4,527 matches
-
bogat ornamentat, perfect simetric față de axa verticală. Un singur și minim detaliu s-a descoperit a fi diferit în partea stângă, față de cel din partea dreaptă. Tradiția populară spune că a fost astfel conceput pentru ca Dumnezeu să nu fie gelos pe perfecțiunea umană. Nu cred că Dumnezeu l-ar putea invidia pe om pentru o astfel de performanță. În orice caz, nu atât de tare cât te-am invidiat eu pe tine, pentru meseria ta. Am fost fascinat de mic, și am
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
se mișcase între degete. Se aplecă cu opaițul în mână și-l privi cu luare aminte. Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe care numai natura, în perfecțiunea ei, și-l poate permite. Senzația de obiect viu nu dispăru, căci culorile inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei, din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și-l privi cu luare aminte. Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe care numai natura, în perfecțiunea ei, și-l poate permite. Senzația de obiect viu nu dispăru, căci culorile inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei, din brun-roșcat în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant". Iar în ceea ce privește imperfecțiunea, ni se spune: "Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Perfecțiunea e un joc pe care numai natura, în imperfecțiunea ei, și-l poate permite". Aceste două idei fundamentale, obsesii poetico filozofice, apar și în Comisionarul, scris în 1981. Povestirea aceasta, deși cronologic ulterioară Arhivarului, ocupă în volum primul loc.
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant". Iar în ceea ce privește imperfecțiunea, ni se spune: "Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Perfecțiunea e un joc pe care numai natura, în imperfecțiunea ei, și-l poate permite". Aceste două idei fundamentale, obsesii poetico filozofice, apar și în Comisionarul, scris în 1981. Povestirea aceasta, deși cronologic ulterioară Arhivarului, ocupă în volum primul loc. Pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nonsensului. Ceva asemănător ne oferă și regele Babiloniei, care a poruncit ridicarea unui labirint de o complicație infinită. Ar fi voit probabil să atingă acel nonsens propriu doar miracolului. Posibilitatea pierderii de sine devine semnul că respectiva construcție își atinge perfecțiunea. Scriitorul nu vorbește aici de moartea sigură a celui părăsit în labirint, ci doar de pierderea sa pentru totdeauna. Moartea sigură ar fi reprezentat în continuare o determinație, o măsură. Însă regele dorea altceva, să ridice un labirint în adâncul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
-l descrii atunci și cum să-l figurezi ca atare? Într-o privință, excesul intervine și în cazul unor edificii ridicate de oameni. Ne amintim cuvintele lui Borges în legătură cu labirintul înălțat în regatul Babiloniei. Confuzia despre care vorbește aici indică perfecțiunea unei complicații, când orice direcție ajunge la fel de valabilă - sau de inutilă - ca și celelalte. Iar scandalul constă în voința celui muritor de-a accede nemijlocit la ordinea miracolului. În termeni apropiați va vorbi despre labirintul maurului fugar. Ceea ce a voit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
seamă. 10. Oameni absurzi și idei absurde (Kant) Este un lucru neașteptat să vezi că Immanuel Kant vorbește senin și calm despre posibilitatea de a întâlni oameni absurzi. O face chiar în paginile Logicii sale, într-o secțiune dedi cată „perfecțiunii logice a cunoașterii după relație“. Înainte de toate, reamintește principiile formale ale gândirii - al noncontradicției și al identității, al rațiunii suficiente și al terțului exclus. Discută în același timp despre eroare, pe care o înțelege atât ca falsitate, cât și ca
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nonsensului. Ceva asemănător ne oferă și regele Babiloniei, care a poruncit ridicarea unui labirint de o complicație infinită. Ar fi voit probabil să atingă acel nonsens propriu doar miracolului. Posibilitatea pierderii de sine devine semnul că respectiva construcție își atinge perfecțiunea. Scriito rul nu vorbește aici de moartea sigură a celui părăsit în labirint, ci doar de pierderea sa pentru totdeauna. Moartea sigură ar fi reprezentat în continuare o determinație, o măsură. Însă regele dorea altceva, să ridice un labirint în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de oameni. Ne amintim cuvintele lui Borges în legătură cu labirintul înălțat în regatul Babiloniei. „Această lucrare era un adevărat scandal, pentru că miracolele și confuzia sunt lucruri ce țin numai de Dumnezeu, și nu de oameni.“ Confuzia despre care vorbește aici indică perfecțiunea unei complicații, când orice direcție ajunge la fel de valabilă - sau de inutilă - ca și celelalte. Iar scandalul constă în voința celui muritor dea accede nemijlocit la ordinea miracolului. În termeni apropiați va vorbi despre labirintul maurului fugar. „Allaby sa gândit că
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de seamă. 10. Oameni absurzi și idei absurde (Kant) Este un lucru neașteptat să vezi că Immanuel Kant vorbește senin și calm despre posibilitatea de a întâlni oameni absurzi. O face chiar în paginile Logicii sale, întro secțiune dedi cată „perfecțiunii logice a cunoașterii după relație“. Înainte de toate, reamintește principiile formale ale gândirii - al noncontradicției și al identității, al rațiunii suficiente și al terțului exclus. Discută în același timp despre eroare, pe care o înțelege atât ca falsitate, cât și ca
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
divine sau semidivine își făceau lucrarea pe Pământ. Nostalgia "originilor" este așadar de natură religioasă. Omul dorește să regăsească prezența activă a zeilor, dorește să trăiască în Lumea proaspătă, curată și "puternică", așa cum a ieșit ea din mâinile Creatorului. Nostalgia perfecțiunii începuturilor explică în mare parte întoarcerea periodică in illo tempore. S-ar putea spune, în termeni creștini, că este vorba de o "nostalgie a Paradisului", cu toate că, la nivelul culturilor primitive, contextul religios și ideologic este cu totul altul decât cel
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
bogat ornamentat, perfect simetric față de axa verticală. Un singur și minim detaliu s-a descoperit a fi diferit în partea stângă, față de cel din partea dreaptă. Tradiția populară spune că a fost astfel conceput pentru ca Dumnezeu să nu fie gelos pe perfecțiunea umană. Nu cred că Dumnezeu l-ar putea invidia pe om pentru o astfel de performanță. În orice caz, nu atât de tare cât te-am invidiat eu pe tine, pentru meseria ta. Am fost fascinat de mic, și am
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
se mișcase între degete. Se aplecă cu opaițul în mână și-l privi cu luare aminte. Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe care numai natura, în perfecțiunea ei, și-l poate permite. Senzația de obiect viu nu dispăru, căci culorile inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei, din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și-l privi cu luare aminte. Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe care numai natura, în perfecțiunea ei, și-l poate permite. Senzația de obiect viu nu dispăru, căci culorile inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei, din brun-roșcat în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant". Iar în ceea ce privește imperfecțiunea, ni se spune: "Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Perfecțiunea e un joc pe care numai natura, în imperfecțiunea ei, și-l poate permite". Aceste două idei fundamentale, obsesii poetico filozofice, apar și în Comisionarul, scris în 1981. Povestirea aceasta, deși cronologic ulterioară Arhivarului, ocupă în volum primul loc.
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant". Iar în ceea ce privește imperfecțiunea, ni se spune: "Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Perfecțiunea e un joc pe care numai natura, în imperfecțiunea ei, și-l poate permite". Aceste două idei fundamentale, obsesii poetico filozofice, apar și în Comisionarul, scris în 1981. Povestirea aceasta, deși cronologic ulterioară Arhivarului, ocupă în volum primul loc. Pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
însăși a romanului, "viața" lui. În același timp, identitatea ei este imaginară, și de acest lucru caută să ne și să se convingă Emil Codrescu de-a lungul întregii cărți. Este deci naturală, prin prezența ei corporală de formă a "perfecțiunii cosmice", și ideală, prin aparițiile el halucinante pentru privitor, acea "tortură a imaginilor" pe care i-o provoacă. Fiind și "vie" și "abstractă", întrunește amintitele condiții ale tipicului, detașîndu-se de creator, tăindu-și "cordonul ombilical". Personajul este șansa realizării autorului
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sancționîndu-i integritatea, limitîndu-i vitalitatea. Cu excepția acelei atingeri finale a corpului iubitei, apropierea lui Emil de Adela este fie accidentală, fie "profesională". După cum criticul era "medicul" operei de artă, tot astfel în roman medicul este "criticul" unei ființe umane a cărei perfecțiune estetică îl provoacă deplina admirație. Corpul Adelei este însă atins întîmplător, în trăsură, de exemplu, într-un spațiu limitat și în mișcări întîmplătoare, ori atunci când ea este bolnavă, iar Emil este solicitat să-i acorde o consultație. Distanța față de corpul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vorbească la aniversarea evenimentului, ar face mai bine să-și scuture pumnul în fața publicului și apoi să plece - dacă vorbitorul e un om onest. Psihanalistul nu m-a contrazis, dar părea să creadă că am un fel de complex al perfecțiunii. Mi-a vorbit mult și destul de inteligent despre virtutea de a trăi o viață imperfectă, de a accepta slăbiciunile tale și pe ale celorlalți. Sunt de acord cu el, dar numai în teorie. O să apăr până-n pânzele albe darul nediscriminării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
vei avea prețul. Ești mulțumit...??” Dacă era mulțumit, puțin zis. Dar dacă Gică Popescu prea Încrezător În reușită Îi dăduse speranțe nejustificate? După afirmațiile directorului, fabrica lucra la Întreaga capacitate pentru export. Produsele erau finisate atingând un superior grad de perfecțiune, ele se vindeau pe valută Occidentală fiind sub directa supraveghere a Dictatorului Suprem, pentru a’și putea rotunji conturile personale la unele bănci din afara țării, furând tot ce se putea transforma În dollars...!! Așa dar, cunoscând riscul putea oare directorul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
nu mai știai care vitrină s’o admiri...!! Adeseori, Atena de mână cu Tony Pavone uitau de mănâncare dar cu toată foamea preferau să beneficieze din plin de adevăratul, miracol german. La fiecare colț de stradă, orchestre ambulante Își etalau perfecțiunea, adunând În jurul lor trecătorii ce aplaudau, contribuind benevol cu câțiva bănuți În funcție de buna lor dispoziție. În anumite locuri mai spațioase, echipe de dansatori ori de echilibristică delectau mulțimea cu spectacole ce te determina să lași baltă apsolut orice altă preocupare
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
parte intergrantă din rețeta americană a preparatelor culinare...!” - fu de părere Tony Pavone zâmbind. „Glumești, desigur...!” - Îl apostrofă Atena convinsă de contrariu. Oricum, odată și odată cineva va realiza acest nedorit fenomen, aici În capitala lumii unde se putea presupune perfecțiunea. Admirând și mai ales comentând ce Întâlneau În drumul lor, se treziră În Canal Street, de fapt, ținta investigației plănuite. Pentru Început, cu o firească curiozitate pătrunseră În forfota aglomerației, unde lume din toate țările globului pământesc se Înghesuiau la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
bune prietene ale ei erau la fel ca ea. Irene Godward încă mai aștepta marele rol al vieții ei. Asta în ciuda rolului acela din telenovelă, datorită căruia ajunsese aproape celebră, și a trupului care fusese tăiat, îndesat și înfometat până la perfecțiune. Cealaltă era Alice Aberdeen, pentru care cel de-al paisprezecelea roman ar fi fost și ultimul, dacă scriitura respectivă n-ar fi avut atât de mult succes. Un avans cu șase cifre, drepturi audio, pentru publicarea în străinătate și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Nu era o melodie ușurică, ceva potrivit la un foc de tabără, nu era un cântec cum îl văzuse la televizor pe Elvis cântând - Elvisul acela umflat și bătut cu pietre nestemate din Las Vegas. Ceea ce auzea ea acum era perfecțiunea întruchipată - o voce tânără și pură. Un glas ca un râu nedescoperit. „Spui că mă vrei, iar vorbele tale sunt pentru mine muzică. Atinge-mă, draga mea, și norii dispar. Cerul de deasupra strălucește, iar grijile s-au risipit. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]