2,083 matches
-
Soarele părea să urce pe cer cu atât mai sus cu cât mergeam mai mult. Când veneau norii și Începeau viscolele, ne legam unii de alții și o țineam Înainte, orbește. Când pruncii Începeau să ne Înghețe și abia mai răsuflau, ne repezeam degrabă să doborâm vreun animal din acela care nu era nici pește, nici porc și nici urs - Îi despicam burta și ne Îngropam copilașii În seul lui aburind, doar-doar le-ar veni culoarea la loc În obraji. Câți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ar fi de folos când o să le povestești alor tăi ce ai vorbit cu Krog, stăpânul vorbei. - Stăpân al vorbei, dar nu al apei, Îmi reaminti el, zâmbind din colțul gurii. - Of, of. Ia zi ce vrei, măi Dyas, măi! Răsuflă ușurat. Zise: - Aș vrea să le spui tuturor că Dyas este și el scoborâtor din Tatăl. Că suntem veri din bunici ale bunicilor bunicilor bunicilor noastre. Și că, iată, ne-am regăsit aici, după cum a lăsat Tatăl: un văr scoborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
umărul, aici e pieptul, ăsta e buricul, aici e... hmm... aici e fala noastră de oameni... Aici e coapsa... Iar aici... După ce mi-a spus tot ce se putea spune despre toate felurile În care trebuia Înclinată cârma, abia mai răsuflam. M-am dus la Logon și i-am povestit și lui ce aflasem. - Dyas mi-a spus că cei ce știu toate căile din marea asta, le spun pe dinafară Într-un cânt care Începe la răsăritul soarelui și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a mai răsărit de câteva ori, pe când treceam pe lângă un pământ uriaș, despre care Dyas mi-a spus că era locul unde Ceața Adâncă Îl prinsese pe Tatăl. - De aici au pornit toți ai lui, când nu mai puteau să răsufle din cauza Ceții. Unii spun că se crăpase un munte, departe de aici, și că dăduse drumul la foc și la fum gros. Tatăl a priceput că avea să vie o urgie și a pornit repede cu ai săi, dincolo de munții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ăla amărât de Gupal mi-o reteză imediat: - În loc de nenumărații ani care vin, mai bine ai fi spus timpul, mă Îndreptă el cu glas mușcător. 38. Urcasem Într-atât de mult pe munții aceia mari, Încât nu mai puteam să răsuflăm omenește. Auzisem de la Moru de asemenea piscuri Înalte, care se ridicau deasupra cerului, acolo unde nu mai era nimic. Nu ajunseserăm chiar atât de sus Însă - deasupra noastră Încă se vedea soarele, iar noaptea nu trecuse niciodată fără să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ei Încă țineau În mâini crengile pline de frunze cu care Îi acopereau vederii pe Dupna și pe Logon. Le-am făcut semn să-i arate vrăjmașilor noștri - amândoi legați și chirciți, prinși de bulumaci noduroși, slabi, nădușiți și abia răsuflând. - Îi știi? l-am Întrebat pe Scept. L-am văzut cum se Îndreaptă odată. Ochii i holbară și mai și, după care strânse din fălci de-am crezut că o să-i crape măselele. - Și asta... tot de la Tatăl ți-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
făcându-l să Înmoaie strânsoarea. Se Îndreptă de șale și atunci i-am repezit amândoi genunchii În spinare. Ne-am ridicat amândoi - nu mai eram la fel de sprinteni ca la Început. Ne clătinam pe picioare, nădușisem ca niște porci și sângeram. Răsuflând grăbit, căutam amândoi ceva sulițe sau topoare, sau măcar pietroaie când, deodată am zărit-o pe Runa: era undeva În spatele lui Scept și Își ațintea arcul spre el. Trase de coardă, gata-gata să slobozească săgeata: - Nu! Nuuuu! - i-am strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pietroaie peste ei. M-am rătăcit și m-am Întors pe urmele mele? - m-am Întrebat, așezându-mă alene pe un bolovan. Ce fel de călătorie a fost asta? M-am Învârtit În cerc? Ce naiba făcusem? Ce mai conta? Am răsuflat adânc și am recunoscut mirosul văzduhului meu. Apoi: - Of, of, Barra! De-aci am plecat În călătorie acum... mă uitai la micuțul Unu, care, de la o vreme se pricepea tare bine să se certe cu mumă-sa. Am plecat de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
circul lor țigănesc, dar nici focul și nici pucioasa, nu ar putea curăța jegul, cu care a acoperit mioriticul popor românesc, popor care i-a primit în mijlocul lui, spre necaz și pierzanie. Poporul român, după părerea mea, nu va putea răsufla ușurat, decât atunci când ultimul țigan va părăsi România. în mașină sau pe năsălie, nu contează. Să dea Dumnezeu! Semne, semne Rândunelele zboară jos, semn de ploaie, umblă porcul cu paiu-n gură, semn că va ninge, vecinul se clatină la sosirea
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
care-și scoteau pălăria în fața ei pe uliță: săru’ mânușițele, jupâniță! Și cu ce mare scofală s-au ales? Strechea le-a omorât zeci de oi, porci și capre. Numai ce terminau biserica dintr-un sat și se gândeau să răsufle un pic, că episcopul îi și muta în alt sat cu biserica sau școala în paragină. Că doar Gicu, așa șchiop cum era el, se arăta mereu destoinic. Ba și la adunările legionarilor se dusese. Nu că l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu reușea să-l găsească. Își mai amintește din acea ființă doar țipătul cu care Încerca să-l găsească și plânsul disperat pe care el Îl asculta, cu cruzimea specifică vârstei, de la numai câțiva pași. Stătea ascuns, nu mișca, nu răsufla și desigur că nu-și amintește dacă plăcerea se constituia din a sta ascuns sau din a provoca disperarea cuiva. Se surprinde uneori Întrebându-se dacă acea fată nu-i era cumva soră. Dar cum să afle acum? Doar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
măsură ca și o poveste de război. Oamenii simt că pot să audă lucruri mai puțin obișnuite și că, până la un moment dat, o poveste cu minți rătăcite e ceva mai veselă decât una cu morți, răniți, explozii și Împușcături. Răsuflă ușurați Într-un fel; acceptă să asculte și povestirile, poate interesante, ale unui șofer de Salvare, mai ales dacă acesta a avut și ocazia să-l ducă până acolo, la ospiciu, pe unul pe care-l cunosc și ei: Sică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pe la patru dimineața eram deja la bariera Vergului și uneori nici nu ajungeam cu pepenii până-n Obor că ni-i cumpăra lumea pe drum, din căruță. Odată Încheiat ciclul natural al plantei pepene, povestitorul trecea, fără să-și permită să răsufle, la grâu și la porumb, la castraveți și vișini, la arbagic și roșii, vinete, viță de vie, mei românesc și pruni sau corcoduși. Viața la țară, așa cum o prezenta el, era un fel de paradis În care numai el, Subalternul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
frâneze, locomotiva sărise de pe linii, iar vagoanele care se aflau În spate, deși nu căzuseră și ele, Împinseseră locomotiva Înfrânată pe deasupra traverselor, din traversă În traversă, cale de vreo două sute de metri. În fond, nimic foarte grav, cei trei chiar răsuflă Într-un fel ușurați, directorul ceva mai convins decât ceilalți doi. Ei, da, dar eroismul povestitorului În această catastrofă feroviară care, „i s-a Întâmplat chiar lui În familie“ abia de aici Încolo Începea. El fusese cel care aflase primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
am fost nepoliticos. Am recunoscut, fără ocoluri, că nu pricep cum s-ar putea rezolva prin pase bioterapeutice situația mea, deși, evident, aș fi fericit să scap de operație. Am simțit că nu i-a plăcut scepticismul meu, dar am răsuflat ușurat când a plecat. 4. Canicula s-a întors de câteva zile. Obosit, mă uit la zidul pe care somnolează ciorile și-mi închipui, o clipă, că, dincolo, e Asybaris. În rest, nu fac nimic nici azi. Mai exact, îmi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
sunt moca s-a repezit primul! Fata frumoasă și încăpățânată rămase să facă față asaltului bărbaților care, fără răutate o sâcâiau; părea o adevărată feministă care-și apără drepturile cu ardoare până și-a dat seama de glumă și a răsuflat ușurată. Profesiunea liberă dar dependentă de voința ei era respectată. Au abordat alt subiect interesant și stresant pentru ea, vârsta. Acum se oferea scrupuloasă cu tot amalgamul de vicii dar fără popou; nu-i păsa de vârsta fragedă, era expertă
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
bazat pe pumnul meu în cumpănă. Echilibru perfect! Îl mai las o clipă să-și savureze victoria ! Folosesc o eschivă și îi eliberez calea ! Pierzâdu-și stabilitatea se prăbușește cu fața în jos. Hohotesc ! Nu mai poate mișca, nu mai poate răsufla... e al meu ! Îl iau la gâdilat. Fuge... am învins ! Care dintre noi!? În retragere confiscă o unghie rătăcită pe birou. Mimez că îmi trebuie ! Aleargă pe scări ! Urlu să mi-o dea imediat înapoi! Intră în camera lui și-
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ani de căutări! Cu mari eforturi au prins coada furtunii și acum se luptau, ca nu cumva să devieze de la ruta stabilită precis. Motoarele huruiau monoton arătându-i că totul decurge normal. În modulul patru era liniște și căldură. A răsuflat ușurat... izbutise să așeze nava lin în peisajul bizar din alte universuri. Altfel ar fi riscat să se îndepărteze de planeta albastră cu marginile zdrențuite și ghețuri veșnice la cei trei poli. Era nor, însă vizibilitatea bună... cei patru sateliți
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
tare frică de Verde Împărat! În magazinul de chițibușuri m-ai zărit imediat; tu... Împărăteasa cerurilor, Gladiola veșniciilor căutai plictisită printre poeme ratate unul uitat; m-ai luat ca arvună cu ultimii bani găsiți în buzunărașul din piept, abia mai răsuflam înverșunați recitind într-un gând șoptit tot ce aveam pe suflet; păreai părăsită însă ți-ai schimbat registrul vocal și supozițiile până te-am pierdut în grămada de vise timide; pe măsură ce te apropiai gândurile dansau... râdea verde Împăratul Verde! În
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
turnate în pahare de cristal ! În magazinul de jucării ai tresărit surprinsă vizitând potecile timpului; m-ai îmbrâncit neînduplecată în șura cu trifoi prea mirositor și floricelele multicolore din poiana stejarilor întunecați și nu mi-ai dat drumul decât să răsuflăm peste oceanele înghețate; ai încurcat pașii șlefuiți de timp și am zburdat împreună departe de Verde Împărat care pândea înverșunat printre tufișuri; am călărit împreună armăsarii norilor cenușii până au fugit înnebuniți de zările sângerii curățând umbrele și ochii zânelor
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ochii lui iscoditori aveau un farmec aparte și o țintuiau pe perna înflorată. Oricum, era bărbat și în cazul unei încăierări nu ar fi avut sorți de izbândă. Se făcu mică în partea ei de mașină; înspăimântată nici nu mai răsufla. Să țipe ar fi fost zadarnic, să fugă nu se putea, să se opună din răsputeri realiza că n-ar fi făcut nimic, ar fi încasat numai lovituri înfiorătoare și cine știe, poate ar fi omorât-o pentru bani. Se
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
fără să vadă nimic. Nu va mai iubi, nu va mai trăi, nu se va mai bucura, el era stăpânul, ea devenise sclava! Era golită de viață însă simți în continuare cum încă fibrila ascuns rămânând țintuită locului fără să răsufle, intuind iar cum își udă dedesubturile de naylon; organismul îi preluă lent o senzație ascunsă prin firmituri de repulsie care se mistuiau îndepărtat. Ah cât își ura trupul pe care-l admirase până acum! Restul drumului îl parcursese indiferentă, gândind
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
atingă, dar Giulia era intransigentă. - Edy nu te mai mișca! Patul nu era atât de mare și se hâțâna la orice respirație dar noi, nu băgam în seamă toate fleacurile și ne studiam înflăcărați. Giulia când își aducea aminte să răsufle iar o apucau nervii, - Edy, nu te mai foii atâta! Și iarăși ne mângâiam decupând părți din noi! Giulia își aminti de bluză și îmi șopti tare, fără să se ferească... trăiam cu certitudinea, că suntem singuri, toată lumea se evaporase
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
pune stăpânire peste întreaga suflare; afară este un ger aspru și fulguiește. Orașul pare mai tăcut. Cei doi bărbați nu mai au speranțe, cel mic s-a învinețit, nici nu are putere să scâncească, nu scoate nici un sunet, abia mai răsuflă și Pompilia este disperată. - Cel puțin să-l botezăm, să moară creștin. Spune mohorât Gică, tatăl băiețelului, - Hai la preot... îl anunțăm să vină acasă, luăm și cazanul de la biserică! Își îndeamnă Mitică, prietenul și cumnatul, - Mă duc eu, la
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
și le duse gânditor la gură. Și atunci cu ce rămânem? Rămânem cu o carte cu un limbaj trivial, provocatoare de scandal, scrisă pe un ton vindicativ și clar răutăcios și chiar pe alocuri - dacă îmi permiți - cam superficială. Am răsuflat ușurat. — Deci o publici? — Cred că da. Cu condiția să faci modificările necesare și, desigur, să-i compui un sfârșit. — Categoric. La asta lucrez acum și sper să iasă ceva... în curând. Foarte curând. Cuprins de extaz, am simțit brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]