18,605 matches
-
Acasa > Stihuri > Anotimp > APRILIE Autor: Gheorghe Vicol Publicat în: Ediția nr. 2284 din 02 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului Se deschid cu bucurie Sus, pe ramuri, în platani, În cântec de ciocârlie, Mugurașii dolofani. Munții ațipesc ca moșii, Câmpul se aprinde-n flori, Clămpănind din ciocuri roșii, Șiruri, șiruri vin cocori. Clopoței cu trei petale Sună pe aripi de vânt, Soarele se plimbă-agale Cu o aură
APRILIE de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 2284 din 02 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383233_a_384562]
-
trăiam clipele magice ale colindelor „live”, cu acei colindători reali, îmbrăcați sărăcăcios, cu haine de la cei mai mari, cu tălăngi luate de la gâtul oilor și al măgarilor, cu buhai din bășică de porc. Sorcovele erau făcute de mămicile lor, din ramuri de busuioc, prinse de băț, după priceperea și simțul artistic al fiecăreia. Pe la vreo doi-trei ani, când această lume de basm mi-a pătruns în suflet prin ferestrele ochilor mari și mirați, în acea vreme de sfârșit de decembrie, eram
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
trăiam clipele magice ale colindelor „live”, cu acei colindători reali, îmbrăcați sărăcăcios, cu haine de la cei mai mari, cu tălăngi luate de la gâtul oilor și al măgarilor, cu buhai din bășică de porc. Sorcovele erau făcute de mămicile lor, din ramuri de busuioc, prinse de băț, după priceperea și simțul artistic al fiecăreia.Pe la vreo doi-trei ani, când această lume de basm mi-a pătruns în suflet prin ferestrele ochilor mari și mirați, în acea vreme de sfârșit de decembrie, eram
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
avut timp să beau un vin fiert la gura sobei, să cânt la fluier o doină, în amintirea frunzei ruginii. În somnul tău voi aprinde lampa, o să deschid o carte și voi asculta ploaia străvezie, gonind spre lumina soarelui. În ramuri se vor dezlănțui apoi mii de muguri și flori... rod bogat... Multicolore păsări ciripi-vor spre cuiburi... Dinspre miazăzi va bate cântecul lor, destrămându-se încet în seara picăturilor de ploaie. Umbra se va-ntinde spre stele, orbindu-le... Soare
TRECUTĂ IARNĂ de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383284_a_384613]
-
Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului PRIMĂVARĂ În pântecul iernii te-am așteptat Cu ochii mei însetați de soare, Gânduri printre gene au lăcrimat Pictând vise în veștedă floare. Îmi sprijin tâmpla pe un ram de gând Cu tine caut răsăritul în a mea viață, Cu tine am învățat să râd să plâng Candele albe pâlpâie sub umbre de ceață. În orologii în tăcere îți număr pașii Speranțe-nmuguresc timid pe alei , Din cer cu
PRIMĂVARĂ de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383330_a_384659]
-
crește un brad. Vei trăi cât va dăinui bradul, ți-ai introdus în program. În fiecare zi, stai rezemat de arbore câteva minute. Schimb de energii. Dublul tău vegetal. I s-a uscat o creangă și te doare un umăr. Ramul s-a uscat fiindcă te doare un umăr. Un flux malefic invers. Iubitele nu ți se uită-n ochi: se plâng de migrene. Prostii: sunt nopțile lor pierdute. Zecile de țigări fumate. Vodca infectă. Urmele logosului lor neîntrerupt. Dispar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
știți de divina Beatrice. — Așadar, după domnia ta, spiritele iubitoare există cu adevărat. Dar de ce, În timp ce toți oamenii sunt predispuși la reproducere, numai unii dintre ei cunosc știința iubirii? — Pentru că știința iubirii este știința supremă, care susține progresul cunoștințelor din toate ramurile cognoscibilului. Așa cum, de altfel, credeți și domniile voastre, răspunse Dante privindu-i pe toți cei prezenți. — Noi? zise Cecco. — Desigur. Când ați numit Al Treilea Cer colegiul care va da viață noului Studium, nu voiați oare să vă revendicați de la amor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
autorii lor Îmi erau cunoscuți din lecturi sau, de ce să nu recunosc, din auzite. Erau și unii ale căror nume nu-mi spuneau nimic. Majoritatea o alcătuiau Însă personalități de pantheon, de top mondial, dacă preferi, marii clasici ai fiecărei ramuri și crenguțe ale spiritului uman, ca să comit eu o palidă metaforă arboricolă. Neavând foarte mult timp la dispoziție și neintuind nici un criteriu după care textele erau așezate Într-un loc sau altul, a trebuit să mă mulțumesc cu o foiletare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
câte văz eu - continuă încet Ximachi - ospățul nu mai ține mult; curând vor fi chemate astea, cum le zice, să danseze, și eu sufăr cu inima: voi pleca. Așa că înainte de-a ne despărți pentru ca preacuvioșia ta s-apuce drumul Ramului, ascultă acestea de la mine: spune-i Papei că dacă tot vrea să ne-ajute... Cine-a dat? - mârâi Ximachi, fără să ridice glasul. — Nu pot pentru ca să spui - surâse Metodiu. — Părinte, nu mă fierbe: cine-a dat? - scrâșni Ximachi. — Sima-Vodă, domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
așa destul de maculată a lui Bijinski? Ni se va răspunde că pan Bijinski e, totuși, doar un personaj. Așa este, într-adevăr. Dar la fel cum orice om normal are o familie, rude, fii, nepoți și strănepoți ce primesc prin ramurile tot mai subțiri ale arborelui genealogic nu numai seva unui nume, ci și încărcătura socială a lui, la fel personajul își are rudele, moștenitorii săi care s-ar simți ofensați dacă acum după ce-a trecut atâta amar de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acolo, privind puținul ce rămăsese din ceea ce fusese căminul său, Gacel Sayah demonstra încă o dată că pentru cei din stirpea lui timpul nu avea nici o importanță întrucât, în ciuda faptului că stătea liniștit și aproape absent, mintea sa se agita ca ramurile unui salcâm bătut de vântul puternic. Își dădea seama că drumul pe care-l alesese nu va duce la nimic. Își dădea seama că nu putea înfrunta, fără alte arme în afară de vechea pușcă și voința sa, uluitoarele mașini pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de data asta se văzură obligați să facă un ocol, pentru ca animalele să meargă mereu pe teren pietros, evitând locurile nisipoase sau pământoase, unde ar fi putut lăsa urme. Beduinii știau din experiență că o piatră răsturnată, un salcâm cu ramuri rupte, un lăstar ros sau cea mai mică urmă de excremente erau de-ajuns pentru ca un bun cercetaș să găsească o urmă - și în adâncul sufletului, Gacel era convins că mai devreme sau mai târziu cineva o să încerce să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
condamnare un codicil prin care se modifică vrerea cuiva care nu mai are puterea să se opună ce să mai spui de alfa și de omega de anularea Întemeietorului prin ultimul lui urmaș crește un pom În fiecare bărbat scoate ramuri spintecă-n dreapta și-n stînga și femeile ca dihăniile fabuloase se fac la loc se fac În două În trei În șapte lumea o codobatură cu coada lungă măturînd aici adunînd dincolo) — Vodcă, mai vreau hîc vodcăă! Rasputin, Rasputin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mașină cu lapte În zori după petrecerea de adio gaudeamus igitur și sticla albă rece În cămașă piele de găină milițianul Întors cu spatele Împotriva vîntului să-și aprindă țigara laptele răcoros blînd deschide cămara nașterii veghea păstorilor Îngerii cu ramuri de măslin pace pace În țara făgăduită mimetismul cu care Îmi Însușesc gînduri și vorbe și Întîmplări străine nevoia de a mă acoperi cu o mască vie de a Îngropa Într-un nisip auriu acest excrement uman care a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o invocație barbară corpul acela călduț și alunecos Înmuindu-se În buzunarul lui Leopold Bloom ca un embrion abia zămislit În propriul meu uter. Să mergem deci acolo pe coastă În iatacurile verzi ale frunzișului sîni Îngîndurați să desprindem de pe ramuri triste și singure, să mușcăm urechea azaleelor și pașii soldaților tineri să ne treacă prin creier nostalgia niciodată gustată a pămîntului făgăduit. O, tarantula, tragic scarabeu cu ochi verzui lingînd pubisul blînd al Sulamithei, prin nori se deschid magazine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu un picior umflat. E un bărbat înalt, are ochi negri și o gură cam mare. O mustață subțire îi umbrește buza de sus. În rest, înfățișarea lui amintește mereu de un pin răsucit de furtună care și-a pierdut ramurile pe o parte. Azi ca și ieri, Feifel se simte așa, ca și cum viața s-ar fi scurs din toate părțile corpului său. De unde slăbiciunea asta nouă? se întreabă el. Oare s-a terminat viața pentru mine? Ne apropiem cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vădit îngrijorați de faptul că animalele mari ale apei deveneau din ce în ce mai rare, iar ei se obișnuiseră să trăiască din turism. Soarele ardea tare și nici o briză nu traversa plaja plină de oameni. Ceva mai departe, fluturi mari se jucau în ramurile neclintite ale arborilor. Jacopo bea și Beppo începuse să se simtă singur, deși erau atâția oameni în jurul său. Îl privea insistent pe Jacopo, încercând să ghicească de ce-l obligase să vină până aici. Jacopo se simțea obligat să vorbească: - E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
soțului meu crescuseră între timp și el căuta acum o cale suprarealistă de a ieși din mizeria amenințătoare. Umplea cu mare răbdare foi întregi cu cifre, vertical și orizontal, formând o caligrafie fină. Trăsăturile feței lui erau umbrite parcă de ramuri de copaci ce veneau de la jocul de lumini și umbre al lumânărilor. În acel chip încercam să pătrund și să mă scald toată noaptea. Avea un chip transfigurat, de alchimist, o față de fost maestru al dansului păsării, care începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
televizor că nu se dădeau în lături nici de la carne dacă aveau posibilitatea, se semnalaseră chiar și atacuri asupra oamenilor. Simțea cum teama îl cuprinde încetul cu încetul și începu să tremure necontrolat. Acum alerga de-a binelea. Frunze și ramuri subțiri îl loveau peste obraji. Mirat, se întrebă de unde apăruseră acestea. Probabil că ieșise de pe drum și intrase printre copacii de pe margine. Asta nu era bine de loc. Încercă să se oprească din fugă dar călcă pe ceva moale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fi și încetinit pe deasupra. Cu coada ochiu lui i se păru că printre frunzele acestora se zărea ceva alb. Inima îi tresări de bucurie. Nu mai ținu cont de nimic și se năpusti într-acolo. Nici nu băgă în seamă ramurile ce i se agățau de haine și îl zgâriau pe mâini. Evită în ultimul moment să calce direct în șanț și sări repede dincolo de acesta în drum. Pentru o secundă se gândi face o prostie pentru că un camion ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Liniștea muntelui nu era tulburată de nici un zgomot. Se luminase bine de acum, dar încă era foarte frig. Din cauza ceței, avea hanoracul umed iar pantalonii îi erau plini de apă de la roua depusă. Picături condensate din ceață se scurgeau de pe ramurile copacilor, scoțând un sunet slab. Porni hotărât pe marginea ravenei, având grijă să nu calce cumva greșit și să alunece în gol. Pe alocuri, cărarea devenea atât de îngustă încât trebuia să se țină de gard ca să poată trece. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putrezit, mâncat pe dinăuntru de termite. Chiar în față, la câteva zeci de metri, un trunchi gros se prăbușise de-a curmezișul. Căzuse probabil doborât de vânt la ultima furtună. Rămăsese înțepenit între ceilalți copaci sprijinit de tulpinile lor zgrunțuroase. Ramuri pline de cetină încă verde atârnau din el până aproape de pământ. Prin golul rămas liber în coronament, pătrundeau ca niște săgeți de lumină, razele galbene ale soarelui matinal. Se aplecă ca să treacă pe dedesubt, ferind într-o parte crengile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
înfrățit chiar aproape de rădăcină se ridica semeț printre coniferele din jur. Da, acolo era mult mai bine, se putea ascunde în frunzișul des. Se apropie de copac și începu să se cațere. Își găsi un post de observație între două ramuri groase ce se bifurcau la vreo șapte metri deasupra solului. Și de acolo avea o perspectivă foarte bună asupra obiectivului. Se așeză comod, rezemându-se cu spinarea de tulpina groasă, pregătindu-se de o așteptare lungă. Ar fi fumat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
grăbit spre fundul curții. Calistrat era neașteptat de ușor. Moșul era slab ca un țâr, numai piele și os. Probabil că hainele de pe el cântăreau mai mult decât corpul. Aproape de gardul ce mărginea proprietatea era un nuc viguros ale cărui ramuri se întindeau aproape orizontal. Îl ochise încă de la venire și hotărâse că era exact ceea ce îi trebuia, pentru ce avea de gând să facă. Lăsă jos trupul neînsuflețit, rezemându-l cu spinarea de trunchiul gros al copacului. La brâu, agățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici Primăria, „la doi pași de Poliție“. „Acel act barbar“, vor scrie ziarele, „fusese pricinuit de niște spirite dedate la anarhism, dacă nu de niște precupeți de flori“. La mormîntul Marietei vor fi depuse jerbe de flori albe și roșii, ramuri de cetină proaspăt retezate, lalele și crizanteme, tuberoze, hortensii azurii, decadenți stînjenei secesioniști, un dezmăț floral, zambile și inabordabile lalele negre, regine ale nopții, lugubri crini cerați, floarea neprihanei A Primei Comuniuni, liliac violaceu, atît de sensibil la descompunere, hortensii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]