de paie din crângul de bananieri fuseseră arse. Un fum ca o ceață subțire veni din crângul de bananieri. Se simțea, de asemenea, miros de ars. Nu puteau să vadă prin fum dacă dincolo se ascundeau cumva indieni, așa că Tanaka descălecă, luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
numește „pictatul cu tuș”. Îi întâmpinăm pe cei care vor avea un an nenorocos și le pictăm fețele cu tuș. Se zice că astfel se alungă nenorocul. — Și noi avem în sat ceva asemănător, încuviință Nishi. Tinerii ard funii de paie și amestecă cenușa cu zăpadă, apoi trec din casă în casă și îi mânjesc pe toți pe față cu amestecul acela. Fetele nemăritate fug din calea lor, dar la sfârșit își strigă cu toții unul altuia: „Florile s-au liniștit. O să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și lăcrimoși. Parcă îl văd părăsind Edo plin de teamă și neputință. Misionarii și călugării japonezi au fost adunați la Fukuda în apropiere de Nagasaki unde au fost nevoiți să trăiască preț de aproape opt luni în niște colibe de paie ca niște adăposturi de vite. Nagasaki a fost cuprins de o devălmășie de neînchipuit. Oamenii s-au împărțit în două tabere: cei care se lepădau de credința creștină și cei care căutau să se ascundă. Ordinul nostru împreună cu ordinul dominican

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
aceea, samuraiul și Nishi, fiecare cu supușii lui, se înșiruiră în fața templului așteptând alaiul seniorului Tsumura. Curând se auziră nechezături de cai și pași de oameni urcând povârnișul ce ducea de pe plajă până la templu, iar apoi se zăriră pălăriile de paie ale seniorului Tsumura și ale celor cinci-șase însoțitori ai săi. Samuraiul și Nishi își plecară capetele, dar oamenii de vază trecură pe lângă ei fără o vorbă și intrară în templu. După aceea au fost puși să aștepte vreme îndelungată. Pesemne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
tristețe. „El este mereu lângă noi. El ne ascultă tânguielile și durerile, El plânge împreună cu noi, El ne spune: Fericiți cei ce plâng pe lumea asta, căci aceia vor râde în Împărăția Cerurilor.” „El” era omul acela sfrijit ca un pai, cu brațele sleite de puteri și bătute în cuie și cu capul căzut pe piept. Samuraiul închise ochii din nou și se gândi la omul acela care îl privea în fiecare seară de sus, din peretele încăperilor unde înnoptase în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
o alinare, oricât de firavă. În vale era vremea la care terminaseră și de strâns meiul, și de cules ridichile japoneze. Pe ogoarele pustii se ridicau ca niște paparude clăile de fân ce urmau să fie folosite ca așternut de paie în grajdurile cailor. Curând aveau să ducă fânul în grajduri și până la Anul Nou nu mai aveau nici o muncă însemnată de făcut, în afară de arderea cărbunilor. Într-una din zilele numite capăt de iarnă, când isprăviseră de făcut și aceste din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
seamă că temnița noastră este împrejmuită cu două rânduri de pari ascuțiți la vârf, iar între pari sunt înfipți spini, în așa fel încât nimeni să nu poată intra din afară. Dincolo de acest gard se află coliba temnicerilor acoperită cu paie, casa mai marelui peste temniceri și o bucătărie. Cu toate că se găsește și o bucătărie, mâncarea noastră de fiecare zi este un singur castron de orez cu legume, ridichi crude sau murate. Uneori ne dau sardine murate. Cum n-avem voie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
avut sentimentul că erau larg deschiși și plini de ură) și am murmurat o rugăciune. Aceeași rugăciune pe care am spus-o și pentru tânărul indian și pentru Tanaka... În zori, temnicerii au înfășurat trupul preotului într-o învelitoare de paie și l-au cărat afară. Mâinile și picioarele îi ieșeau din învelitoare. Erau slabe ca niște bețe, murdare și pline de noroi. Pe când priveam la toate acestea împreună cu Luis Sasada m-a străfulgerat ceva ca o revelație divină. Aceasta era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]