2,948 matches
-
zeu și rege la Tula, unde i-a învățat pe tolteci știința, bunele obiceiuri și legile înțelepte. În urma unor intrigi ale rivalului său divin Tezcatlipoca, a trebuit să părăsească Tula și a coborât spre țărmul mării. Acolo, lepădîndu-și veșmintele și podoabele, plângând și făgăduind să se reîntoarcă, s-a îmbarcat pe o plută din piele de șarpe care a fost incendiată de căldura soarelui. Însă inima lui Quetzalcoatl n-a ars în flăcări: ea a zburat spre cer și a devenit
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
prin sabie, ci și prin iubire. barocul și cactușii Mexicul ar fi descoperit și singur barocul. Arhitecții nu trebuiau decât să privească în stradă, să se inspire din limbajul ei. Barocul corespunde perfect înclinațiilor naturale ale mexicanului, gustului său pentru podoabe și ceremonii, și se armonizează de minune cu soarele strălucitor, cu pământul fierbinte din care țâșnesc cactuși de formele cele mai bizare sau păduri unde arborii și lianele se amestecă. Discipolii tropicali ai lui Churriguera au învățat ornamentația în primul
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
al aerului zgâriat de acest arici vegetal. Plantă a dezolării. Plantă a câmpurilor golite de vegetație. Plantă a tenacității ce se cheltuie într-atît în efortul de a rezista încît nu mai găsește energia de a se împodobi. Stă goală, fără podoabe, în fața soarelui. Ca și zeii de piatră crispați de sete. Uneori, sub un cer de cenușă. Alteori, sub un cer dramatic. Totdeauna sub un cer singur. Plantă a celor tăcuți, a celor care n-au nimic decât încăpățînarea și setea
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
la Gide, în fabricant de chibrituri care ține conferințe având un vultur pe umăr, iar sfinxul îi face cu ochiul lui Oedip. Să ne indignăm? Ar fi inutil. Pe deasupra, "insolența" aceasta nu e lipsită de interes. "Demitizările" au înlăturat multe podoabe false pe care respectul convențional și osificat le-a aruncat peste mituri. Și, nu o dată, în "cadavrele" vechilor mituri a fost resuscitată, prin sensuri noi, o licărire, neașteptată, de viață. Numai că, așa cum se întîmplă de obicei, moda duce la
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
ne-a impresionat grandoarea ruinelor. Apoi, am aflat povești crude, care anihilau romantismul. Cum să păstrezi o măsură în aceste impresii contradictorii? La Merida, am descoperit că se poate rătăci foarte bine și pe o linie dreaptă. Lipsită de orice podoabă vegetală, capitala Yucatănului își etala pretutindeni singurul lux posibil în acel ținut: piatra. Mereu aceeași. Cenușie, poroasă, ca în vechile statui. Pașii sunau pe străzi ca pe coridoare. Nimic nu absorbea zgomotele, nu le atenua. Ziua, soarele ardea nestingherit zidurile
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
seama acum, după ce am mai intrat și în alte biserici, din punctul său de vedere părintele stareț are dreptate și e tulburătoare întreaga frescă strălucind în lumina dulce a soarelui filtrat de vitraliile simple ale ferestrelor, biserica goală de orice podoabă, dar vie, înfiorându-mă, pașii răsunând ritmic pe pardoseala de marmură roșie de, mă fac să întorc nedumerit capul, E părintele Varava, cu mâinile împreunate ca de rugăciune deasupra crucii mari de pietre sclipitoare atârnată la gâtul lui, se-apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Medicină de nu știu câte ori, cred că deține recordul absolut, strădania tuturor de a ne lăsa singuri, ea roșie tot timpul, nu-mi dau seama dacă de timiditate sau asta-i culoarea ei naturală, părul drept lăsat pe spate, mândră de podoaba ei capilară, s-a oferit să mă ajute cu biblioteca, Iisuse, și-mi spun, așa-ți trebuie dacă ai rămas fără să ți-o ceară nimeni în satul ăsta nenorocit și nu-mi veni mie cu texte ca, lumina din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
va costa cel puțin cinci sute de mărci, Ei vezi, intervine el cu mărinimie, de aceea stărui să clarificăm și partea financiară a problemei, eu vreau ca totul să se desfășoare în bună orânduială, trebuie să mă gândesc și la podoabele ce le am de cumpărat după ce termini tu pictura, candelabru, odoare, mi-ar place să instalăm și o teracotă frumoasă, să putem face iarna foc și-n toamna asta cu ajutorul lui Dumnezeu să putem sluji biserica, Între timp încep să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
geamului Îl privi Încruntat, apoi Îl recunoscu și Îi adresă un zâmbet de bun venit. — Ești chiar tu! spuse el. Logan McRae! Auzisem zvonuri că te-ai Întors. Logan se strădui să-l recunoască pe bărbatul de vârstă mijlocie, cu podoaba capilară În continuă scădere și cu o mustață considerabil de mare, dar nu reuși. Omul Își Întoarse capul și strigă peste umăr: — Gary, Gary, vino să vezi cine e! Un bărbat supraponderal Într-o uniformă care Îi venea prost Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de marmură a fost descoperită în marea vilă distrusă a Quintililor de pe vechea Appia: evident, cineva a încălcat poruncile și n-a distrus-o. Extraordinară prin atitudine este frumoasa statuie din bazalt negru care o reprezintă pe Cleopatra goală; singura podoabă din părul ei lung, creț este ezotericul uraeus, strălucitoarea diademă a faraonilor. Statuia se află în prezent la New York. Foametea de la Alexandria și edictul lui Germanicus. Abia în 1910 a fost găsit în Egipt, restaurat și descifrat un papyrus vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Închise la culoare, cu fețele spuzite de coșuri și profesori aspri cu multe dioptrii la ochelari, aflați aproape de pensie, cu carnețelele În mână gata să-i noteze pe plimbăreți (era mai ales unul de geografie, Mustață, cum Îl poreclisem pentru podoaba capilară de sub nas, care, a doua zi, la școală, odată intrat În clasă, decreta scurt: „Ia să iasă la lecție Neacșu, Țoncu și M.“. Ne punea Întrebări foarte dificile ca să nu știm nimic și se uita cu mare admirație la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În mare forță, apoi să alergăm după el goi până aproape În dreptul călugărițelor, ca să-l prindem. Ele se distrau, ieșite la ferestrele chiliilor și bătând din palme. Ne-a fost atât de rușine, că nu știam cum să ne ascundem podoaba bărbătească, fiecare punându-și frunze de boz În față sau ținându-și mâinile În locul cu pricina. După această Întâmplare, ne-am cam schimbat ideile despre autoclaustrarea călugărițelor și, Îmbrăcați fiind, de multe ori, ne-am apropiat de ziduri. Ne Înșelasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
plete lungi, bogat răsfirate pe umeri, de culoare neagră-lucioasă, bătând În albastru-violet, ca la fiicele șefilor de trib indieni văzute În filmele western; Își ținea capul sus, Într-o poziție mândră, aproape hieratică, spre a expune, a atrage atenția asupra podoabei capilare; o recunoaștem de departe, chiar de la spate, numai după dâra parfumului ei, devenită un traiect vizibil În imaginația mea olfactivă. (azi) O noapte cu Margareta lui Faust devenită Aura: „Simt În mine furia senzațiilor netrăite Încă de nici o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Din cînd În cînd, de parcă Își regăsea copilăria pierdută, Jim reintra În lumea jocurilor băiețești și participa la titreze, bile și șotron. — E moartă? Se mișcă! — SÎngerează! O pată de sînge de la genunchiul lui Jim dădea capului broaștei țestoase o podoabă de pirat. — Jim, ai omorît-o! Cel mai mare dintre băieți, Richard Pearce Întinse mîna s-o atingă, dar Jim o ascunse sub braț. Nu-i plăcea de Richard Pearce și se și temea puțin de el; băiatul era aproape la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de un alb prăfos, care se înroșea sub ochi și sub nas. Și apărea mai scundă ca de obicei, încălțată cum era cu o pereche de teniși negri. Se așeză în fața mea. Poate se rușina că am surprins-o fără podoabe, în normalitatea ei domestică. Avea mâinile înroșite și încerca să le ascundă, strângându-le una într-alta. M-am gândit că era mult mai atrăgătoare așa, mult mai periculoasă. Nu avea vârsă, ca o călugăriță. Și casa îmi amintea acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un vizitator curios. Dar eu l-am iertat, Angela, și în același timp îl iertam pe tatăl meu. Nici o cruce nu semnala prezența Italiei. Omul de la pompe funebre hotărâse împreună cu paznicul cimitirului să fie pusă o placă funerară simplă, fără podoabe, care oricum nu ar fi fost gata mai devreme de zece zile. Îmi întinse un carnețel cu pătrățele și un pix. Ce vreți să fie scris? Am scris doar numele ei, găurind hârtia cu vârful pixului. Nu mai era nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
idealului și realitatea, idealității. Oare ideile nu sunt însă la fel de adevărate ca așa-numitele lucruri? Mai adevărate, întrucât sunt mai durabile. Și însuși adevărul lucrurilor stă în idealitatea lor. Istoriile adevărate nu sunt cele mai pitorești, cele mai ornate cu podoabele circumstanțelor pasagere sau cele în care se irosește cel mai mult așa-numita atmosferă de spațiu și timp. Orice operă de artă vie și durabilă, chiar dacă în ea nu se consemnează particularități geografice și cronologice, după cum nici costume sau moravuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pentru perioadele de timp mai lungi, unul simplu pentru locurile unde se aflau vestigii arheologice. Pe pânza albă mi-am așezat obiectele dezgropate, le-am rânduit în șiruri cronologice, am început cu epoca de piatră, reprezentată printr-o piesă de „podoabă“, pe care o găsisem abia de puțină vreme într-o zonă de construcții: un tăiș de cuțit din silex, vechi cât piramidele, galben ca mierea, cu o scoarță pietroasă pe partea exterioară și cu retușuri pe margini. După tăișul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ultimul timp. —Mark, nu sunt nebună. Când aveam optsprezece ani, am spus că n-o să ne cumpărăm niciodată o casă, că vrem să trăim într-o rulotă ca țiganii și să ne plimbăm prin țară câștigându-ne traiul vânzând mici podoabe făcute de mine la târguri meșteșugărești, în timp ce tu vei scrie un roman. Vrei să spui că trebuie să mă țin și de promisiunea aia? Acum exagerezi. Începea să mi se facă frică. De cele mai multe ori când ne certam, puteam anticipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ea. Dar toate lucrările ei aveau aceeași temă: moartea. Mi-aduc aminte de o compoziție în ulei, lipsită cu totul de tehnică, concepută dezordonat, haotic: doi pomișori înfipți în gol cu tulpinile drepte și subțiri de culoare cafenie, împliniți în locul podoabei frunzelor cu două globuri măslinii, între care, pe un cer dezolant, vânăt-plumburiu, luna era ovală și galbenă ca lămâia. Fixate pe carton fără nici un fel de cumpănire artistică, aceste câteva detalii realizau totuși neantul străbătut de o singurătate înspăimântătoare, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
încă o dată mâna înarmată pe deasupra beteșugului... „Aaau!”, mai zise băiatul, când din genunchiul înroșit, plin cu lapte cenușiu, curse afară toată răutatea. Buldogul alb se supără de-a binelea: „Sică Au” te cheamă? Cine dracu’ te-a mai botezat cu podoaba asta de nume”? Apoi, adresându-se unei studente cu ochii negri și umeziți, zise cu severitate: „Domnișoară, te uiți ca o tâmpită, în loc să flambezi instrumentele...” ...Ferdinand Sinidis mă rugă apoi să-i promit că nu voi scrie niciodată, și nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de ras, cu un brici proaspăt ascuțit și o foarfecă bărbătească, Își rase obrajii și Își tunse barba. Făcu această operațiune cu grijă sporită, gândindu-se la seara ce avea să vină. Barba lui nu era niciodată foarte ordonată, ca podoaba imperială a lui Maupassant, de exemplu, sau lungă și patriarhală, ca a lui William, ci stufoasă, Înspicată cu șuvițe cărunte și cu contur drept. Cineva afirmase o dată că amintea de o barbă soldățească sau de cea a unui căpitan de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
conservate sau în timpul vreunei pauze de marș, în timpul căreia el se săpunea, se bărbierea și pe urmă își scotea o țigară, am auzit următoarele: „Dacă ar fi ca Ivan să pună totuși laba pe noi, ai încurcat-o, băiete, cu podoaba aia de la guler. Pe ăia ca tine îi împușcă direct. Un glonț în ceafă și gata...“ Probabil că el a „procurat“, cum se spunea în germana infanteriștilor, nu mai știu de unde, un veston normal de Wehrmacht. Fără găuri de glonț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Danzig, îl ajutase să-și formuleze dorințele. Întotdeauna atunci când melodia O oră între zi și vise, o aducea în cadru pe ea, pe Hoppe... Ea în fața vitrinei... Ea în ispită... Ea, singură cu durerea ei... Chipul ei luminos, fără umbre... Podoaba de la gâtul ei... Surâsul ei ce se stinge atât de repede... O frumusețe atât de puțin supusă ofilirii... Acum trei sau patru ani a murit, la peste nouăzeci de ani, pasiunea tinereții mele. La fel ca înfometații de pe vremuri, din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se Înfuria precum tigrul pe directorul tipografiei, rău platnic din fire. E mai bună favoarea ca dreptatea: o săptămână după publicarea Spadei etc., don José María Pemán a pus pe hârtie un encomion, Îndulcit, fără Îndoială, cu anume farfastâcuri și podoabe de stil care nu i-au rămas secrete preaiscusitului, căci nu concordă nici cu sintaxa de duzină a lui Requena, nici cu lexicul lui spălăcit. Norocul Îi cânta În strună la ureche, dar Ricardo, ireverențios și plicticos, se Îndărătnicea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]