4,003 matches
-
acolo multă vreme. Seara Își făcea culcuș, ascunzându-și capul subsuoară, iar dimineața, după ce Înălța un tril spre un soare ce se ridica pe cer, Își lua zborul plutind peste râuri, păduri, dealuri și câmpii. Apa rece de izvor Îi potolea setea, iar grâul și ovăzul dat În spic, dar și pietricelele culese de pe drum, foamea ce-i chinuia măruntaiele... Masterandul Oliver umblase mult timp să găsească locul unde Înfloresc crinii pe câmp. Nu găsise acest loc. În schimb dădu peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să vă Încheiați nasturii de la pijama și să vă culcați În pat?” Nu, orice, dar În pat nu. Copacii dormeau În picioare, iar păsările cocoțate pe crengi. Ce nevoie avea Oliver de pat?! Ascultându-l, asistenții murmurară, dar profesorul Îi potoli din nou. „Domnul Oliver are dreptate”, zise el, „copacii nu dorm noaptea În pat. Aceasta fiindcă există pericolul ca rădăcinile să se Întindă prin saltele și a doua zi, pentru a fi sculați, ar trebui să se aducă macaraua, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
imita una din trâmbițele Apocalipsei lui Ioan, care, cică, i-ar fi apărut În vis. Apoi lătra și el. Disputa pe această temă, În ciuda nemulțumirii ospătarilor, care veneau din cinci În cinci minute la masa lor, rugându-i să se potolească, continua până noaptea târziu. Luându-se parcă la Întrecere, Bikinski și cu Lawrence lătrau de zor, acompaniați din când În când de urletele lui Satanovski, care, stând la masa lui picior peste picior, le ținea isonul. Când se făcea ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o altă scenă, petrecută tot la Corso, În aceeași companie... PAGINĂ NOUĂ VI. Aria lui Satanovski ... Se făcuse deja ora șase. Soarele se retrăsese undeva dincolo de blocuri. Umbrele turlelor bisericii Sfântul Nicolae se Întinseseră peste terasă. Căldura zilei se mai potolise. Pe Lăpușneanu oamenii se plimbau fără grabă, oprindu-se fie În fața agenției de turism Calipso, pentru a alege un sejur În Grecia, Egipt, Italia sau Indochina, fie admirau, În vitrina anticariatului Ex-Librex, câte un exponat ieșit din comun, cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cumva trebuia să se prezinte la secție pentru un „interogatoriu de rutină”? Colonelul Geană Îl suprinse de mai multe ori Vedenia nu dură decât o clipă; spectrul colonelului se pierdu, topindu-se În mulțime. Curând larma Începu să se mai potolească. Glasurile ce cântau la unison pierdură din avânt. Fiecare cânta acum În legea lui. Unii măcăiau ca rațele, alții sâsîiau, alții clămpăneau din limbă, scoțând sunete asemenătoare cele pe care le scot berzele În perioada lor de rut, unii behăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la locul său, contemplând de la distanță toată zarva și așteptând deznodământul. Cuprins ca de un resort nevăzut, trupul său dădu să se ridice și el odată cu ceilalți, dar medicul, dând peste cap câte un păhărel de Alexandrion, reuși să-l potolească. Când zarva mulțimii se mai domoli, medicul aplaudă cu patos... Ceilalți meseni, scăldați În sudori, Îl priviră În tăcere. Dinspre locul unde se afla, turbanul lui Satanovski Îi răspunse un croncănit de corb. Ascultându-l, Oliver trase concluzia că adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
crinilor sălbatici ce Înfloresc pe câmp. Asemenea păsărilor cerului de care are grijă Tatăl ceresc. Jumătate crini, jumătate păsări. Oamenii, dar și alte viețuitoare, vor da petale și vor zbura. Se vor hrăni cu aer și lumină. Și Își vor potoli setea cu roua și Înțelepciunea ce cad din cel de-al nouălea cer. Tot iadul, toată frământarea vor pieri În urmă. Oliver Își frământă mâinile de bucurie, și le trecu prin fața ochilor, pipăindu-și apoi cu grijă trupul, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
neplăcută. Tot satul se adunase ca la circ În fața porții. Sosiseră și dascălul, și popa, care, aflând cum stau lucrurile, Începu să murmure rugăciuni de dezlegare În barbă. În fine, trecu de miezul nopții și spiritele Începură să se mai potolească. Femeia și bărbatul, care Îngenuncheaseră de câteva ori la picioarele ei, cerând În numele copiilor, iertare, părură să cadă la o Înțelegere. Popa nu stătu nici el cu mâinile În sân, ci Îl trimise la biserică pe dascăl ca să bată toaca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
murmura Noimann-penitentul, aflat la picioarele lui Noimann-intransigentul. „Și dacă pe ea n-o poți avea acum, de mine poți dispune În orice clipă...” Pe măsură ce loviturile se Întețeau, creștea și furia cinicului. Cinci-cinci, șase-șase. Așa-așa... Curând Însă, cerbicia lui se potoli. Și În locul ei se instaură liniștea. Și apoi liniștea se transformă În compasiune. Cravașa Îngheță În aer. Bobițele de sânge se sparseră În cristale. Și cristalele se risipiră În Încăpere, răspândind un miros de sudoare amestecat cu cel de scrum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
hai să-l duci pe Sică la spital că are crize puternice și ăștia nu pot să-l mai țină aici. Îl făcuse ei cu chiu, cu vai, o injecție să-l mai calmeze, dar el, al dracu, nu să potolea deloc și nici ăștia nu mai aveau din seru’ ăla care-i trebuia lui. Hai, să-l duc! Îl luăm noi, câțiva bărbați, cu portaru de la dispensar, cu nea Mitu, ăsta de la industria locală, cu Încă vreo doi, nu știu cine mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ea, aleasa privirilor lui Gelu, dar despre ea nu spune nimeni din ce zonă a țării provine. Recită cu un accent nu tocmai românesc o traducere proprie după o poezie de Ady Endre. Popescu aplaudă din răsputeri. Murmurul sălii se potolește greu, dar nu entuziasmul ci indisciplina e la origine. Un tip cu chelie se ridică și Începe să-și amintească de cum era când era el elev. Câțiva elevi hohotesc totuși În contratimp cu poantele slabe ale vorbitorului. De la tribună, profesorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
riscurile. Joaca s-ar fi încheiat tragic, iubirea noastră ar fi început cu o trădare neînchipuită! Prețul ar fi fost prea mare. I-am auzit vaietul înfundat, întretăiat c-un suspin scârțâit: - Acum poți să pleci, mi-ajunge ! Mi-am potolit foamea și setea de tine! Acum poți să pleci! M-am săturat pentru o clipă, un milenium, o viață. Pleacă repede și nu privi în urma ta, nu o să vezi pe nimeni! Sunt cu tine întotdeauna și așa voi rămâne! Vocea
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
aflată la vârsta marilor întrebări care încep întotdeauna cu „de ce?”, întrebări care se abat ca o avalanșă asupra interlocutorului și pentru care neapărat trebuie un răspuns. Iar tata (ocrotitorul omniprezent și atoateștiutor) trebuie să răspundă, să-și imagineze și să potolească setea de cunoaștere a copiliței extrem de curioase. Când apar personaje nonumane, lectorul are în minte tot fetița aceea curioasă, Angelina, din prima povestire a volumului. Universul rural în care crește micuța, imaginea bucolică a satului tihnit vine parcă din alte
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
piciorul roibului s-a prins între crăcile unui stejar. In clipa aceea Rinaldo l-a apucat de grumaz și punându-și toată puterea la bătaie, a izbutit să-l trântească la pământ. De îndată ce atinse țărâna, turbarea lui Bayard s-a potolit ca prin farmec. El a devenit blând și liniștit, dar plin de demnitate în blândețea sa. Paladinul l-a bătut ușor pe gât, i-a mângaiat fruntea și-i netezi coama, armăsarul a nechezat de bucurie sub dezmierdările stăpânului său
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
mare zarvă s-a stârnit la Paris pentru că Roland ținea să fie primul care să-și încerce norocul la scara lui Merlin. Ceilalți pețitori ai Angelicăi se supărară grozav și cu toții îi tăgăduiau dreptul la întâietate. Cearta lor s-a potolit cu greu prin hotărârea de a trage la sorți, iar întâietatea a fost caștigată de Astolfo. Ferrau, sarazinul, a cazut al doilea și Grandonio, al treilea. Apoi veneau Berlingheri, Otho, după aceștia însusi Carol Magnul și după vreo alți treizeci
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
atâta drum, și-a gasit un loc mai ferit unde se întinse, cuprins aproape numaidecât de un somn adânc. Curând după aceea sosi și Angelica, dar ea a venit dintr-o direcție opusă, se opri la cealaltă fântână și-și potoli setea acolo. Apoi pornind din nou la drum a dat peste Rinaldo. Dragostea a pus stăpânire pe ea și a rămas pironită locului. De jur-imprejur livada era plină de lăcrămioare și trandafiri sălbatici. Angelica, neștiind ce să facă, a cules
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
mă prindă în puterea sa. Apropiindu-se de noi ea ne-a vorbit: Aceasta este ora la care cea mai frumoasă dintre zâne iese în fiecare zi pe malul insulei de colo și cântă atât de dulce încât valurile își potolesc freamătul s-o asculte. Dacă vreți s-o auziți, veniți cu mine la peștera ei. Spunând aceasta, Alcina a arătat spre balenă, pe care noi o credeam insulă. Eu, care eram cam repezit, n-am șovăit a o urma și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
simțit pe ea, s-a pus în mișcare întinzându-ți aripile și spintecând apea cu o iuțeală de săgeată. Abia atunci am văzut cât de nebun fusesem, dar era prea târziu pentru ca să mai dau îndărăt. Alcina se srtădui să-mi potolească furia și se jura că numai din dragoste pentru mine făcuse aceasta. În scurt timp am ajuns la această insulă, ea a făcut totul pentru a mă împăca cu soarta mea și pentru ca viața să-mi fie plăcută aici. Dar
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dar nu a avut decât să sune din corn pentru ca toți s-o rupă la fugă. Străbătând numeroase provincii, în drumul său a ajuns, într-o zi trecând printr-o pădure, la o fântână și a descălecat pentru a-și potoli setea. În vreme ce el se aplecă deasupra fântânei, un tânăr țăran sări dint-un tufiș, încălecă pe Rabican și o luă la fugă. Acesta nu era decât un nou șiretlic al vrăjitorului Atlantes. Astolpho, auzind zgomot, a întors capul tocmai la timp
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dar nu a avut decât să sune din corn pentru ca toți s-o rupă la fugă. Străbătând numeroase provincii, în drumul său a ajuns, într-o zi trecând printr-o pădure, la o fântână și a descălecat pentru a-și potoli setea. În vreme ce el se aplecă deasupra fântânei, un tânăr țăran sări dint-un tufiș, încălecă pe Rabican și o luă la fugă. Acesta nu era decât un nou șiretlic al vrăjitorului Atlantes. Astolpho, auzind zgomot, a întors capul tocmai la timp
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Cântecul nu are hotar. Cântecul, nesațiu etern, izvor nesecat de îndârjiri, zidiri de veacuri viitoare, amic în bucurii și balsam în rostiri funebre. Cântecul trezește în suflet orice amorțire, împodobește lumini și împrăștie speranțe, înfruntă cotropiri și răpune șovăiri. Cântecul potolește jarul oricărui însetat. Cântecul înfruntă moartea pe câmpul de luptă. Cântecul înalță fruntea noastră, fărâmă cătușele oricărei dureri și urcă la cer simfonii feerice. Cântecul te însoțește oriunde, în adâncimi de ocnă, în singurătate, înflăcărează inimi. Cântecul doboară pe mișei
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
meu mult chinuit, cu trupul istovit de înverșunate și crude torturi ce am îndurat ani și ani, strig: opriți defăimarea și crima, opriți decimarea legionarilor români și creștini. Torționarilor de ieri, ucigași și băutori de sânge, împreună cu urmașii voștri nebotezați -, potoliți-vă bestia din voi și pricepeți că, libertatea și viața omului sunt daruri și drepturi mai presus de legile pământești. Respectați Porunca Cerului! Suferințele și limba legionarului vor grăi veșnic și vor rosti adevărul care este unul singur Hristos Dumnezeu
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Todiriță... Au stat ziua următoare și încă o noapte, fără să se știe când vor pleca. Locotenentul trecea mereu spre Biroul de Mișcare al gării și se întorcea înjurând. Nimeni nu îndrăznea să-l întrebe ceva. Ninsoarea și vântul se potoliseră. Abia pe la chindie, în cea de a doua zi, locotenentul a trecut pe la fiecare vagon. Când a ajuns la vagonul patru, a ordonat: ― Sergent Dumitru Dinsus, peste zece minute te prezinți la vagonul meu. ― Am înțeles, domnule locotenent - a răspuns
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Spre a se convinge, camaradul meu a încercat să strige, dar din gâtlejul lui nu a ieșit decât un gâjâit ca la gânsac. „Ai răbdare să se apropie și o să ne dăm seama dacă e el sau altcineva” - l-am potolit eu. Ne-am oprit, să urmărim arătarea din deal... Doamne, ce îl mai zbuciumau caii pe bietul om. Fiecare se întindea după un smoc de iarbă și nu pleca din loc până nu-l rupea cu dinții, cum au obiceiul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
n-ai avut treabă cu „adăpostit”, „târâș, marș” „salt înainte” „la loc comanda”... Tu ai cântărit barabulele, arpacașul sau varza murată - l-a lămurit Dumitru.... Râsul camarazilor ținea loc de o mie de îmbrățișări. Când valul de râs s-a potolit, s-a așternut o liniște nefirească... Parcă nimeni nu îndrăznea să mai spună nici un cuvânt. În cele din urmă, glasul unuia dintre ei a rupt tăcerea: ― Ia să vedem noi care și încotro pleacă? De fapt, asta nu mai are
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]