3,443 matches
-
pentru ea timpul luminase neîncetat fiecare amănunt al acelei lumi, cu intensitatea avută, căci se mai încălzea încă la soarele uitat despre care începu să pomenească cu vioiciune. Fiica Anei - și asta fu salvator - prinse chef nestăvilit de vorbă, își rostogolea impresiile “încântătoare” spunea, cu privire la forfota orașului, fără să știe că totul nu era decât reminiscența unei lumi altădată gălăgioase, vioaie și colorate, drum al vapoarelor spre mare, întâlnire a felurite neamuri aduse laolaltă de jocul întâmplării pe căile comerciale ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
au împresurat. Cuconul Vasile, de departe, trage al doilea foc asurzitor, bolovanii pornesc, se izbesc și se înfundă pe gura neagră a podețului, mulțimea se apropie fierbând. Dar deodată se răsfrânge în lături îngrozită, unii cad pe spate, alții se rostogolesc spre laturi... Cânele a zvâcnit ca un bulgăre de zăpadă de sub pod și, prin șanțul pe care l-a croit spaima înaintea lui, sfârâie ca o arătare. Dar ciomegele l-au ajuns; l-au îngrămădit subt un gard. Izbit, sfâșiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
începe iar a urla cu sălbăticie, cu ochii căscați de spaimă ațintiți asupra lumii care-l împresoară și care-l ucide. Gemetele slăbesc înăbușite; sângele năvălește pe gură, iese ca niște flori pe blana albă, printre coaste - și ochii se rostogolesc ca niște globuri crunte, apoi rămân neclintiți, plini de lacrimi și sânge, și parcă întreabă ceva cu groază și cu durere. Mulțimea se mișcă, se împrăștie. Și boierii intră pe strada Prefecturii, vorbind zgomotos. Cine a dat întâi? Cine l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
totuși era cel mai drag pământ sufletului meu. Acolo nu se văd munți cu coame albastre înălțându-se cu creștetele în cer, aproape; nici codrii bătrâni cu cânturi aspre și veșnice; nici cucul nu cântă de noroc, când șuvoaie vin rostogolindu-se înspumate pe treptele costișelor, când luncile se umplu de flori și de oaspeți cântăreți. Acolo se aude, iarna, suflarea crivățului viforos într-un pustiu fără sfârșit, pe o nemărginire de zăpadă, sub care zac, triste și rare, sate zvârlite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în lumină, se atinseră, se opriră cu sunete domoale, în jurul capetelor fugarilor. Ghemuiți unul în altul, țiganii încremeniseră ca niște stane de piatră între ascunzișuri. Își zbăteau piepturile în gâfâiri gemute și, cu capetele în piept, între fierurile împreunate, își rostogoleau ochii, cu albul ca de lapte, privind pe lângă umere în jur, ca niște fiare. Mortul se odihnea în liniștea lui, care parcă se cernea din cerul singuratic. Vremuri de bejenie, 1907 Fântâna Hazului a apărut mai întâi în Luceafărul, nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
atent. Când a ajuns în pisc, a scuipat: —Ptiu, drace! Martin era acolo, subt o muche de cremene. Iar a întors numai un ochi, o clipă, și s-a dus, fără să lese bucata de cal. —Hurun-burun! Părea că se rostogolește un tunet prelung, domolit și stâns, în râpa oablă unde își dăduse drumul. Culi se oprise. Mai departe, de-a dreptul, nu putea trece. Ar fi trebuit să ocolească pe la capătul pârăului, tocmai pe devale; și de devale să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de sudoare și extenuați de plăcere, zăceam pe cearșafuri. Purtam frânturi de conversații cu mine însămi în gând: A fost uluitor. A fost incredibil. Dar nu am spus nimic: orice ar fi sunat ca un clișeu. —Anna? —Mmm? S-a rostogolit peste mine și a spus: Ăsta a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Dar nu a fost doar sex de calitate. Simțeam că îl cunosc. Simțeam că mă iubea. Am adormit cuibăriți unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în mine, trăgându-mă înspre el. A gâfâit, a tresărit, s-a cambrat și, când a fost în stare să vorbească din nou, a spus „Îmi pare rău, iubito“. Am dat din umeri. „Știi ce ai de făcut.“ M-a rostogolit sub el, mi-a strecurat o pernă sub fund, mi-a desfăcut picioarele și eu m-am ridicat să-l întâmpin. Capitolul 40tc Capitolul 40" Jur, mi s-a părut că observ o ameliorare la cicatricea mea chiar din dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Contracție la orizont! Jacqui s-a ghemuit pe treptele unei case de cărămidă în timp ce o cuprindea un nou spasm. Oh, Doamne, oh, Doamne, oh, Doamne. Respiră, am îndemnat-o. Vizualizează. Oh, Iisuse, vino înapoi! Jacqui căzuse de pe treaptă și se rostogolise pe trotuar. A scâncit de durere și m-am ghemuit lângă ea, lăsând-o să-mi strângă glezna ca într-o menghină. Cu coada ochiului am observat că atrăseserăm atenția unei mașini de poliție. A tras pe dreapta - la naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a întrebat Băiatul-Gogoașă, îngrijorat. E în travaliu, ce dracu’! a zis Frumosul. Sigur că doare! — Cum ai putea tu să știi? a strigat Jacqui. Tu... tu... bărbat ce ești. —Jacqui? a zis Frumosul surprins. Tu ești? —Karl? Jacqui s-a rostogolit pe spate și i-a zâmbit încântător. —Mă bucur să te revăd. Ce mai faci? —Bine. Bine. Tu? — Cinci minute! am zis, uitându-mă fix la cronometru. Sunt la cinci minute. Haide. Capitolul 19tc " Capitolul 19" Jacqui s-a schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ce să adulmeci și ce să auzi. Mai întâi, falșii bolnavi. Unii se prefăceau atinși de epilepsie, își țineau capul cu amândouă mâinile și-l scuturau tare, lăsând să le atârne fălcile și să li se răsfrângă buzele, apoi se rostogoleau pe jos într-un mod atât de dibaci, încât nu-și provocau niciodată vreo zgârietură și nu răsturnau niciodată strachina așezată alături, în care-și primeau obolul. Alții pretindeau că sunt bolnavi de pietre la măruntaie și gemeau necontenit, prefăcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
doilea îi smulseră armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând să scape. Scoase un strigăt animalic când lama celtului celui înalt i se afundă în stomac. Gigantul lovi încă o dată, și capul soldatului fu despărțit de trunchi, căzând și rostogolindu-se până la trunchiul în spatele căruia era ascuns Valerius. Barbarii scoaseră un urlet sălbatic. Strigăte și hohote de râs umplură văzduhul. Pe trupurile lor aproape goale, Valerius nu observă nici o zgârietură. Făcu repede câțiva pași înapoi, ținându-și respirația, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scaunul cel mai înalt din Senat, în timp ce soldații lui masacrau oamenii, jefuiau casele, distrugeau statuile zeilor noștri, devastau templele și Palatinus-ul... Și în tot timpul ăsta, chipul acela plin de răutate se afla în fața ochilor mei. Din gură i se rostogoleau monede de aur, de parcă le-ar fi vărsat - Antonius își trecu mâna peste frunte, încercând să alunge imaginea aceea care îl chinuia. Apoi, un nor roșiatic a înghițit viziunea, și chipul acela infernal a dispărut. — Cine era? întrebă Valerius. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lovească orbește, împlântând pumnalul în trupul femeii; sângele desena flori roșii pe mantia imaculată, iar Vitellius se apleca deasupra ei s-o înjunghie din nou, în timp ce vântul se preschimba în furtună. Un lup îi sări deodată în spate. Vitellius căzu, rostogolindu-se departe de trupul femeii. Se ridică și-și luă pumnalul, să se apere de lup, însă acesta nu-l atacă. Se îndepărtase deja și dispăru repede printre copaci. Gâfâind, fără să se uite la femeia însângerată ce zăcea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oprea pe nebunul acela; simți mâinile lui Valerius în jurul gâtului, căutând scobitura traheii, apăsând. Simți cum gâtul îi ia foc; prin fața ochilor i se perindau lumini orbitoare. Înțelese că avea să moară și încercă să se apere. Fu salvat. Se rostogoli, respirând cu mare greutate, în timp ce Valerius, ajutat de cine știe ce zeu, se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adăpostească. Construiseră în grabă vineae din lemn. Le-am dat foc. A doua zi, dușmanii au devenit mai îndrăzneți. Au început să se cațăre pe ziduri, să le distrugă, să caute o cale de intrare și să forțeze porțile. Am rostogolit în capul lor bolovani... Au fost zdrobiți, distruși, mutilați... Era sânge peste tot, soldații erau dezorientați, în timp ce noi mânuiam pila cu forță și precizie... Până i-am văzut pe supraviețuitori fugind, lăsând în urma lor mormane de cadavre. Antonius se așezase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l pe Antonius. Sunt sclavi, înțelegi? Sclavi aflați la bunul plac al celor care au bani și al laniștilor, care profită de pe urma lor. — Mie nu-mi plac luptele de gladiatori, replică sec Antonius. Se uită la luptători, care acum se rostogoleau în bazinele cu nisip roșiatic. Unul era întins cu fața în jos, iar celălalt stătea deasupra lui, imobilizându-i gamba cu un picior. Rămaseră câteva clipe nemișcați, apoi cel aflat la pământ apucă piciorul adversarului, îl trase, se rostogoli repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se rostogoleau în bazinele cu nisip roșiatic. Unul era întins cu fața în jos, iar celălalt stătea deasupra lui, imobilizându-i gamba cu un picior. Rămaseră câteva clipe nemișcați, apoi cel aflat la pământ apucă piciorul adversarului, îl trase, se rostogoli repede în față și-și arcui trupul. Forță genunchiul celuilalt, care se prăbuși la pământ cu un geamăt de durere, bătând de mai multe ori cu palma piciorul adversarului - se recunoștea învins. Proculus se așeză pe zidul mic ce înconjura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
între picioarele unui trac care aproape că îl călcă. Când îl văzu pe rețiar venind spre el, sări în picioare și începu să alerge. Simți cum două brațe puternice îl înșfacă și îl împing spre zona lui de luptă. Se rostogoli iar, în hohotele de râs ale instructorilor. O împunsătură în gleznă făcu să i se strângă stomacul de durere. Furios, se ridică, aruncă sabia și scutul, apoi își smulse placa de bronz de pe picior și își scoase turbanul care trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu vrea să te omor. Se feri de pumnul lui Skorpius, apoi, rapid, sări și-și încleștă degetele în jurul gâtului rețiarului. Skorpius se clătină. Flamma se năpusti asupra lui Valerius, care, cu o lovitură de picior, îl făcu să se rostogolească sub masă. — Proculus îți dă putere să învingi mereu, cu vrăjile lui, zise Skorpius cu glas răgușit, când Valerius îl eliberă din strânsoare. Imediat, pumnul lui Valerius îl făcu să se dea câțiva pași înapoi și să se lovească de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scoată un sunet, în timp ce rețiarul și secutor-ul își reluau urmărirea. Valerius rată un atac. Furios, Skorpius se întoarse și se năpusti asupra lui, lovindu-l în plin. De data aceasta Valerius nu reuși să pareze lovitura și se prăbuși. Se rostogoli în nisip, stârnind un nor de praf. Marcus văzu cum, cu un efort, se întorcea cu fața în sus, strângând într-o mână scutul, iar în cealaltă pumnalul. Skorpius se aruncă din nou asupra lui și-i puse mânerul tridentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ocupa, după părerea ei, prea mult loc, dar mai comisese și greșeala de a-i face cu ochiul, neștiind cu cine avea de-a face. Sampath îl auzi urlând alarmat, fiindcă glasul lui se strecură afară pe fereastră și se rostogoli în josul străzii. Și în autobuz țipa toată lumea. Unii încercau să reinstaureze calmul: — Și de ce faci așa mare scandal pentru ceva neînsemnat ca o ocheadă? Unii o încurajau: — Foarte bine. Foarte bine ai făcut. I-ai arătat lui. Unii o dezaprobau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
verișoare, examină iridiscențe neobișnuite: perle atârnând de tije de argint, o piatră aprinsă de strălucirea unui ochi, delicatețea unei scoici. Își imagină soarele pătrunzând adânc în urechea unei flori. Băgă în gură o piatră albastră, apoi o scoase și o rostogoli, răcoroasă și rotundă, în sus și în jos pe brațe. În nas își prinse un cercel decorat ca un candelabru, cu picături sticloase și sclipitoare. Se întrebă dacă se putea considera frumos. Încăperea era destul de întunecată, din moment ce închisese și ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de sub ierburi, foșnetul funzelor, calea pe care o străbătea prin frunziș, limba încolăcită în jurul fiecărui nume. Apoi, pe măsură ce după-amiezile deveneau scurte și cețoase, iar fructele verzi-aurii și coapte, să culeagă o guavă... Ar ține-o lipită de obraz și ar rostogoli-o în palme ca să-i simtă suprafața cu circumvoluțiuni și cu o stea la bază, cicatricile tari și maronii, făcute de vânt și de ploaie și de ciocul vreunei păsări neatente. Și, în cele din urmă, când ar gusta-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
un singur deget timid, ca un melc care iese din cochilia sa, împunse delicat un deget de-al lui Sampath. Sampath sări în sus de groază. La fel de speriată, fata scoase un geamăt slab. Pierzându-și echilibrul și papucii aurii, se rostogoli inestetic spre pământ, însoțită de tipețele mai puternice ale pelerinilor și ale familiei ei, care se năpustiră spre aceasta cu brațele întinse. Însă nu reușiră să o prindă, așa că ea căzu și ateriză cu o bufnitură surdă pe jos. Semnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]