3,522 matches
-
CONSTANTIN CIOPRAGA PARTITURI ȘI VOCI Poeți ai acestui timp Coperta: Mihai Bujdei CARTE APĂRUTĂ CU SPRIJINUL MINISTERULUI CULTURII ȘI CULTELOR DIN ROMÂNIA (c) Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA CONSTANTIN CIOPRAGA PARTITURI ȘI VOCI Poeți ai acestui timp EDITURA JUNIMEA IAȘI 2004 POEZIA UN UMANISM MAGIC Nu există o definiție (generalvalabilă) a Poeziei. Fenomenul în cauză face obiectul unui val de aproximări; semnificativ, multe dintre acestea niște subiectiveme aparțin poeților înșiși. De la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
vechi se păstrează doar unda vibratorie, simbolistica, modurile alegorice; frecvent, în textele stănesciene se adună, în apariții meteorice, figuri istorice și figuri mitice cu precădere helenice: Ptolemeu, Euclid, Amfion, Nemesis, Artemis, Galateea, Hypnos, Euridice, Orfeu, Dedal, Ulisse et alii. Din partituri în genul anticului encomion se constituie materia unui volum: Laus Ptolemaei; un altul se va numi semnificativ: În dulcele stil clasic. Repere universalizante, ideologeme orientând din uman în cosmos devin titluri de poeme-meditații: Inimă, Somn, Vis, Miraj, Contemplare, Cântec, Labirint
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Shelley, Elytis), ori sub acela al pământului. Individualități repetitive, mulți au scris în interiorul unui limbaj consacrat, stabilizat, impersonal, operând cu esențe gata-făcute; aceștia, numai continuatori, s-au topit netulburați în matca înaintașilor. La poetul Elegiilor, performant în cele mai variate partituri, amuzat să reorchestreze forme erodate, desuete ori obosite, să regândească arhitecturile moștenite, să re-liricizeze ceea ce căzuse în conceptualism, frapant e suflul inedit, intens novator, un limbaj presupunând implicare încordată; la el, starea de poezie, punct nodal al contrariilor, este în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se prăbușească singur de pe propria-i zidire, fiindcă: "Așa cere tradiția". Din unghiuri schimbătoare, se fac aluzii (într-un volum ori altul) la Ulysse, Laocoon, Iov, Don Juan, la celebrități ca Zenon, Seneca, Ovidiu, Dante, Edgar Poe și alții în partituri cu alte rezonanțe decât cele știute. Tot țesând la pânza ei, Penelopa, îmbătrânită, a devenit "zgripțuroaică", probozindu-l pe Ulysse întors în sfârșit acasă. Lui Ovidiu însă (invocat în Către mare), îi face reverențe: "Poete, care dai vechime de două mii de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cantilene în registre stilistice consacrate, păstrând linia arhetipurilor, dar depărtându-se de simplistul lamento: "Nu-l mai plângeți pe acela / care vecinic singur nu e, / plângeți-l pe cel ce n-are / Moartea și Moldova lui" (Doină Dorul de Moldova). Partituri ca aceasta, în prelungirea tiparelor populare, se ridică la filozofare, la reflecții pe tema omenescului agresat: "Nu-s nici viu și nici nu-s mort, / dar mă strânge trupul tot! (...) am zăcut bolnav în tine, / dar acum zăresc lumine, / Soarele
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
apoi crescendo se transformară în Toccata (...); deodată orice sunet se întrerupse, de parcă totul s-ar fi înecat în tăcerea lacului. Și voci profunde ale întregului echipaj și ale altor bărbați intonară Missa solemnis". Efect regizoral șocant: "La momentul prevăzut în partitură, măsurile fiind perfecte, țâșni ca dintr-un tun, nălucă albă și dreaptă, spre cerul violet-închis..." Înfruntând spațiul, locatarul din "mahalaua celestă Țicău" circulă pe "podișele lumii"; "răstignit în el însuși" caută "un tărâm promis (...) un ostrov, numit Statornicie". Demers reclamând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu spune nimic. Montajul favorizează sensurile, care, practic, sunt repere ale poeticității. Un alt eșantion e La Piatra-Neamț sau voilà purquoi j'aimais Rosine. Scenariile lui Mihai Ursachi, unduitoare, bazate pe ambiguizări, pe alunecări în ficțional, propun ca într-o partitură muzicală tranziții subtile de la un regim expresiv la altul. Scepticul flegmatic își deplânge bunăoară fragilitatea ceea ce nu-l împiedică să circule prin galaxii; un limbaj teatral-declamator, o grandilocvență cu suport ironic, acestea intră deliberat în dispozitivul contrastelor revelatoare. Enigmatica domnișoară
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
O expresivitate vizual-sonoră fără greș asigură acestui text, cu cadențe de "tropot", cu fervori de "galop", un viitor antologic. Fraze-refren, rime interioare, vocale joase (de tipul u), un tact de metronom marcând apăsat finalul fiecărui vers iată particularități componistice frapante. Partitura în totul, complexă, se constituie într-o admirabilă fugă muzicală. Simbolica goană hipică în proiecție romantică, împreună cu "fecioara pământului brună", pare o prelungire tandră dintr-un Eminescu fantasmatic. Pe de altă parte, se schițează discret aprehensiuni, temeri difuze de context
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
când părăsea această lume, cutezătorul marcat de "un complex al singurătății mândre" (Eugen Simion) câștigase prinsoarea cu Metafora. EMIL BRUMARU UN ELEGIAC "GIOCOSO" Cu originalul Emil Brumaru intra în literatură (în 1970) un nonconformist structural. Nu primele lui Versuri în partitură neoromantică îl reprezentau; practicant al răsturnărilor, tentat de grotesc și fantastic, de substituiri și caricatură, poetul ieșean se lăsa condus de un demon interior care, stimulându-l, îl îndrepta sistematic spre parodie. Iată-l așa dar amuzându-se cu clătinarea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
perpetuitate: "Vai, vai: atracții... atracții... în grădina / pentru discuții / filozofice (...) porcii / sunt lăsați în libertate". Surplusul imagistic însuși obosește inevitabil, drept pentru care confesivul încheie la modul compătimitor: "Ați / ajuns la capătul cărții, / sleiți". II Pe temporalități puternic diferențiate, în partituri vocale de o filozofie mai senină se organizează monologul despre neuitare din Când memoria va reveni (1985), operă de gânditor mai degrabă patetic. "Marele coșmar" e "această realitate": timpul ireversibil. Inși cu "nostalgia nemărginirii", marcați de labirintic și dirijați în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
păduri de piatră"; neadormit, "demonul timpului" incită la "rătăcire pe drumul drept". Într-o peisagistică seacă, oarecum philippidiană, ideile dobândesc o subțire corporalitate; la modernul Liviu Ioan Stoiciu, cel din Glasuri în labirint, sentimentul tragic al vieții devine temă de partitură panoramică între repere antice și prezent: douăsprezece scenarii în totul, fiecare subliniind câte o altă dimensiune a fluxului ființial. Retrospecția, aliaj de oniric (Adormirea. Visurile ei anxioase) și trezie, are analogii în Dante din Infernul, de unde: Drumuri pline de obstacole
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lucidității” bănuitoare, care se îndoiește că pot exista pe lume și Zâne rele, și vrăjitoare - într-un cuvânt, că poate exista magie. Scepticul nu are ce căuta printre slujitorii teatrului, el nu are nimic în comun cu esența acestei arte. Partitura lui Cotrone dublează într-o oarecare măsură discursul piesei, alunecând treptat spre reprezentarea propriu-zisă a Poveștii, moment în care Ilse (Contesa) a și început să-și spună textul, iar scena, cufundată o clipă în întuneric, s-a luminat brusc, ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care Kantor le stabilește între cutia-dulap și materia brută, între obiectul inanimat, corpul inert și hainele acestuia - resturi ale corpului îmbrăcat -, în intenția de a sugera bascularea, oricând posibilă, a materiei de orice fel spre inform, spre anularea oricăror diferențe. Partitura regizorală 2 descrie amănunțit funcționarea sistemului de raporturi. În afară de dulap și de un sertar încăpător, acoperit cu o prelată, în care se află cadavrul mamei, mai există și o cotigă pentru transportul gunoaielor, condusă de un factotum înveșmântat în negru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
penel fin, cinabru pe galben - care luneca pe metalul puștilor, cu licărul special pe care ochiul nefericitului privitor protagonist Îl captează cu neliniște, de cum deschide ușa, cioc, cioc, cioc, zgomot nocturn de ghete, fier și puști, precis ca Într-o partitură muzicală, Înainte de a-l da afară desculț și a-i tăia - să i-l arunce În văzduh, Într-o versiune actualizată - capul. Voia să prelungească lumina orașului incendiat până În zorii cenușii de pe plaja care, cu peisajul ei ploios și marea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
încetul. El implică, din partea instanței divine, proiectul unui spectacol al cărui scenariu, stabilit în prealabil, prevede deopotrivă distribuția rolurilor atribuite fiecăruia și controlul interpretării lui corecte, căci ființa se împlinește numai jucându-l fără nici cea mai mică abatere de la partitura scrisă. Theatrum mundi presupune, așadar, un spectacol planetar din care nimeni nu este exclus și în care orice ființă trebuie să se integreze. Să trăiești înseamnă să îți asumi un rol sub privirea Stăpânului Suprem. Gândit ca inițiator al spectacolului
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
un Piotr Verhovenski (personaj dostoievskian din romanul Demonii) dus dincolo de limita răului și un al doilea marchiz de Sade5; alți memorialiști văd În el un doctor Mengele românesc; dar Țurcanu este torționarul prin excelență, În carne și oase, astfel Încît partitura sa este mai degrabă aceea de Mengele. Pentru reeducații aduși În pragul schizoidiei, chiar și după epuizarea reeducării (adică după ce Țurcanu a fost executat), Țurcanu este un călău adorat, un zeu terifiant și protector În același timp, reeducații-model neacceptându-i
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
acesta. La urma urmei, autorul scrie select (fără economie de cuvinte) despre o sinucidere în doi. Pentru vremea cînd a fost scrisă, drama reprezintă un caz salutar de abatere de la "cumințenia" stilului oficial prin insolența tonului (mai cu seamă în partitura lui Ilie), dar și prin refuzul programatic al realismului de comandă. Piesa "Gheorghe Popescu" începe cu o bună pagină de proză camilepetresciană care introduce o întreagă epocă în descrierea unui decor, urmată de un monolog în stilul actorilor ratați ai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
castrați de adevăr, de sinceritate și atunci puneau masca pe figură și se descurcau. Ajunsesem un popor de mascați". În "Gheorghe Popescu", piesă al cărui titlu exact ar putea fi "întîlnirea cu trecutul", actorul dramaturg Constantin Popa își scrie propria partitură. Se petrece ea într-un spațiu al disperării cum pretinde autorul? Da, pentru că bătrînul care a ajuns să joace teatru pentru copiii din bloc este strivit între spectrul viitorului și trecutul fantomatic, prezentul fiind, la vîrsta lui, un coșmar. Mircea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
autorului concentrarea unor pasaje și renunțarea la altele, păstrate de dragul efectului imediat, dar care produc lungimi și gratuități. Distribuția este adecvată, toți interpreții înscriindu-se în tonul și ritmul reprezentației, ceea ce nu înseamnă că toată lumea a obținut performanțe interpretative. Unele partituri au fost acoperite corect, cu efort creator minim, de Doru Zaharia, Const. Avădanei, Ruxandra Bucescu. Emil Coșeru (Val) schițează un portret cinic al lașității profitoare. Florin Mircea îl poartă cu siguranță pe liderul vecinilor agresori între o amabilitate trucată și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mult un poem dramatic al stărilor / ipostazelor între bărbat și femeie, un joc al renunțărilor, al pasiunilor și încleștărilor care nu poate sfîrși decît în derizoriu sau tragism. Autorul a ales să-și regizeze singur piesa, încredințîndu-le celor patru interpreți partituri dificile și nuanțate. Doina Deleanu, Constantin Pușcașu, Călin Chirilă și Livia Iorga dau viață unui spectacol plin de sensibilitate și emoție, în care realismul și metafora, poezia și duritatea se contopesc amețitor. Un spectacol actual, deși nu aparține unei perioade
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de amintire este grăitor și chiar dacă se descoperă latura mai puțin plăcută a personalității, "celălalt mort" așa cum textul numește în mod plastic timpul care deja s-a scurs demult e mult mai plin decît ceea ce oferă prezentul. Ca într-o partitură de variații, temele nasc alte teme. Comunismul însemna frică, frica de cei apropiați, o frică din care fostul regim făcuse o miză. A ține oamenii departe unii de alții, a le cenzura ideile pînă a-i determina să nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
față de tine). În aceste condiții, oamenii ce populează această piesă au mers progresiv spre o moarte fizică, ca o consecință a unei morți spirituale. Și tocmai de asta cele cinci personaje formează un "cvintet" ce "interpretează" o stranie și înfricoșătoare "partitură" ce are doar două note cea a tragicului și cea a ridicolului ca pe un adevărat "imn al morților". Constantin Popa Personajele: Dosar numărul Soția dosarului Obiectiv numărul Sursa dublă Trimisul lui Dumnezeu pe Pămînt Plutonierul Supraveghetorul Doi băieți buni
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și labirinturi banda lui Möbius în artă și arhitectură banda lui Möbius în muzică: Johann Sebastian Bach a compus muzică inspirată de conceptul Möbius: "Canonul crabului". Piesa îi cere interpertului să cânte bucata de la început până la sfârșit, apoi să răstoarne partitura și să cânte din nou. banda lui Möbius în religie: Magicienii profesioniști utilizează magia benzii lui Möbius pentru a întări credința în Dumnezeu și pentru a-i atrage pe cei mici către Isus. Se folosesc de"trucul benzilor afgane". Organizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
Prodan, care a devenit un excelent regizor de film (e destul să pomenim pelicula Patul lui Procust); în sală era și Petru Hadârcă în prezent directorul artistic al Naționalului de la Chișinău. Alexa Visarion le-a propus interpreților ruși o incitantă partitură. Actorii se "scăldau" în această bogăție de nuanțe, propuse firesc, dezinvolt de regizor. Era un teatru viu, adevărat, exploziv și jocul lor revigora scena bătrânului MHAT cu grijile, cu problemele, cu "ambâțul" lor. Deși nu era o traducere perfectă (Caragiale
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cehovian. Cehovian structural, un reflexiv care refuză retorica, cu amară, dar înțeleaptă înțelegere a existenței și timpului prezent, cu acea adâncă înțelepciune cu care tac stepele și apele adânci. Cehovian somatic, putând oricând să lepede bagheta dirijorală pentru a asuma partitura și fizionomia unui personaj din simfonia dramatică a deznădejdii ruse și a spleen-ului universal. Dacă nu i-aș cunoaște solida, întinsa cultură, aș fi tentat să spun că-l înțelege și transpune scenic visceral pe Anton Pavlovici, atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]