2,745 matches
-
să o caute la ora șase și insistă să o scoată în oraș. — Nu e nevoie să mai rămâi, îi spuse lui Darcey apăsat. Și deși s-ar putea să nu ai timp de sărbătorit, oamenii or să te creadă penibilă dacă stai până la sfârșitul programului azi. Și-apoi, adăugă, nimeni nu rămâne până târziu. Toți au plecat să vorbească despre preluarea InvestorCorp. Darcey își închise calculatorul. Știa că Anna avea dreptate, dar nu plănuise nimic special în seara aceea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
să faci rost de afaceri pentru Global Finance! ripostă Darcey. Chiar nu înțeleg de ce îți bați atâta capul cu mine, dintr-odată. Cred că... e ziua ta și tu munceai la birou și... știi tu. — Poți să spui că sunt penibilă dacă vrei, zâmbi Darcey. Dar, sincer, nu mă deranjează. O să fiu în Barcelona în câteva zile, iar asta ar mulțumi pe oricine. Probabil că ai dreptate, se învoi Anna, tot cu sentimentul că nu reușise să spună ce avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
glasul ei. Nu chiar. —E însurat? A, nu, uită că te-am întrebat asta. —De ce? Nu vreau să fiu genul de femeie care se uită la un individ arătos și imediat se întreabă dacă e disponibil, spuse Anna. E la fel de penibil ca un bărbat care se uită la o femeie și imediat îi dă o notă. Vreau să consider bărbații niște ființe egale mie, nu niște posibili soți. Foarte nobil din partea ta, observă Darcey. —Deci e? — Ce să fie? —Însurat, deșteapto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
eu... nu mă descurc cu sângele. Mă ia amețeala. Fata îi observă chipul foarte palid și îl ajută să se așeze undeva; de îndată ce găsi un scaun, el își înfundă capul între genunchi. —Iartă-mă, bâigui din nou. Mă simt chiar penibil. Nu, n-are nimic. N-ai pățit nimic. Nu-ți face griji. Și nu e chiar așa de rău, adăugă sărind într-un picior prin bucătărie. Am nevoie doar de un plasture. Cu toate acestea, avea impresia că sângele i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
mai bine oare să îi lase în pace, să se convingă singuri mai târziu? Poate că înțelesese greșit. Și dacă îi spunea, ar fi râs de ea; dacă până la urmă nu era vorba de compania lui Nieve, ar fi părut penibilă în ochii lui. De parcă tot le-ar fi purtat ranchiună. Dar nu era ranchiună. Și, pentru prima dată în viața ei, își dori cu însuflețire să se înșele. Ar fi vrut să poată avea încredere în propria judecată. Însă această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
credeam profundă și gânditoare și așa mai departe. Dar nu eram decât obsedată de propria mea persoană. Mă simțeam urgisită pentru că prietena mea fusese puțin afurisită și tipul pe care îl iubeam nu mă iubea la rândul lui! Cât de penibil poți să fii?! A fost ceva mai complicat, spuse Neil. De fapt, în esență era simplu. Sigur că existau o mulțime de lucruri cu care nu știam să mă confrunt. Dar știi ce, te-am cunoscut pe tine, erai minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
profesională n-a pățit nimic, zise ea. Când ai făcut scenele alea la ProSure, am fost crâncen umilit. M-am bucurat când m-ai părăsit și când am divorțat și mi-a părut foarte, foarte bine că am depășit momentele penibile. Și m-am felicitat pentru norocul de a mă fi salvat. Într-un fel, poate că a fost un noroc într-adevăr. Însă după aceea mi-am spus că poate ar fi trebuit să lupt pentru tine. Să îți aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
nu am înnebunit. Am ajuns un bărbat care a avut destule femei, un autor de succes, cu prieteni, cu un apartament deloc asemănător mansardei, și care ar fi putut să nu-ți 86 mai dea niciodată vreo atenție ție, puștiului penibil de-atunci. Ar fi putut să se rușineze de tine așa cum, de obicei, se rușinează femeile de adolescenta închipuită și mironosiță care au fost. Doamne, din păcate sau din fericire există Lulu? Ce aș fi fără el? Fără botul ăla
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
cârlige de rufe", răspundea celălalt, și o țineau tot așa până când unul dintre ei se enerva și putea ieși cîte-o încăierare. De-o-dată îi vedeai că se înroșesc și tremură de furie. Până la urmă se apucau de păr și se tăvăleau penibil pe jos. Se despărțeau roșii, gâfâind și lăcrimând, iar apoi fiecare se lăuda că l-a aranjat pe celălalt. De obicei, când se saturau de bancuri treceau la discuții serioase, care în cazul lor se limitau la un singur subiect
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
cearșaf. Ceva mă oprea să pătrund dincolo de uși (spațiul de după una dintre ele era umplut doar de un ochi albastru care mă privea). Cu cât coboram mai mult, etaj după etaj, adîncindu-mă tot mai mult în penumbră, scenele deveneau mai penibile, 157 mai apăsătoare. Țipete scrâșnite mă îndepărtau de anumite zone. Gemete de plăcere bestială îmi ridicau sângele în obraji. Mai smulgeam de pe uși lacătele moi, la întîmplare, dar mă-nduplecam tot mai greu să arunc o privire în camerele cufundate
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
imaginat despre mine?! De ce naiba nu m-am ridicat imediat și să plec, să ies în aerul rece al nopții ce m-ar fi izbăvit de somn, ora două noaptea când mă trezesc, singur în cameră, rușinat, ridicol, o situație penibilă din care nu știu cum să ies, să mă prindă dimineața aici în camera ei mi se pare o nebunie, dar cum să plec așa pe furiș, ca un delincvent noaptea, dintr-o casă în care nici nu știu unde se află ușa de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
eu am început deja să tac, De acord cu tine, Theo, dar dacă cei nepătați se izolează în tăcere, vor ieși iarăși la suprafață lichelele care nu tac, viermii, adaptabilii la orice mediu, nu-mi iese din minte acea masă penibilă la care se așezau pe rând grupuri ce se lepădau de trecutul incomod, făcând penitență, îmbrăcând haina albă a pocăinței, de ce oare ne simțim mai vinovați decât vinovații, prin proclamarea vinii colective nu facem decât să-i ascundem pe adevărații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
greșit îngrijorarea ei. Asta îmi permite să lucrez la altceva joi după-amiaza. —Și sunt publicații lunare sau săptămânale? Dervla și Kelvin se uitară unul la celălalt cu gurile căscate, dar abținându-se să nu izbucnească într-un hohot de râs penibil. Nu mai auziseră niciodată ceva atât de nostim. —Lunare! spuse Dervla neîncrezătoare. —Săptămânale! se controlă Kelvin ceva mai bine. Apoi Dervla observă felul în care se încrunta Lisa și se grăbi să calmeze spiritele: Nu, bianuale, în principal. The Catholic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
și-a amintit că acesta era omul despre care Lisa spusese că va deveni „galactic“ și în acel moment lipsa ei de respect pentru el dispăru. Cu câteva secunde înainte, era pregătită să îl pună la curent cu toate momentele penibile din viața ei, dar, dintr-odată, creierul ei se blocă nemaiputând găsi nici un subiect de conversație. Un pic din toate, replică el. Era rândul ei. Ce să spună? Ultimul lucru pe care ar trebui să îl menționeze, dar chiar ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
în cazul acesta. Ei bine acum, ar fi indicat să caute un avocat. Dar, dacă ea trecuse printr-o perioadă de negare, atunci și Oliver făcuse la fel, insistă ea, dornică să nu se mai simtă atât de... atât de... penibilă. El plecase în ianuarie și plătea chirie în altă parte, dar continua să plătească partea lui de ipotecă. Nu așa se comportă un om dornic să rupă legături. Și-a imaginat cum arată întinsă pe podea, cu hârtiile în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
de raiduri aeriene, de camuflaje și evacuări în caz de incendiu, ceea ce ne aducea în centrul atenției pe străzile din Los Angeles, cu speranța că doar-doar or să ne atace niște Messerschmitt-uri care să ne facă să părem mai puțin penibili. Ne adunam la apel în formație, în ordine alfabetică, și, la scurt timp după absolvirea Academiei, în august ’42, în timpul apelului, am făcut cunoștință cu Lee. Auzisem de el și fiecare dintre noi cunoștea la perfecție palmaresul celuilalt: Lee Blanchard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de câte ori mă atingeam, În vreun fel, de corpul ei, În clasă. Observam familiaritatea cu care mă trata și eram cu totul blocat; nu Înțelegeam ce trebuie să fac sau să spun, surprinderea mă adusese În starea de muțenie. Eram, cred, penibil, cu gândul fix că n-am să pot scoate nici o vorbă, că voi rata această ocazie ce mi se oferea o singură dată; cine știe, Îmi spuneam eu lăuntric, ce-ar trebui să fac acum, poate ea așteaptă de la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se oferea o singură dată; cine știe, Îmi spuneam eu lăuntric, ce-ar trebui să fac acum, poate ea așteaptă de la mine ceva foarte precis și eu sunt incapabil, sunt nepregătit să răspund la nivelul așteptărilor ei. Pe acest sentiment penibil de neputință, a venit una dintre mătuși, a bătut În geam cu discreție: „Ce faceți pe Întuneric? De ce nu aprindeți lumina?“. Cu mirare, ne-am dat seama că se făcuse atât de târziu, se Întunericise, iar noi stăm fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Da? - Când te-am văzut pentru prima dată, am avut un gând. O, da, își aminti el. Acea privire care însemna trebuie-să-ies-naibii-de-aici-cât-mai-repede. Și apoi acel zâmbet. Era un singur lucru mai neplăcut decât cele două la un loc: scuza mereu penibilă pe care toată lumea o folosea pentru a se reabilita. Ezită, vizibil stânjenită. Își luă inima în dinți și spuse: - M-am gândit ce iluzionist grozav ai putea fi. - Cine, eu? întrebă surprins Rhyme. - Da. Tocmai din cauza percepției asupra persoanei tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
celelalte victime? La fel, ai mințit? - Exact. Nu am ucis pe nimeni. Altcineva a făcut-o și acum încearcă să mi le pună mie în cârcă. A, da, cea mai veche scuză din manual. Cea mai neconvingătoare și cea mai penibilă. Deși, câteodată, mai mergea; depindea de cât de creduli erau membrii juriului. - Și cine vrea să îți însceneze ție toate astea? - Nu știu. Dar e cineva care mă cunoaște, firește. - Ca să aibă acces la hainele tale, la firele tale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pentru ofițerii acuzați de infracțiuni. - Și de ce? Marlow nu răspunse. Și desigur, nici nu era nevoie. Sachs știa: pentru a-și reabilita credibilitatea, Ramos trebuia să arate că tipa care îl scosese din joc, care îl pusese într-o situație penibilă, era o indisciplinată. Și al doilea motiv era că el însuși era un ticălos răzbunător. - Și care ar fi temeiurile? - Nesubordonare, incompetență. - Nu pot să îmi permit să îmi pierd insigna, domnule. Încerca să nu pară disperată. - Nu pot face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ea și la cum să fac s-o văd mai mult. De dimineață iar n-am putut să mă duc la muncă: am plecat într-acolo, dar n-am putut să fac față la citit știri și să suport glumele penibile ale lui David, prefăcându-mă că totul e normal. Am sunat să anunț că sunt bolnav și că trebuie să-mi iau câteva zile libere- știu că fac asta prea des, dar pur și simplu nu-mi pasă. Am pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mai pomenit să plătești o chirie de 30.000$ pe an și să nu ai un cuptor? Aici Emmy era nevoită să se descurce cu o chiuvetă, un cuptor cu microunde și un frigider cât un dormitor, iar proprietarul — după penibil de multe insistențe și rugăminți — îi cumpărase și o plită nouă. În primii ani s-a luptat vitejește să inventeze mâncăruri folosind mijloacele limitate de care dispunea, dar strădania ei de a face ceva mai mult decât să le reîncălzească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
îmbrăcat exact în același stil (blazer negru, cămașă albă și jeanși) ca și Toby. Dacă mai devreme Toby arăta destul de atrăgător, acum, când stătea lângă Dean, prin comparație, semăna izbitor cu o piticanie. Adrianei îi veni în minte o imagine penibilă: fotografii cu Toby și Dean, unul lângă altul, la rubrica “ Cine se îmbracă mai bine” din US Weekleys, cu un procent de sută la sută din cei chestionați la Rockfeller Center votând în favoarea lui Dean. Nu mai văzuse un vot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
celelalte? Păi, cam da, spuse el. Era Încordat Într-o grimasă de jenă, dar ea Își dădea seama că exprima, de fapt, rușinea ei. Se aplecă spre ea. — Am o idee. Ce-ar fi să ne prefacem că treaba asta penibilă cu timbrul nu s-a Întâmplat și s-o luăm de la capăt? Ea Îl privi neîncrezătoare, observându-i jacheta albastru Închis și cămașa rozalie În carouri cu guler deschis: — Nu sunt sigură... —E ușor. Uite. Se Îndreptă și, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]