6,847 matches
-
Cox mă iubea? și voia să locuim împreună? Ăsta era momentul la care eu și Beatrice visasem cu atâția ani în urmă - și, în sfârșit, se împlinise! Îmi venea să alerg pe strada mea amărâtă și să urlu din fundul plămânilor și... — Înțeleg dacă ai nevoie de ceva timp ca să reflectezi la asta, mi-a spus Randall oarecum posomorât. Hopa! Uneori uiți să bărbații nu pot citi gândurile. — și eu te iubesc, Randall! am spus aruncându-mă de gâtul lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ca scoasă din minți. Pe față i se întipărise o expresie îngrozită. — Ghinion! Nu... poate... să... te... vadă... înainte... de... nuntă! Pieptul micuț al lui Lucille a început să se salte violent, în timp ce ea gâfâia, încercând să tragă aer în plămâni. — Luce, te hiperventilezi, a zis mama cu calm, luând-o pe Lucille de după umeri și călăuzind-o spre o cămăruță alăturată. Încearcă să te liniștești, scumpa mea. O să fie bine. Dar... înseamnă... ghinion! Nu... ar... trebui... să... — știu, Luce, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
care și-a văzut fiecare de drumul lui, clădiserăm împreună mai nimic. I-am spus lui Rachel că zilele îmi sunt numărate, dar nu a fost decât o reacție impulsivă față de sfaturile ei sâcâitoare, o simplă ieșire hiperbolizantă. Cancerul la plămâni era în remisie și, după cum îmi spusese oncologul la ultima consultație, aveam motive pentru un optimism prudent. Asta nu însemna că am încredere în el. Șocul cancerului fusese atât de mare, încât nici acum nu credeam în posibilitatea supraviețuirii. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
New World și, după ce i-a văzut cântând, Tom a priceput că intenția lui Rory de a-și continua educația fusese înăbușită în fașă. Sora lui cânta foarte bine. Avusese dintotdeauna o voce bună, dar acum că se maturizase și plămânii suportaseră atacurile gudronului și fumului a cincizeci de mii de țigări, căpătase ceva nou și convingător, ceva profund, răgușit și senzual, o candoare dureroasă și dură, care te îndemna să te așezi mai bine pe scaun și să asculți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
conturat, mai viu, mai saturat de culoare. Gazda noastră își varsă necazurile, dar eu mă simt neașteptat de mulțumit doar pentru că sunt unde sunt, ascuns în propriul meu trup, uitându-mă la obiectele de pe masă, inspirând și expirând aer din plămâni, încântat de simplul fapt că trăiesc. Ce păcat că viața se sfârșește, mă gândesc, ce păcat că nu ne e îngăduit să trăim veșnic. Tom îi spune că nu avem banii necesari ca să-i facem acum o ofertă pentru casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
finalul. A declarat că e îndrăgostit și, pe 11 august 2000, la două luni după ce-l cunoscusem la serviciul funerar al lui Harry, și-a făcut bagajele și dus a fost. Douăsprezece zile mai târziu, oncologul mi-a spus că plămânii continuau să-mi fie curați. La doar patru zile după aceea, Rachel, mână-n mână cu Tom și Honey, au clocit un plan diabolic, destinat să mă facă să cred că mergeam la meci pe stadionul Shea, când de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
atât de rău, mai ales cât am stat la Philadelphia. Acolo am cântat în cor și știi ce mult îmi place să cânt. Imnurile alea sunt printre cele mai siropoase melodii compuse vreodată, dar măcar aveam ocazia să-mi antrenez plămânii o dată pe săptămână și, atâta timp cât David nu mi-l băga prea tare pe Iisus pe gât, nu se putea spune că eram tocmai nefericită. Uneori mă gândesc că, dacă n-am fi plecat din Philadelphia, totul ar fi ieșit bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
să scape de copil, dacă acesta n-ar fi fost rău, o ființă nedemnă de dragostea mamei? Fără să vrea, mama tăiase o rană adâncă în sufletul fiicei și cum să se vindece rana, dacă fiica nu striga din fundul plămânilor, anunțând întreaga lume: mă doare; nu mai pot; ajutați-mă! Casa ar fi fost mult mai liniștită dacă Lucy ar fi tăcut din gură, dar strigătul acesta înăbușit i-ar fi făcut enorm de mult rău pe termen lung. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
era că viața mea, în cel mai limitat sens al cuvântului, nu mai era a mea. Nu trebuia decât să îmi amintesc durerea care mă sfâșiase pe timpul asediului aceluia teribil ca să înțeleg că fiecare gură de aer care îmi umplea plămânii era un dar al acelorași zei capricioși, că, de acum înainte, fiecare bătaie de inimă îmi era îngăduită printr-un arbitrar gest de îndurare. Pe la zece și jumătate, patul gol a fost ocupat de Rodney Grant, un meșter de acoperișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Fac mari eforturi să nu izbucnesc În plâns. Lissy... ce mai pot să fac acum ? Ce ? — Du-te, spune și mă privește neliniștită. Încă mai poți să-l prinzi. Du-te. Mă năpustesc pe ușă, apoi În curte, gâfâind, cu plămânii arzându-mi. Când ajung la șosea mă uit Înnebunită În stânga și-n dreapta. Apoi Îl văd, un pic mai departe. — Jack, stai. Merge cu pași mari, cu mobilul la ureche și, În clipa În care Îmi aude vocea, se Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Banda încetinește, apoi se oprește brusc și eu mă prăbușesc pe una din barele laterale, trăgând aer în piept adânc. — Beți niște apă, zice bărbatul, dându‑mi un pahar. — M‑mersi, zic și cobor de pe bandă clătinându‑mă. Îmi simt plămânii gata să explodeze și, când îmi zăresc reflexia în oglindă, sunt roșie ca sfecla la față. — Poate ar trebui să vă opriți azi, zice bărbatul, privindu‑mă îngrijorat. — Da, zic. Poate că da. Iau o gură de apă, încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
urcă o cărare îngustă. Priveliștea îmi taie răsuflarea. La capătul ei e o bărcuță de lemn, cu un pescar care o închiriază. După ce ne așezăm în barcă, privind în sus mi se pare că stâncile îmi împing aerul înapoi în plămâni. Cerul este magnific de senin și albastru. La amiază ajungem în vârful stâncii. Când privim în jos, având perspectiva pe care o are o pasăre, barca pare mai mică decât o furnică. Comparația dintre grandoare și micime îmi oferă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
își lasă capul pe piptul lui. Jur că ți-aș ridica mândră capul, de-ai fi omorât pentru convingerile tale. Teama face loc curajului. A doua zi, cuplul Liu își transmite temerile lui Deng și celorlalți prieteni ai lor. În plămânii tuturor este acum aer rece. Unii membri încep să-și plănuiască scăparea, în timp ce restul așteaptă. Sunt singură cu soțul meu. A trimis doar după mine. Să fie cu mine este felul lui de a mă răsplăti. Se așteaptă ca eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Îmi place nespus să-i simt fermitatea. Mirosul de pământ mă alină. Numai atunci când merg sunt în stare să mă bucur de ziua respectivă și știu că trăiesc și că organele mele funcționează. O, ce minunat e felul în care plămânii mei pompează aerul! Un trup sănătos care merge pe un pământ sănătos! E legătura dintre mine și pământ. E singurul lucru în care pot să am încredere și pe care mă bazez. Și e lucurl pentru care respir. Vezi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Probabil că tribunalul o să fie de partea ta și-o să mențină plățile la valoarea actuală. Luca a oftat, atât de profund și de prelung, încât Alison s-a temut că nu i-a mai rămas nici un pic de aer în plămâni. N-are nici un sens, a șoptit el obosit. Chiar dacă am ajunge la tribunal și, așa cum spui tu, autoritățile mi-ar înțelege punctul de vedere, plata costurilor de judecată ar fi atât de ridicată, încât gestul se va dovedi, în final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
se lase păgubașă. Îndreptându-se de spate, femeia s-a ridicat și s-a întors cu fața către stradă. Era pustie cât vedea în depărtare. —Eu sunt femeia care i-a furat soțul Sofiei, a strigat ea cât o țineau plămânii. Sau, cel puțin, așa vede ea situația. Alison a observat că perdelele de peste drum au început să se miște, trădând prezența persoanei care stătea ascunsă în spatele lor. —Dar adevărul e, a continuat ea, că el mi-a spus că mariajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și vălul lat. Burnuzurile i se încurcau printre brațe și picioare, încălțările, acele nait cu talpă groasă și curelușe subțiri de piele de antilopă alunecau pe pietrele ascuțite, iar litham-ul îl împiedica să vadă limpede și să-i ajungă la plămâni tot oxigenul de care aveau nevoie într-un moment ca acela. Dar Mubarrak era îmbrăcat la fel, așa că și mișcările lui erau de asemenea nesigure. Spadele spintecară aerul, șuierând furioase în calmul dimineții, și o bătrână știrbă scoase un țipăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Profet. Dacă ar fi omorât antilopa pe loc, nu s-ar fi putut bucura de ea, și prefera să riște s-o lase să fugă rănită, pentru că știa, de asemenea, că nu putea ajunge prea departe cu un glonț în plămâni. Animalul ridică dintr-o dată botul, adulmecă vântul și deveni ușor neliniștit. Apoi, după un timp ce păru o veșnicie, dar care nu durase probabil mai mult de două minute, își plimbă privirea asupra turmei lui, asigurându-se că nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
umezeală. Cineva visă scurt cu glas tare, aproape un soi de tânguire, și un caporal se trezi brusc, cu ochii măriți de groază, căci timp de câteva secunde se temuse că se asfixiază și că aerul nu-i ajungea la plămâni. Un negru scheletic, care nu putea dormi în colțul său, îl privi fix până se liniști din nou și închise și el ochii, dar rămase treaz, căci mintea îi fierbea agitată din momentul când sergentul major îi mărturisise în secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sub un soare ce începea să se transforme în plumb topit, dându-și seama că în groapa formată de salină, fără o adiere de vânt și încinsă de soare, temperatura era mai mare cu cinci grade, iar aerul îi ardea plămânii. Observă că targuí-ul obligase cămila să îngenuncheze și îl aștepta în picioare, lângă ea, cu pușca pregătită, și la mijlocul drumului regretă ce făcuse, pentru că sudoarea i se prelingea pe tot corpul, trecându-i prin uniformă, iar picioarele păreau pe punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în vene, curgând tot mai încet. Când trecu de amiază, își pierdu cunoștința și rămase sprijinit de corpul animalului, cu gura deschisă, incapabil să aspire un aer ce devenise aproape dens și părea că refuză cu încăpățânare să coboare în plămânii lui. Deliră, dar gâtlejul lui uscat și limba învinețită nu izbutiră să emită nici un sunet. Apoi, o zvâcnire a mehari-ului și un geamăt ce se năștea în rărunchii bietului animal îl readuseră la viață și deschise ochii, dar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
bietului animal îl readuseră la viață și deschise ochii, dar trebui să-i închidă din nou, învins de albeața fulgurantă a salinei. Nici o zi, nici chiar aceea în care îl pierduse primul lui născut, ce scuipa sânge și bucăți de plămâni pe nisip, devorat de tuberculoză, nu i s-a părut atât de lungă. Nici atât de călduroasă. Apoi sosi noaptea. Pământul începu să se răcească foarte încet, aerul ajunse mai ușor la plămânii lui și putu deschide ochii fără să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lui născut, ce scuipa sânge și bucăți de plămâni pe nisip, devorat de tuberculoză, nu i s-a părut atât de lungă. Nici atât de călduroasă. Apoi sosi noaptea. Pământul începu să se răcească foarte încet, aerul ajunse mai ușor la plămânii lui și putu deschide ochii fără să aibă senzația că cineva îi infigea pumnale în retină. Mehari-ul se trezi și el din letargie și se agită neliniștit, mugind fără putere. Iubea animalul acela și regreta moartea lui inevitabilă. îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mai puțin, te răcorește și te ajută să respiri. Râurile de nisip se formează în drumurile vântului. Dar „pământurile pustii“ sunt ca niște gropi moarte, unde totul e liniștit și unde aerul, din cauza căldurii, devine dens. Sângele îți fierbe în plămânii și capul îți explodează. De asta nici un animal și nici o plantă nu trăiesc acolo. Și pustiul acesta - sublinie arătând cu degetul în față - nimeni n-a reușit să-l străbată niciodată. Abdul-el-Kebir nu răspunse, impresionat mai mult de tonul targuí-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
șteargă stelele de pe cer, cel dintâi se opri, obligă animalele să îngenuncheze și apoi înălță deasupra lor pânza mare din păr de cămilă. După o oră, Abdul-el-Kebir începu să simtă că se asfixia și că aerul nu-i ajungea la plămâni. — Apă, ceru. Gacel se limită să deschidă ochii și să clatine ușor din cap, în semn de refuz. — O să mor! — Nu. — O să mor! — Nu te mai mișca. Trebuie să stai liniștit. Cum fac cămilele. Ca mine. Lasă-ți inima să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]