4,067 matches
-
fel sau altul, lega pe orice locuitor al țării de existența mitică a stăpânului imperiului. În ascunzișul lor din munte, ei se credeau eliberați de acel cult pe care țara și chiar planeta întreagă îl închinaseră unui bătrân ce trăia ros de teama de a nu-i fi ucis pe cei ce puteau să-l ucidă. Slăvit sau urât, el se afla în inimile tuturor. Îl aclamau ziua, îl blestemau, într-un șușotit febril, la căderea nopții. Ei însă aveau privilegiul
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
luni la Roma, în toiul verii, pentru a pune la cale o întâlnire neoficială de zece minute. Detest orașul ăla! Simt cum devin idiot în bazarul ăla cu turiști! Și mai trebuia să și petrecem ceasuri întregi în arhivele alea roase de molii, pentru că tipul nostru era pasionat de scrierea uncială sau de mai știu eu ce altă nerozie. Trebuia să dăm de el aici - pură întâmplare, firește, numai că era o întâmplare de mărimea unui cartuș pentru pușcă de vânătoare
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Erau acolo oameni doborâți de gloanțe, în grabă, desigur, sau într-un gest de lehamite... Nikolai se întoarse spre Vulpoi, îl bătu ușurel peste bot și își spuse că fuseseră amândoi mai speriați de salturile micului animal carnivor negru, care rodea cadavrele, decât de capetele acelea care ieșeau din pământ. Când să urce iarăși pe cal, auzi iapa gemând încet. Își aminti că Vulpoiul, dându-se înapoi, o împinsese și că probabil strânsese prea tare nodul căpăstrului. Coborâ din nou, slăbi
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
se vedeau pentru prima oară. Din rămășițele altor companii disciplinare, se formă una nouă: două sute de oameni fără nume, fără grad, iar ultimii veniți - fără arme. Erau azvârliți acolo unde nu se putea decât muri, de pildă în groapa aceea roasă de crevase de turbă, pe care Pavel o străbătu în timpul celei de-a treia lupte. Nemții traseră, ascunși în crâng. Și-și trădară astfel pozițiile. Se putea lansa o adevărată ofensivă. Disciplinarii nu erau decât o momeală... Alcătuind o nouă
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
disperată. Peste ei se turnase în aceeași retortă, între aceleași trotuare, corpul gardienilor municipali. Vlăjgani zdraveni, bine îmbrăcați, obtuzi, fără nici un fel de înțelegere pentru suferința omenească. Era serul menită să anihileze invazia microbiană a vânzătorilor ambulanți. Strâmbi, pociți, dezbrăcați, roși de mizerie, ei au fost,ai tari, au rezistat la toate asepticele societății [...]. La capătul Căii Văcărești, o femeie bătrână, cu fața stafidită, brăzdată de dungi adânci, învelită în șaluri vechi, stă rezemată de zidul unei cârciumi. În mâinile uscate
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Îl iubește pe Iuda, nu În ultimul rând pentru patriotismul acestuia. Isus apare și tulbură apele. Maria Magdalena se Îndepărtează și de Iuda, și de Flavius, dar nu-L poate salva pe Isus de la moarte, dimpotrivă, I-o grăbește. Iuda, ros de gelozie, Își trădează rivalul, dându-l pe mâna lui Caiafa. Motivul iubirii dintre cei doi „blestemați” reapare În romanul lui Sebastiano Vassalli, La notte del lupo, 1998. Atrasă magnetic de Isus, Maria Magdalena Își pierde orice sentiment pentru fostul
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
calități de netăgăduit. Albastrul aproape halucinant, accent cromatic ce domină cele douăzeci și cinci de sonete din placheta Eu și Orientul, ar fi un antidot pentru rănile insului „crescut din otrăvite plante”. Cu Brom, poetul revine în forță asupra răului care îl roade, psalmodiindu-și spaimele în fața golului și nimicniciei (Bleah) ori dând (în Sonetele lui Sigismund Absurdul) mostre excelente ale „umorului de spânzurătoare”: sarcasm, grimase, stridențe, joc cu absurdul (Adio, Gongul cel pedestru). Ultimul volum, Recviem (1945), scris la moartea soției sale
BONCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
al Camerei de Comerț și Industrie. În 1906 se află între fondatorii revistei „Viața românească”; colaborează aici, cu studii și recenzii, până în 1937. Între 1908 și 1911, a studiat la University College din Londra, în vederea susținerii unui doctorat în litere. Rod al acestor ani a fost cartea care l-a făcut cunoscut, Aspecte din civilizația engleză (1912), din care, până în 1945, s-au tras cinci ediții. I-au urmat, în 1914, o lucrare referitoare la istoria românilor destinată britanicilor, A Short
BOTEZ-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285832_a_287161]
-
încolțind;/precum mistreții bălților pe grind,/ simțim mișcând în sânge anotimpul./ Dă-n toamnă lumea, se zbârcește clipa,/curg pieile luminii pe pământ,/în părul rar al cerului, pe rând,/mătreața stelelor se înfiripă./ Încet se șubrezește schelăria./ Marele Cariu roade dedesubt/și cu făina unsă ne-ntrerupt/își ghiftuiește moartea brutăria/adulmecând veciilor reversul./ Ne micșorăm sau crește Universul?” Toate volumele, chiar cele în care „recursul” la forme canonice este programatic (Anonimus, Lieduri, 1992, premiate de Asociația Scriitorilor din Cluj-Napoca, Ronsete
BADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
unul nevasta și hai cu toți să vedem cum o bate. Deodată fata țipă ușor și se strânse de perete. Dintre doi saci ieșise un guzgan cu coada solzoasă și ochișori lucind bulbucați. Mișcându-și mustățile groase, dihania începu să roadă grăunțele care se scurgeau dintr-un sac. Când, descântând de spaimă, fata zvârli cu ciudă în el un ciucalău, lingurarul zise cu glasul lui moale și mângâios : - Lasă-l, săracu’, asta e munca lui. Hai, fată, toarnă și tu în
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
pe loc s-au băgat pe sub poarta omului și de acolo nau mai ieșit. Dovadă că au dat de niște oameni iubitori de animale. - Și mama lor? - Mătușa două zile la rând și-a căutat puii, venea numai noaptea și rodea ușa șopronului ca să ajungă la pui. A treia zi n-a mai venit, s-a obișnuit cu gândul că puii au fost dați la niște oameni. - De ce naște Mătușa pui în fiecare an în aceeași grădină? - Fiindcă știe că stăpânul
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
o rogi să vină până la aici la poartă? Mama deja auzise că este cineva la poartă, deoarece Bubi, câinele nostru pe care îl țineam legat cu lanțul pe o sârmă, fiind foarte rău, făcea curse între poartă și restul curții, rozând cu furie lanțul. Mama a deschis poarta și a ieșit în stradă pentru a asculta oful acelei doamne. Eu nu am prea auzit ce discutau, dar mama a invitat-o în curte și a condus-o pe un drum la
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
În piept, apoi se Întoarse În profil cinematografic, și Îi dădu drumul. ― Pun pariu că tu n-ai nici un obicei prost, spuse ea. ― Am tone de obiceiuri proaste. ― Cum ar fi? ― Cum ar fi că-mi mestec părul. ― Eu Îmi rod unghiile, spuse ea pe un ton de Întrecere. Își ridică o mână ca să-mi arate. ― Mami mi-a luat chestia asta cu care să-mi dau pe ele. Le face să aibă gust de căcat. Ar trebui să mă facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
scurți. Genunchii Îi erau depărtați și părul ei roșcat atârna peste mine, Întunecând totul. M-am uitat În sus prin acest spațiu maro sau sângeriu și am admirat cât am putut din ea: dunga Întunecată a sutienului, claviculele aplecate. Își rodea o pieliță. Dacă nu se oprea, avea să sângereze. ― Grăbiți-vă! spunea ea din partea cealaltă a părului lăsat pe față. Grăbiți-vă, domnule Burt! La volan era fermierul. Fermierul de al cărui tractor mă izbisem. Speram că nu ascultă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și slab iluminat, și făcuserăm primii pași în încăperea împuțită, când un glas autoritar ne opri: Stați unde sunteți! Nu prea vedeam clar, dar o siluetă ieși din întunericul înconjurător și se înfățișă înaintea noastră. Avea o mantie ce părea roasă de timp și de câteva molii, iar în mâna dreaptă ținea un revolver. În puțina lumină de care beneficiam, mi-am dat seama că are trăsături aspre, întărite de vreme și de o climă nu prea blândă. Se uită întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
căldura Anei și la sentimentele mele și ale ei, începând să mă afund în acel labirint alcătuit din întrebări inutile. Oare mă iubește? Oare ce simt eu pentru ea e dragoste sau amiciție? Oare are deja pe cineva? Gelozia mă rodea prin interior când mă gândeam astfel, dar bucuria pe care o simțeam când mă imaginam împreună cu ea era de nedescris. Mă simțeam în al nouălea cer, plutind de fericire și fără nici o grijă. Mă bucuram de viață și de drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
semnături pe lemnul masiv. Scrijelitura făcută de mine cu cheia de la cufărul personal era tot acolo, dar ceva nu era așa cum fusese lăsat cu o zi înainte. Dar ce anume? Parchetul! Asta este! Picioarele băncii lăsau urme pe parchet, îl rod odată cu trecerea timpului, iar conducerea nu se obosește să-l înlocuiască decât o dată la cincisprezece ani, având încredere în termenul de valabilitate. Parchetul era schimbat. Chiar era nou, nu numai părea ca nou. Nu era nici urmă de pata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cred în Vagabonzi. Din când în când, ecoul vocii mele se mai auzea în tenebrele aparent nesfârșite. "Tu, aici!" Astea erau singurele cuvinte care se auzeau. Tuturor ne era frică de necunoscutul spre care ne îndreptam, iar pe mine mă rodea îndoiala. Dacă nu era acesta drumul pe care trebuia să apucăm? Din câte îmi puteam da seama, acest tunel nu ducea spre colegiu, ci în altă parte. Continuând această cale, ieșeam sub al doilea sau al treilea bloc din fața liceului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
acea maree. Îmi conservase esența și obiectivele, căci ce ar fi o frunză fără o ramură pe care să o servească și pe care să stea? Timpul mă încerca în fiecare secundă, în fiecare clipă, dar îi rezistam! El îmi rodea identitatea și ființa, așa că eu mi-o afirmam mai tare și mai tare, devenind un imn! Eu sunt! Eu SUNT! Exist! EU sunt Corvium! Eu sunt CORVIUM! Închisoarea Sfetnicilor! EXIST! Era un cordon care îi oprea tendința de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de pretutindeni se scurgea alt Timp în el. Altele și altele, mii și mii de râuri care se vărsau necontenit în el! Muream! Mă nășteam! Prin mine nu mai trecea un mic izvor, ci întreg oceanul mă consuma acum! Mă rodea și mă refăcea în același timp! Nu aveam vreme de pierdut. Căutam ceva! Ce căutam? Oare ce căutam? Nu trebuie să mă scufund! Nu trebuie să fiu înghițit! Cu nici un preț! Supraviețuire indiferent de situație! Alternativa era prea îngrozitoare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
oare asta cum mai vine, dacă e s-o iau logic? Imediat ce am pășit pe ea și am ieșit din acea imensitate, n-am mai simțit nimic. Timpul nu mă mai încerca pentru că nu mai eram în el ca să mă roadă, să mă erodeze. Eram în afara sa! Un sanctuar. Sub tălpile mele, insula părea tare și de nestrămutat, dar într-un fel știam că doar plutește deasupra oceanului și că nu este ancorată de nimic în dedesubturile sale. Nu era mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
metru înălțime. Sub ea se ghicea un corp de om, culoarea cenușie a mantiilor din Leverif și o mască de gaz care acoperea fața muribundului. Încă respira... Era atât de sumbră scena! Încă respira nefericitul. Ceața îl măcina și îi rodea carnea de pe el cu nesfârșită răbdare, iar el stătea neputincios, pe jumătate inconștient, pe jumătate înnebunit de durere, dar incapabil să și-o exprime. Zvâcnea patetic și involuntar atunci când Dușmanul îi atingea vreun nerv. Peretele era parțial acoperit de urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
fost tu! E un avantaj pentru tine că știe doar că ești prin preajmă! Îi e foame și se va hrăni cu orice. După ce va termina cu carnea oaselor, le va digera și pe alea. Apoi se va apuca de ros lemnul băncilor și cărămizile pereților. Se pregătește pentru tine! Ar trebui să fii mândru într-un fel. Avem timp, dar nu prea mult! Trebuie să ne mișcăm! "Să ne mișcăm unde?" "Oriunde! Și la dracu-n praznic e bine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
acum pe cei care i-au forțat ținta să-și părăsească bârlogul. Coborâră înapoi în tunel și își continuară drumul fără să se gândească la soarta oribilă a echipajelor din tancuri. Era inutil. Într-un târziu, ajunseră la o ușă roasă de rugină. O sparseră și atmosfera deja glaciară fu completată de un miros perfid de mucegai și putrefacție. Instinctiv își duseră mâinile la gură să se ferească de mirosul îngrozitor și Vagabonzii se retraseră scârbiți câțiva metri înapoi. Oh, Hristoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
surâde. Amândoi sunt greci, însă Musa e conștient de renumele său mondial. Se interesează totuși, mai mult ca să-l ațâțe: — Crezi că minte? — Păi nu-și câștigă în felul ăsta o notorietate mai mare? răspunde celălalt exasperat. Deci asta îl roade, se amuză împăratul: că mai e cineva care s-ar putea înălța de la statutul de angajat la cel mult mai greu de definit al prietenilor și sfătuitorilor. Doctorul se dă mai aproape de pat. — Ceea ce e important pentru o dietă sănătoasă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]