25,546 matches
-
conferit o ținută distinsă. Despre op. 47 nr.3 se spune că este „singura Ballada a secolului al XIX-lea care are un sfârșit fericit - singura care se termină cu un acord major”, deși conținutul propriu-zis are la bază o povestire tragică de Adam Mickiewicz. Stilul în care Sandu Sandrin înțelege să-l tălmăcească pe Chopin este cel al unui tip de simplitate care ocultează marile dificultăți tehnice, un stil care se referă la Chopin în general și nu la titlul
De Prim?var? ... by Corina Bura () [Corola-journal/Journalistic/83131_a_84456]
-
turiștilor ex-socialiști confruntați cu complexitățile tehnologice ale băilor franțuzești. În a doua, mai suculentă, îl vedem la lucru pe nea Jean, malacul carpatin care ajunge să subtilizeze, în Elveția, "talăngile de la gâtu' vacilor" (!). Preferata mea, din acest set de trei povestiri amărui, este cea cu peripețiile unei întregi familii de excursioniști, înfățișate de capul familiei într-o istorie orală - captată și pusă în pagină de acel io care știe când să se eclipseze. Trecerea de bariere, plata parcărilor și a taxelor
Marcă înregistrată by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8330_a_9655]
-
ca să dau câteva nume: Oana Lazăr, Lili Goia, Carmen Viorica Steiciuc, Violeta Basa, Constantin Moroșanu, Al. Murafa, Cătălin Virgiliu Ene, Lucian Vasile Bâgiu, cu remarcabila monografie Valeriu Anania-scriitorul și Nicolae Arafu (care nu mai e deloc tânăr), cu volumul de povestiri Rogoz înflorit, acesta constituind și el o "adevărată literatură de sertar". Concluzia perspicacelui cronicar este că "debutul se poate produce cu folos la orice vârstă, precum și faptul că unele teme sunt inepuizabile." Cum e de așteptat, aprecierile nu sunt întotdeauna
Critică de întâmpinare by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8337_a_9662]
-
asupra evoluției sale în viitoarea sa carieră artistică. Dacă prin vocea lui Enrico Caruso avea să cunoască fenomenul vocal ce generează un fenomen sufletesc, vocea lui Beniamino Gigli îl confrunta cu delicatețea sufle- tească ilustrată în expresia vocală. Din amplele povestiri care mi le-a dăruit generos printr-o Prietenie unică, am înțeles că Nicolae Herlea a asimilat de foarte tânăr esența fundamentală a acelui fenomen de rezonanță prin care sufletul și vocea devin o entitate unică și binecuvântată. Această perfectă
Nicolae Herlea ? carisma umanismului vocal by Stephan POEN () [Corola-journal/Journalistic/83385_a_84710]
-
un ritual estiv al bucuriei de viață și de artă, al stimei și dragostei exprimate de toată lumea. Plăcutele emoții începeau cu ceva timp înainte; voiajurile cu mașina, sosirile, primirea entuziastă, perfecta organizare a desfășurării, mesele festive încununate de evocări, povestiri, comentarii, veselie și bună dispoziție. Nu voi uita momentul în care Nicolae Herlea, într-o seară, și-a exprimat unicul regret al carierei, acela de a nu fi cântat cu Mariana Nicolesco. Port în suflet momentele petrecute împreună în loja
Nicolae Herlea ? carisma umanismului vocal by Stephan POEN () [Corola-journal/Journalistic/83385_a_84710]
-
în perioada 1996-1998, condeiul publicistic, acest stil direct, colocvial fiind cel mai bine servit, extinzându-se și în textele poetice. Este actualmente student în anul II la Psihologie în cadrul universității Spiru Haret din București. Autor dezinvolt de schițe umoristice, epigrame, povestiri SF. Reviste în care a apărut: Agero, Germania, Delirikon, Sibiu, Poezia, Iași și Oglinda literară. Toate aceste realizări aparținând lui Ștefan Alexandru Ciobanu, și care ar mai avea un vis nobil, să publice cât mai curând în revista noastră în
Actualitatea by Susana Georgiu () [Corola-journal/Journalistic/8456_a_9781]
-
Tudorel Urian Despre scriitorul Liviu Nanu, trebuie să mărturisesc, nu știu mare lucru. Din scurtul Cuvânt înainte al volumului său Cârciuma lui Bicuță și alte povestiri aflu că a mai publicat două volume de versuri, Îndemn la nesupunere (Editura Tipoalex, Alexandria, 2002) și apăsați tasta Any (Editura Marineasa, Timișoara, 2005). Nu am văzut aceste cărți. Actualul volum de povestiri, despre care înțeleg că reprezintă debutul în
Marea pălăvrăgeală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8471_a_9796]
-
volumului său Cârciuma lui Bicuță și alte povestiri aflu că a mai publicat două volume de versuri, Îndemn la nesupunere (Editura Tipoalex, Alexandria, 2002) și apăsați tasta Any (Editura Marineasa, Timișoara, 2005). Nu am văzut aceste cărți. Actualul volum de povestiri, despre care înțeleg că reprezintă debutul în proză al autorului, mi-a stârnit interesul mai ales prin prisma faptului că a fost publicat de Editura Brumar, celebră prin calitatea volumelor de... poezie pe care le tipărește. Un volum de proză
Marea pălăvrăgeală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8471_a_9796]
-
o editură care și-a făcut blazon din editarea volumelor de poezie, te face curios fără să vrei. Din capul locului trebuie spus că volumul lui Liviu Nanu nu are nimic de-a face cu poezia. Cel puțin prima parte - povestirile care au drept cadru de acțiune "cârciuma lui Bicuță" - este un fel de Familia Bundy sau Locatarii, în care aceleași personaje se reunesc în aceeași bodegă, beau pe datorie și trăncănesc vrute și nevrute. Mai lipsește obsedantul râset de fond pentru ca impresia
Marea pălăvrăgeală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8471_a_9796]
-
celuilalt. Excelentă este introducerea în scenă a personajelor. În loc de multe cuvinte explicative, Liviu Nanu reproduce foaia din caietul de datorii ținut de Bicuță. Consumul fiecărui personaj este mai elocvent pentru identitatea sa decât toate comentariile posibile ale autorului. Dacă aceste povestiri ar fi o piesă de teatru, distribuția, reprodusă după caietul dictando al lui Bicuță, în care sunt înscrise datoriile, ar arăta în felul următor (grafia îi aparține lui Bicuță): "Săndel - 300 de votcă săniuță; Domnu Profesor - o cola și 6
Marea pălăvrăgeală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8471_a_9796]
-
financiare, mai performant decât cardurile bancare. Dincolo de această clarificare inițială, clienții lui Bicuță își pierd individualitatea în fumul dens al bodegii. Ei vorbesc aproximativ la fel (diferențele de nivel cultural nu se simt la nivelul limbajului curent), logica și stilul povestirilor nu diferă fundamental în funcție de naratori, toate poveștile par spuse parcă de aceeași gură. Diferențele sunt făcute de tematică, de mediul din care le-a inspirat. Altminteri, sunt trecute în revistă toate temele majore ale tranziției, de la politică și probleme sociale
Marea pălăvrăgeală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8471_a_9796]
-
nu pupi la noiť. Oricum, numai cârciumari și angrosiști conduc filialele astea locale, mă vedeți pe mine printre ei? Așa că am lăsat-o baltă, nici la alegeri n-or să mă mai prindă" (pp. 93-94). Cârciuma lui Bicuță și alte povestiri este o carte aflată la frontiera dintre proză, dramaturgie și eseu. O succesiune de dialoguri despre povești de viață care, cumulate, schițează un tablou al României în tranziție. Pe alocuri autorul izbutește formulări memorabile, ca această definire a lui Mitică
Marea pălăvrăgeală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8471_a_9796]
-
lămâia pe geam. Care nu ezită să scoată șpaga din buzunar și s-o întindă polițistului de la circulație, medicului din spital sau funcționarului de la ghișeu pentru a-și rezolva problemele" (p. 104). Este greu de spus în ce constă valoarea povestirilor lui Liviu Nanu. Nu se simte vreo preocupare specială pentru construcție, nu se poate vorbi de vreo arhitectură a textului. Personajele nu au particularități de limbaj, iar însuflețirea lor este aceeași, indiferent de tema aflată în discuție. Nu este mai
Marea pălăvrăgeală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8471_a_9796]
-
sunt pe deplin credibile dacă facem abstracție de condiția intelectuală diferită a personajelor. Cu siguranță, Liviu Nanu ar trebui să se gândească la o eventuală carieră de dramaturg. Fără a fi o apariție editorială memorabilă, Cârciuma lui Bicuță și alte povestiri, de Liviu Nanu este o carte lejeră, agreabilă, numai bună pentru a stinge plictiseala lungilor călătorii cotidiene cu autobuzul sau cu metroul.
Marea pălăvrăgeală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8471_a_9796]
-
Ruxandra Novac) cu penalizarea capitalismului sălbatic, a îmbogățiților ridicați pe cadavre și - inevitabil - a societății indiferente la fragedele ei valori... În acest cadru generaționist al fracturilor și convulsiilor, Ion Maria vine cu o notă personală și o perspectivă complet diferită. Povestiri din cartierul de Est, al patrulea volum, deja, al unui poet care a debutat editorial în 2002, surprinde în primul rând prin lirismul blând, serafic, extras "alchimic" din ordurile marginii de lume românească. Acolo unde eul gesticulant, retoric, sarcastic al
Poezie cuminte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8468_a_9793]
-
marea lor majoritate, textul-fluviu, compozit și despletit. Ion Maria comprimă și încearcă să esențializeze într-o "cheie a purității" (Gheorghe Grigurcu) ceea ce colegii săi de generație desfășoară și documentează incriminator: o realitate apăsătoare, o existență aproape insuportabilă. Prin contrast, fiecare "povestire" din acest cartier de Est mizerabil, având "o aură neagră de gunoaie", se dorește luminoasă și stenică. Deși punctul cardinal e tomberonul de gunoi ce nu se mai poate conține, iar ca personaje predilecte (în registru realist) apar câinii ologi
Poezie cuminte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8468_a_9793]
-
a gândiriștilor. Schematică, simplistă este și reprezentarea omului rău, în unități versificate ce se vor emblematice, dar sunt numai sămănătorist-puerile: "să nu mai audă/ plânsul câinilor/ din fața blocului/ omul rău/ își acoperă urechile/ cu ziduri/ de beton" (Omul rău). Penultima "povestire" din cartierul de Est este, tot așa, compromisă printr-o dulcegărie cum n-am mai întâlnit de la concursurile cu desene pe asfalt organizate, în anii �80, pentru pionieri. "Viziunea" poetică este a unei eleve-model, poate chiar comandantă de detașament: "lângă
Poezie cuminte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8468_a_9793]
-
onorate cu premii literare dintre cele mai importante. Din capul locului trebuie spus că volumele de proză ale lui Nichita Danilov nu sunt cu nimic mai prejos decât cele de poezie. Nici numeric, nici calitativ. După un prim volum de povestiri postmoderne (în a cărui textură clin d'oeil-urile spre clasicii ruși -mai cu seamă Gogol și Cehov - dar și spre un fantastic de tip Borges, fac toți banii), Nevasta lui Hans, autorul mărește miza prin romanele din ciclul Tălpi. Șotronul
Delirul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8494_a_9819]
-
regula caleidoscopului. Pe lângă fantezia debordantă, spiritul postmodern, intertextualitatea, aluziile culturale sunt și aici dominante. Lecturile biblice, trimiterile mai mult sau mai puțin transparente la autori precum Bulgakov, Joyce, Borges, Dali, dar și, în notă delicat-ironică, la un ceremonial clasic al povestirii, caracterizează aceste romane-șaradă în care nu poți fi niciodată sigur că ai înțeles exact tot ce a vrut să transmită prozatorul. Romanele lui Nichita Danilov îl pun pe cititor în ipostaza vizitatorului inocent, picat într-o galerie de artă abstractă
Delirul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8494_a_9819]
-
prima vedere, s-ar putea face o analogie între modul în care este construit romanul Locomotiva Noimann și cărțile de proză ale Norei Iuga. Dicteul automat, care ține de logica imprevizibilă a gândului, mai mult decât de logica liniară a povestirii tradiționale, pare principalul element comun al celor două cărți. Diferențele sunt însă notabile și ele țin de structura elementelor care intră în componența celor două "confesiuni". Dacă la Nora Iuga se poate vorbi de un realism al sinelui, de percepția
Delirul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8494_a_9819]
-
făcut mare caz de asta și cred că nici acum nu e momentul să fac [...] De exemplu, textul Băi, fiți postmoderni, altfel nu ne primește în NATO ! a fost scris pentru o culegere care urma să apară în Germania, fiecărei povestiri impunându-i-se utilizarea unor cuvinte interzise sau, mai bine zis, discreditate. În Germania, astfel de cuvinte ar fi "rasă" sau "național". Eu am ales, pentru povestirea mea, cuvintele "roșu", "Cântarea României" și "UTC". Din păcate, până să o termin
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
a fost scris pentru o culegere care urma să apară în Germania, fiecărei povestiri impunându-i-se utilizarea unor cuvinte interzise sau, mai bine zis, discreditate. În Germania, astfel de cuvinte ar fi "rasă" sau "național". Eu am ales, pentru povestirea mea, cuvintele "roșu", "Cântarea României" și "UTC". Din păcate, până să o termin de scris, a fost depășit termenul de predare și am rămas pe dinafară. Adevărul e că, în aceste proze, am încercat să aduc un omagiu "optzeciștilor" utilizând
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
să recupereze lucrurile bune pe care cei mai valoroși dintre ei le-au făcut." (pag. 7) Îmi cer cuvenitele scuze pentru citatul nepermis de generos. Îi asigur, compensatoriu, pe cititori, că au parcurs, practic, o bucată consistentă din cea dintâi povestire autentică a volumului. Pe care, bineînțeles, Petru Cimpoeșu o numește, modest, Câteva cuvinte și o lasă să funcționeze ca notă introductivă. Fără alte ocolișuri de argumentare, avem, în această carte, nu mai puțin de cincisprezece proze scurte. Nici una lipsită de
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
cinci ani de experiență comunistă, ci pentru efectul lor memorabil, de mici construcții paradoxale desprinse complet de logica istorică. De abțibilduri pliate perfect peste cutele unei epoci. Minunată într-adevăr, pentru că asamblată pe un celebru pretext caragialesc, e ultima dintre povestirile primei părți. În drum spre happy-end e o încercare, plauzibilă cât cuprinde, de a oferi un răspuns problemei ridicate de Inspecțiunea lui I.L.Caragiale. Văzută din unghiul unui "nenea Anghelache" al anilor '80, care se sinucide stupid din pricina unei citații
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
serie de clișee ale suspansului, pînă la urmă indispensabile, cel putin nu le trivializează menținînd filmul pe latura să afectiv-psihologică și evitînd să-l transforme într-un horror clasic sau o banală poveste cu stafii. Coșmarescul urmează firul roșu al povestirii și o anumită ordine integratoare, vii și morții comunica, insă comunicarea trece prin filtrul jocului ceea ce-i conferă notă particulară, stranie și maladiva. Lăură plonjează tot mai adînc în trecut pentru a dezgropa o istorie macabră care-i este revelata
Jocul și umbra by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8520_a_9845]