KorAP: Find »[drukola/base=răstimp & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...111 >

2,766 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

rece. Aerul era foarte curat și pieptul îl înghițea cu plăcere. Tot ținutul era liniștit. Nu trecea nici o pasăre... Închise ochii. I se făcu somn. Se gândi că, într-adevăr, tot ce văzuse nu putea fi decât nălucire. După un răstimp deschise iar ochii: turnul se zărea palid, abia izbutind să nu se contopească cu noaptea. Da, turnul stătea totuși acolo, dar nu putea fi decât o piatră bine lustruită, cum cădeau atâtea din cer. Sau poate nici nu căzuse din

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
sau era totuși pielea?) lipită de degete, se îndreptă îndărăt. Abia acum Auta văzu înălțîndu-se la vreo zece pași de el uriașul turn. Lângă turn erau alte câteva făpturi, asemenea celei care era alături de el. Auta stătea înțepenit. Trecu un răstimp destul de lung. Făptura de alături nu părea nerăbdătoare. Aștepta. Auta își aduse aminte cu câtă nerăbdare a venit el încoace și-și dădu seama cât de tâmp se simțea acum, stând așa cum stătea. Ființa străină îl poftea spre turn, așa

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
jumătate de măr. Această rotunjime a mațului fu lipită de partea stângă a pieptului lui Auta, care înlemni înfricoșat, neîndrăznind să facă vreo mișcare. În cutia sticloasă se auzi atunci un țăcănit și începu să salte o lumină. După un răstimp, mațul fu îndepărtat și din cutie străinul care părea fată scoase o placă albă pe care parcă ar fi fost scris ceva. Auta era gata să se liniștească, însă în aceeași clipă străinul cu înfățișare de fecioară îi luă mâna

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
stăpânească oricând, acuma stătură cu gurile căscate ca robii cei mai de rând. De n-ar fi văzut turnul straniu în fața lor, ar fi crezut că sclavul aiurează. - Ce facem? întrebă Tefnaht, când își veni în fire. Bătrânul stătu un răstimp pe gânduri, oprindu-se din mers. Apoi porni din nou, zicând curajos: - Să intrăm, Tefnaht. Dacă nu intrăm, nu putem afla nimic. - Și dacă cumva... - începu Tefnaht. - Vom vedea! îi spuse bătrânul în șoaptă, întinzîndu-i în ascuns un pumnal ascuțit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
căzu pe umăr. Tefnaht se ținea mai bine. Strigă: - Auta, apă... a leșinat! Auta tălmăci repede, sculîndu-se, iar străinul cu înfățișare feciorelnică veni cu un fel de minge legată de o cutie înaltă, și plimbă mingea în dreptul inimii bătrânului un răstimp. Tefnaht și Auta o urmăreau îngrijorați. Dar bătrânul își veni în fire și zâmbi, zicînd: - Auta, fiule, adu-mi apă să beau. Sclavul porni spre ușă, tălmăcind străinilor din mers după ce se duce. Tefnaht îl opri: - De ce pleci? Ia apă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
două ori mai lung, așa că... cel puțin așa mi-au spus ei, dacă am înțeles. - Ce tot îndrugi! se răsti Tefnaht la sclavul care îl privea liniștit. - Stăpâne, zise Auta, ei așa spun: planeta lor fiind mai depărtată de soare, răstimpul în care se învîrtește este mai lung... - Lasă palavrele! îl opri iarăși Tefnaht. - Nu-l întrerupe, Tefnaht! zise Marele Preot. Nu minte. El nu știa, dar eu am bănuit de mult. Un an este întocmai o învîrtire a soarelui împrejurul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
sunt oameni pașnici. Mai-Baka îl privi neîncrezător și mirat: - Dar cu ce se apără? Cum vînează? - Nu vânează... mănâncă numai... legume și poame. De apărare n-au nevoie: sunt blajini, nimeni nu le face nimic. Mai-Baka se mai gândi un răstimp, apoi spuse: - Atunci sunt vrăjitori! - Da, un fel de vrăjitori dacă vrei să le spui așa, dar nu vrăjitori ca Tela, ci mai degrabă oameni foarte înțelepți care pot să facă cu meșteșugurile lor tot felul de minuni. Și sunt

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ea? - Nu, stăpâne. Mai curând amețesc pe corăbii. În văzduh nu sunt valuri. - Și nu cade? întrebă preotul din nou. - Nu, stăpâne, plutește ca fulgul și se lasă pe pământ mai lin decât pajura când zboară în rotogoale. După un răstimp de gândire, Tefnaht porunci: - Spune-le să mă ia și pe mine în corabia lor, dacă cumva se duc în Marele Oraș. Să le spui că au ce vedea acolo și că aș fi bucuros să le fiu călăuză. Auta

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lor năpăstuite, străinii s-au hotărât să-și mai trimită o dată luntrea pentru a-l aduce pe Auta. De altminteri, era și un prilej pentru ei de a cunoaște mai bine omenirea planetei pe care veniseră s-o cerceteze. În răstimpul celor cincisprezece zile aveau însă și altceva de făcut. Dintre toți munții văzuți, cel mai prielnic era tot Piscul Sfânt și acolo voiau să-și strămute marea luntre. Auta stătea într-o zi la marginea lanului de grâu din miazăzi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
la Hor și la ceilalți, care priveau marea. - Iată cum voi face, spuse cârmaciul. Am socotit o înălțare cu iuțeala sunetului, în unghi ascuțit în așa fel ca la coborâre să nu venim în locul de unde am plecat ținând seamă de răstimpul urcării și coborârii și de rotirea pământului în același răstimp, ajungem înapoi anume în locul din pisc pe care l-am ales. Hor îl privi atent și îi ceru socotelile făcute. Intrară amândoi în luntrea mare și după câteva ceasuri, când

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
voi face, spuse cârmaciul. Am socotit o înălțare cu iuțeala sunetului, în unghi ascuțit în așa fel ca la coborâre să nu venim în locul de unde am plecat ținând seamă de răstimpul urcării și coborârii și de rotirea pământului în același răstimp, ajungem înapoi anume în locul din pisc pe care l-am ales. Hor îl privi atent și îi ceru socotelile făcute. Intrară amândoi în luntrea mare și după câteva ceasuri, când începea să înnopteze, ieșiră amândoi obosiți. - Nu e primejdios? întrebă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se făcu greu ca o stâncă. Nu dură mult starea aceasta, sau cel puțin așa i se păru. Iar când simți că i-a trecut, auzi înăuntrul globului care-i învelea capul vocea liniștită a cîrmaciului: - Coborâm. După un oarecare răstimp, Auta simți o ușoară smucitură de la cap spre picioare, și peste câteva clipe auzi un foșnet slab și câteva ușoare țăcănituri: jilțurile se strângeau, îndemnînd și trupurile de pe ele să se îndoaie. Acum șederea era plăcută. Dar iată că Hor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zeii au venit aici. Fostul rob al Marelui Preot se așeză pe o piatră și privi în sus. Abia acum își dădu seama unde fusese. Și în toată durata vieții lui când chinuite, când îndurerate, când rareori plăcute, în tot răstimpul vieții în care umilințele și îndatoririle de sclav nu i-au dat niciodată răgaz ca să stea măcar o clipă singur cu sine și numai pentru sine, privind acuma cerul înstelat, Auta simți întîia oară în el o adiere de mândrie

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vrei binele, ea este și a noastră și a ta. Auta îl privi un timp, apoi se uită la cer, și când își duse aminte din nou unde a fost, îl apucă o sfârșeală din care se trezi după un răstimp, flămând. Flămând de hrană obișnuită, dată de pământ. Se sculă de pe piatră și se duse încet spre marea luntre care strălucea în propria ei lumină. Stătu o oarecare vreme înăuntru, mâncând, sfiindu-se să se arate străinilor mușcând din bucățile

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
văzu armata atlantă cu desăvârșire risipită, cârmaciul, fără a scoate o vorbă, întoarse luntrea spre miazănoapte și zbură către Piscul Sfânt. Zborul se petrecu în tăcere. CAPITOLUL XXIII Străinii se aflau pe Piscul Sfânt de aproape două luni. În acest răstimp se petrecuseră mai multe întîmplări, dintre care unele l-au făcut pe Auta să se întristeze, altele să se bucure. Într-o zi, pe când ședea de vorbă cu Hor, pe o stâncă sub care se deschidea o priveliște largă a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
care abia se ridica din mare. Cu toții cunoșteau pasărea aceea și știau că în ea vine cel pe care-l socoteau zeul lor Auta. Prinseră curaj, urmărind semnul de argint care se îndrepta spre Muntele de Foc. Trecu un oarecare răstimp, și semnul nu se mai zări, pierdut în cer. Dar îndată după aceea văzură toți cum pasărea sau luntrea zeilor se apropie ca un grăunte de argint de fumul și scânteile Muntelui de Foc, se leagănă o clipă deasupra și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Utnapiștim porni din oraș în oraș, către răsărit, spre țara sa așezată între două mari râuri care cuprindeau între albiile lor pământul bogat unde se afla orașul Uruk. CAPITOLUL XXV Străinii împreună cu Auta și cu Nefert se mai uitară un răstimp în oglindă, urmărind luntrea, până când deodată oglinda se făcu neagră o clipă, apoi lumina o albi toată și în oglindă nu se mai văzu nimic, nici munți, nici luntre. Hor sări în picioare și strigă înspăimîntat: - Iată de ce m-am

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dădea seama ce se petrece, dar era neliniștită. Auta nu apucase să afle nimic și, văzîndu-i pe străini atât de îngîndurați și grăbiți, nu mai îndrăzni să-i tulbure. Șezu cu Nefert pe o bucată de stâncă. Tăceau. După un răstimp destul de lung se stârni un vânt puternic de la miazăzi. Sub ei, piscul începu să se clatine. După aceea plouă. Văzduhul atârna greu. Deși era amiază, piscul fu cuprins de amurg. Apoi totul se liniști. Hor și ai săi ieșiră din

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vor afla. Peste o jumătate de ceas, un tânăr slujitor al zeilor care însoțea corabia regească veni pe puntea corăbiei Marelui Preot. Nu fu lăsat să intre și așteptă pe punte încă un ceas până să fie chemat. După alt răstimp, bătrânul ieși pe punte cu tânărul preot. Bătrânul așteptă în tăcere, așezat în jilț, până se adunară pe puntea corăbiei lui cei patru preoți de seamă, toți marii dregători și Puarem. Apoi se ridică și rosti cu glasul zdrobit: - Cel

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
între ei, în fața celorlalți dregători, scribi și căpetenii ale oștirii, stând smeriți în marea curte a templului, tânărul Mener, viața, sănătatea și puterea lor, își începu cuvîntarea: - Eu strălucesc în veci dinaintea fețelor voastre din voia părintelui meu... CAPITOLUL XXVII Răstimpul de zbor în jurul pământului se apropia de sfârșit. De la înălțimea la care se afla minunata lor luntre, călătorii vedeau pământul ca pe o lună mult mai mare și așteptau întoarcerea între arborii și râurile lui. Toți călătorii erau neliniștiți, fiecare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
am arătat. Dar nu întîrzia nici o clipă, nici nu apăsa mai devreme. Nerăbdător și înfrigurat, Auta urmări pământul prin ochean și izbuti să apese bumbul la timp. Hor scoase placa micuță și o dădu unuia dintre semenii săi. După un răstimp foarte scurt, acela îi aduse o placă mare, foarte subțire, pe care Auta recunoscu țara Haru și toate ținuturile dimprejur, așa cum le văzuse prin ochean. O luă cu mâini tremurătoare și o cercetă. Găsi munții țării Haru, cele două lanțuri

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
unealtă de scris și-i ceru să facă un cerc în jurul munților unde trebuia să fie podișul. Auta încercui lanțul răsăritean. Cel care adusese placa o luă cu el, o băgă într-o cutie de mărit, și după un alt răstimp îi aduse pământeanului altă placă. Auta văzu uimit munții deslușiți și recunoscu o netezime verzuie care era podișul. Făcu un semn pe podiș, și același străin luă placa din urmă și se duse să socotească locul unde și felul cum

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și veselă până atunci, nobila rome se lăsă dezmierdată ca o vițelușă și vru să sărute mâna care o mângâia. Dar în aceeași clipă Auta privi în ochean și spuse: - Ne apropiem. Poți s-o cobori mai jos. După un răstimp, pământul se putea zări ușor. Cârmaciul trase de un mâner și carapacea se dădu în lături de sub podeaua străvezie. Uitîndu-se în jos și zărind oglinda unei ape largi, Mai-Baka arătă cu mâna într-acolo, îngăimînd: - Ce se vede jos? - Marea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
că dintr-un desiș de arbori se arătă Mai-Baka, întotdeauna întreprinzător în astfel de împrejurări: își și făcuse un arc și săgeți din crengi cu vechiul lui cuțit de aramă, și aducea într-o mână câteva păsări. Iar după alt răstimp, Ntombi aduse pe frunze bucăți de carne friptă. Numai Mehituasehet nu se îndura să se scoale de pe țărm, unde soarele doar se strecura spre ea prin frunzișul unei tufe, dar briza o mângâia plăcut. Doar când se simți privită de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mers câteva ceasuri... Min trebuia să știe că l-au auzit. Uh ridică mâna în sus... În mână avea o țeavă scurtă, pe care nici Auta n-o cunoștea. Din țeavă izbucni o dungă de văpaie neagră care rămase un răstimp în văzduh, până se risipi de vânt. După ce mai trimise în aer câteva asemenea văpăi, Uh își rugă prietenii să pornească în vale. Toți își urmară drumul în tăcere, chiar și femeile. Fiecare își mesteca gândurile în sine, fiecare își

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]