2,508 matches
-
de secole pază a acestui pământ. Piscurile lor golașe sunt cercetate sfios de pașii caprelor negre și firave flori de colț înmiresmează această lume de leagăn. Enorma catedrală a munților este străbătută de turme de oi, iar clinchetul tălăngilor îți picură neîncetat auzul. Puternica mireasmă din oceanul verde al coniferelor înmiresmează aerul, iar discul de aur al soarelui își împrăștie razele peste cetina umbroasă. O lume întreagă cu munți înalți și ape răcoroase care curg prin văi adânci te înconjoară cu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
murmură: ― Ce viață mai e și asta... Încotro te uiți, numai moarte și morminte și morți... Un vânt tomnatic, umed și trist, începu să bată dinspre satul amețit de ceață, aducând pe aripi zvonuri de gemete înăbușite. Din văzduhul cenușiu picură atâta pustietate, că, simțindu-și sufletul împovărat, caporalul încremeni cu fața spre turnul bisericii, cu privirea pierdută, fără să bage de seamă că pe cărarea cimitirului se apropia un ofițer. Își veni în fire de-abia când auzi pașii. Tresări
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din dealurile gălbui, din pădurile negre bătând în verde se înălța în unde nevăzute viața cea mare, atotputernică, neîndurată și totuși nesfârșit de ademenitoare. În văzduh plutea dragostea de viață cu tremurări de aripi argintate, cântând imnuri de slavă, care picurau în inimi fericire adevărată și mii de speranțe. Sufletul lui Apostol sorbea vraja primăverii, nesăturat. Ochii lui priveau, dar nu vedeau, precum urechile lui nu auzeau decât chemările care fâlfâiau în ceruri. Oamenii treceau pe uliță, îi dădeau binețe, și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atins-o. În același timp flacăra ardea mai albă în sufletul lui, ca un rug luminos, care-i mistuia trecutul și-i zămislea viitorul... Liniștea și misterele cerului și ale pământului se întîlneau și fâlfâiau în inimă lui, și-i picurau roua bucuriei eterne, în care străluceau miliardele de lumi văzute și nevăzute. Își simțea sufletul legat prin mii de firișoare cu nemărginirea, palpitând fermecat în ritmul imensei taine unice ca într-o mare de lumină. Apoi o fericire fierbinte îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Crede, Apostole, și Dumnezeu va coborî în inima ta când va bate ceasul, și nu te va părăsi în vecii vecilor! zise preotul cu un glas împletit numai din nădejde și îmbărbătare. Bologa, ca și cum într-adevăr glasul i-ar fi picurat în suflet un balsam minunat, urmă mai liniștit, privind mereu în fața preotului: ― Vreau să cred... și uneori îmi simt ființa curată și primitoare ca un potir! Dar zadarnic implor și zadarnic bat la toate porțile, nimeni nu-mi răspunde!... Cred
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
preotul, tărăgănat, uitîndu-se peste capetele mulțimii cu o privire care parcă vestea o taină nouă. Toată lumea căzu în genunchi. Apostol asculta dus, cu ochii pe buzele preotului. Cuvintele se legănau, pluteau și se împreunau într-o melodie stranie, care-i picura în suflet nemărginită încredere. Încet, în neștire, plecă fruntea în pământ, simțindu-și inima copleșită de ceva nespus de amar. Apoi deodată auzi iar glasul preotului, triumfător și puternic, vesel ca o trâmbiță de argint: ― Hristos a înviat din morți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
părea mai deasă și mai tânără. Din când în când crengile joase se agățau de hainele lui Apostol ca niște mâini care ar vrea să-l oprească. Urcușul îl ostenea, își ștergea mereu gâtul cu batista udă și sudorile îi picurau neîncetat din păr pe gât, fierbinți, și se prelingeau pe sub guler, pe spate... În sfârșit pădurea se rări și gardul de sârmă dispăru tocmai la marginea unei râpe care se ridica spre cer ca un zid. Bologa stătu acolo să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Poate că ar fi fost mai folositor un militar viteaz, ale cărui cuvinte să zguduie și să convingă sufletele militarilor din juriu... Klapka?... Cine știe dacă nu Klapka e pricina prăbușirii?! El a venit cu pădurea spânzuraților și i-a picurat în inimă îndoielile... Viața e un povârniș cu un capăt în cer și cu cellalt în neant. Omul trebuie să facă imense sforțări să stea în picioare, iar când a început prăvălirea, nimeni nu-i mai poate reda echilibrul. " M-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la ce spune, răspundea corect, se uita în ochii colonelului, își dădea seama că în clipele acestea se cântărește viața lui și auzea parcă un fâlfâit straniu de aripi care stârnea un vânt rece în sală. Dar în inimă îi picurau de undeva, neîncetat, stropi de amărăciune, din care i se răspândea în tot corpul o frică lentă, ca o caracatiță dezgustătoare. Încerca să se apere și nu putea și, din pricina aceasta, simțea că va trebui să izbucnească într-un hohot
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu cruce cafenie. Amurgul trăgea pe furiș obloanele întunericului. 8 După miezul nopții, Apostol Bologa, istovit, se întinse pe pat. O tăcere imensă îl împresură, parcă toată lumea ar fi încremenit într-un somn de mormânt. Liniștea galbenă din tavan îi picura în ochi și îl ustura. Ațipi. Deodată se trezi. Afară răsunau pași, pe trepte, în coridor. Sări în mijlocul odăiței și rămase pironit acolo, cu inima zgribulită, murmurând din buzele-i albe: ― Doamne-Dumnezeule... Dumnezeule... Ușa se deschise larg, cu zgomot mare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o agendă, formează un numar și așteptând să i se răspundă, privește fix la ușă de la ieșire care pare să fi rămas întredeschisa, comunicând evaziv vocii de dincolo: - S-a rezolvat!.. CONSECINȚELE Cerul se înnorase puternic și începuse deja să picure. Pășeau amândoi pe strada îngustă printre cele două șiruri de case vechi cu balcoane pline de muscate multicolore. Vântul începea să legene tăcut frunzele care se desprindeau ușor de crengile castanilor. Toamnă se apropia tristă și răutăcioasa. Nu rostiseră niciun
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
să nu o poată uită măcar o vreme și pentru că în fine să înțeleagă prin ce chinuri sufletești trece ea, cât îi va lipsi întreaga lui ființă și cât de dureroasă va fi viața fără el. Lui însă i-au picurat involuntar lacrimi mari, prelingându-i-se lin pe obraji. Ea era în sfârșit mulțumită...se simțea acum mai puternică pentru că știuse să-și înnăbușe la timp sentimentele, nu schițase nici cea mai mica părere de rău...Era deci puternică, era
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
doreau niciun fel de distracție , ci doar să se culce devreme amândoi și să facă amor toată noaptea, până în zori. -Bem ceva aici, sau coborâm la bar? o întreba el. Au ales barul. Au băut arac , iar el i-a picurat apă în pahar ca să-i tulbure băutură, spunându-i că-l înșeală. Lăură zâmbi, amintindu-și că la fel procedase și Giannis când o servise cu aceeași băutură la Salonic. După masă s-au plimbat puțin prin oraș, apoi au
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
preocupat întotdeauna mai mult slujba ta decât persoana mea. Cum poți spune așa ceva, mă enervez eu, nu este deloc adevărat, asupra noastră se ațintesc deja privirile încurcate ale oamenilor din jur, cum te poți certa dindărătul unei perfuzii care îți picură în vene, din contră, această situație ar trebui să fie una care unește oamenii, eu tac, am lăsat-o în urmă pe Gheula, nu mă uit înapoi, nu pot decât să îmi imaginez câte eforturi disperate se depun în jurul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Ai încercat o dată și ai văzut cum se termină asemenea lucruri, mă grăbesc eu să înăbuș până și această micuță zvâcnire, deoarece acum este deja mult prea târziu, acum are loc adevărata noastră nuntă, la umbra perfuziei care continuă să picure, pentru că, dacă până astăzi nu am reușit să îl părăsesc, atâta timp cât a fost sănătos, cu siguranță că de astăzi înainte nu voi mai putea, porțile vieții mele s-au închis, nimic nu mai poate ieși de aici, dar nici intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sunt lipsiți de orice expresie, abia mai respir, broboane de transpirație fierbinte mi se rostogolesc pe frunte, alunecându-mi în gura uscată, le înghit disperată, setea preia controlul trupului meu, deschid gura și mi se pare că din cer îmi picură înăuntrul ei picături de apă, picături călduțe și întunecate, le înghit mulțumind pentru ele, ochii mi se topesc din pricina dogorii, pare că orașul se îndepărtează de noi, conduc, inima îmi este pustie, îl caut pe Udi, știu că se ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
deasupra, dar iluminarea auxiliară deja slăbise, Nimeni nu putea spune de cât timp erau folosite bateriile. Vântul îi mai însoți o bucată de drum, suflând printre panourile metalice. Pe jos, apa se adunase în băltoace, iar mai departe, ploaia pătrundea picurând prin tavanul ciuruit. Apone dădu capul pe spate pentru a permite camerei de pe cască să transmită urmele luptei pentru persoanele rămase în blindat. ― Vibratoare, murmură. S-a tras în prostie. La postul de operații, Ripley se uită la Bucke. ― Victimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
dădu capul pe spate și privi în sus. ― Suntem sub un puț vertical. Dar e neted, fără nici o asperitate, imposibil de escaladat. ― Căcat! Hicks luă aparatul de sudură, îl aprinse și începu să taie o gaură în conductă. Metalul topit picura pe el, iar pasajul strâmt se umplu de scântei care aruncau o lumină albicioasă. Aruncătorul de flăcări al lui Vasquez mugi iar și scuipă foc. ― O să rămânem pe uscat. Creaturile se apropiau întruna, cu toate că înaintarea lor era încetinită de îngustimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Plăcile fumegânde căzură pe podeaua pe care acidul începu numaidecât să-l erodeze. Cabina se umplu cu un miros înțepător, arzând ochii și plămânii. După ceea ce lor li se păru o veșnicie, cabina ascensorului se imobiliză. Acidul perforase podeaua și picura deja pe cablurile și roțile de ghidare. Ușile se depărtară și ei se buluciră în afară. Era rândul lui Ripley să-l susțină pe Hicks. Din piept i se mai înălța un firicel de fum, iar infanteristul era cocoșat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
clești, regina îl rupse în două și aruncă jumătățile. Fascicolele rotitoare ale girofarurilor se oglindeau în luciul membrelor ei negre; cobora încet pe punte. Se mai ridica încă fum din arsurile provocate de aruncătorul de flăcări al lui Ripley. Acidul picura din rănile mai puțin însemnate, care se cicatrizau deja. Cele șase membre erau desfăcute, după o geometrie monstruoasă. Ripley rămasa ea țintuită; reacționă în sfârșit și o puse pe Newt pe punte cu ochii pe făptura de coșmar care cobora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
face rachiul, sau așa, la o tacla. Ai 5 ani, bunică-tu a montat alambicul și a ieșit afară, la treburi. E iarnă, e atât de bine să stai lângă sobă, să te joci cu un băț în jăratic. Rachiul picură într-o oală - te apleci, pui gura la capătul țevii și lingi o picătură, două. Cojești un cartof copt, care-ți arde degetele, îl înmoi în sare și în unt. Te apleci și mai sugi puțin din țeava de cupru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
să nu consideri că m-am exprimat nepoliticos în legătură cu sculptura. Mi-am revenit brusc dintr-o reverie în care apărea Sebastian, care nu bănuia nimic, pe o bandă de alergat, purtând un șort și un tricou, transpirația începând să îi picure pe piept, mușchii coapselor și ai gambelor încordându-se în timp ce alerga... Deloc, am răspuns cu o formalitate compensatoare. De fapt, sunt de acord cu tine. Am întins mâna; se părea că ăsta e obiceiul locului. — Sam Jones. — Mă bucur să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
și totul s-a Învîrtit cu mine. Nu, n-a fost un pumn, ci un ciomag probabil... ceva moale, asemenea unui baston de cauciuc. Amețeala, după ce mi s-a lăsat În piept, era ca un con răsturnat... simțeam sucul gastric picurînd. Cineva mă lovi peste față cu pumnul sau cu piciorul, dar n-am simțit o durere prea vie. Mi-am pierdut cunoștința și am fost scos afară. LÎngă mașină, parcată undeva În față, am mai primit niște șuturi În ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
hieratizări personalizate prin contururi cețoase și aburi misterioși. Probabil misterul este categoria cea mai adecvată de analiză cathartică a picturii Leonorei Fini, cu siguranță misterul inefabil este cel care atrage magnetic privirea asupra picturilor sale încărcate suav de un thanatos picurat cu pipeta sau lovind ritualic precum o pufoasă picătură chinezească. Legenda morții sale nu a putut evita substratul misterului care a înconjurat-o toată viața. Bârfele spun că Leonor Fini nu a murit de bătrânețe (deși la 89 de ani
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
decât să ating cu pieptul lumina. Și pasul îmi era lin, ochiul bombat în deschiderea lacomă a pleoapelor, inima ceasornicărea tainic roua în turnul de nervi. Fragedele fraude ale ploii, spolierile exhibate de cochiliile foștilor melci, cișmelele lui Sigmund Freud (picurând delicioase complexe ciobăneilor sosiți, virili, de pe Muntele Athos!), paingii ritoși, magaziile moi, răscoapte (pline de unelte gospodărești, stive de lemne tăiate fin cu briciul, lăzi putrede, doldora de vechi cărți școlare), da... magaziile atârnând în aerul după-amiezii, dovezile de izbândă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]