1,946 matches
-
Boyce, 1975a, p. 187). Acest fragment, pentru care s-a propus recent o interpretare diferită, dar nu foarte convingătoare (Kellens, 1983; Kellens-Pirart, 1991, pp. 197 sqq.), este una dintre cele mai importante mărturii autobiografice existente În G³th³. Zoroastru și-a predicat „vestea cea bună” fiind urmat de un mic cerc de discipoli: drigu - „săraci, nevoiași” (cf. mai jos, subcapitolul 2.8), frya - „prieteni”, urvatha - „tovarăși”, fără să poată conta pe bogății consistente În bunuri materiale, oameni sau vite. Opoziția lui Zoroastruxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
iese În evidență, datorită importanței sale, mărturia lui Mani (secolul al III-lea d.Hr.), transmisă de Kephalaia (p. 7, rr. 27-33): Apostolul Luminii, strălucitorul Iluminator veni În Persia de la regele Hystaspes și Își alese discipoli cinstiți și drepți și predică În Persia speranța sa; dar Zoroastruxe "Zoroastru" șZardesț nu a scris cărți. Discipolii săi, Însă, după moartea sa, i-au transmis cuvintele din memorie și au scris cărțile pe care aceștia le citesc astăzi. Textele maniheiste copte confirmă, așadar, informația
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
capete chiar și plătite cu aur. Ne aflăm deci În cadrul unor credințe de natură pur religioasă: credința În metempsihoză, plasarea sufletului În creier și posibilitatea, care decurge de aici, de a bloca procesul de renaștere și eliberare. Informația că druizii predicau metempsihoza este furnizată de Cezar Într-un context În care acestora le sunt recunoscute vaste cunoștințe În domeniul astronomic, geografic, natural, teologic. De aici, a apărut suspiciunea că este vorba despre un izvor care vrea să-i prezinte pe celți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adevăr, există două texte galice (Angar kyfyndawt și Kat Godeu) care, deși scrise În plină perioadă creștină, exprimă aceeași credință, ba chiar Într-o formă mult mai radicală, pentru că nu admite doar metempsihoza Între om și om - pe care o predicau druizii din vremea lui Cezar -, ci extinde aceste treceri la animale și la ceea ce noi numim obiecte inanimate. Așadar, s-ar putea crede că, dimpotrivă, s-a operat o cenzură asupra izvorului lui Cezar, reducând o metempsihoză cu adevărat cosmică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe om după moarte. Într-adevăr, nu trebuie să atribuim În mod necesar religiilor antice indo-europene, În ceea ce privește destinul ultim al omului, rigiditatea teologică ce caracterizează multe dintre religiile moderne, În care credința despre soarta omului după moarte este propusă și predicată În detaliu, iar orice Îndoială este echivalentă cu erezia. Dimpotrivă, trebuie să pornim de la o situație foarte variată. Religia indo-europenilor nu era o religie salvifică, care și-ar fi propus să arate credincioșilor calea spre o viață veșnică și fericită
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
interesele, dezbaterile și viziunea lumii epocii autorilor lor. Ca să luăm un exemplu foarte simplu, poate puțin exagerat, autorii acestei tendințe ar spune că Evanghelia lui Matei nu ne informează atât despre predica lui Isus cât despre ce și cum se predica în comunitatea lui Matei. Un al doilea exemplu va fi poate mai ușor de înțeles. Relatarea creației din Gn 1 nu vrea să descrie cu exactitate modul cum a creat Dumnezeu lumea, ci ne explică mai degrabă cum autorii săi
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
volumul Imnuri către amurg (1970), în care nostalgia unei vârste de aur umbrește trăirea plenară a prezentului: „O când priveai lumea cu ochii în lacrimi / sfere luminoase cădeau din ceruri / și cu aripi de îngeri se așezau / la picioarele tale predicând iubirea și pacea // [...] ce fiare întunecate beau astăzi / apa muzicii funerare o styxul / era pe atunci încă un slăvit / loc al mântuirii și ochii tăi străluceau fericiți”. O melancolie delicată cutreieră acum versurile, structurând discursul liric și în același timp
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
reintrările familiare în chestiune, indignările, întristările, mustrările, interogațiile retorice, curmate la timp înainte de a deveni bombastice, pasiunea ce echilibrează toată exacta mașinărie a cazaniei destăinuie un orator excelent și un stilist desăvârșit. Didahiile rămân și azi vii. G. CĂLINESCU SCRIERI: Predice făcute pe la praznice mari, îngr. și pref. I. Bianu, București, 1886; Didahiile ținute în Mitropolia din București, I-II, îngr. și pref. Constantin Erbiceanu, București, 1888-1889; Sfătuiri creștine-politice, tr. Constantin Erbiceanu, București, 1890; Din Didahiile ținute la Mitropolia din București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
1888-1889; Sfătuiri creștine-politice, tr. Constantin Erbiceanu, București, 1890; Din Didahiile ținute la Mitropolia din București, îngr, I. Cornoi, București, 1895; Predicile ținute la Mitropolia din București, pref. N. Iorga, Vălenii de Munte, 1911; Predici, pref. P. V. Haneș, București, 1915; Predici, îngr. și pref. Gabriel Ștrempel, București, 1962; Didahii, postfață Florin Faifer, București, 1983; Opere, îngr. și introd. Gabriel Ștrempel, București, 1997. Repere bibliografice: Ștefan Dinulescu, Viața și activitatea mitropolitului Țărei Românești Antim Ivireanul, Cernăuți, 1886; T. Bădulescu, Mitropolitul Ungro-Vlahiei Antim
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
Își pierduseră credibilitatea morală, iar angajamentul În folosul interesului public cedase locul calculelor ce vizau avantajul personal. Lansând o conversație despre drepturi, atrăgând atenția asupra conceptului confuz de „societate civilă”, vorbind neobosit despre tăcerile din prezentul și trecutul Europei Centrale - predicând cu nerușinare, ca să spunem așa -, Havel și ceilalți disidenți construiau un fel de spațiu public „virtual” În locul celui distrus de comunism. Un lucru despre care intelectualii disidenți nu vorbeau foarte mult era economia. Iar asta tot din realism. Încă de pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deschide un ochi de lumină, insuficient pentru a lumina scena, amplificând parcă mai mult caracterul ei cețos. În Noua revistă română 240, apar reproduse două fragmente de triptic cu subiect religios, de un simbolism difuz, semnate de Vermont; Iisus care predică, pe măsură ce, în fața lui, sunt aduși bolnavii, generează un efect de siluetă, o imaterialitate pe care pictorul reușește să o sugereze sensibil. Speranța 241 (1899) lui Artur Verona constituie un astfel de tablou, în notă simbolistă, prin care pictorul prezintă o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și simbolistul Vrubel. Ca și în cazul altor reviste secesioniste, Mir Iskusstva scoate în evidență caracterul eclectic al mișcării artistice și atitudinea de frondă față de academism, prin care în epocă erau înregistrate clasicismul și romantismul, și față de un neaoșism îngust, predicat de mișcarea peredvijnicilor, prin care se avea în vedere realismul în artele plastice. În articolul-program, intitulat "Probleme complexe", Diaghilev ține să disocieze mișcarea de "decadentism" cum fusese deja taxată, Diaghilev însuși primind porecla de "staroste al decadentismului", semn că observatorii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nu a fost dată uitării. Preoții baptiști, Niculescu și Ion, care, în 1977, acuzaseră Bucureștiul de discriminare și-au continuat criticile. În februarie, regimul Ceaușescu a exercitat presiuni asupra Bisericii Baptiste și celor doi li s-a interzis să mai predice 1925. Pentru a contracara numărul din ce în ce mai mare de articole apărute în Occident despre discriminările din România, Ceaușescu a invitat Amnesty International să-i viziteze țara în februarie 1978. Guvernul coopera cu organizația de supraveghere a respectării drepturilor omului, iar în
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
consecinționale în cristalizarea conștiinței naționale engleze. În primul rând, ruperea de Roma a favorizat configurarea unei identități distincte în cadrul lumii creștine. În al doilea rând, ideea lui Martin Luther a "preoției universale", centrală doctrinei protestante, potrivit căreia dreptul de a predica învățătura creștină nu este monopolul tagmei clericale, ci este prerogativa tuturor membrilor comunității religioase, a promovat individualismul raționalist pe care se sprijinea ideea națiunii în Anglia. În al treilea rând, protestantismul a promovat alfabetizarea în masă a populației, ca efect
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
ultima parte a secolului al XIX-lea. În paralel cu aceste evoluții politice, autoritatea statală, devenită unitară și centralizată, a continuat procesul de transformare a școlii într-o "a doua biserică" (Melidon, 1874, p. VIII) din amvonul căreia s-a predicat "Evanghelia națională" (Ghibu, 1975, p. 118). Cărturari militanți ai ideii naționale ca Simion Bărnuțiu au elaborat, prin scrierea de tratate de specialitate, o nouă viziune asupra naționalității care a fost rapid pusă în circulație în literatura școlară. S-a produs
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
societatea comunistă a-națională. Însă nu toți socialiștii au fost dispuși la compromisul tactic, în care vedeau o ireparabilă compromitere doctrinară. Facțiunea rămasă fidelă purismului socialist, conștientă de inconciliabilitatea funciară dintre doctrina socialistă și crezul naționalist, este reprezentată de antipatriotismul predicat cu ostentație de Gustave Hervé. Refuzând cu obstinație orice compromis doctrinar pe care l-ar recomanda tactica concesiilor politice, Hervé a împins raționamentul socialist până la consecințele sale logice ultime. Iar concluzia terminală, singura autorizată de logica principiilor politice, este necesitatea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
prin care să înfăptuiască revoluția socială (ibidem, p. 142). Patria proletară transnațională la care visează socialiștii este prefigurată în sindicalismul antipatriot, întemeiat pe loialitatea clasială triumfătoare chiar și atunci când aceasta se împotrivește intereselor naționale. Hervéismul, cu al său ax ideologic predicând purismul antipatriotic al socialismului, a reprezentat doar un curent intelectual care a trecut fără să lase aluviuni politice concrete. Cu totul altfel au stat lucrurile în Uniunea sovietică, în care linia concesionistă recomandată de formula "național în formă, socialist în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
toate necazurile, slăbiciunile și ticăloșiile pământenilor. I. 5 Relația predicativă sau de interdependență Relația predicativă sau de interdependență se stabilește între doi termeni; fiecare depinde de celălalt. Primul termen poate fi subiect sau propoziție subiectivă; al doilea termen poate fi predicat verbal, predicat nominal sau verb copulativ și propoziție predicativă. Combinațiile sub care pot apărea acești doi termeni se regăsesc în exemplele: Nevoia frânge fierul. ; Leneșul e frate cu cerșetorul.; Cine seamănă cu lacrimi culege cu bucurie.; Cine e întâi la
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
predicatul una dintre notele acesteia, prezentată „în desfășurare” și, ca atare, chiar dacă luptă este omis, noțiunea exprimată prin cuvântul omul poate exista în continuare. După cunoștințele noastre, însă, în judecata omul luptă ambii termeni pot fi, succesiv, fie subiect, fie predicat din punct de vedere logic. Astfel, dacă judecata în discuție este privită ca răspuns la întrebarea: Cine luptă?Omul luptă, atunci omul constituie predicatul logic iar luptă subiectul, care poate fi omis, fiind termenul „cunoscut”; dimpotrivă, dacă judecata de mai
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
care admit un nume predicativ, verbele din exemple ca fetița aleargă voioasă își păstrează în mai mare măsură autonomia semantică și caracterul predicativ. Stadiul acesta este primul pe drumul de trecere al unui verb de la capacitatea de a servi ca predicat spre starea de copulă. Este de ajuns ca verbul, pierzându-și din conținutul concret, să tindă spre abstractizare, și ca accentul predicativ, care cădea inițial în aceeași măsură pe ambii termeni, să se condenseze numai pe al doilea (cel care
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
voioasă. Având în vedere că reconstituirea gândirii pentru aflarea sensului comunicării se poate face prin dezvoltarea adjectivului voioasă într-o nouă propoziție - aflată în raport de coordonare sau de subordonare cu propoziția fetița aleargă - autoarea apreciază că ,,adjectivul voioasă este predicat, care propunem să fie numit predicat circumstanțial” Adjectivul voioasă în construcția Fetița aleargă fiind voioasă prezintă elemente comune cu predicatul nominal. Sensul propoziției din punct de vedere logic poate fi redat astfel: Fetița aleargă fiind voioasă (în momentul când fetița
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]