2,966 matches
-
Veneau des și cunoscuți, și necunoscuți, oameni care credeau în puterea icoanei sau doar curioși de povestea care se întinsese din sat în sat. Chiar în prima săptămână a venit și Tenica, sfioasă, uluită, privind icoana de la distanță, printre capetele plecate ale celorlați. Zogru îi vedea basmaua albă, încercuită de trei rânduri de flori cusute cu ață roșie, ochii topiți și dinții ieșiți în aerul cald, de început de vară. Și dintr-odată s-a simțit singur, părăsit la marginea lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
acolo găsești sigur dacă ești bun, iar bucătaru’ e nemuritor! Zogru își aduce bine aminte de mama Giuliei, pe care de multe ori s-a gândit s-o ajute să-și vadă visul, dar îi părea rău s-o știe plecată și mai ales să știe că n-o s-o mai vadă după aceea. Prin anii ’80 își făcuse obiceiul să intre în oameni tineri și disperați și, cu toată aversiunea lui față de apă, să-i treacă Dunărea într-o barcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
24. Când Zogru a văzut-o pe Giulia ieșind din institut, s-a simțit ca și când i-ar fi tras cineva prin suflet o cârpă arsă. Ea pășea frumoasă, ca o prințesă, cu picioarele strânse în blugii elastici, dar ținea capul plecat, ca omul obidit. Zogru și-a dat imediat seama că se întâmplase ceva grav și trebuia să știe totul în amănunt. Așa că trecuse pe lângă Giulia zâmbind, deși aceasta privea în continuare asfaltul plesnit, apoi intrase în clădire și ceruse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Să văd, mă vei găsi tu oare? Și-apoi, de nu, te-așază iară, Dar asta, doar până spre seară, Căci va veni un timp, când gata! Va trebui să mergem la culcare! Să meargă jocu-n vise, dară Să nu știu cât plecat-ai fost! Pasiuni Să cant îmi place, Să joc, Să desenez în culori vii Ceea ce văd peste câmpii. Să pun culoare peste tot, Să bucur ochiul orișicui Cu roșu, verde și gălbui Pe petice de orișice. Iar cu aparatul foto
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pentru a fi neînțeles, el este armonia din natură, căci există armonie în natură, precum sufletul poetului se leagănă după vântul molcom care apleacă umilul fir de iarbă, în timp ce toți ceilalți ar vrea să-l izbească până ce stă cu capul plecat; precum omul inspirat din natură este și el retezat odată cu căderea ultimului trunchi de copac iar mintea sa debitează din nou durere în bazinul de neant din rațiunea sufletului; precum și cel mai iubit poet a rupt vreodată o creangă și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pentru sacrificiul pentru recolta de orz? Era întotdeauna însetat de berea pe care o făcea ea după rețetele minunate pe care mama ei le învățase de la un negustor egiptean. Lea îi răspundea la întrebări și îi turna bere cu ochii plecați și cu capul în pământ, ca o pasăre ascunsă în cuib. Era dureros pentru ea să-l privească. Și totuși, în fiecare dimineață, primul ei gând era la el. O să vină și azi să vorbească cu ea? O fi văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
eram totodată și victimele favorite ale fraților noștri mai mari. Printre copiii lui Iacob se făcuseră două tabere, în funcție de vârstă. Ruben, Simon, Levi și Iuda erau deja bărbați în toată regula când noi ceilalți le învățam numele. Erau mai mult plecați, vedeau de turme cu tatăl nostru și nu prea aveau de-a face cu noi, cei mici. Ruben era, din fire, blând cu copiii, dar pe Simon și pe Levi îi ocoleam de departe, pentru că își băteau mereu joc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
auzind asta, deși trebuie să fi fost atins de faptul că ea i se adresase nu doar ca unui soț, ci ca unui patriarh, ca adevăratului cap al familiei. A stat în fața ei, în timp ce ea era în continuare cu capul plecat și a privit-o cu tandrețe: - Nevastă, a spus el, a luat-o de mâini și a ridicat-o, Lea. Ochii li s-au întâlnit și ea a zâmbit. Eu eram șocată. Venisem să urmăresc povestea lui Ruti și descopeream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pentru plecare chiar în acea seară. La căderea nopții femeile au adormit în corturile lor auzându-i pe bărbați certându-se între ei. Și asta s-a întâmplat multe nopți la rând. Laban de-abia aștepta să-l vadă pe Iacob plecat, împreună cu fetele lui și cu nepoții care nu prea îl respectau, dar de mâncat, mâncau mult. Bătrânul nu suporta însă ideea că Iacob ar putea pleca de la el ca un om bogat. În lungile nopți de certuri, Laban stătea umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
verișoarei mele și am înțeles ce vrusese să spună Bunica. Se referise la ochii ei, care erau exact ca ai Rebecăi, negri și cu o privire ascuțită și directă ca o săgeată, în timp ce ai lui Basemath erau căprui și totdeauna plecați. I-am povestit Tabeei despre cortul roșu și despre cum mamele mele celebrau luna nouă cu prăjituri, cântece și povești, lăsând la o parte orice gâlceavă în zilele în care luna nu se arăta. Iar eu, pentru că eram singura fiică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Ce s-a întâmplat? Ce e cu tine, mă întreba de trei ori pe zi. Nu era nimic cu mine, credeam eu. Lea devenise repezită, acră și imposibilă. Cumva parcă îmbătrânise cu mulți ani în cele câteva luni cât fusesem plecată. Liniile adânci de pe frunte îi erau deseori pline cu praf și dunga de mizerie de sub unghiile ei mă dezgusta. Sigur, n-aș fi putut să-i spun lucrurile astea atât de puțin respectuoase, așa că o evitam pe mama și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-ne, moașa străină, ci Dina, fiica iubită de patru mame. Camera începuse să se lumineze cu primele raze ale soarelui, eu rămăsesem cu capul pe umărul ei, iar ea mă mângâia. Am adormit acolo. Când m-am trezit, era deja plecată. Re-mose a plecat și el după o lună, împreună cu Kar, care venise de la Memfis în drumul lui spre Kush. Re-mose l-a adus pe venerabilul maestru în grădină să ne cunoaștem, dar el de-abia și-a aplecat privirea înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
niciodată, și, în ciuda interdicției lui Iacob, a vorbit despre tine în fiecare zi până când a murit. Ia asta de la mama noastră, Lea. Și mergi în pace, a zis el, lăsându-mi ceva în mână înainte să se îndepărteze, cu capul plecat. M-am uitat și am văzut inelul Rahelei cu lapislazuli. Primul dar pe care i-l făcuse Iacob. În primul moment m-am gândit să-l chem pe Iuda înapoi și să-l întreb de ce mama noastră îmi trimisese semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
socrul meu care, după cum bine știți, a fost secretar de partid și, chiar dacă acum e pensionar, încă mai are atâtea relații ca să aranjeze să fiți transferați la circulație pentru ce-ați făcut acum, deci dacă vreți să vă fie bine, plecați, toate astea mama le-a spus atât de sigură pe ea, încât aproape că am crezut-o și eu, cu toate că știam că niciodată, dar absolut niciodată, mama nu l-ar fi sunat de bunăvoie pe bunicu’, de când bunica i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
hârjonească cu fetele, și a venit la mine, cu o mână m-a apucat de umăr, m-a ridicat în picioare, și mi-a zis, să mergem, iar mama nu s-a mai uitat la mine, se uita, cu capul plecat, la paharul de cristal, așa c-am știut că-i mai bine să nu mă împotrivesc și să mă duc, lăsându-l pe ambasador să mă-mpingă afară, pe coridor. Înainte de-a ieși pe ușă, ambasadorul s-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
uitat și eu în direcția în care se uitau cu toții, și am văzut că se apropie cinci prin mulțime, unul dintre ei era într-adevăr tata, l-am recunoscut imediat, deși nu i-am văzut fața, pentru că mergea cu capul plecat, purta același costum gri în care fusese arestat, era escortat de patru gealați în uniformă neagră, nu mai văzusem până atunci o uniformă așa, înaintau destul de încet, deși lumea se dăduse la o parte din calea lor, tata se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mare de consiliu a primăriei. În jurul mesei, toți Încuviințaseră. Printre alți aleși, Loïc și Milic Kermeur, cu chipul marcat de durere, apoi frumoasa și solida Gwenaëlle Le Bihan, În aparență și ea emoționată. În fața ei, Pierre-Marie de Kersaint, cu capul plecat, părea cufundat Într-o dureroasă reculegere. În realitate, zgîria discret cu unghia o mică pată de pe pantalon, ce nu se lăsa Îndepărtată. Yves reîncepu să vorbească. Anunță pe ordinea de zi votul privind acceptul de a face constructibile unele terenuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu crezi În semne, declară ea cu nevinovăție. Am socotit inutil să-ți mai Încarc și eu mintea cu asemenea detalii. În fața furiei pe care i-o declanșă lui Lucas, Marie simți că e mai prudent să stea cu capul plecat și să Încaseze fără să clipească reproșurile pe care i le trîntea cu violență. Așteptă ca el să tacă pentru a pune micul teanc de foi pe jumătate arse pe biroul lui și anticipă Întrebarea care avea să urmeze. - SÎnt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mașina, un Porsche, În fața casei din Crécy-en-Brie, bătrâna ieșea cu sacoșa În mână. „Nu te pot opri să-l vezi, e fiul tău, Îi zise ea abrupt. Eu plec la cumpărături; peste două ceasuri, când mă Întorc, vreau să fii plecată.” După care Îi Întoarse spatele. Michel era În camera lui; Janine Împinse ușa și intră. Își pusese În gând să-l sărute, dar când schiță gestul, el se trase Înapoi cu un metru. Crescând, Michel Începea să semene izbitor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Domnului nostru Iisus Hristos, amin.” Michel Își făcu loc prin mulțime și se apropie de altar, provocând În jur priviri iritate. Se opri la o distanță potrivită, asistă la schimbul verighetelor. Pastorul luă mâinile soților Într-ale sale, cu capul plecat, Într-o stare de concentrare impresionantă; liniștea din templu era absolută. Apoi Își Înălță capul și, cu o voce În același timp energică și disperată, cu o uluitoare intensitate a expresiei, exclamă cu violență: „Ce Dumnezeu a unit, omul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
fiecăruia. Nu pot să mă uit în ochii lui Eddie. Ce altă meserie îți permite să-ți vezi șeful dezbrăcat ? În minte îmi vine imediat doar una singură. Ceea ce nu e prea încurajator. — Păi... o să plec acum, murmur, cu capul plecat. — Nu te grăbi așa, spune Trish, sorbindu-și ceaiul încântată. Mmm. Dacă tot ești aici, hai să vorbim un pic ! Să vedem cum stăm. — Ăă... bine. Cămașa de noapte i se cască și-i văd începutul sfârcului. Îmi feresc repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
își ia o slujbă la care nu se pricepe... Se oprește, de parcă și-ar căuta cuvintele. E adevărat ce mi-a spus Nathaniel, că tocmai ai încheiat o relație care ți-a lăsat un gust amar ? — Da, murmur, cu capul plecat. Îi simt privirea iscoditoare cântărindu-mă. — Nu vrei să vorbești despre asta, nu ? — Nu prea. Nu. Nu vreau. În clipa în care ridic privirea, citesc în ochii ei că mă înțelege. — Nici o problemă. Ridică un cuțit. Așa, hai să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
curent și cu pățania mea de ieri. Nu prea știu cum să folosesc mașina de spălat, recunosc într-un final. — O să ne ocupăm și de asta. Încuviințează din cap. O să vin eu pe la tine într-o zi când sunt ei plecați si-o să mă uit la ea. Și nu știu să cos nasturi... — Nasturi. Ia o bucată de hârtie și un creion și începe să noteze pe ea, încă mestecând. Știi să tivești un material ? — Ăă... — Tivit. Scrie mai departe. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Și în acel moment îmi dau seama că mustăcește. S-a prins. — N-ai ascultat un cuvânt din tot ce-a zis, așa-i ? spune foarte sec. — Nu mi-am dat seama că spui ceva important ! mă tângui, cu capul plecat. Trebuia să mă previi ! Nathaniel mă privește uluit. — Mi-a trebuit ceva curaj ca să-ți spun tot ce-am avut de spus ! — Mai zi o dată, mă rog de el. Mai zi o dată ! O să ascult ! — Îhî. Râde, clătinând din cap. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nebuni. Nu am nici un sfat casnic de dat ! — Atunci o rețetă ? Radiază. Felul de mâncare preferat ? — Vrei să ne pozezi în șorț ? strigă grăsanul clipind libidinos din ochi. — Nu ! zic îngrozită. Nu mai am nimic altceva de adăugat ! No comment ! Plecați ! Ignorându-le țipetele și strigătele de „Samantha!”, mă întorc și alerg cu picioare tremurătoare înapoi spre casă. A înnebunit lumea. Mă năpustesc în bucătărie, unde îi găsesc pe Trish, Eddie și Melissa transfigurați în fața ziarului. — O, nu, spun, cu inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]