2,042 matches
-
devenise o chestie de viață și de moarte. În cele din urmă, exact cu cinci minute înainte de întoarcerea soră-mii, mâța fu extrasă din regatul țevilor și trimisă cu două șuturi în cur în sufragerie, printre surate. - A fost greu? rânji Cristina. - Aaa, nicidecum, rânjii eu înapoi. Am mâncat ochiuri cu cartofi prăjiți pe muțește, sub muzica bubuitoare a celor de la Smash&Pumpkins. Ne-am culcat unul într-un dormitor, celălalt în altul. Sufrageria rămase zăvorâtă. Mâțele, în schimb, puteau defila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
viață și de moarte. În cele din urmă, exact cu cinci minute înainte de întoarcerea soră-mii, mâța fu extrasă din regatul țevilor și trimisă cu două șuturi în cur în sufragerie, printre surate. - A fost greu? rânji Cristina. - Aaa, nicidecum, rânjii eu înapoi. Am mâncat ochiuri cu cartofi prăjiți pe muțește, sub muzica bubuitoare a celor de la Smash&Pumpkins. Ne-am culcat unul într-un dormitor, celălalt în altul. Sufrageria rămase zăvorâtă. Mâțele, în schimb, puteau defila prin dormitoare Odată cufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ar fi sunat mai corect. Se întorsese în Botoșani, unde își găsise o catedră de engleză. Eu am continuat până în iunie la „Traian Vuia”. Mă pomeneam adesea cu vizite inopinate ale Adelinei. Mi-o aducea în clasă elevul de serviciu, rânjind. Bineînțeles, frizura, machiajul și îmbrăcămintea ei excludeau orice posibilitate de a continua ora. Elevii se strângeau fascinați în jurul studentei la Pedagogie, o priveau ca pe o apariție de la circ. Fiind insensibilă la miștourile lor - pentru că nu-i păsa ei de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mea călduță din centrul târgului moldovenesc. Ce-a fost verde s-a uscat! Mă irita faptul că Adelina se amestecase în perspectivele mele de viitor casnic. Pe de altă parte, aveam un motiv să rămân în orașul-carnivor, acolo unde își rânjeau din umbră colții marile feline. Din expediția ei nordică, Adelina s-a înapoiat cu un pisoiaș birmanez cenușiu, cu ochi de metal albastru. Era atât de înnebunit după carnea crudă, de miel mai ales, că o mușca de degete dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să se încrucișeze între ei și se duce pe apa Sâmbetei vigoarea rasei provinciale. Țigăncușa scoase dintre fuste o brichetă și se apropie să aprindă lumânarea înfiptă în tufa de brad. Acum stăteam toți patru în fața ofițerului, care ne spunea rânjind că statul ocrotește familia și-i asigură dezvoltarea armonioasă ca celulă de bază a societății. Soacră-mea - deja puteam să-i spun așa - lăcrima în cămașa de noapte înflorată, peste care trăsese în grabă un pardesiu gri de-al răposatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Ei inventau zi de zi noi metode de chin, noi trepte de coborâre în iad..., distrugând în noi ultimile picături de rezistență. Dar nici o tânguire, nici o retractare! Hăitașii de ieri sunt acum cioburi și lut otrăvit. Colții lor nu mai rânjesc și nu mai pot mușca din carnea noastră. Însă astăzi, noi „poterași” leau luat locul... ei sunt mai temperați și mai vicleni... Nouă, celor prigoniți, Dumnezeu ne-a lungit veleatul, ne-a întărit credința și ne-a învrednicit să învingem
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
bolnavi nedeclarați. "Lasă asta ― i-am zis ―, vrei să te sinucizi?" S-a încruntat și m-a măsurat din cap până la picioare. Ce-mi păsa mie? Apoi, a izbucnit într-un râs răutăcios. "Ce știi despre deșerturi?" m-a apostrofat, rânjind. Nu-mi mai aduc aminte ce i-am răspuns, dar, probabil, m-am lăudat, căci s-a aplecat spre mine și mi-a șoptit: "Bravo, e o specialitate folositoare". 10. De fapt, doctorul Luca e de părere că sinuciderea reprezintă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cu ochii în patru! Te afli într-o lume plină de primejdii, rămâi treaz. Ești înnădit într-un farmec puternic. Ai grijă! Ai grijă! Maică-ta e o mare farmazoană, iar chipul ăsta urât cu găuri și țepi care se rânjește la tine vrea să-ți înșface napolitana. Păzea! Un vis plin de viclenii, ține minte! Cu bine! Cu bine! Micuțul se pune pe urlat ca din gură de șarpe și ca să fie sigur că nimeni nu va pune laba pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
din jur. Totul se termină cu un oftat și un horcăit adânc și greu. Parc-ar fi aici, zise nevasta lui Macomber. — Doamne, nu mai suport răgetele astea nenorocite. Sunt foarte impresionante. — Impresionante. Înspăimântătoare, asta sunt. Robert Wilson se apropie rânjind și ținând În mână Gibbs-ul său scurt și urât, cu țeava Îngrozitor de groasă. — Să mergem, zise el. Băiatul tău ți-a luat Springfield-ul și carabina mare. Ți-ai luat cartușele? — Da. — Sunt gata, zise și doamna Macomber. — Tre’ să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
piedica. Își dădu seama că-i tremură mâna. Se căută prin buzunare după alte cartușe și le pipăi pe cele prinse pe pieptul tunicii. Se-ntoarse spre Wilson, care stătea În spatele mașinii fără portiere, ca o cutie, alături de soția sa. Rânjeau amândoi nerăbdători și Wilson se aplecă În față și Îi șopti: — Uite păsările alea-n picaj. Înseamnă că bătrânul și-a părăsit prada. Uitându-se pe celălalt mal al râului, Macomber zări deasupra copacilor vulturii care se roteau și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lui roșie. Deodată, băiatul Îi spuse ceva lui Wilson În swahili și fugi În față. — E-n tufișu’ ăla, e mort, spuse Wilson. Bună treabă, și se-ntoarse să-i strângă mâna lui Macomber. În timp ce-și strângeau mâinile rânjindu-și, se auzi urletul sălbatic al băiatului și-l văzură ieșind din tufiș cu pași laterali, rapid ca un crab, și bivolul se repezi la ei, șiroind de sânge, cu fălcile Încleștate, cu botul Întins În față; ataca, privindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
că se vor Îndrepta spre est, dar deodată se Întunecă și intrară Într-o furtună, și ploaia cădea atât de deasă că i se părea că zboară printr-o cascadă; după ce depășiră furtuna, Compie Își Întoarse capul spre el și, rânjind, Îi arătă ceva cu degetul - și acolo, În fața lor, mare cât lumea, grozav, Înalt și incredibil de alb În bătaia soarelui, se vedea vârful pătrat al muntelui Kilimanjaro. Și atunci știu că Într-acolo se-ndreptau. Și tocmai atunci hiena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Nick. Se duse din nou În bucătărie. Umplu urciorul cu apa limpede și rece de izvor din hârdăul de lângă masă. Întorcându-se, trecu pe lângă o oglindă și se privi În ea. Arăta ciudat. Zâmbi chipului din oglindă și acesta Îi rânji Înapoi. Îi făcu cu ochiul și-și văzu de treabă. Nu era chiar fața lui obișnuită, dar asta nu conta. Bill turnase-n pahare. — Asta-i moarte curată, spuse Nick. Nu și pentru noi, Wemedge. — Pentru ce să bem? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cadă prosopul cu care era Înfășurat și se urcă pe cântar. Avea cel mai lat spate și cei mai largi umeri pe care i-am văzut vreodată. — Șaișapte de kilograme și nouă sute de grame. Walcott coborî de pe cântar și-i rânji lui Jack. — Ei, zise John, Jack are cu vreo două kile mai puțin decât tine. — O să am mai mult de atât când Începem, puștiule. Abia acum mă duc să mănânc. Ne-am Întors În vestiare și Jack Începu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cărți. Nu omori pentru banii ăia. — Cei trei mi-au zis c-ai câștigat o grămadă de bani. Și că-s mai sărac ca păsările de pe cer. — Cum vine asta? — Sunt un biet idealist. O victimă a iluziilor. Râse, apoi rânji și-și bătu ușor stomacul cu palma: — Sunt jucător profesionist, numai că-mi și place să joc. Să risc mult. Jocurile mici sunt niște porcării. Ei, și pentru jocurile adevărate ai nevoie de noroc. Eu n-am pic de noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Cu zaruri bune. Și asta nu doar o dată. — Și de ce insiști? Dacă trăiesc destul, o să mi se schimbe norocul. Acum sunt Într-o perioadă de cinșpe ani de ghinion. Dacă apuc să mi se schimbe norocul, o să mă Îmbogățesc, spuse rânjind. Joc bine și mi-ar plăcea să fiu bogat. — Și ai ghinion la orice joc? — Da, la toate jocurile și la femei, spuse zâmbind și arătându-și dinții stricați. — Serios? — Serios. Și ce-i de făcut? — Să continui, puțin câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
întrebă Vitellius, impresionat. — Eram lângă cenușa templului. Eram îmbrăcat în doliu. Într-un vas de sticlă am oferit tămâie zeiței ca s-o liniștesc, iar lui Galba i-am dat vin într-un vas de lut. Un vas de lut, rânji Vitellius. Nici măcar unui sclav nu-i dai așa ceva! — Râzi? Râzi fiindcă nu știi că tămâia și lutul unesc cerul cu pământul. Sunt simbolurile puterii... Nu al celei pe care o vei avea tu, făcută din violență și corupție. Simbolul puterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mari - maimuțări atitudinea unui comandant, luându-și o voce tunătoare: Îți vei privi dușmanii din înaltul zidurilor... Vei participa doar la acțiuni de apărare. Dacă situația se complică, este chemată legiunea. Se uita dezolat la cureaua ruptă, pe când ceilalți soldați rânjeau. — Și îți dau echipament de supraveghere... „Singura armură care te apără de ploaie... și vreme de douăzeci de ani n-o să mai vezi picior de furier.“ Și, până la urmă, ce fac feciorii ăia de cățea? Te trimit în Pannonia, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu avea nici un motiv s-o ucidă pe vrăjitoare. Mi s-a spus că o iubea de multă vreme - Vitellius încerca să-și scoată dintre dinți un os de pește. Nu-i ucizi pe cei pe care îi iubești. — Zău? rânji Vitellius. Și cum rămâne cu gelozia? — Îți spun doar că soldații o venerează pe preoteasă la fel de mult ca și batavii. După cum știi, în rândul batavilor femeile se bucură de un mare respect, mai ales preotesele. Faima Velundei era mare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la Roma acum, îl întrerupse Hector. Otho a ținut un discurs în fața senatorilor și a pretorienilor, care-i sunt credincioși. Poporul l-a aclamat. Otho a declarat că va fi demn de sarcina pe care i-o încredințează zeii... — Demn! rânji Vitellius furios. Înglodat în datorii cum e, va secătui vistieria... O să se îmbogățească. O să ajungă cel mai bogat om din Imperiu... De asta a vrut să fie împărat! — Se pare că va trimite o delegație ca să te informeze că Imperiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și el armata de pe pământ și de pe mare, zise Antonius ridicând glasul, pentru a acoperi vacarmul arenei. Are pretorieni, o legiune, cohorte urbane și un corp de gladiatori. Nu-s mai mult de treizeci de mii de oameni cu totul, rânji Vitellius, vârându-și degetele în vasul cu pești și sos de ciuperci pe care i-l întindea Listarius. — În ajutorul lui Otho, împăratul nostru, sunt gata să vină și legiunile de pe Danubius. Dar Otho nu dorește un război civil. Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la imperator. Închise o clipă ochii; sudoarea îi curgea pe șira spinării. Își dorise ca fratele lui s-o răzbune pe Velunda, pentru că el nu era în stare s-o facă. „Sunt un laș“, se gândi. — E prima oară, nu? rânji grăsanul de lângă el. Valerius îl privi încruntat, fără să răspundă. — Da, e prima oară când vii într-un amfiteatru... Te-am văzut, știi? Îi recunosc imediat pe cei care vin pentru prima oară la munera. Se tem, ca și tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privească pe nimeni, cu părul de culoarea paiului strâns în coadă și chipul inexpresiv. Purta o tunică scurtă. Gladiatorii îi făcură loc să treacă, iar funcționarul se grăbi să-i dea echipamentul. Skorpius se dezbrăcă și se uită în jur, rânjind, apoi luă un perizom verde pe care și-l legă încet în jurul șoldurilor. Valerius își șterse sudoarea de pe față. — Nu vei lupta cu el, încercă Proculus să-l liniștească. Faima lui ar scădea dacă ar lupta cu un adversar mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe Listarius lângă Vitellius; de data asta, împăratul nu mai era aplecat deasupra farfuriei, ci privea fix spre cei doi gladiatori. „Se teme“, își spuse Valerius. Se opri la vreo trei pași de Skorpius și îi întâlni privirea. În sfârșit! rânji rețiarul. Inspiră adânc, fără să-și ia privirea de la Valerius. În sfârșit! - gura i se lăți într-un zâmbet plin de cruzime. Tu mă pui în umbră. Tu l-ai ucis pe Salix. Continuau să se uite unul la altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
uite unul la altul cu ură. Mulțimea își ținea suflarea. Deodată, Skorpius ridică mâna și-i arătă lui Valerius brățările care-i acopereau brațul stâng de la încheietură până la cot și care îi reprezentau pe gladiatorii uciși de el. — Le vezi? rânji. Astăzi îmi voi mai pune una, pe care o s-o fac din pielea ta. — Roagă-te zeului tău, Skorpius. Marcus îl văzu pe Valerius respingându-i pe îngrijitori. Își puse singur coiful, în timp ce Skorpius își flutura plasa privindu-și adversarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]