29,034 matches
-
partea a treia, Allegro, notele ajung la unison sol-sol-sol sol, pentru ca în Scherzo învingerea destinului să fie simbolizată de înălțarea notei finale peste triolet, sol-sol-sol si, iar apoi trioletul devine el însuși suitor: la-si-do re. Un motiv central este mereu reluat de Franz Schubert în compozițiile sale ca, de pildă, în fascinantul trio, Nocturna, sau în extraordinarul Cvintet în do pentru două violoncele. Sunt "repetările sublime" ale lui Schubert, cum le numea Schumann. În ce privește experiența culturii poetice, artistice, filozofice acestea fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în vedere complexitatea acestei componente a poeziei, ne vom referi în primul rând la Eminescu, a cărui armonie prozodică este rezultanta unei construcții de rară știință și rafinament, angajând, practic, tot ceea ce se poate înscrie în această sferă noțională. Vom relua unele considerente din capitolul închinat armoniei liricii eminesciene al lucrării "Spațiul poetic eminescian" (ed. Junimea, 1982). Armonia eminesciană este efectul in primul rând al incantației verbale, al muzicalității îmbinării unice, originale a cuvântului românesc. Plecând de la cuvintele încărcate cu potențial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mișcarea are loc de la nonexistență către existență, pe când în ultimele două stihuri mișcarea este inversă, dinspre ontic către extincție. Este surprinsă astfel în aceste patru versuri una din cele mai expresive și mai tulburătoare ritmicități cu balans cosmic. Strofa finală, reia alternanța între un vers enunțiativ, fără conținut mobil, și un vers cu dinamică prelungită prin indefinitul "nopții adânci" și rima finală în ecou, "încă", aceasta amplificând și ducând în indeterminabil adâncul sufletesc ecou al adâncului cosmic. Există apoi ritmarea vibrației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
căutăm un zeu dincolo de ea". Pe de altă parte, la moderni, Hölderlin realizează tragicul cel mai pur, asemenea tragediei antice, rezumat în piesa Empedocle: "A fi singur și fără zei, iată moartea", iar în finalul straniului poem În albastru adorabil, reluând un gând al lui Heraclit: "A trăi este o moarte și moartea este de asemenea o viață". Hölderlin constituie lecție totală de poezie ca noblețe și zbor eteric al spiritului, arhetip absolut al poeților:" Noi nu suntem decât visul poetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu poate fi atinsă. Ființa se află într-o devenire continuă, o moarte de la o clipă la alta, urmând o nouă renaștere, iar pe de altă parte, entitățile individuale poartă in formula lor ființială perisabilitatea. Sunt Seine zum Tode ca să reluăm formula lui Heidegger, care nu face decât să repete un adevăr știut de întotdeauna și dese ori repetat, de Heraclit la modul profund tragic: "Noi toți trăim moartea, și toți ne trăim propria moarte". Ca atare, Heidegger, după Heraclit, voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
grave, onticitatea profund viciată, negativă până la malefic nu se datorește energiilor negative plecate de la răul de zi de zi al oamenilor și nocivitatea unor "opere" care pervertesc cultura de mai bine de un veac încoace? Suntem condamnați la perioade mereu reluate de kaliyuga, în care să bată tzunami-ul catastrofal al distructivului sub cele mai diverse forme ? Dimpotrivă, este atât de himeric să credem că energiile pozitive umane, reunite în cor universal, vor putea să creeze o nouă ontologie în absolut axiologic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vorba de un Prinț care ucide femeile pe care le-a iubit, ucide poporul, ucide animalele de lux și dă foc palatului. Dar toate și femeile, și supușii și jivinele trăiesc, iar turnurile de aur ale palatului (metaforă a Poeziei, reluată în poemul Cântec din cel mai înalt turn) strălucesc la fel ca înainte. Galopând, într-o seară, Prințul se întâlnește cu Geniul, "de o frumusețe inefabilă", și se aneantizează unul în celălalt au murit împreună într-o "sănătate esențială". "Prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fenomenologic al filozofiei hegeliene, gânditorul născut în același an și prieten cu Hölderlin: teza, este făptura fizică a poetului, antiteza sufletul, flacără pură, iar sinteza transfigurarea, inefabilul. De aici a derivat teoria "terțului inclus" formulată de fizicianul Ștefan Lupașcu, și reluată de Șerban Nicolescu. Acesta, sub influența ideii lui Heidegger, conform căreia poezia este cea care întemeiază Ființa idee preluată de filozoful din Freiburg de la Hölderlin -, afirmă: "Arma secretă a terțului inclus este cuvântul poetic" cu ajutorul căruia se pot deschide Suprarealitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
viața, drept faptă moartea sa" (fragm.48). De asemenea, a neliniștii cognitive: "Naturii îi place să se ascundă de ochii noștri" (fragm.123); "Văzul o înșelătorie" (fragm.46), "Gândurile oamenilor sunt jocuri de copii" (fragm.70). Ideile heraclitiene vor fi reluate de Heidegger, acesta absolutizând neliniștea, pe care o consideră temei primordial, definitoriu al existenței umane: Fenomenul neliniștii ne furnizează constituția ontologică originară a Dasein-ului". Sorge constituie esența abisală a omului. Este neliniștea morții, spaima faptului că omul este Sein zum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lacrimi." Unul din simbolurile neliniștii la care s-a făcut de multe ori recurs, a fost Iisus în grădina Ghetsemani cerând zădarnic lui Dumnezeu-Tatăl să treacă de la el paharul torturii și morții ce vor urma. În pictură, motivul a fost reluat de mai multe ori de El Greco, expresie a profundei neliniști existențiale și metafizice. Iar la poeți, regăsim tema la Alfred de Vigny și mai ales la Gérard de Nerval. În ambele registre pictural și poetic, apare reproșul făcut divinității de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lovindu-și fruntea cu palma care-i acoperea fără efort și jumătate din nas. — Îți mai iau o cutie la prânz, când mă duc să-mi iau bicicleta de la Sandrine, zâmbi ea împăciuitor. — Ți-a reparat-o? — Cred. Alioșa își reluă explorarea gustativă a degetului care păstra încă o vagă aromă de biscuit, plescăind nostalgic, cu ochii la pachetul abandonat pe poliță. — O să uit rețeta, mormăi Ivan. N-o s-o uiți. Palma ei, mică, un pic aspră, i se opri o
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pierzi. Ivan întoarce spre el o privire adâncă și clară. O clipă, doar o clipă, ochii cercetează chipul unui bătrân foarte singur, după care valetul de pe Thule testează, din nou, cu vârful ară tătorului, temperatura fierului de călcat și își reia bodogănitul unui guler de cămașă refractar. Ceaiul aburește alene într-un ibric chinezesc de porțelan. Cabina se umple de zgomotele cunoscute pe care ei doi le împart, deja, de aproape o veșnicie. Din cămașă ies aburi gemeni celor din ibric
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
porți ciorapi fini. Alexandre trage aer în piept, se oprește într-o braserie fără faimă, își scoate foile nelipsite, deja, de câteva luni, din geanta ușoară, dintr-odată umflată ca un pântece îngreunat de foșnetul unei poveri plăcute, și își reia lucrul la roman. Merge greu. Sub privirea placidă a paharului de vin roșu, aproape neatins, și-n aroma iute a platoului cu Brie și Bleu de Bresse, cuvintele lâncezesc a mucegai lipsit de noblețe. După două ceasuri, și tavanul acestei
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nu era o Madonă mama lui, dar era frumoasă și blondă, așa ca el, purta perle în jurul taliei și se îmbrăca în catifea albastră... Dar cum, se minuna copilul, ea o prințesă creștină... ...și eu un prinț arab, continua tatăl, reluând, a nu știu câta oară, firul poveștii lor favorite, al poveștii care-i lega dincolo de ochii verzi ai amândurora și în care, iată, se pierdeau acum, ca în atâtea alte nopți, din nou și din nou și din nou... 38
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
până când cineva (Lea, de obicei) se încumeta să decreteze că acum nu avem timp, bani, nervi, spațiu, condiții... Răsuflam ușurat. Nici un intrus la orizont. Nemărturisit, simțeam bucuria difuză de a redeveni incontestabil. Regatul meu redevenea al meu, iar eu îmi reluam aura de unic specialist în compromisuri tehnice. Revizitam mirosurile de umezeală familiare. Îmi reinventariam avutul. Reevaluam picurul neîntrerupt de apă. Schimbam farfuriile de sub țevi. Pe urmă, totul reintra în normal. Era frumoasă. Așezat pe canapeaua de piele, tipică apar tamentului
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
aceea ca părinții să nu mai fie în viață. Nimic nu-l îndreptățea să elimine această amară posibilitate. Trase aer în piept și se strădui să-și golească mintea. Se scutură, ca și cum ar fi aruncat de pe spate o greutate, apoi reluă înaintarea. "Va fi bine!", gîndi, amintindu-și spusele lui Arus și încurajările Hanei. Dacă i-ar fi fost alături, Hana i-ar fi risipit, fără îndoială, gîndurile negre. Așa era ea: bună și blîndă, înțeleaptă și sfătoasă, minunat prieten care
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
rămîne. Devine periculos să prelungim șederea aici. Nu pot. Eu mă întorc. Trebuie să mă conving că e așa cum spuneți. Nu vă opresc. Mergeți mai departe. Vă voi ajunge din urmă, dacă... Lacrimi amare i se prelingeau pe obraji. Căpriorul reluă: Crezi că, dacă vei vedea tragedia cu ochii tăi, situația se va îmbunătăți? De ce să-ți faci rău singură? Pentru că nu pot altfel. E ceva ce trebuie să fac. Atunci hai acum. Ne vom întoarce împreună, consimți masculul, înduplecat. Voi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
la meci, având ei simpatii și antipatii (evident!) comune! O, fericite personaje pentru care cititorul suferă sau se bucură, înjură ori bate din palme, după cum îi vede în situații pe care el însuși le-a trăit sau le trăiește!... (Am reluat stilul retoric numai pentru aceia care au și uitat că am talent). Se cade să ajung odată la capăt cu acest caz, despre care s-ar putea spune că nu există, nefiind probe. Acestea sunt de obicei fapte, mijloace și
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
nu din lipsă de ocupație, te asigur!), nu sunt altul decât liceanul pe care cred că ți-l mai amintești. Se pare că romantismul nu este nici o vârstă trecătoare, nici o epocă a culturii, ci o permanență. Nu fac decât să reiau o idee veche. Amintește-ți versul lui Eminescu: Eu rămân ce-am fost: romantic. O expresie lapidară a imobilismului râvnit de ființa umană în fața curgerii eterne. Din cauza distanțeloră astronomice, și stelele par fixe. Deci, le luăm ca atare... Să-i
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
greutate, a avut ghinionul să moară într-un accident de mașină, iar cu șeful Aprovizionării e bine să te ai bine. Vedeți, asta înseamnă să judeci la rece, să ai, adică, simțul realității. În rest, sănătate! Acum fug, că se reiau lucrările. Pa și pusi! III Uf! Bine că s-a terminat și ședința asta! Atâtea ceasuri pentru ceea ce se putea face mult mai operativ, în birou: «- Uite, tovarășe inginer Angheluță, de azi înainte în locul matale va lucra tovarășa inginer Uță
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
nu e... E reținută. — Dar de ce e acuzată? dădu brusc Florica dovadă de simț practic. Adică ce-a zis organele c-a făcut? — Comerț ilicit! — Ce comerț ilicit, domne? Care comerț? Comerț cu ce? — Cu... - polițistul își drese vocea și reluă în pu tere -, cu căciulițe! Babele se foiră. Se suciră. Domne, mata ești serios? — Doamnelor, se îndreptă polițistul de șale, asta e..., de-aia io zic mereu, când faci, faci, dar te gândești și la consecințe! Că nu poate așa
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
holba, fă un efort! Știu, e supraomenesc ce-ți cer, dar, pentru numele lui Dumnezeu, uită-te în ochii ei!) Că parcă eu nu știu, scânci ea dintr-odată și o podidiră lacrimile. Trase aer în piept și, îmbărbă tânduse, reluă cu o voce stridentă: Tu așa crezi? că eu sunt vreo proastă? Am văzut eu cum te uitai. — Cum mă uitam? se îngrozi el și își înțepeni iar privirea pe șoldul ei drept. țStâng? Nu, e bine! Drept.) — Las’ că
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
în mod clar mai neplăcut chiar și decât faptul de a visa că mori. Asta însemna să viseze că vrea să moară și nu poate. Se scutură ca luat de friguri. Oile, nițel amețite, tăcură câteva minute, după care își reluară cântul lor de oi. Ce lipsea? Tăceți o secundă, vă rog, promit să-mi imaginez pentru voi data viitoare o pășune cu mult mai reușită, mai verde, mai grasă... Atât, o secundă de liniște. Cer prea mult? Deodată, cuprins de
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
grabă. Mămăița nu așteptă a doua invitație. Îl scutură pe tânăr de umăr. — Maică, da’ voi unde trebuie să ajungeți? Că mai e nițel și ajungem la Alba Iulia. Tânărul nu păru deranjat de intervenție. Dar nici nu mișcă. — Maică, reluă mămăița uitându-se fix, da’ ce mai dorm... — Să nu fi pățit ceva..., zise el și simți o mare emoție în stomac. Păi ce să pățească, ferească Dumnezeu? Nu îndrăzni să spună ce gândea. Mămăița iar se înfipsese în umărul
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
viața în mâini și s-o ducă la psiholog. Psihologul Bogdan Urmuzescu o preluă fără fasoane la el în birou, o întinse pe canapea, o luă cu binișorul și o suci pe toate părțile, o ascultă cap-coadă, o puse să reia niște pasaje, țâțâi țuguiat din buze la povestea despre relația pe care Melania o avusese cu tatăl ei și notă mărunt ceva, numai el știa ce, într-un carnețel, o întrebă franc despre viața sexuală și, după două săptămâni, decise
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]