2,639 matches
-
interstil și de intertext pentru a deosebi tranșant pastișa de parodie, sau delimitările propuse de Linda Hutcheon în studiul Ironie, satiră, parodie din care rezultă că parodia implică o superpoziționare în relație cu ironia. În orice caz, o specificitate a parodiei, în comparație cu celelalte moduri ale comicului, este complicitatea obligatorie care trebuie să existe între parodistul care operează deturnări formale sau conținutiste asupra unei opere și receptorul, al cărui antrenament cultural îl ajută să decodeze convenția parodică bazată pe o sinteză de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau conținutiste asupra unei opere și receptorul, al cărui antrenament cultural îl ajută să decodeze convenția parodică bazată pe o sinteză de procedee literare: imitația, împrumutul, adaptarea, parafraza, citarea, aluzia. Spre deosebire de satiră și de sarcasm unde "totul este dat, în parodie totul trebuie descoperit, e lăsat cititorul să-l afle, să-l adauge"79. În plus, în lipsa abilităților de decriptare pe care trebuie să le posede receptorul, textul își pierde practic însușirile parodice, eșuând și în crearea vreunui efect comic pentru
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
79. În plus, în lipsa abilităților de decriptare pe care trebuie să le posede receptorul, textul își pierde practic însușirile parodice, eșuând și în crearea vreunui efect comic pentru care esențial este, așa cum am precizat, surprinderea contrastului. În cazul particular al parodiei, opoziția care declanșează râsul comic va trebui să fie între orizontul de așteptare al receptorul avizat, mai exact, între convențiile recognoscibile de gen, conținut sau stil și maniera deformată în care acestea sunt prezentate. Importantă este și valența satirică a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
opoziția care declanșează râsul comic va trebui să fie între orizontul de așteptare al receptorul avizat, mai exact, între convențiile recognoscibile de gen, conținut sau stil și maniera deformată în care acestea sunt prezentate. Importantă este și valența satirică a parodiei. Întrucât presupune un proces biunivoc, de analiză și de critică implicită prin deformare, denaturare, inversiune, coroborare, colaborare etc. grefate fie asupra unui text literar, fie asupra unui stil social de comportament, parodia se intersectează în privința finalității critice cu satira. Fie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sunt prezentate. Importantă este și valența satirică a parodiei. Întrucât presupune un proces biunivoc, de analiză și de critică implicită prin deformare, denaturare, inversiune, coroborare, colaborare etc. grefate fie asupra unui text literar, fie asupra unui stil social de comportament, parodia se intersectează în privința finalității critice cu satira. Fie că exploatează prestigiul meritat al unei opere, fie că, dimpotrivă, subminează un succes nemeritat, parodistul își probează aptitudinile mimetic-polemice și, de fapt, nu creează, dar nici nu parazitează textul, întrucât sugerează judecăți
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
subminează un succes nemeritat, parodistul își probează aptitudinile mimetic-polemice și, de fapt, nu creează, dar nici nu parazitează textul, întrucât sugerează judecăți de valoare, în funcție de intenția omagială sau denigratoare a textului parodic. În cazuri concrete, așa cum va reieși din analizele parodiilor lui Caragiale și a piesei de debut a lui Eugen Ionescu, putem identifica interferențe nu doar între parodie și satiră, ci între aproape toate modurile comicului. Pastișa, de exemplu, denaturând în parodie, bazată pe procedeul retoric al ironiei, poate fi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
textul, întrucât sugerează judecăți de valoare, în funcție de intenția omagială sau denigratoare a textului parodic. În cazuri concrete, așa cum va reieși din analizele parodiilor lui Caragiale și a piesei de debut a lui Eugen Ionescu, putem identifica interferențe nu doar între parodie și satiră, ci între aproape toate modurile comicului. Pastișa, de exemplu, denaturând în parodie, bazată pe procedeul retoric al ironiei, poate fi subordonată satirei, la rândul ei o formă a burlescului sau a comicului absurdului. 3.5. Parodia la Caragiale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
În cazuri concrete, așa cum va reieși din analizele parodiilor lui Caragiale și a piesei de debut a lui Eugen Ionescu, putem identifica interferențe nu doar între parodie și satiră, ci între aproape toate modurile comicului. Pastișa, de exemplu, denaturând în parodie, bazată pe procedeul retoric al ironiei, poate fi subordonată satirei, la rândul ei o formă a burlescului sau a comicului absurdului. 3.5. Parodia la Caragiale Ilustrative pentru modul parodic în literatura română sunt poeziile, "poveștile", portretele-caricatură din publicistica lui
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
doar între parodie și satiră, ci între aproape toate modurile comicului. Pastișa, de exemplu, denaturând în parodie, bazată pe procedeul retoric al ironiei, poate fi subordonată satirei, la rândul ei o formă a burlescului sau a comicului absurdului. 3.5. Parodia la Caragiale Ilustrative pentru modul parodic în literatura română sunt poeziile, "poveștile", portretele-caricatură din publicistica lui Caragiale, dar și farsa O soacră, considerată de Florin Manolescu o exemplară parodie a literaturii de consum și a celei sentimentale din a doua
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ei o formă a burlescului sau a comicului absurdului. 3.5. Parodia la Caragiale Ilustrative pentru modul parodic în literatura română sunt poeziile, "poveștile", portretele-caricatură din publicistica lui Caragiale, dar și farsa O soacră, considerată de Florin Manolescu o exemplară parodie a literaturii de consum și a celei sentimentale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea80. În cazul lor, așa cum spuneam, decantarea riguroasă a componentelor comicului, în special a ironiei de parodie și de satiră, este o operațiune extrem de anevoioasă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
O soacră, considerată de Florin Manolescu o exemplară parodie a literaturii de consum și a celei sentimentale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea80. În cazul lor, așa cum spuneam, decantarea riguroasă a componentelor comicului, în special a ironiei de parodie și de satiră, este o operațiune extrem de anevoioasă întrucât glisările și imixtiunile sunt frecvente fiind, de altfel, responsabile de producerea inefabilului caragialian. În esență, parodia lui Caragiale uzitează adesea de ironie și de sarcasm, finalitatea ei fiind, de cele mai multe ori
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
În cazul lor, așa cum spuneam, decantarea riguroasă a componentelor comicului, în special a ironiei de parodie și de satiră, este o operațiune extrem de anevoioasă întrucât glisările și imixtiunile sunt frecvente fiind, de altfel, responsabile de producerea inefabilului caragialian. În esență, parodia lui Caragiale uzitează adesea de ironie și de sarcasm, finalitatea ei fiind, de cele mai multe ori, satirică. În Politica postmodernismului (1997) Linda Hutcheon definește parodia astfel: "o formă de imitație caracterizată de inversiune ironică, repetare cu distanțare critică, care marchează diferențele
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
imitație caracterizată de inversiune ironică, repetare cu distanțare critică, care marchează diferențele mai curând decât similitudinile; joc ironic cu multiple convenții"81. Am selectat această definiție dintr-un șir considerabil de teoretizări ale termenului, pentru a sublinia de la început modernitatea parodiei caragialiene. Motivația actului parodic, înțeles ca proces conștient, ca tehnică prin care se declanșează efectul comic, rezidă la Caragiale nu doar în instinctul ludic deformator, ci și în demersul critic și corector, de reconsiderare și reierarhizare a valorilor. Satiricul sau
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aceluiași virus. Și atunci parodiază, adică desacralizează, bagatelizează, reduce ludic pseudovalorile la dimensiunile derizoriului, demascându-le. Însă ceea ce sancționează parodic este întotdeauna excesul, exagerarea, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele dintre aparențe și esențe. Dacă parodiile în versuri presupun o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor se prefigurează ca o vastă parodie a ontologiei cotidiene burgheze, o replică menită să-i reveleze micimea, incoerența, inconsistența și degradarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele dintre aparențe și esențe. Dacă parodiile în versuri presupun o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor se prefigurează ca o vastă parodie a ontologiei cotidiene burgheze, o replică menită să-i reveleze micimea, incoerența, inconsistența și degradarea. De aceea, lumea imaginarului caragialian e una scoasă din țâțâni, e o mascaradă, un carnaval populat de marionete angrenate în mecanismul iluzoriu al "marii trăncăneli
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
istorice. În sfârșit, mai puțin înveninate și mai bine realizate artistic sunt cele câteva poezii în care-l pastisează pe Coșbuc (Idilă), pe Alecsandri (În gondolă, Tricolorul) sau pe Eminescu și eminescianismul (Elegie, Steaua). Esențial însă de reținut, este că parodiile constituie în ansamblul operei caragialiene manifestări ale libertății creatoare, ale spiritului de frondă impulsionat de o conștiință estetică subordonată unui cert simț al valorilor autentice, nu doar simple exteriorizări ale unor invidii literare sau spații compensator-vindicative ale artistului nedreptățit în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
concrete. 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" Ca model de poznașă desacralizare sau de temperare a pornirii disprețuitoare prin sublimare parodică, I. L. Caragiale deschide galeria scriitorilor pentru care parodia și pastișa sunt forme ale "satirei literare"94: George Topârceanu (Parodii originale, 1916), Marin Sorescu (Singur printre poeți,1964), Mircea Horia Simionescu (ciclul Ingeniosul bine temperat, 1968-1983, în special Dicționarul onomastic și Bibliografia generală), Al. George (Clepsidra cu venin, 1971), Mircea Cărtărescu (Levantul, 1990). Semnificația polemică a discursului parodic este semnalată
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
temperat, 1968-1983, în special Dicționarul onomastic și Bibliografia generală), Al. George (Clepsidra cu venin, 1971), Mircea Cărtărescu (Levantul, 1990). Semnificația polemică a discursului parodic este semnalată, de exemplu, de George Topârceanu care nu ezită să sublinieze nota de creativitate a parodiilor sale "originale" asociate cu veritabile pagini de "critică literară în pilde" vizându-i pe Homer, Al. Depărățeanu, D. Bolintineanu, G. Coșbuc, O. Goga, I. Minulescu, Cincinat Pavelescu, T. Arghezi etc. ale căror stereotipii prozodice și de limbaj, ținând și de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și prozatorilor optzeciști (Ioan Lăcustă, Ion Stratan, Mircea Cărtărescu și mulți alții), care se plasau cu deferență "la ușa" sa. Un veritabil "labirint de lentile" dezvăluie textul unuia dintre cei mai apreciați poeți ai nouăzecismului literar, Cristian Popescu. Între sedimentele parodiei din Trebuiau să poarte un nume balada Miorița, poemul lui Marin Sorescu, piesele lui Caragiale -, hipotextul caragialian este liantul care susține atât lumea de hârtie cât și realitatea extralingvistică: " Și pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, un singur
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
iarbă, în care se actualizează prin inversiune parodică vestitul cuplu Don Quijote și Sancho Panza. Interesantă, din această perspectivă, este și piesa lui Matei Vișniec Mașinăria Cehov. Mircea Ghițulescu observa chiar această abilitate a dramaturgului de a exprima prin intermediul parafrazei, a parodiei și a imitației, un pertinent comentariu critic al teatrului cehovian: "Matei Vișniec îl înțelege atât de bine pe Cehov, încât nu doar îl imită, ci îl dezvoltă", inserând în universul dramatic al acestuia temele sale favorite: așteptarea, frica, moartea.96
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în Curierul Olimpului. O analiză mai detaliată se impune, însă, în cazul piesei Englezește fără profesor, devenită în varianta franceză Cântăreața cheală, despre care se poate demonstra că întruchipează paradigma demersului literar parodic total. 3.5.2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie a comediei"99 Sintagma "o comedie a comediei", prin care Eugen Ionescu își caracteriza retrospectiv prima sa "antipiesă", relaționează parodia extremă care vizează referenți multipli, cu un tip de comic al absurdului derivat din perceperea distorsionată
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se poate demonstra că întruchipează paradigma demersului literar parodic total. 3.5.2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie a comediei"99 Sintagma "o comedie a comediei", prin care Eugen Ionescu își caracteriza retrospectiv prima sa "antipiesă", relaționează parodia extremă care vizează referenți multipli, cu un tip de comic al absurdului derivat din perceperea distorsionată a "tragediei limbajului"100, ilustrată printr-o ingenioasă mise en abyme a noncomunicării. Se știe, din mărturisirile adunate în celebrele Note și contranote, că
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
didactic, dar și cel filosofic, tinzând în definitiv să submineze autoritatea limbajului însuși, căruia i se contestă rolul decisiv în comunicare, prin construirea unui tip de discurs conversațional vidat de sens. Metamorfoza textului ionescian cunoaște o fază intermediară, aceea a parodiei vizând alcătuirea deficitară a lucrărilor didactice sterile, rupte de viață, caracterizate prin artificialitatea exemplelor ce ilustrează inadecvat o vastă informație. Procedeu fundamental pe care se bazează farsa tragică a timpului nostru 101, parodia se definește în general printr-o deformare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ionescian cunoaște o fază intermediară, aceea a parodiei vizând alcătuirea deficitară a lucrărilor didactice sterile, rupte de viață, caracterizate prin artificialitatea exemplelor ce ilustrează inadecvat o vastă informație. Procedeu fundamental pe care se bazează farsa tragică a timpului nostru 101, parodia se definește în general printr-o deformare ludică și critică a unei lucrări prestigioase. Cel mai adesea, intertextualitatea parodică presupune păstrarea schelăriei, a construcției originare și modificarea substanței acesteia în scop satiric, fie pentru a supune atenției un conținut aluziv
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se decantaseră după o bucată de vreme, se mișcară singure, se corupseră, se denaturaseră. Replicile din manual, pe care le copiasem totuși corect, cu grijă, unele după altele, se dereglaseră."102 Intenționat sau nu, multe secvențe din piesă sunt veritabile parodii ale fragmentelor din orice manual de învățat limbi străine, structurat invariabil pe compartimentele sistemului lingvistic și ignorând de cele mai multe ori compatibilitatea exemplelor cu logica, urmărindu-se doar ilustrarea corectă a teoriilor. Astfel, primele replici ale d-nei Smith, care amintesc de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]