KorAP: Find »[drukola/base=romanic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...77 78 79 ...158 >

3,927 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

clause structure", observație formulată în cadrul analizei fenomenelor V2 din istoria limbilor engleză și franceză. Pollock (1989) este primul autor care atribuie negației propoziționale statutul de proiecție sintactică independentă, Grup al Negației (NEGP); Zanuttini (1997) insistă asupra faptului că, în limbile romanice, negația propozițională selectează IP (i.e. MOODP > TP > ASPP, sub ipoteza flexiunii scindate adoptate în această lucrare), care include proiecțiile verbale și proiecția/proiecțiile în care sunt găzduite cliticele pronominale (PERSP). Concluzia a fost extinsă și la analiza românei (Avram 1999

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ca indicații pentru deplasarea verbului în domeniul complementizator. Rămâne să stabilim care este însă proiecția la care se deplasează verbul inversat (mai precis, sub analiza deplasării verbului ca grup, proiecția în al cărei specificator se deplasează verbul). În analiza fazelor romanice vechi această proiecție este în general identificată ca fiind FINP (v. Ledgeway 2007, 2008; Wolfe 2015b și bibliografia); analize recente (ale românei vechi) au insistat asupra deplasării la FINP (Nicolae și Niculescu 2014) sau FOCP (în special analizele din Alboiu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de focus, ci în sensul în care poziționarea constituenților este dictată de interpretarea lor pragmatico-semantică; în §2.4, am arătat, urmându-i pe Alboiu (1999); Gallego (2012) că ordonarea VOS obținută prin strategia de object shift, familiară și altor limbi romanice, este dictată de factori pragmatici: defocalizarea obiectului și atribuire de interpretare rematică (de focus) subiectului. De asemenea, analiza complementizatorului să și a statutului negației propoziționale arată în mod direct că domeniul preverbal reprezintă periferia stângă a propoziției, deplasarea în acest

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
drept indicatori ai nivelului deplasării verbului în această fază a românei. În concordanță cu analiza prezentată în capitolul anterior, poziția verbului se examinează prin raportare la categoriile funcționale din proiecția verbală extinsă. Româna veche este plasată într-o perspectivă comparată romanică (în măsura în care permite bibliografia); sursele latinești ale unor fenomene de română veche sunt de asemenea examinate pe scurt. Principala schimbare diacronică în trecerea de la româna veche la româna modernă constă în stabilizarea treptată a nivelului deplasării verbului prin generalizarea opțiunii V-la-I

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
doar la imperativ și la imprecațiile condiționale și subjonctivale, fiind în mod liber disponibilă și la indicativ(iarla subjonctiv și la condițional în contexteîn care trăsătura [+directiv] nu cauzează deplasarea V-la-C).Prin aplicarea testelor sintactice discutate în analiza altor limbi romanice vechi, vom conchide că structurile la V-la-C reprezintă instanțierea unei gramatici V2 reziduale (cu deplasare la FIN), specifică fazelor vechi ale limbilor romanice. Pe lângă datele din română, vom aduce în discuție, pe scurt, și unele date din latina dunăreană pe

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
contexteîn care trăsătura [+directiv] nu cauzează deplasarea V-la-C).Prin aplicarea testelor sintactice discutate în analiza altor limbi romanice vechi, vom conchide că structurile la V-la-C reprezintă instanțierea unei gramatici V2 reziduale (cu deplasare la FIN), specifică fazelor vechi ale limbilor romanice. Pe lângă datele din română, vom aduce în discuție, pe scurt, și unele date din latina dunăreană pe care le-am extras din "culegerea de inscripții cu vulgarisme" întocmită de Stati (1961: 120-145); latina din această zonă, care stă la baza

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
din "culegerea de inscripții cu vulgarisme" întocmită de Stati (1961: 120-145); latina din această zonă, care stă la baza românei, prezintă caracteristici ale latinei din alte arii care au condus la apariția unei gramatici V2 în fazele vechi ale limbilor romanice. Un fenomen de asemenea specific fazelor mai vechi ale limbilor romanice, mai rar (însă sistematic) atestat în traduceri și în texte originale, este dislocarea nucleului verbal (/ interpolare / scrambling, v. §II.1.1.2): elementele funcționale din nucleul verbal (complementizatorii a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
latina din această zonă, care stă la baza românei, prezintă caracteristici ale latinei din alte arii care au condus la apariția unei gramatici V2 în fazele vechi ale limbilor romanice. Un fenomen de asemenea specific fazelor mai vechi ale limbilor romanice, mai rar (însă sistematic) atestat în traduceri și în texte originale, este dislocarea nucleului verbal (/ interpolare / scrambling, v. §II.1.1.2): elementele funcționale din nucleul verbal (complementizatorii a (infinitiv) sau să (subjonctiv), marca de negație nu, pronumele clitice, auxiliarele

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
româna veche, ceea ce permite susținerea unei analize a deplasării verbului ca grup (i.e. VP-movement) (§III.2) și pentru fazaveche a românei. În §3 vom analiza gramatica V2 a românei vechi, raportându-ne la cercetările asupra gramaticii V2 a altor limbi romanice vechi și extinzând diagnosticele sintactice propuse în aceste cercetări la datele românei vechi și, pe scurt, la datele latinei dunărene. În §4 discutăm și analizăm fenomenul dislocării nucleului verbal, propunând o analiză care implică rămânerea verbului în domeniul lexical vP

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
pronominale și negația propozițională 2.1.1 Auxiliarele 1 Ca și în româna modernă, în româna veche auxiliarele sunt centre, clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată prin encliză pronominală, este bogat atestată (Rivero 1993; Roberts 1994; Poletto 2014)2. Româna veche nu prezintă linearizări de tipul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în traduceri, reprezentând structuri de "compromis" între regulile sintactice ale textului străin (mai ales slavon) și regulile sintaxei românei; disponibilitatea acestor structuri derivă din disponibilitatea generală a enclizei pronominale în româna veche, ca formă de manifestare particulară a gramaticii V2 romanice, iar existența acestor structuri poate fi interpretată ca un element care de fapt consolidează gramatica V2 în faza veche a românei • din cele mai vechi atestări, encliza pronominală generalizată arată că gerunziul propozițional prezintă opțiunea de deplasare V-la-C (i.e. V-la-I-la-C

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ca în româna modernă, marca de negație ocupă o poziție înaltă în ierarhia propozițională, la limita dintre domeniul flexionar IP și domeniul complementizatorului CP. Zanuttini ([1994]1998, 1997) arată că există două poziții pentru proiecția de negație NEGP în limbile romanice: la stânga proiecției de timp generalizate (TP = IP), NEGP> TP, și la dreapta proiecției de timp, TP >NEGP. În §III.3.3 am arătat că în româna modernă este activă doar proiecția înaltă de negație. Distribuția negatorului propozițional nu în româna

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și/sau modalitatea, păstrate în trecerea la româna modernă; (b) structuri perifrastice în care auxiliarul prezintă flexiune după categoria modului și a timpului, eliminate diacronic. (iii) Ridicarea auxiliarului în domeniul complementizator nu este atestată în româna veche, spre deosebire de alte varietăți romanice vechi (v. §3.1.4.2 infra). (iv) Cliticele pronominale din româna veche sunt orientate către flexiune; în ciuda ponderii mai reprezentative a enclizei pronominale, româna veche nu prezintă efecte stricte de tip Wackernagel sau Tobler-Mussafia. (v) În lumina acestor rezultate

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
deplasarea ca grup (VP-movement); această strategie prezice că în structuri perifrastice deplasarea la C se manifestă în mod sistematic prin ridicarea verbului lexical, gramatica V-la-C (care vom argumenta în secțiunea următoare că este o gramatică de tip V2, specifică limbilor romanice vechi) manifestându-se în mod sistematic prin inversiune; corelația dintre encliză și deplasare V-la-C este bine întemeiată în lingvistica romanică (Lema și Rivero 1991; Benincà 1995; Fontana 1997; Roberts 2010a; Wolfe 2015a). 3. Gramatica V2: limbile romanice vechi și româna

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ridicarea verbului lexical, gramatica V-la-C (care vom argumenta în secțiunea următoare că este o gramatică de tip V2, specifică limbilor romanice vechi) manifestându-se în mod sistematic prin inversiune; corelația dintre encliză și deplasare V-la-C este bine întemeiată în lingvistica romanică (Lema și Rivero 1991; Benincà 1995; Fontana 1997; Roberts 2010a; Wolfe 2015a). 3. Gramatica V2: limbile romanice vechi și româna veche În această secțiune, ne propunem să examinăm ipoteza că inversiunile V-AUX, V-CL, V-AUX-CL reprezintă o instanțiere particulară

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
V2, specifică limbilor romanice vechi) manifestându-se în mod sistematic prin inversiune; corelația dintre encliză și deplasare V-la-C este bine întemeiată în lingvistica romanică (Lema și Rivero 1991; Benincà 1995; Fontana 1997; Roberts 2010a; Wolfe 2015a). 3. Gramatica V2: limbile romanice vechi și româna veche În această secțiune, ne propunem să examinăm ipoteza că inversiunile V-AUX, V-CL, V-AUX-CL reprezintă o instanțiere particulară a gramaticii romanice vechi V2 în faza veche a românei. Bibliografia tradițională (Densusianu 1961; Rosetti 1968; Frâncu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Rivero 1991; Benincà 1995; Fontana 1997; Roberts 2010a; Wolfe 2015a). 3. Gramatica V2: limbile romanice vechi și româna veche În această secțiune, ne propunem să examinăm ipoteza că inversiunile V-AUX, V-CL, V-AUX-CL reprezintă o instanțiere particulară a gramaticii romanice vechi V2 în faza veche a românei. Bibliografia tradițională (Densusianu 1961; Rosetti 1968; Frâncu 2009 i.a.) atribuie influenței slave (i.e. prin slavona bisericească) un rol important în prezența și persistența inversiunilor în româna veche. Dragomirescu (2013b, 2014, 2015a) schimbă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
slave (i.e. prin slavona bisericească) un rol important în prezența și persistența inversiunilor în româna veche. Dragomirescu (2013b, 2014, 2015a) schimbă unghiul de vedere și arată că inversiuni de tipul celor din româna veche sunt prezente și în alte limbi romanice vechi (v. și §II.1.1.1; §3.1.4.1 infra). Referindu-se la encliza auxiliarelor, Zafiu (2014, 2016: §2.1.4.5) are aceeași abordare conciliantă, subliniind că prezența inversiunilor de acest tip este efectul conjugat al continuității

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
pe un corpus cu texte din secolul al 16-lea, Zafiu (2014) arată că inversiunea nu se corelează întotdeauna cu focalizarea. Cercetarea noastră va confirma, parțial, ambele puncte de vedere: (i) pe baza diagnosticelor sintactice folosite pentru studiul altor limbi romanice vechi, vom arăta că inversiunile din româna veche reprezintă o gramatică V2 reziduală (fie mai extinsă decât gramatica V-la-I, fie coexistentă cu gramatica V-la-I într-o fază neatestată a românei, cf. Vasiliu și Ionescu-Ruxăndoiu 1986) în comparație cu gramatica dominantă non-V2 (o

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ipoteza că textele din secolul al 16-lea surprind o schimbare sintactică în curs de desărvârșire (eliminarea gramaticii V2); (ii) cercetarea calitativă (distribuția) arată că locusul de deplasare a verbului în domeniul C este proiecția FINP (ca în alte limbi romanice vechi, cf. Ledgeway 2007; 2008; Wolfe 2015b și bibliografia), nu FOCP (ca la Alboiu, Hill și Sitaridou 2014; Hill și Alboiu 2016); într-adevăr, în cronicile moldovenești analizate de Alboiu, Hill și Sitaridou, deplasarea la C este în distribuție complementară

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbului la FINP sub inversiune și valorile discursive evidente care se corelează cu inversiunea. Obiectivele și (în strânsă legătură cu acestea) structura secțiunii de față sunt următoarele: secțiunea §3.1 este rezervată prezentării caracteristicilor sintactice ale gramaticii V2 a limbilor romanice vechi; vom extrage principalele diagnostice sintactice care justifică includerea limbilor romanice vechi în categoria limbilor cu gramatică V2, pentru ca în secțiunile următoare (§3.2) să extindem aceste diagnostice asupra românei vechi; în §3.3 examinăm, pe scurt, contribuția latinei dunărene

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
corelează cu inversiunea. Obiectivele și (în strânsă legătură cu acestea) structura secțiunii de față sunt următoarele: secțiunea §3.1 este rezervată prezentării caracteristicilor sintactice ale gramaticii V2 a limbilor romanice vechi; vom extrage principalele diagnostice sintactice care justifică includerea limbilor romanice vechi în categoria limbilor cu gramatică V2, pentru ca în secțiunile următoare (§3.2) să extindem aceste diagnostice asupra românei vechi; în §3.3 examinăm, pe scurt, contribuția latinei dunărene la apariția unei gramatici V2 în română; statistica va arăta că

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
că adoptăm structura periferiei stângi propuse de Rizzi (1997, 2002) (v. §II.2.2); de asemenea, spre deosebire de proiecțiile de topic, care pot fi multiple, proiecția de focus este unică (v. Rizzi 1997). 3.1 Caracteristici ale gramaticii V2 în limbile romanice vechi Stadiile medievale ale limbilor romanice prezintă următoarea particularitate proeminentă de topică: în propozițiile principale declarative, verbul apare în general în a doua poziție din propoziție, fiind precedat de un constituent care nu este neapărat subiectul (v. Salvi 2001: 297

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de Rizzi (1997, 2002) (v. §II.2.2); de asemenea, spre deosebire de proiecțiile de topic, care pot fi multiple, proiecția de focus este unică (v. Rizzi 1997). 3.1 Caracteristici ale gramaticii V2 în limbile romanice vechi Stadiile medievale ale limbilor romanice prezintă următoarea particularitate proeminentă de topică: în propozițiile principale declarative, verbul apare în general în a doua poziție din propoziție, fiind precedat de un constituent care nu este neapărat subiectul (v. Salvi 2001: 297; Ledgeway 2007: 120-121 i.a.). Această

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
a constrângerii V2 formulate de den Besten (1983) în analiza neerlandezei și a germanei, extinsă ulterior la analiza generală a limbilor germanice (cu excepția englezei) (v. Vikner 1995; Zwart 1998) (v. §3.1.1 infra). Majoritatea fazelor mai vechi ale limbilor romanice (italiana veche, franceza veche, spaniola veche, napolitana veche, siciliana veche, venețiana veche și sarda veche) au fost analizate ca prezentând sub diverse forme regula V2 (v. Benincà 1983, 1995, 2006; Vanelli 1986, 1998; Adams 1987; Fontana 1993, 1997; Roberts 1993

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]