3,889 matches
-
painjenii își esercitau tăcuta și pacinica lor industrie; într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vo câteva sute de cărți vechi, multe din ele grecești, pline de învățătură bizantină; în alt colț, un pat, adecă câteva scânduri pe doi căpriori, acoperite c-un mindir de paie și c-o plapomă roșie. Înaintea patului o masă murdară, al cărei lemn grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice; pe ea hârtii, versuri, ziare rupte, broșuri efemere
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i vie... trebui să-i vie... Mie de ce mi-a venit? Pentru c-a trebuit să-mi vie!... Dan trecea iute printr-o parte de oraș în care locuia boierimea. Curțile albe ca argintul, cu cerdacuri și scări a căror scânduri curate și ceruite sclipeau în lună, [erau] pierdute în mijlocul unor pomete; pe marginea uliței, deasupra zaplazurilor, atârnau câte - o jumătate din ramurile arborilor grădinelor... șiruri de nuci cu frunze late, gutîi și cireși... pe ici pe colo se zărea prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
petrece - memorii pe care le voi citi și eu. Lampa ardea între el și mine, cartea sta deschisă, în care un pedant dedese curs cugetărilor sale asupra lumei, orologiul zbârnâia răgușit 12 oare, umbra mea se culcă pe patul de scândură acoperit c-un păier, iar eu îmi luai mantaua de-a umere, mă uitai, ieșind din casă, prin borta ușei la fata stăpânei din casă care tocmai se dizbrăca ca să se culce și ea, apoi pe vârful degetelor trecui prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce?... Nu știu. Când i-am redeschis, eram singur în cimitiri. Luna revărsa printre arborii ninși și străluciți în haina lor argintie o lumină dalbă ca visul de vară, iar bătrânul cioclu arunca încet, nepăsător, melancolic bulgării ce sunau pe scândurile uscate ale sicriului. Un vis de moarte, de mormânt, iată tot. Când mă întorsei și intrai în mansarda mea, Ioan sta lungit drept pe patul meu, părul său era răslățit ca noaptea pe perina albă și mînile unite asupra capului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
strade, astfel încît prostituțiunea îmbrăcată în mătase râde cu hohot pe urma virtuții zdrențuite? O, prostituțiunea și rușinea se-ngroapă-n morminte de marmură și-n sicrie de plumb acoperite de catifea, pe când virtutea doarme somnul ei etern între patru scânduri de brad. Și la ce esistă virtute, la ce? Pe teatru cu virtutea, cu noblețea - ce-nsemnează acei oameni de nimica, care-ntr-o lume de răi, de fațarnici, de egoiști fac pe virtuoși[i], pe nobili [i], pe sufletele caste
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Cine era ea? Ce era? Cu ce se ocupa? Actriță de mâna a doua, de la un teatru de mâna a doua, ea juca subrete, deși pasul și atitudinea arătau pe tragediana. Teatrul era într-un suburbiu al orașului, zidit de scânduri în mijlocul unor grupe de arbori cari formau, în complex cu alții mai depărtați, un fel de grădină sau, mai bine zis, pădurice. Pe-o ușă la capăt puteai privi pe scenă, cu toată crasa ei dezordine naintea reprezintărei, cu boschetele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vezi încă stând mobilele grămădite una peste alta, candelabre peste scaune, mese culcate cu picioarele-n sus pe canapele, oglinzi întoarse cu sticla spre perete, scoarțe învălătucite, rechizite aruncate una peste alta, și-n stânga, și-n dreapta cabinete de scândură numite garderobe, în care se-mbracă și se spoiesc actori [i] și actrițele. Intrai și eu pe scenă, printre mulțimea cea foitoare de mașiniști cari se-njură unii pe alții, și m-apropiai de una din cabinele de scândură în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de scândură numite garderobe, în care se-mbracă și se spoiesc actori [i] și actrițele. Intrai și eu pe scenă, printre mulțimea cea foitoare de mașiniști cari se-njură unii pe alții, și m-apropiai de una din cabinele de scândură în care știam că se-mbrăca ea. Printre spărturile scîndurei am privit și eu înăuntru. Sărmana copilă! Abia-i murise sora - sa, și ea trebuia să joace un rol vesel. Puțin alb trebuia feței sale celei de-o albețe palidă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cel înfundat și sărac al tatălui meu. Prin ochiul de sticlă se vedea lumină. Trasei zăvorul de lemn de la ușa uscată și intrai înăuntru. Pe vatră mai ardea vo doi tăciuni subțiri de nuiele, tata dormea pe-un pat de scânduri nalt ca vatra. După cuptori era încă patul mamei acoperit c-un lăiceri, deasupra lui era [o] icoană veche și afumată a maicei Domnului, dinaintea căria ardea o candelă mică cu untdelemn. Mă lungii pe patul mamei fără să-l
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trăsuri bine, ea-și strânge inima cu amândouă mînile și adoarme. Adesea culcîndu-se însă patul i se părea {EminescuOpVII 229} fier și perina piatră, astfel încît se scula și se culca apoi pe jos numa-n cămașă, pentru ca astfel, pe scândurile reci și goale, să doarmă mai curând. Acestei stări de lucruri trebuia să-i pun un capăt. M-am dus la ea cu inima plină de-o deciziune firmă, deși-necată de compătimire. Într-un neglijeu alb, ea ședea pe-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
EL fusese îndrăcit, ziceau ei, cum să binecuvântăm cadavrul unui îndrăcit "... Doi oameni săraci se găsiră cari să-l îngroape pentru câțiva reis din casa comunală. Îi sapară groapa într-un colț de cimitir. Sara, pe lună, veniră cu două scânduri bătute în cuie una de alta... îl puseră pe ele și se uitară și ei cam așa cum se uită omul la mort... este totdeuna o simțire, nu de compătimire, dar de deșert sufletesc cea din fața unui cadavru... - Frumos bătrân, zise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Pletele sure cad grele la pământ... capul mare și greu, căci morții sunt grei... {EminescuOpVII 251} - Ah! zise celălalt... ce mai gândești și tu?... N-avem noi destule de gândit, ca să ne pierdem acuma vremea cu privirea unui mort. Pe scânduri și hai! Ajunseră curând afară de oraș, la țintirimul cu murii lui albi și lungi, ce păreeau unși cu var de lumina lunei... trecură peste pragul portiței negre, s-apropiară de mormânt, lângă care fumega încă lutul proaspăt. În fundul mormântului umed
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
murii lui albi și lungi, ce păreeau unși cu var de lumina lunei... trecură peste pragul portiței negre, s-apropiară de mormânt, lângă care fumega încă lutul proaspăt. În fundul mormântului umed erau așezate paie... Ei îl răsturnară pe bătrân de pe scândură cu fața în jos, pe paie... aruncară înc-un braț de paie peste el... si începură a arunca pământ peste el... - E târziu, Boromeo, zise unul, hai și ne-om duce acasă... Mâne om veni de om împle mormântul... Am aruncat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și verzi, iar în mijloc, țesut în linii, câte - un idil întreg. Colo o fată dă iarbă verde un [ei] capre, dincolo doi copii îmbrăcați ca-n poveștile dramatizate și cari, prin pozițiunile lor, par a afecta reciproce intențiuni subversive. Scândurile de pe jos erau ceruite deschis, cam în coloarea alămîiei, în opozițiune cu ceruiala întunecată ce se-ntrebuințează. Dară auroasa lor netezime se vedea numai p-ici, pe colea, căci podelele erau acoperite cu scoarțe trainice de lână în patrate ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui Petru cel Mare. La masă el pretindea totdeuna locul cel din urmă, mânca numai de post și bea numai apă. Ședea într-o camară fără încuietoare și toate mobilele lui era lucrate din topor de mâna lui proprie. Câteva scânduri pe două scăuieșe erau patul lui, acoperit c-un mindir de paie, o masă plină cu cărți bisericești și mirene de pe vremea lui, un scaun de lemn fără spate, niște icoane vechi lucrate de mâni călugărești pe păreții albi ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
soare, ceea ce da întregului simplu o arătare plăcută. El nu se supăra de nimic în lume, nimeni n-auzise vorbă slabă din gura lui. Altfel toată ziua-și făcea de lucru. Lega cărți, lucra roți foarte solide, zugrăvea icoane pe scânduri mici geluite, pe care le dăruia oamenilor din sat. Tot ce-i trebuia lui însuși își făcea singur. El era cusătoreasa, spălătoreasa, croitorul și ciubotarul sau propriu. Nu mai pomenim cumcă era și bucătarul său propriu, căci mânca foarte rar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
austro-ungară. A fost luat prizonier de război de către ruși și dus în Siberia. Ambițios cum era, a devenit redactorul-șef al unui ziar realizat de prizonieri, care se numea The Plank deoarece articolele scrise de mână erau agățate pe o scândură, iar autorii se ascundeau în spatele ei, ascultând comentariile cititorilor. Tatăl meu a devenit atât de popular, încât a fost ales reprezentant al prizonierilor. Reprezentantul unor soldați care au evadat dintr-un lagăr apropiat a fost împușcat drept pedeapsă. în loc să aștepte
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
dealuri azurii și norii aproape roșii. Corabia trase la mal cu dificultate în strigătele de bucurie ale celor ce așteptau de-o zi și-o noapte sosirea celor îmbarcați la Napoli; ajutați de marinari să traverseze puntea cea îngustă de scânduri, domnii, de îndată ce se văzură pe țărm, urcau în trăsurile gata de plecare, cu birjarii cocoțați pe capră. Tommaso nu era așteptat de nimeni și se îndreptă, urmat de jandarmi, spre Stilo. Drumul era lung și au fost nevoiți să facă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
e o zi proastă, bodogăni Costică Ologu. Te și miri, unde-or fi alergând toți ăștia ? — Cât vezi cu ochii, adăugă Fane Chioru. Fiecare cu ce n-are. El, Coltuc, ce să mai zică... Ședea între ei, bine proptit pe scândurile care alcătuiau un fel de căruț cu rotile. În locul de unde ar fi trebuit să pornească picioarele, cracii pantalonilor erau făcuți sul și prinși cu cârlige, ca lemnul să nu-l roadă. Din umeri îi porneau un fel de degete încârligate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îl frecă, pe îndelete, cu prosoape umede. Apoi își rândui cutiile cu alifie și îi unse, cu băgare de seamă, tălpile care se lățeau direct din coapse. — Ești numai o rană, șopti fata. Nu poți să stai toată ziua pe scândura aia... O să-i spun lui Golea să nu te mai trimită la cerșit. Lasă, nu-i spune... O să mă obișnuiesc, se bătătorește. Îl întoarse de pe o parte pe alta și îl înfășă. Apoi îl trase din nou cu scaunul lângă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tramvai. — Hai, Chiorule, ia piticania la remorcă și să mergem. Colea, pe Moșilor Vechi, la bodegă. Dumnezeul orbilor făcu cerc în jurul lui cu bastonul. Apucă frânghia căruțului și porni, cu pasul lui larg. Venea apoi îngerul cu aripile chircite, pe scândura cu rulmenți huruind, și, la urmă, șchiopul, icnind șonticăit pentru fiecare zi a Facerii. — Trei pași, bordura ! strigă Coltuc. Nu mai trebui alt indiciu, căci mirosul grăsimii sfârâind pe grătar îi dădu orbului semn că ajunseseră. Costică deschise ușa cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se întreba, când întârziau asupra peticului de carton plastifiat, o cântăreau din priviri - arbora atunci o mimică neutră, pentru a semăna cu fotografia din buletin -, apoi se întorceau spre cifrele care îi strângeau ființa vie, mai abitir decât între patru scânduri. În secție era cald, polițistul își descheiase vestonul și cravata îi atârna strâmbă. Dar își păstrase chipiul pe cap, de parcă verificarea actelor ar fi fost un ceremonial care impunea o anumită ținută. Și, ca de fiecare dată când era pusă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mersul piticului ori pasul gigantului, după cum arătau formele de relief, risca să primească în moalele capului o găleată de lături. Cum mijlocul străzii era desfundat, Maca o luă pe lângă ziduri. Făcu două salturi ce se dovediră prea puțin inspirate, căci scândura pe care nimeri împroșcă în cele patru zări stropi de noroi amestecat cu var. Holul avea o lumină bolnăvicioasă, ce mirosea a ou clocit, venind dintr-un bec chior, atârnat de două fire verzi, împletite. Duhoarea se îngălbenea pe măsură ce te
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bubuiră și catapeteasma templului se frânse în două. Țipătul parcă fără sfârșit al fetei îl dezmetici. Ieși în casa scării, sărind treptele câte două, și dădu în lături ușa de la garsoniera bătrânului. Unchiașul era întins pe pat, țeapăn ca o scândură, cu pieptul încremenit și ochii holbați. Crezu că murise, dar îi auzi dinții clănțănind, ca un stol de grauri bătând în fereastră. Fata, complet goală, îl privea îngrozită de după ușă. Se aplecă, își adună în grabă puținele haine și se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cărți îmbrăcate în piele, părând - după aspectul lor de vechime, cotoarele imprimate în aur și găurile de cari - ediții din secolul al XVIII-lea. Cine le deschidea avea surpriza de a constata că sunt tipărite cu caractere armenești. Dușumeaua de scândură vopsită și ceruită era aproape toată ascunsă sub covoare persane. Soba nu arăta nici ea ca oricare alta, ci asemeni celor bătrânești, cu două coloane și ornamentații baroce, însă construită în teracotă albă. Acum nefăcîndu-se foc, o mare icoană pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]