2,262 matches
-
neplăcute sunt doar mediul ascunzător al celor plăcute, și cu atât mai plăcute cu cât se lasă căutate mai îndelung. Prieteni, în condițiile astea nu văd ce nevoie ar mai fi de ziduri între dorit și nedorit. Alunecând îndeajuns de răbdător de-a lungul unui zid ajungi inevitabil de cealaltă parte a lui, ca pe banda lui Moebius. Realitatea are volum, câtă vreme suprafețele sunt o doar o abstracțiune exsanguă. − Și cu nomazii noștri cum rămâne? readuse Rudi în discuție misiunea
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
a darului, și într-o distribuire echitabilă, și în pază, și în felul cum darul trebuie înțeles, sau folosit - ceea ce cam depășește atribuțiunile legitime ale oricărei organizații. − Păi, de, când te joci de-a Dumnezeu, trebuie să fii polivalent și răbdător ca el...! − La jumătatea drumului, funambulul descoperă că funia se dezleagă și că o altă investiție de curaj - mai nebunesc, de data asta - e chemată s-o prelungească pe prima, și-apoi încă o alta, și mereu alta. Funia s-
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
epitelial cu necunoscuta avea loc într-o regiune a trupului mult mai vag individualizată decât chipul - ceea ce urmă fu un eveniment conturat prin suprapunerea unor largi fronturi de undă regurgitate din multiple direcții de cronofaga profunzime. În loc să susțină pasiv și răbdător o arhitectonică impusă lui, adâncul răspunse ludic, ieșind activ în întâmpinarea edificării, așa cum Poseidon ar slobozi deasupra, printre muritori, un taur alb ca spuma, un tsunami, sau un cutremur de bun găsit. De prea vizibile ce erau, chipurile celor doi
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
regi-lor Europei nu a fost niciodată atît de mare ca în anii 1530-1540. În timp ce împăratul conduce ultima cruciadă și luptă în Mediterana contra piraților din Africa de Nord, luptă care se termină cu un dezastru al flotei imperiale (1541), François I înnoadă răbdător ițele alianțelor sale. Pentru a-i pune bețe în roate împăratului, "regele preacreștin" nu ezită să încheie o alianță cu prinții protestanți din liga de la Smalkalde 56. El încheie chiar o înțelegere cu sultanul potrivit căreia turcii trebuiau să facă
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
mai mult. Una din situațiile absurde la care a condus soluția Băsescu este că ne-am trezit cu un Pleșu cam mult și cu un Patapievici cam teleportat. Dl Pleșu a trudit cu entuziasm pentru președintele Ion Iliescu. A trudit răbdător și pentru președintele Emil Constantinescu. Azi se spetește pentru președintele Băsescu. Mai e cineva de slujit? Cât despre cum se acuză între ei de toate nenorocile trecute, prezente, ba chiar și viitoare ale României, cei trei președinți cărora dl Pleșu
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
la acest monstruos platou al "vocalizării", ci își propune pe deasupra, notează Stingo, să o supună pe aceasta unei "terapii orgonice". Închisă într-un "fel de cutie" care ar fi putut la fel de bine să fie un sicriu tânăra urma să absoarbă răbdătoare "valuri de energie care, cu puțin noroc, îi vor permite să urce mai sus, pe un platou superior"... Lăsată pe mâna unui astfel de doctor Knock, interesat mai curând de banii decât de sănătatea ei mintală, Leslie n-are nici o
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
ajuns la Napoli abia după ce un vaporaș cu echipaj îndurător coborîse iar puntea în chiar clipa plecării și mă ridicase apoi la bord ca pe o pisică leșinată, culeasă din mijlocul unei bălți nemiloase. Talpa bieților mei pantofi, atît de răbdători pînă atunci, dădea semne de desprindere, bluza mi se lipise de spinare într-un mod cît se poate de neplăcut, iar din manșetele suflecate ale pantalonilor se revărsau șiroaie de nămol. Toate acestea culminau însă cu mirosul înspăimîntător de capră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
care curg deciziile de la putere. El a rămas mereu un om modest, care gândește În sine și pentru toți. Nu un timid - cum greșit Îl caracterizează un binevoitor Într-unul din dosarele sale fabricate de securitate -, ci mai degrabă un răbdător. În 1986, a primit lovitură cea mai grea: securitatea i-a omorât băiatul, pe Alex. Malin Tăcu, un tânăr, cu poezie publicată Încă de la vârsta de 9 ani. Față, Alină, absolventa de facultate, cu masterat, a ajuns să-și câștige
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
fel, încât fiecare cuvânt, auzit (mai ales cel șoptit...) să-și lase ultima silabă pe pat, moale, amețită, sfârșită într-un abandon plin de promisiuni și împliniri tainice, pătând așternuturile în lumina copleșitoare a după-amiezii de atunci, din copilărie... Mama, răbdătoare, mare, albă în capotul lejer, verde, mă momea mereu să dorm în timpul zilei, măcar un sfert de oră. Se culca lângă mine, îmbietoare, deja ațipită, învelindu-ne pe amândoi cu un cearceaf subțire... Se auzeau, de afară, acarii (Bujoreanu și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
Aici au putut fi urmărite cele două direcții principale spre care se îndreaptă populațiile celulare: a) senescență urmată de criză și de moarte sau b) imortalizare. Toate aceste considerații ar părea că sunt excesiv teoretice, abstractul lor invitând la o răbdătoare urmărire a concluziilor unor cercetări ivite în ultimii 10-15 ani. Legătura lor cu medicina viitorului (bolile cronice degenerative, ereditare congenitale, neoplaziile ș.a.) este însă de necontestat. Astfel: a) în cazul în care telomerele devin prea scurte, ele au o tendință
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
noi suntem mereu sub stăpânirea marilor oameni ai trecutului.” Samuel Smiles 285. „O carte bună poate fi unul din cei mai buni tovarăși. El e astăzi același care fu întotdeauna, de când există, fără să se mai schimbe. E cel mai răbdător și cele mai drag din amici; nu ne întoarce spatele în greutăți și dureri; ne întâmpină întotdeauna cu aceeași bună grație, desfătându-ne și mustrându-ne de tineri, acordându-ne întărire și consolare în anii maturi.” Samuel Smiles 286. „O
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
oră, în urechi cu ecoul bătăilor în ușa celeilalte gări. Caterina era în corespondență cu Panaiota, care, neștiind să scrie românește, se încredința, pentru această sarcină, penei verișoarei ei, Stela. Constantin aducea scrisorile, depuse de poștaș, și aștepta, trist și răbdător, ca nevastă-sa să le deschidă. Știrile erau invariabil aceleași. Panaiota îi anunța că nu avea noutăți. Nici din Basarabia, nici din Creta. Într-o zi, Constantin s-a întors cu un plic deja deschis, ceea ce însemna că de data
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
afectivă inconfundabilă. Aici operele scriitoricești se suprapun cu însăși viața și cu reverberațiile ei, într-o urbe receptivă, plină de culoare, gând și spirit. Lumea noastră de azi trebuie să se ridice exigent la sentimentul grandorii trecutului istoric și cultural, răbdătoare să se aplece cu admirație asupra memoriei iluștrilor înaintași. Am asistat cândva la un cordial sfat de taină, se vorbea de "duhul" locului ca-ntr-o istorie a culturii, chiar dacă lipseau Anatole France sau Robert Frost, ca-ntr-un metadiscurs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
multă înțelepciune și înțelepciunea nu este totdeauna îndestulătoare pentru omenire. De aici dezechilibrul. Ne-am retras îngândurați spre case, în urma noastră însă splendorile vegetale ale Grădinii botanice stau ca niște forme expresive pe fondul coloristic subtil nuanțat și în așteptarea răbdătoare că omul și natura se vor întâlni pe linia toleranței reciproce și a respectului devenit vital. O MEDIE CULTURALĂ? În condițiile în care viața, de cele mai multe ori, este un summum de erori (a se scuza rima involuntară), cu abateri vizibile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
ieșisem din zgomotul orașului. Din zig-zagul drumului care urcă spre Bucium și Poeni, apoi prin codrii Dobrovățului, mașina șerpuiește de-a lungul pădurii-împărătese ce-și trăia, pentru a câta oară?, drama de toamnă. Cu încă grațioasele lor coroane, copacii suportă răbdători diminețile reci cu stropi diamantini, așezați în cârca frunzelor somnoroase. Pădurea, cu miriadele ei pete în tonuri și nuanțe delicate, travestite în viteza vehiculului în suple balerine avântate într-un dans amețitor, este ca o minune regenerabilă. Fantasticul nu este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de la o idee la alta, cuvintele însă sunt prea sărace pentru a le exprima limpede, esențial, original, cu stil, cu rafinament. Și când te gândești că ideile desprinse din spiritul Cetății noastre așteaptă aproape la orice colț de stradă, așteaptă răbdătoare. Putem privi orașul nostru și într-o dinamică a seducției, atracției, chemării, chemarea spre lucrul tainic, unul ascuns în unghere nebănuite sau colțuri retrase. Scotocim vechiul și urme ale lui, cu credința că noi putem fi primii mari descoperitori. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
iernii. Cel ce consemnează nu vrea să facă literatură, nu vrea să-și transforme experiența într-un document al suferinței, ci vrea mai mult să-și mențină un echilibru sufletesc și așa precar, să se confeseze jurnalului ca unui prieten răbdător. De aici pagina crudă, aparent fără pretenții literare, cultivând o autenticitate atroce. Credem, însă că această ipostază este studiată. Diaristul descrie ca într un proces verbal banalitățile zilelor pustii, menționează injecțiile și pastilele, face mici portrete de asistente sau de
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
intervențiile noastre ar fi alterat în prea mare măsură forma cuvântului folosit de Bacalbașa: scrisoarei, ploaiei, închisoarei, privighetoarei, stradei ș.a., menținute deci ca atare în text. Notele explicative, ca și în cazul primului volum, poate supradimensionate (deși unii cititori mai răbdători ne-au mărturisit interesul cu care le-au parcurs) încearcă să răspundă exclusiv la problemele pe care le ridică textul lui Bacalbașa (nu lipsit - se va vedea - de numeroase erori sau de afirmații necontrolate), oferind informațiile - și corijările necesare - tuturor
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
ale noastre. Viața în tranșee era grea. Apropierea sufletelor între oameni, în schimb, era mare. Soldatul român era și este și acum, sînt sigur, făcut dintr-o plămadă rară, cum cred că nu este alta pe pămînt. Curajos, bun, supus, răbdător, înțelept și cu credință în Dumnezeu. Sfîntul soldat român, pentru care îndurarea și suferința sînt o deprindere. În tranșeele de la Siret am cunoscut valoarea țăranului român, soldații erau toți țărani. Am înțeles tot atunci, de la un ateu, nevoia de a
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
de regină suedeză, traducînd și-n engleză. De [T.] am divorțat recent! Aveam sentimentul că-mi ratez zilele tot așteptînd-o. Pînă acum: nici o reacție din partea ei. Rămîne de neuitat, de neuitat! Dar prea trăiesc nenorocit ca să mai pot fi și răbdător ca un bou, pînă la capăt! Pe la începutul lui iulie, după ce Gabriela Negreanu îmi comunicase că nu mai există nici o șansă ca biata mea carte să intre-n tipografie evenimentele! și după ce le scrisesem despre această bucurie unor oameni care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
la speculațiile gazetărești. 6 august. În corespondența pe care o întreținea cu fiul ei, Regina Maria, aflată la Peleș, îi scria că Mihai era „drăguț și extrem de conștient de greutatea care a căzut pe capul său mic”, iar Elena era „răbdătoare, dar sarcina ei dificilă”. 29 august. Regele Mihai se afla în Mamaia (probabil cu mama sa), urmând să vină și Regina Maria. La Mamaia, își amintește Regele Mihai, „mama avea o vilă, între plajă și lacul Siutghiol” (la mică distanță
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
o femeie din Europa poate părea exotică sau... ceva ciudat, dar nu este așa. Familiile sunt peste tot la fel. Ca și soția din România, o japoneză este educată de mică asupra modului de comportare în cuplu, învățând să devină răbdătoare, înțelegătoare, liniștită și cu încredere în soț. În general, soția se ocupă de casă și copii deși, în ultimul timp, tot mai multe femei merg la muncă. Bărbații japonezi muncesc ca să asigure familiei tot confortul în calitate de cap de familie. Atât
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
cap de familie. Atât bărbatul, cât și femeia pun mult suflet în relație, asigurându-le copiilor educația conform normelor morale japoneze. Fiind posesorii unei culturi deosebite, e greu să-i înțelegi pe japonezi din exterior. Sunt foarte muncitori, punctuali, pricepuți, răbdători, perseverenți, amabili, sufletiști și își țin promisiunile făcute, cuvântul dat fiind lege. Ca străin însă, nu poți percepe adevăratele sentimente ale japonezilor, și nici nu poți citi în inima pecetluită a acestora. Pentru un japonez timpul este prețios, de aceea
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
-i poți caracteriza ca popor. Sunt demni, amabili și își țin promisiunile făcute, cuvântul dat fiind lege pentru ei. Niponii mai au încă acel cult al onoarei moștenit de la samurai. „Codul Bushido” se practică și azi. Sunt muncitori, punctuali, pricepuți, răbdători și perseverenți, pun munca pe primul plan, asigurând familiei confortul necesar. Sunt sensibili și sufletiști; pentru ei nu exista cuvântul “nu pot”. Sunt mândri că sunt japonezi, adoră armonia! Ca urmare, evită cearta; dacă ceva nu le place sau nu
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
Au oprit o căruță și au ridicat-o cu grijă, ținând-o de cap și de picioare, trecându-și brațele pe sub spatele ei. Nu era grea. Se ghemuise cât o năfurică sub rochia ei de culoarea doliului, așteptând, cuminte și răbdătoare, să i se facă cele creștinești de cuviință. Nu se grăbea. Avea în fața ei Eternitatea. Ajunși acasă, au deschia poarta, au intrat în curte și au depus-o binișor în patul din camera ei. Două vecine bătrâne îi privegheau corpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]