18,995 matches
-
ailaltă acum păreau să fie duși cu toții. Femeile purtau numai basmale și în picioare pantofi fără toc, și nu se mai machiau și nu-și mai dădeau cu parfum... Iar regizorul, cînd ea, în dimineața aia, se dusese la teatru,... regizorul, care o știa elegantă, văzînd-o cu basmaua în cap și cu pantofi fără toc înalt o întrebase: Da' de ce te-ai mascat așa?!... Astfel că renunțase. Nu se mai dusese nici la teatru. Mai ales de cînd începuse să cadă
Praful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16489_a_17814]
-
prin minte: geniu, nebunie, modestie. Mi se pare că sub semnul lor s-a așezat spiritul generației. Au plecat de la început în căutarea adevărului și a performanței. În luna iulie 1956, un grup de actori absolvenți, de tineri scenografi și regizori hotărau plecarea la Teatrul Național din Craiova. "Creierul" era asistentul lor, regizorul Vlad Mugur. Echipa a fost următoarea: Gheorghe Cozorici, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Silvia Popovici, Sanda Toma, Constantin Rauțchi, Dumitru Rucăreanu. I-au însoțit regizorii Radu Penciulescu și Dinu
Șoaptele lui Firs by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16512_a_17837]
-
s-a așezat spiritul generației. Au plecat de la început în căutarea adevărului și a performanței. În luna iulie 1956, un grup de actori absolvenți, de tineri scenografi și regizori hotărau plecarea la Teatrul Național din Craiova. "Creierul" era asistentul lor, regizorul Vlad Mugur. Echipa a fost următoarea: Gheorghe Cozorici, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Silvia Popovici, Sanda Toma, Constantin Rauțchi, Dumitru Rucăreanu. I-au însoțit regizorii Radu Penciulescu și Dinu Cernescu și scenograful Ion Popescu-Udriște. Vă imaginați un teatru cu toți aceștia
Șoaptele lui Firs by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16512_a_17837]
-
de tineri scenografi și regizori hotărau plecarea la Teatrul Național din Craiova. "Creierul" era asistentul lor, regizorul Vlad Mugur. Echipa a fost următoarea: Gheorghe Cozorici, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Silvia Popovici, Sanda Toma, Constantin Rauțchi, Dumitru Rucăreanu. I-au însoțit regizorii Radu Penciulescu și Dinu Cernescu și scenograful Ion Popescu-Udriște. Vă imaginați un teatru cu toți aceștia la un loc? Ce energii extraordinare, ce comunicare umană și spirituală! Iar teatrul era mai presus de orice. Chiar și de ființa lor. Lucrul
Șoaptele lui Firs by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16512_a_17837]
-
mele. Inscripție pe ușa unui atelier de artist, Sonetul 49 ale lui Vasile Voiculescu... Le spuneam și eu în studenție... le va asculta și fiul meu... Mă gîndesc că acest timbru fantastic i-a sedus într-atîta pe foarte mulți dintre regizori, încît nu s-au mai simțit datori să-i construiască personalitatea lui Cozorici și l-au distribuit, mulți, folosindu-se de vocea lui ca de ceva sigur, uitînd de enormele lui posibilități, de deschiderea lui, de vulnerabilitatea, de dăruirea și
Șoaptele lui Firs by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16512_a_17837]
-
Ioan Holban Meseriile și pasiunile lui Constantin Popa - profesor de iluzii la Universitatea de Arte " G. Enescu", actor, dramaturg, regizor, filosof, poet - sînt, cu propria-i vorbă, falimentare în ordinea traiului, substanțiale însă, capabile să umple cu sensuri profunde existența sa, provocînd și îmbogățind mereu ființa interioară. este titlul unui poem din ultimul său volum de versuri, Donatorul de umbră
Meserii falimentare by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16505_a_17830]
-
puțini boieri în teatrul românesc. Aceștia continuă să-și iubească profesia dincolo de ființa lor, preferă să stea departe de jocuri și ambiții mici, se luminează cînd povestesc, iar numele invocate sînt copleșitoare și luminează, în continuare, scena fie că sînt regizori, actori sau scenografi. Ei mai au insomnii și emoții atunci cînd este vorba de teatru. Și postura comentatorului, analistului a fost viciată. Teribilisme de tot felul își fac loc și aici aducînd enorme deservicii tuturor. În acest an, poate mai
Decembrie 2000 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16542_a_17867]
-
este vorba de teatru. Și postura comentatorului, analistului a fost viciată. Teribilisme de tot felul își fac loc și aici aducînd enorme deservicii tuturor. În acest an, poate mai mult ca oricînd, s-au adîncit tot felul de prăpăstii între regizor și actor, între aceștia și criticii de teatru. Fiecare apreciază aportul celuilalt ca fiind minor, marginal, acordîndu-și sieși vioara întîi. Se ajunge repede la intoleranță, la negări, la blamări, la false ierarhii în fiecare "tabără". Nu se mai ascultă argumente
Decembrie 2000 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16542_a_17867]
-
bucur cînd întîlnesc un personaj extraordinar - doamna inginer Mihaela - aproape ubicuu, desconsiderat de mulți, dar iubit și apreciat de cei din familia teatrului. Această doamnă este și o istorie ambulantă. Știe promoții și spectacole de absolvență de la Casandra, știe ce regizor a lucrat mai mult cu scenograful X. Vede de mai multe ori același spectacol și observă orice evoluție sau leneveală. Nu ratează niciodată un eveniment. Ea este în sală, chiar și la protocol de grad zero! De curînd am întîlnit-o
Decembrie 2000 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16542_a_17867]
-
vine greu să apeși pe trăgaci". Iar femeile satului sînt aprige... Spiritul de răzbunare animă fără drept de apel și taberele rivale ale unei comunități andaluze de romi. Cum sugerează conflictul ascuns al filmului lui Tony Gatlif, Vengo, pretext pentru regizor să urmeze calea deschisă de un Carlo Saura și să detalieze în acorduri de flamenco o sîngeroasă melodramă. Agonia eroului, ingenios cinematografiată prin asocierea cu o mișcare mecanică, sfîrșește într-un travling înainte. Un drum deschis în noapte. Din categoria
SALONIC: 2000 + 1 speranțe by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16543_a_17868]
-
fost de ceva timp. Trupa s-a schimbat într-atîta, încît aproape nu mai cunosc pe nimeni. Mai mereu a fost așa în acest teatru-școală prin care au trecut, au debutat și s-au afirmat poate cei mai buni actori și regizori ai noștri. Efervescența unui loc naște acum nostalgii. Nu se poate, apropiindu-te de acest teatru, să nu te gîndești la minunile întîmplate aici, să nu treci în revistă oameni, unii plecați deja dintre noi, spectacole, festivaluri, întîlnirile și poveștile
Femeile lui Afrim by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16560_a_17885]
-
café. Nu vorbesc aici de valoare, de experiență, de izbînde sau neîmpliniri. Vorbesc de o atmosferă pe care acum n-am regăsit-o. Sau ea există și n-am avut eu acces. E posibil. Gînditorul și realizatorul spectacolului este tînărul regizor Radu Afrim, absolvent al școlii de la Cluj. Am citit destule comentarii, mai patetice sau mai echilibrate, scrise în jurul examenelor sale sau producțiilor de la Tîrgu-Mureș și Sf. Gheorghe. Curiozitatea mea a crescut o dată cu vîlva cu care Radu Afrim a intrat în
Femeile lui Afrim by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16560_a_17885]
-
cu care Radu Afrim a intrat în lumea teatrului și a acces rapid la cote înalte. Ocean café mi-a prilejuit ocazia de a face cunoștință, în sfîrșit, mult mai tîrziu decît alți colegi de-ai mei, cu un tînăr regizor, o speranță și o direcție, așa cum reiese din unele scrieri. S-ar putea ca ultimul său spectacol să nu se numere printre acelea foarte reușite și apreciate și, de aceea, tonul meu să fie reținut. Nu am cu ce să
Femeile lui Afrim by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16560_a_17885]
-
se numere printre acelea foarte reușite și apreciate și, de aceea, tonul meu să fie reținut. Nu am cu ce să compar. Sigur este că nu am fost cuprinsă de extaze și nici de certitudini în ceea ce-l privește pe regizorul Radu Afrim. Nu mă îndoiesc că și din vina mea, care am plecat cu un sac mare spre pomul lăudat. Am descoperit un tînăr talentat, viu, ambițios care caută o formulă. Văzînd doar Ocean café nu pot să afirm prea
Femeile lui Afrim by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16560_a_17885]
-
temei: femeia, îndrăgostirea și iubirea. Cei solicitați au fost: Radu Macrinici, Saviana Stănescu, Ștefan Caraman, Alina Nelega și Gianina Cărbunariu. Cu alte cuvinte, cinci condeie foarte diferite, cu influențe și din zona poeziei sau prozei, cu scriituri dramatice variate stilistic. Regizorul și-a făcut scenariul singur, armonizînd vocile, construind legături narative, punînd în situație și în relație personajele, dînd unitate unui text, acum de-sine-stătător și foarte viu. Acest tip de lucru dramaturgic se practică și în alte spații teatrale și e
Femeile lui Afrim by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16560_a_17885]
-
intoxicată de imagini și reclame, incapabilă să comunice real, cu celălalt, cu universul. Un colac de salvare să fie oare navigarea pe Internet? Oricum, cafeneaua își abandonează profilul și se îndreaptă spre apele acestui tip de comunicare epurată de patetisme. Regizorul a colaborat cu pictorul clujean, tînăr și el, Radu Comșa, un artist preocupat și de video, de un alt limbaj pe care încearcă să-l introducă pe scenă în concepția sa scenografică. Chiar dacă aproape debutant, Radu Comșa a studiat identitatea
Femeile lui Afrim by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16560_a_17885]
-
final să fie uitată cu totul. Și dacă muzică nu e, atunci nimic nu mai e și zadarnice au fost "chinurile" lui Branagh de a aduce pe ecran, într-o viziune "originală", piesa shakespeariană. Dar și Homer mai doarme câteodată! Regizorul Terence Davies - prezent în Festival cu o ecranizare după romanul scriitoarei americane Edith Wharton Casa bucuriei ("The House of mirth") - este adeptul unui cinema clasic, al echilibrului și rafinamentului vizual. Nu vrea să șocheze, nu polemizează cu textul. Ample mișcări
Chintă regală by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16581_a_17906]
-
bucureșteni au aflat despre Atom Egoyan doar din paginile revistelor de specialitate (atunci când ele existau) sau din palmaresul unor festivaluri, iată că la ediția actuală a "Zilelor filmului britanic" au putut vedea o mostră - cea mai recentă - a artei acestui regizor - cult pentru obișnuiții cinematografelor de artă. Călătoria Feliciei ("Felicia's Journey") este o co-producție canadiano-britanică, turnată în Anglia după romanul omonim al unui scriitor irlandez - William Trevor. Toate aceste elemente justifică prezența în Festivalul filmului britanic a acestui cineast, armean
Chintă regală by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16581_a_17906]
-
liniștitor și tulburător, o vînă teatrală și dramaturgică remarcabilă pentru arta contemporană, o analiză asumată, trepidantă și pasională asupra structurilor umane. A fost o încîntare să citesc acest volum, tradus bine și, uneori, chiar cu "patimă". M-am gîndit ce regizor va îmbrățișa în mod benefic unul din textele Yasminei Reza și mi-am imaginat chiar și o bijuterie spectacologică. Din păcate, nu a fost înghesuială. Probabil că există, undeva, și argumente pe care nu le pot aproba sau combate pentru
Eros și Thanatos by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16579_a_17904]
-
dat încă marea lovitură. Ea nu poate veni însă pe gol și din senin. Terenul de aceea se pregătește strategic. Oferta repertorială a marcat ieșirea din șablon, dintr-o prăfuială amorțită. Trupa a fost provocată să lucreze efectiv cu mulți regizori invitați, cu stiluri și cote foarte diferite, în ritmuri diferite. În ultimele două-trei stagiuni au pus spectacole la Ploiești: Alexander Hausvater, Gelu Colceag, Felix Alexa, Petre Bokor, Claudiu Goga. Și nu s-au oprit la piese mărunte. Varietatea a pus
Eros și Thanatos by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16579_a_17904]
-
îi înfrînează. Sunt momente rotund finisate, cu eleganță și distincție în demonstrația scenică, frumos susținută și scenografic de Andreea Mincic. Anumite redundanțe inutile (căratul pietrelor - sugestie pentru mormînt - dintr-un moment în altul, de pildă) pot fi lepădate de tînărul regizor, ca și lentoarea nefirească, conversația englezească, deloc în spiritul piesei, pentru a presăra emoție și tensiune, durere și bucurie, energii umane ce sînt provocate să erupă de Yasmina Reza, un suflu actoricesc total. Mai ales că trupa crede și în
Eros și Thanatos by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16579_a_17904]
-
conversația englezească, deloc în spiritul piesei, pentru a presăra emoție și tensiune, durere și bucurie, energii umane ce sînt provocate să erupă de Yasmina Reza, un suflu actoricesc total. Mai ales că trupa crede și în text, și în propunerea regizorului Cristian Juncu. Teatrul "Hanul cu tei": Conversație după înmormîntare de Yasmina Reza. În românește de Alex Leo Șerban. Regia artistică și ilustrația amuzicală: Cristian Juncu. Scenografia: Andreea Mincic. Distribuția: Claudiu Istodor, Raluca Zamfirescu, Ioan Coman, Alexandru Pandele, Lucia Ștefănescu, Oxana
Eros și Thanatos by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16579_a_17904]
-
că Papa se apropie de sfîrșitul pămîntesc. Veneam de la un spectacol cu Trei surori al lui Dabija, o reprezentație care ne sucise mințile. Sau, mai ales, sufletele. Într-un interviu pe care l-am făcut acum cîțiva ani buni cu regizorul Alexandru Dabija, el mărturisea că ar dori să-l cunoască pe Papa Ioan Paul al doilea, ca pe o personalitate de enormă anvergură a contemporaneității, un om ales pe care îl interesează oamenii. Și îi făcea un elogiu emoționant. M-
Amintiri cu Papa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11829_a_13154]
-
conștiința libertății interioare, prețuirea datelor native și însoțirea lor cu o muncă nespusă, continuă. Exercițiul acesta este, poate, dintre cele mai dificile. Există instalată, de pildă în teatru, un soi de comoditate a actorului, pe de o parte, precum și a regizorului, pe de altă parte. Puțini actori au grijă, zilnic, ca muzicienii sau ca balerinii, de "instrumentele" lor, de corp, de voce, de provocarea întîlnirii cu personajul, de lumile lui. Există o anumită suficiență, chiar o aroganță față de limitele fizicului și
Studii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11866_a_13191]
-
la propriile mijloace, la universuri. La noi, mulți dintre actori se mulțumesc cu puțin, s-au învățat să trăiască într-un sistem în care solicitarea susținută, competiția, audițiile pentru un rol să fie accidente, mofturi. Pe de altă parte, mulți regizori îi folosesc pe actori sub deviza "punct ochit, punct lovit". Adică, îmi trebuie un tip cu forță, îl iau pe cutare, îmi trebuie un frumușel, îl iau pe cutărică, îmi trebuie o gospodină, e bună X, o vampă, atunci Y
Studii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11866_a_13191]