KorAP: Find »[drukola/base=palmă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...835 >

20,853 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

Apoi brusca oprire a trenului Îi desfăcu unul de altul. — Ce e? Întrebă ea. — O gară. — De ce trebuia să apară tocmai acum? Myatt deschise puțin fereastra și se aplecă În afară. Șiragul slab de becuri lumina pământul doar la câteva palme de linie. Zăpada deja era groasă de câțiva centimetri. Undeva, În depărtare, o scânteie roșie strălucea intermitent, ca un girofar printre rafalele albe. — Nu e o gară, spuse el. Doar un semnal care ne ține În loc. Încremenirea roților reduse noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pe care pot să ni-l dea, spuse el, făcând un calcul rapid al costurilor și hotărându-se să uite faptul că un tren reduce orice vin la o simplă banalitate. Va costa două lire de căciulă. Ea bătu din palme entuziasmată. — Nu vei Îndrăzni să le spui motivul. El Îi zâmbi. Le voi spune că bem În sănătatea iubitei mele. Mult timp rămaseră tăcuți, adăstând asupra cuvântului și sugestiei sale de confort și permanență, aproape de respectabilitate. Apoi ea clătină din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ea și ce făcuseră Împreună. Se Îmbărbătă singură cu ziceri ca „Are balta pește“, dar, spre fericita ei uimire, el spuse imediat, fără nici un efort de rememorare: — Da, va trebui să-l invităm pe omul cu vioara. Ea bătu din palme de fericire: — Și nu-l uita pe doctor! Se așeză pe marginea patului și-și vârî picioarele În pantofi. Sunt atât de fericită. Își amintește, o să se țină de promisiune! Începu să cânte iarăși: Trăind În raza de soare, iubind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
noastră? — Niște ofițeri vamali care vin spre noi de la vagonul de serviciu. — Asta-i tot? În uniforme verzi? — Nu, În gri. Doctorul se opri. — Așa? Îi prinse mâinile Într-ale lui și ea simți că-i strecura un plic În palmă. — Du-te repede Înapoi În compartimentul dumitale! Ascunde asta. Când ajungi la Istanbul, pune-l pe poștă. Du-te repede acum! Să nu se vadă că te grăbești. Ea se execută fără să-l fi Înțeles. Din douăzeci de pași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
o clipă c-o vor opri din drum. Vorbeau cu repeziciune Între ei, dar când ajunse foarte aproape, unul din bărbați făcu un pas lateral, lăsând-o să treacă. Ea era ușurată, dar și puțin speriată, simțind scrisoarea Împăturită În palmă. Fusese pusă În situația să introducă ceva prin efracție? Un drog? Apoi unul din soldați se Întoarse după ea. Îi auzi cizmele spărgând crusta de noroi, dar se Încurajă spunându-și că-și imagina tot felul de lucruri. Dacă avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
așteptare nu era nimeni, cu excepția doctorului. O sobă așezată În mijlocul Încăperii ardea, iar imaginea ce se vedea prin geamuri era fragmentată de linii Înghețate. Nu putea să nu fie conștientă În fiecare clipă de scrisoarea pe care o avea În palmă. Soldatul o conduse Înăuntru blând și politicos, apoi trase ușa fără s-o Încuie. — Ce vor? Întrebă ea. Nu trebuie să pierd trenul. — Nu fi speriată, spuse el. O să le explic eu și or să-ți dea drumul În cinci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
noaptea care trecuse. Un fluierat lung tremură prin aerul rece și fata sări Îngrijorată În picioare. — Acesta nu-i trenul nostru, nu? Nu se poate să rămân jos. Dr. Czinner era la fereastră. El șterse de abur partea dinăuntru cu palma și privi printre schijele de gheață. — Nu, spuse el, este o locomotivă de pe cealaltă linie. Cred că schimbă locomotivele. Asta o să le ia ceva timp. Nu fi speriată. Oh, nu sunt speriată! spuse ea, așezându-se iar pe locul tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ca gheața. Dar după o vreme Începu să citească În tăcerea doctorului Czinner o acuzație, așa că spuse cu convingere: — Se va Întoarce după mine. Așteptați și-o să vedeți. Ninici lăsă arma să-i cadă În Îndoitura cotului și Își bătu palmele Înmănușate una de cealaltă. — Locomotiva cea nouă e zgomotoasă, spuse el, urmărind trenul, care se Întinse la o buclă a liniei de parcă ar fi fost elastic și apoi dispăru din vedere. Macazurile reveniră cu un geamăt la pozițiile inițiale și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
eșarfa verde ce-o avea la gât, dar, comparând-o cu soția lui, Își uită curând invidia și Începu s-o privească și pe străină cu afecțiune. Frumusețea și fragilitatea femeilor Îl făceau să se simtă mișcat. Își lovi iar palmele lui mari și stângace una de cealaltă. — Atenție, Îi șopti prietenul lui și amândoi bărbații se Îndreptară și rămaseră „pe loc repaus“, Într-o atitudine țeapănă, căci pe drumul spre gară apăru brusc un automobil ce spărgea pojghița Înghețată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Maiorul Îi Întinse soldatului revolverul. Buna dispoziție, urmele fericirii simple, care rămăseseră cumva pe sub fațada umilinței, căzură. Era ca și cum toate planșeele unei clădiri ar fi căzut, lăsând pereții În picioare. Era Îngrozit, mut și Încremenit, iar revolverul rămase nemișcat În palma maiorului. Maiorul Petkovici nu-și ieși din fire. Îl privi pe celălalt curios și hotărât prin pince-nez-ul său de aur. Avea toate trăirile specifice cazarmei În degetul mic. Pe lângă cărțile ferfenițite de strategie gemană, pe rafturi se mai afla o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pe care s-o Împărtășească nevestei. Cel mai bine știa cum să ajusteze pedepsele la caracterul omului și cum să Înfrângă voința. Își pierduse răbdarea când soldatul manevrase cu atâta Încetineală sacii, dar acum avea răbdare. Rămase cu revolverul În palmă și repetă destul de calm comanda, privindu-l pe soldat prin ramele sale de aur. Soldatul plecă până la urmă capul, se șterse la nas cu mâna și privi În jur cu coada ochiului, fără tragere de inimă. Apoi luă revolverul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
te ia cu frig deodată Și-uneori cu cald. — Nu, nu. Era secretara unui prieten de-al meu. Navlositor. Vino atunci Încoace, cântau fetele, Vino atunci Încoace, niște marinari englezi, care stăteau la mesele din spate ale grădinii, bătură din palme și strigară: „Așteptați-ne! Venim!“ Un marinar Începu să-și croiască drum printre mese În direcția scenei. Dacă vrei să spui expres, Cât de trist te poți simți Într-o cameră prea mare... Omul căzu pe spate și toată lumea izbucni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

cu tine. Lauren chicoti și Îmi zări privirea. Când Îmi văzu fața, se opri brusc. —Vai! Scuză-mă! Pari atât de supărată. Sunt bine, am asigurat-o eu. Sperând că nu o să bage de seamă, mi-am șters cu dosul palmei o lacrimă fugară de pe nas. Ce s-a Întâmplat? m-a Întrebat Lauren pe un ton prietenos, plin de compasiune. —Păi... of, am suspinat eu. Poate că era o idee bună să-i povestesc lui Lauren Întreaga istorie Îngrozitoare. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Nu era Îmbrăcată de plajă, era Îmbrăcată ca pentru un bal de caritate. Lauren făcu prezentările și apoi spuse: —Sylvie s-a măritat de curând. Arăți Întotdeauna atât de bine! O sărută pe Tinsley pe amândoi obrajii și bătu cu palma locul de lângă ea. —Tu arăți și mai bine, răspunse Tinsley În timp ce se așeza, toată numai picioare, satin și păr. Apoi, se uită la mine și spuse: Am auzit că tocmai te-ai măritat. Vrei să știi secretul meu pentru o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
roșu. Ha, ha, ha! —Iubito, tocmai am zărit o veche cunoștință, spuse Hunter. Mă duc până acolo să o salut, bine? Sigur, iubitule, am răspuns, iar Hunter se Îndreptă către un grup din celălalt colț al camerei. Milton bătu cu palma sofaua, iar Marci și cu mine ne-am așezat lângă el. — Cum e măritată? mă Întrebă Milton. —E atât de plăcut... Începui eu, dar Marci mă Întrerupse. —Să fii căsătorit trebuie că este cel mai plictisitor lucru din toate timpurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Am uitat. —Marci! —Of, cine mai știe... Christopher probabil că e prin vreun loc oribil cum ar fi Cleveland, ca să vândă ceva. Ce mai contează? Chiar atunci apăru Lauren, patinând cu pricepere de expert pe podeaua de marmură, purtând În palma mâinii stângi o mică tavă de argint. — Cine vrea o tequila? Întrebă ea, așezând tava pe o măsuță. Marci luă una și o dădu pe gât dintr-o Înghițitură. —Unde e Hunter? se uită Lauren În jur. Vreau să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Am vrut să plec. Doar o clipă, am ceva pentru tine, spuse Marci, prinzându-mă de mână. Să nu crezi că sunt vreun traficant de droguri sau ceva de genul ăsta, dar asta e pentru tine. Marci Îmi Îndesă În palmă o batistă albă Împăturită. Am despăturit-o. Înăuntru era o singură tabletă. Mi-am strâns palma, făcând-o pumn. —Marci! —E un Klonopin. Mai este cunoscut și ca valiumul homosexualului. E pentru situații de urgență. —Mersi, dar eu nu iau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
mână. Să nu crezi că sunt vreun traficant de droguri sau ceva de genul ăsta, dar asta e pentru tine. Marci Îmi Îndesă În palmă o batistă albă Împăturită. Am despăturit-o. Înăuntru era o singură tabletă. Mi-am strâns palma, făcând-o pumn. —Marci! —E un Klonopin. Mai este cunoscut și ca valiumul homosexualului. E pentru situații de urgență. —Mersi, dar eu nu iau pastile, am insistat. —Draga mea, nu fi jenată. Toată lumea la New York e drogată 24 de ore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

izbesc fără să stea pe gânduri cu bubuitul radioului. Oameni care nu ți-ar sufla în ruptul capului fumul de țigară în față într-un restaurant aglomerat zbiară cât îi ține gura în celular. Țipă unii la alții la două palme distanță. Oamenii ăștia, care n-ar da în ruptul capului cu ierbicide sau insecticide, își otrăvesc vecinii cu boxele din care urlă muzică scoțiană de cimpoi. Operă chinezească. Country și western. E plăcut să auzi o pasăre cântând afară. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
biroului ei de cireș este o zgârietură lungă și adâncă. Ce poate să-mi spună despre descântecele astea? o întreb. — Toate cărțile le pomenesc - zice, și ridică din umeri - dar se crede că s-au pierdut. Ține mâna întinsă, cu palma în sus, și zice: — Mai arătați-mi-o o dată. Și cum funcționează? o-ntreb. Și ea își mișcă degetele. Și eu dau din cap că nu. Cum de-i omoară pe alții, o-ntreb, dar nu și pe cel care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe cel care-l rostește? Și, lăsându-și puțin capul într-o parte, Mona zice: — Cum de nu-l omoară pușca pe cel care apasă trăgaciul? E pe același principiu. Își ridică brațele deasupra capului și se-ntinde, întorcându-și palmele spre tavan. Zice: — Lucrurile astea nu funcționează ca o rețetă dintr-o carte de bucate. Nu ai cum să le diseci la microscopul electronic. Rochia nu are mâneci, iar părul de la subsuorile ei e, desigur, castaniu-cenușiu. Bun, zic, dar cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
roșcate și negre, împestrițat de aur și oglinzi, se înghesuie în jurul nostru. Ici, colo sunt incrustații aurite și oglinzi. Cu o mână își răsucește prețiosul inel de pe mâna cealaltă. Diamantul este masiv și colțuros. Îl învârte până îi ajunge în palmă, apasă cu palma deschisă pe tăblia șifonierului și scrijelește o săgeată cu vârful îndreptat spre stânga. Sapă o cărare prin istorie. În telefon zice: — Îți mulțumesc din suflet. Îi închide clapeta și-l strecoară la loc în geantă. Mărgelele de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
împestrițat de aur și oglinzi, se înghesuie în jurul nostru. Ici, colo sunt incrustații aurite și oglinzi. Cu o mână își răsucește prețiosul inel de pe mâna cealaltă. Diamantul este masiv și colțuros. Îl învârte până îi ajunge în palmă, apasă cu palma deschisă pe tăblia șifonierului și scrijelește o săgeată cu vârful îndreptat spre stânga. Sapă o cărare prin istorie. În telefon zice: — Îți mulțumesc din suflet. Îi închide clapeta și-l strecoară la loc în geantă. Mărgelele de la gâtul ei sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
în viața mea asemenea bijuterii. Își bagă picioarele în pantofi și zice: — Am impresia că de-acum înainte o să am de furcă să vă țin departe de Mona. Își tapează părul roz peste ureche și zice: — Veniți după mine. Cu palma deschisă, scrijelește o săgeată pe tăblia unei mese. O măsuță de joc Sheraton cu incrustații de alamă filigranată, după cum scrie pe etichetă. Acum nu mai e decât un hârb. Mergând înainte, Helen Hoover Boyle zice: — Ar fi fost mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
totul, ca și ea. Și răsucește rujul la loc. Își pune rujul în poșetă și se întoarce cu fața la mine. Stând dreaptă, strălucitoare și calmă, zice: — Ipotetic vorbind? Și-mi lățesc fața într-un zâmbet și zic: Desigur. Sprijinindu-se cu palma de șifonier, scrijelește o săgeată cu vârful spre dreapta și pornește, încet, trecându-și mâna de-a lungul zidului de bufete și șifoniere ceruite și lustruite, distrugând tot ce atinge. În timp ce mă conduce, zice: — V-ați pus vreodată problema de unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]