KorAP: Find »[drukola/base=paznic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...205 >

5,114 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

în urmă sporise parcă. — Îți aduci aminte ce mi-ai jurat? — Dacă tu îți ții jurământul, dacă nu te măriți, nu voi avea nici copii, nici nepoți. Harun stătea în spatele meu, uitându-se când la firul de apă, când la paznic. Surorii mele nu-i adresase decât un gest de salut timid și furiș, dând impresia că nu-l interesează schimbul nostru de cuvinte. Brusc, își drese zgomotos glasul și se uită țintă în ochii lui Mariam: — Dacă reacționezi astfel, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
adăpost. * * * Harun a venit din nou să mă vadă o săptămână mai târziu, ca să-și ia rămas-bun. Avea drept bagaj două pungi din lână, una mare plină cu aurul zestrei, cealaltă conținând modestele lui economii. — Cea mai mică este pentru paznicul „cartierului“, ca să închidă ochii atunci când Mariam o să evadeze; cea mai mare este pentru noi, ca să avem din ce trăi mai bine de un an, cu ajutorul Celui-de-Sus. Urmau să plece spre Rif, nădăjduind să se așeze pentru câtăva vreme pe muntele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mi-a explicat ea, pentru că este înconjurată de ziduri înalte, iar sultanul a interzis vizitarea ei spre a ocroti o minune a naturii: unicul arbore din lume care produce balsam, adevărata rășină parfumată. O monedă de argint strecurată în palma paznicului ne-a îngăduit să pătrundem înăuntru. Aplecată deasupra arborelui de balsam, Nur își dădu vălul la o parte și stătu astfel vreme îndelungată, fără să se miște, fascinată, visătoare. Repetă, parcă doar pentru ea însăși: — În lumea întreagă nu există

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
vechi, și care s-a format doar din acumularea ruinelor. Dacă te apuci să scotocești acolo, dai adesea peste vase și alte obiecte de preț. Pe această înălțime a fost clădit un mic turn, unde stă zi și noapte un paznic al cărui rol este de a supraveghea vasele care trec. De fiecare dată când semnalează câte un vas funcționarilor vămii, capătă o primă. În schimb, dacă adoarme sau își părăsește postul, iar un vas sosește fără ca el să-l fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
data asta, bătălia părea mai bine pornită. Ocupase deja vechea citadelă a orașului și trecuse la asediul unei alte fortărețe, aproape de plaja unde rezistau castilienii. În ziua sosirii mele, lupta avea parte de un răgaz. În fața cortului comandantului stăteau câțiva paznici, dintre care unul era de obârșie din Málaga. A fost cel care s-a dus să-l cheme pe Harun, arătând un asemenea respect, încât am priceput că Iscoditorul era unul dintre locotenenții lui Barbă Roșie. Harun își făcu apariția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
eram eu, înfățișat cu pompă duminică 14 februarie, de sărbătoarea Sfântului Valentin. Fusesem înștiințat în ajun și, până în zori, stătusem rezemat de zidul celulei mele, nefiind în stare să dorm, ciulind urechea la zgomotele obișnuite ale orașului, la râsul unui paznic, la căderea unui obiect în Tibru, la plânsetul unui nou-născut, zgomote excesive în liniștea beznei. Sufeream ades de lipsă de somn de la sosirea mea la Roma și, până la urmă, ghicisem ce anume făcea ca orele să fie atât de apăsătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

să plecăm curând. Știi ce înseamnă asta? Că vom rămâne toată iarna aici. Nu e o tabără provizorie, e aproape un castra hiberna. — Vom ajunge să stăm de pază la graniță? se indignă Errius. Din soldați în legiune, vom ajunge paznici? Și ce se va alege de curajul armatei noastre, de însuflețirea ei în luptă? Cum ne va vedea Senatul de la Roma, dacă ne pierdem puterea militară și politică și rolul nostru ofensiv? Soldatul trebuie să lupte, să ia parte la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
dedice viața idealurilor de etică și credință care făceau din armată un templu. Nici un soldat nu avea să mai facă deosebire între curaj și brutalitate. Sfâșiat de lupte interne, Imperiul avea să se frângă. Soldatul avea să ajungă un simplu paznic de graniță sau un instrument în timpul raziilor. Barbarii aveau să invadeze lumea. Epoca marilor cuceriri se încheia cu scena aceea, care se anima din nou în fața ochilor lui Antonius, în fulgerele ultimelor lovituri ale armelor soldaților, în strigătele quazilor muribunzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
miște fără signifer. — Știu. — Nu poți lua cu tine câțiva soldați, ca și cum ai fi căpetenia unei hoarde... Am fost o sută șaizeci și am învins patru sute de dușmani! strigă Antonius ridicând gladius-ul. Dacă asta e ultima bătălie înainte să devin paznic de graniță, vreau ca victoria mea și a soldaților mei să fie deplină! Șaptesprezece soldați veniră lângă el, mânjiți de sânge, răniți, invincibili. Suntem alături de tine! Antonius se îndrepta deja spre pădure, sărind peste morți și răniți. Părea că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Toată lumea striga un nume: Salix! Dinspre ziduri se auziră voci, zgomot de copite și huruitul carelor ce înaintau, asaltate de oamenii bucuroși să-i vadă de aproape pe gladiatorii de la Școala din Tolosa și, mai ales, pe idolul lor, Salix. Paznicii și soldații încercau zadarnic să îndepărteze mulțimea. Cortegiul înainta încet. Închiși în carele ce semănau cu niște cuști, gladiatorii își țineau fețele lipite de barele de lemn. Unii râdeau, alții îi blestemau pe zei, pe Vitellius și mulțimea ațâțată, alții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sacul la piept, Valerius reuși cu greu să ajungă la primul car. — Salix! Salix îl privi, nevenindu-i să creadă. Întinse mâna printre zăbrelele de lemn și strânse cu putere brațul lui Valerius, care, furios, încerca să scape de un paznic înarmat. Dă-i bani! îi strigă. În jurul lor, mulțimea urla atât de tare, încât cei doi prieteni abia reușeau să se audă unul pe altul. — Bani... Valerius scotoci în sac; în clipa următoare, paznicul se întorcea cu spatele, strângând în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
furios, încerca să scape de un paznic înarmat. Dă-i bani! îi strigă. În jurul lor, mulțimea urla atât de tare, încât cei doi prieteni abia reușeau să se audă unul pe altul. — Bani... Valerius scotoci în sac; în clipa următoare, paznicul se întorcea cu spatele, strângând în pumn câteva monede. Salix zâmbea, cu fața lipită de zăbrele. — Ai venit să pariezi pe mine? — Am auzit că ești campion, că ești cel mai bun... Îi auzi? Strigă numele tău. — Dar pariază pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
învinge și voi fi liber. Voi fi liber mâine, când mulțimea are să mă aclame în arenă. După ce voi câștiga ultima luptă, voi ieși din Ludi și voi pleca. S-a terminat, Valerius. S-a terminat. Cu o lovitură, un alt paznic îl îndepărtă pe Valerius. Medicul căzu. Se ridică greu, încercând să nu fie călcat în picioare. Carul în care se afla Salix era acum departe, la intrarea în Ludi. Mulțimea se risipea. Valerius privea spre car; într-o clipă, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
oferi mulți bani... — Nu-ți face iluzii. Manteus nu va renunța la Salix tocmai acum. Va câștiga o grămadă de sesterți de pe urma luptei de mâine. Numai Vitellius are suficienți bani să-l cumpere, adăugă Antonius batjocoritor. — Atunci mituiește-i pe paznici... Ajută-l să fugă... — Să-i mituiesc pe paznici? - glasul lui Antonius deveni dur. Corupția nu se numără printre obiceiurile mele. Dar trebuie să-l salvăm pe Salix! — Dintr-o faptă nedemnă nu poate ieși un lucru bun, chiar dacă, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
va renunța la Salix tocmai acum. Va câștiga o grămadă de sesterți de pe urma luptei de mâine. Numai Vitellius are suficienți bani să-l cumpere, adăugă Antonius batjocoritor. — Atunci mituiește-i pe paznici... Ajută-l să fugă... — Să-i mituiesc pe paznici? - glasul lui Antonius deveni dur. Corupția nu se numără printre obiceiurile mele. Dar trebuie să-l salvăm pe Salix! — Dintr-o faptă nedemnă nu poate ieși un lucru bun, chiar dacă, în cazul ăsta, scopul ar fi unul nobil. Luna arginitie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
balustradă, dar de data asta nu era singur. Lângă el stătea un bărbat cu părul scurt, alb și fața arsă de soare. Asemenea unui zeu gata să intervină, observa terenul de antrenament și, mai ales, pe Valerius, pe care doi paznici îl scoteau din arenă. 29 — Instructorii tăi nu sunt de bună calitate, dragul meu Manteus. Sprijinit de balustrada vilei lui Manteus, Proculus continua să observe ce se întâmpla jos, în arena pentru antrenamente. — Vezi câte greșeli fac? — Sunt cei mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de septembrie. Calvia îl privea; văzu tristețea care îl cuprinse și își înăbuși un oftat. Continuă să-i vorbească, aproape în șoaptă. - Știu că multe femei bogate din Roma vin la arenă să-l vadă pe Valerius. Îi plătesc pe paznici ca să intre la Ludi și să petreacă noaptea cu fratele tău. El însă refuză, iar celor care vin la el pentru că îi cunosc faima de medic le răspunde că e gladiator. — Gladiator... repetă Antonius. Nu mi-aș fi închipuit că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Listarius... Valerius lăsă coiful jos. — Nu-i voie să intri aici. Pleacă repede, băiete! zise Marcus. — E prietenul tău? întrebă Listarius arătând spre Marcus. — Da, spuse el. Listarius îl luă pe Valerius de mână. — Eu pot să fac orice aici... Paznicii or fi ei vitellieni, dar e de necrezut ce putere are banul... Hai să plecăm, repede! Valerius se încruntă. — Ce tot spui? I-ai plătit pe paznici? De ce? — Nu trebuie să mori. Listarius încerca să-l tragă pe Valerius după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Listarius îl luă pe Valerius de mână. — Eu pot să fac orice aici... Paznicii or fi ei vitellieni, dar e de necrezut ce putere are banul... Hai să plecăm, repede! Valerius se încruntă. — Ce tot spui? I-ai plătit pe paznici? De ce? — Nu trebuie să mori. Listarius încerca să-l tragă pe Valerius după el. — Nimeni nu ne va opri. Vino, te voi însoți până la fratele tău. Vei ajunge cu el la Roma... apoi îți voi spune unde-l găsești pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Nimeni nu ne va opri. Vino, te voi însoți până la fratele tău. Vei ajunge cu el la Roma... apoi îți voi spune unde-l găsești pe Vitellius. Vino! — Băiatul îți propune să fugi. Marcus privi în jur. Nu era nici un paznic. Dispăruseră cu toții. Valerius își eliberase mâna din strânsoarea băiatului. — Eu nu fug, spuse, punându-i mâna pe umăr lui Listarius. Nu fug. Băiatul rămase o clipă nehotărât, apoi îi întoarse spatele și se îndepărtă în fugă. Valerius își luă coiful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-se de Vitellius. Ți-e frig. Cu un gest hotărât, îi puse pe umeri lui Vitellius o mantie neagră. În clipa aceea, la Ludus cineva deschise ușile celulelor, una după alta. Gladiatorii năvăliră pe coridoare, doborându-i rapid pe puținii paznici care încercau să-i oprească. Dădură buzna în magaziile unde se păstrau armele și luară săbii, pumnale, tridente și scuturi. Ieșiră în fugă pe porțile de la Ludus, cu armele în mână. Se alăturară trupelor flaviene și înaintară împreună cu ele, înfigând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
primii soldați flavieni se apropiau de palat. Acum urcau treptele ce duceau la intrarea principală, în frunte cu Errius Sartorius. Vitellius se repezi spre ușa care dădea în grădină și străbătu pajiștea, mergând pe sub copaci, în umbră. Ajunse la ghereta paznicului. În clipa aceea, mulțimea năvăli în palat, revărsându-se în încăperi și pe coridoare. — Listarius! strigă Vitellius. Dar băiatul dispăruse. Cu o lovitură de umăr, Vitellius deschise ușa cămăruței. Cu ochii înlăcrimați, privi la mobilele puține, apoi închise ușa. Împinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
chipurile obosite și furioase ale soldaților, ca să-și dea seama că nici unul nu-l cunoștea. Vreo zece se năpustiră spre el, îl ridicară și îl lipiră cu spatele de perete. — Împăratul a fugit! strigă Vitellius cu glas răgușit. Eu sunt paznicul. El e în drum spre Tarracina... A fugit, vă spun... Eu sunt paznicul grădinilor. Soldații îi dădură drumul și ieșiră în grabă. Vitellius râse în sinea lui, nevenindu-i să creadă că reușise să se salveze. — Buni de nimic! șuieră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-l cunoștea. Vreo zece se năpustiră spre el, îl ridicară și îl lipiră cu spatele de perete. — Împăratul a fugit! strigă Vitellius cu glas răgușit. Eu sunt paznicul. El e în drum spre Tarracina... A fugit, vă spun... Eu sunt paznicul grădinilor. Soldații îi dădură drumul și ieșiră în grabă. Vitellius râse în sinea lui, nevenindu-i să creadă că reușise să se salveze. — Buni de nimic! șuieră disprețuitor și ieși din gheretă. Se strădui să nu șchiopăteze, deoarece lumea știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

doamna aceasta așa de frumoasă și fină va pleca mai departe. La revedere, prințesa mea din Cooch Behar, fie să ne-ntâlnim din nou... Sunetul vocii sale subțiri, cântând cu atâta curaj, reuși să-l înveselească un pic. Cam pe când paznicul de noapte pedala în drum spre casă, venind dinspre cartierul bogat în care lucra, Sampath se clătina pe picioare din cauza lipsei de somn. Fiuu... fiuuuuu fiuuu - sufla paznicul din fluier parcă din dorința răutăcioasă de a-i trezi pe toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]