21,807 matches
-
al poeziei pillatiene din toate etapele. Se vede că, până la urmă, amintita perspectivă atât de fertilă în Pe Argeș în sus nu are cum să fie corectată cu adevărat, dată fiind slăbirea forței (estetice) de iradiere a... "centrului iradiant" al poeticii pillatiene. La capătul acestor considerații, se impune concluzia că ampla și substanțiala lectură propusă de Alexandru Cistelecan este o contribuție de prim ordin la studiul operei lui Ion Pillat, de o marcată originalitate. Criticul iese victorios din confruntarea destul de dificilă
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
lui Ion Pillat, de o marcată originalitate. Criticul iese victorios din confruntarea destul de dificilă cu o operă ce nu pare a se impune în primul rând prin forța implicării în profunzimea dialecticii "imaginației materiale", aceasta fiind serios concurată de o poetică explicită, programatică. Este o reușită care putea fi, de altfel, prevăzută, având în vedere exercițiul critic îndelungat și talentul său unanim recunoscut - autorul ei fiind unul dintre cei mai avizați și originali sub raport stilistic interpreți ai poeziei românești, cu
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
bărbați îndrăgostiți de două femei asemănătoare sau de una și aceeași sirenă care-i urmărește deși i-a părăsit, exercitînd asupră-le o puternică forță hipnotică. Subliminal indusă de cineast prin tot ceea ce a făcut să se vorbească despre o "poetică a fluidelor", la propriu și la figurat. O ciudată retorică a iubirii se poate descoperi și în Insula, al patrulea film al sudcoreanului Kim Kiduk. În perimetrul unui lac de agrement pe care se află cîteva ambarcațiuni modeste, o tînără
SALONIC: 2000 + 1 speranțe by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16543_a_17868]
-
-l porți mai bogat,/ Numai tu, cititor nenăscut, ca un fiu..." Se remarcă imediat tonul constatativ și resemnat, asemănător cu acela al unora dintre poemele lui Tudor Arghezi. Pe acest ton sunt enunțate adevăruri existențiale de o gravitate specifică stilului poetic inventat de Ana Blandiana. Poeta își sesizează cu modestie filosofică statutul de parte dintr-un întreg. Ea se consideră o entitate totdeauna complementară, iar acest destin și-l suportă cu seninătate. Poemul se clasicizează chiar în timp ce-l citim. Versul "Ca
Aplauze pentru Ana Blandiana by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16588_a_17913]
-
frumos obiect luminos, cristalin, complicat, circular și simetric" desena, de fapt, o hartă simbolică a speranței. Doldora de procedee, care mai de care, cu deturnarea ironică a logicii genurilor literare, în amestec postmodern de realitate și ficțiune, Lustra profesorului de poetică și semiotică Eugen Negrici a fost, până acum, poezia anului 2000. Compusă în trepte cu trei teme aparent neomogene, creează prin jocul atributelor o curbă descendentă (binecrescut, imposibil de modernizat, emfaze dizgrațioase și amenințătoare). Acumulările de tensiuni negative pun în
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
de tot felul, când totul se ia de la capăt și spiritul poate nădăjdui mai mult sau mai puțin îndreptățit de evidențe". Aceasta este, de fapt, Lustra: o tresărire a codului ontologic, un semn prin care vremea își alege tipul de poetică. Nu mă refer numai la ceea ce este semnat: mecanismul de construcție, meșteșugul care stă la baza ei, legătura cu opera. la fel de importantă este partea de signatură, pe care imagologii o interpretează ca răspuns al speciei. Ea se vede din itinerariile
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
de a le scoate din omonimie, prin inventarea unui întreg vocabular, în replică la grandilocvența anacronică și sterilă a discursului oficial. Sunt, în acest vocabular, și tot felul de resuscitări, de altoiri cu elemente mai vechi sau mai noi. Redescoperirea poeticilor interbelice a permis preluarea bazei lor axiologice, care este una de tip liberal. Dar sunt și multe descoperiri proprii (e vorba de o mișcare liberă în interiorul paradigmei moderne), descoperiri greu de sistematizat, ce-i drept, pentru că, spre deosebire de postmodernism, ironia șaizecistă
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
interpretabile, care solicită o lectură de tip exegetic, funcționează ca niște sonde către structurile de adâncime ale limbajului, receptacole ale înțelepciunii speciei, care, de când se știe, încearcă să aleagă între viață și moarte, între bine și rău. Chit că pozitivismul poeticilor moderne nu prea ne lasă loc de concept, arta a avut dintotdeauna o dimensiune inițiatică și vizionară. Cu atât mai mult acest lucru se întâmplă în condiții-limită, când intelectul nu se mai împotrivește intuiției și tinde să se refamiliarizeze cu
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
accelera inovația. L-au preluat imediat optzeciștii (sau le-a fost dăruit) dar într-o formă simplificată până la caricatură, doar ca exercițiu stilistic. Analizat în rațiunile și traseele lui, cu o bună companie interdisciplinară, acest du-te vino între tehnicismul poeticilor moderne și ancorajul metafizic al poeticilor premoderne s-ar putea să fie una din principalele surse de viitor în cercetarea literară. Implicațiile simbolice ale clasificării, analizele de determinism, modelajul axiologic, toate acestea impun Arca drept operă fundamentală, nu numai în
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
optzeciștii (sau le-a fost dăruit) dar într-o formă simplificată până la caricatură, doar ca exercițiu stilistic. Analizat în rațiunile și traseele lui, cu o bună companie interdisciplinară, acest du-te vino între tehnicismul poeticilor moderne și ancorajul metafizic al poeticilor premoderne s-ar putea să fie una din principalele surse de viitor în cercetarea literară. Implicațiile simbolice ale clasificării, analizele de determinism, modelajul axiologic, toate acestea impun Arca drept operă fundamentală, nu numai în literatură, dar și în multe alte
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
un alt concept literar, etic și politic, încă nesemnat, cu o circulație liberă în vocabularul intelectual curent (l-am folosit și eu în cartea despre Sîrbu). Câteva expertize "grafologice" se pot face totuși, cu argumente de istorie literară: o întreagă poetică a cotidianului, pornind de la un studiu despre Arghezi de la începutul anilor șaptezeci ajungând la Arcă și până la primul volum al Istoriei critice. E posibil să mă înșel, dar, după părerea mea, numai în acest context conceptul ar putea fi definit
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
de-a binelea. Așa cum mărturisea și Șt. Augustin Doinaș, a traduce nu înseamnă a găsi echivalentul unui cuvînt într-o altă limbă. Înseamnă a scrie, pur și simplu, o operă de artă autonomă, în fond încărcată de filonul filosofic sau poetic al "intermediarului", stăpînind la fel de bine și de bogat nuanțat cele două limbi în care se operează. Pentru mine este limpede că în ultimii ani, sub direcția lui Lucian Sabados, Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiești și-a dorit să reintre într-
Eros și Thanatos by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16579_a_17904]
-
Toma este adevărat, articolul său ar merita un Premiu Pullizer (sau un echivalent românesc al lui). Optzecismul românesc In revista TIMPUL nr. 3/ 2005, Radu Andriescu publică un surprinzător articol despre "optzecismul" rusesc, descriin- du-l cu precizie: "Câteva curente poetice foarte bine conturate și a căror teoretizare a început încă din prima jumătate a deceniului nouă, respectiv metarealismul, conceptualismul și prezentismul au trasat o hartă poetică foarte asemănătoare celei de la început de secol șdouăzeciț: simbolism, futurism și akmeism." Este, din
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11850_a_13175]
-
publică un surprinzător articol despre "optzecismul" rusesc, descriin- du-l cu precizie: "Câteva curente poetice foarte bine conturate și a căror teoretizare a început încă din prima jumătate a deceniului nouă, respectiv metarealismul, conceptualismul și prezentismul au trasat o hartă poetică foarte asemănătoare celei de la început de secol șdouăzeciț: simbolism, futurism și akmeism." Este, din câte știm, pentru prima dată în presa noastră literară când se schițează o analiză a tendințelor din literatura rusă de la sfârșitul secolului douăzeci. Amețiți de propaganda
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11850_a_13175]
-
astfel de misiune de istorie literară. Astăzi e o datorie anacronică, bizară, cum a devenit datoria financiară a României față de Suedia, achitată abia după șase decenii de uitare. E o ocupație de tot vetustă să mai zăbovim acum asupra începuturilor poetice ale lui Coșbuc din vremea când era elev la Năsăud și publica în revista manuscrisă a liceului "Muza someșană" (1882-1884). Dar dacă nu a făcut-o nimeni până acum, încearcă profesorul bistrițean Constantin Catalano în volumul George Coșbuc, elevul-poet, într-
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
semnificative pentru evoluția ulterioară a creației lui Coșbuc" (p. 613), dar în acest fel se pierde ocazia de a epuiza o bază documentară și de a nu incita ulterior la cercetări care irosesc energii și speranțe de senzațional. Căci producția poetică a elevului Coșbuc e, într-adevăr, minoră și nici un exeget nu a contat vreodată pe ea ca sursă revelatoare de interpretare. După Gavril Scridon, au răscolit documentele din nou Constantin Catalano și Mircea Popa (și nu numai ei), dar tot
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
E o curiozitate legitimă să vedem cum arăta juvenilul Coșbuc înainte de a deveni poetul din Balade și idile. Antologia lui C. Catalano e în măsură să ne dea o imagine edificatoare a elevului poet. Sunt mai multe categorii de texte poetice, mărturisind disponibilitatea de versificator a foarte tânărului autor. O primă categorie ar fi compozițiile pe teme biblice, mitologice sau legendare: Stâncile strig´Amin, Sfântul Augustin, Îngerul păzitor, David și Goliat și nu prea multe altele, unele traduceri sau prelucrări. Poemul
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
distorsionat: "Orizontul/ se poleie"; "Deja moare/ Cel din urmă/ Raz de soare"; Chiar divina/ Cântăreață/ Cu blândeață/ Grea și multă/ Nu prelude! Ce se-aude/ Doar e vântul/ Cu al său șuier?/ Ba, e cântul/ Unui fluier!" (p. 52-55). Simțul poetic al naturii nu are deocamdată suficientă experiență de transpunere artistică. Un limbaj pre-eminescian emană desuetudine: "Luna-i tristă și moroasă/ Decât ea mai trist sunt eu/ Tristă-i inima din mine/ Trist e suflețelul meu" (p. 26). Câte un crochiu
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
I-XLV, cu note și variante extinse (p. 199-385); în 1972, volumul II include Fire de tort, Ziarul unui pierde-vară, Cântece de vitejie, cu note și variante la p. 345-483; în 1977, volumul III (la care voi reveni) încheie opera poetică, editând selectiv poeme din periodice, poeme postume și "diverse"; în 1979, volumul IV tipărește Scrieri în proză; în 1982, apar simultan volumele V și VI, cu Traduceri. De la volumul VII, 1985, ediția critică este preluată de Gheorghe Chivu, cu prefață
Dacă nici Coșbuc, atunci cine? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11861_a_13186]
-
mele descriu lupta pentru respectul de sine care e subminat de dorința jalnică a femeii de a fi parte dintr-un cuplu unit, bazat pe iubire. Romanele mele mă explică foarte bine, dar dacă e să privim traiectoria evoluției mele poetice, îmi dau seama că la început simțeam clar că nu am o voce integrabilă în poezia engleză și de aceea m-am apropiat de americani, fiindcă îmi plăceau ritmurile și inflexiunile lor. Mi-am făcut chiar o revistă a mea
Elaine Feinstein "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11847_a_13172]
-
idee, la text, Marin Mincu dezvăluie cu seninătate impostura, lipsa de valoare, veleitarismul, dar și pe oamenii de prestigiu care, într-un fel sau altul, și-au pus numele în joc pentru a susține autori dubioși sau idei discutabile. Performanțele poetice ale fostului premier ("ghiulistul") Radu Vasile sunt comentate în termeni sarcastici, dar de ironia autorului nu scapă nici cei care i-au dat girul - fostul președinte al Uniunii Scriitorilor, Laurențiu Ulici și fostul ministru de Externe, Andrei Pleșu - organizatorii unei
Bolile culturii în tranziție by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11854_a_13179]
-
formaliza intuiția. Meritul lui e, totuși, acela că a fost un critic de vocație. Fără ea, de fapt, nici nu prea ai ce "trage" în formule. Altfel spus, "Ťmetodeleť trec, iar Ťartať critică rămîne." În aceeași "mahie" dintre poezie și poetică, dintre evenimentul genuin și glosele (prea) tehnice îl găsim pe Valéry. Metoda lui Leonardo da Vinci, despre care a scris, pare să-i domine propria operă: Metterci molta fattica a creare cosa che sembrano fatte senza sforzo (Să trudești să
Critica în arabesc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11859_a_13184]
-
literaturii, la prospețime. Scriitorul, criticul și criticul criticului "stilizează" aproape la fel, așa încît nu mai există corecturi în cerneală roșie, ci un manuscris de-o singură culoare. Spune Mircea Martin, analiza se conformează citatului. Critica își (re) capătă intuiția poetică, precum la noi, odinioară, în "Jurnalul literar", prin părerile lui Călinescu, la fel de "artist" și de plăcut la lectură ca mulți dintre autorii pe care îi discută. Pornind de la lucruri simple, Richard găsește pentru ele contexte generoase, "toalete" care le avantajează
Critica în arabesc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11859_a_13184]
-
care îl consider prost, și care mi-a dat încă o dată senzația că poezia și poeții ar fi trebuit lăsați să odihnească în pace. Sunt conștientă că e superficial și incorect până la un punct să afirm că filmul și arta poetică nu ar trebui amestecate, dar poate șirul de exemple pe care îl voi discuta vă va convinge. Pe mine m-a cam panicat, e drept... Sigur, primul exemplu care îmi vine în minte e biata Iliadă, făcută terci de superproducția
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
în schimb, cîte cineva e convins că denumirea normală este leu greu, cealaltă fiind populară: "în Ťleul nouť, cum îi spun țăranii leului greu" (Jurnalul Național). Sintagma leu greu își justifică succesul prin caracterul ei deopotrivă metaforic și aliterativ. Funcția poetică a limbajului (din schema comunicării în versiunea lui Roman Jakobson, despre care studenții facultăților filologice aflau în primele cursuri de lingvistică generală și care acum a intrat și în manualele de clasa a IX-a) nu încetează să producă ilustrări
"Leu greu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11864_a_13189]